Home » Blog de calatorie » Prin Transilvania și cetățile ei săsești cu Kia Stonic (partea I)
Prin Transilvania și cetățile ei săsești cu Kia Stonic (partea I)

Rost de plecare pare că-mi fac tot timpul, știu! De data asta, la propunerea Oanei, aveam deja stabilită o plimbare printre cetățile transilvănene, în care să revenim la viața simplă și molcomă de la sat. S-a nimerit, mai târziu, să fac acest traseu cu (probabil) viitoarea mea mașină: Kia Stonic!
Unul dintre cele mai puternice sisteme de apărare medievale, cu peste 200 de biserici fortificate, pregătite nu doar de protejare, ci și de ripostă, unele funcționează și astăzi (prin slujbe), câteva sunt permanent deschise doar pentru turiști, altele sunt închise pe perioadă nedeterminată, iar unele sunt în ruină. Oricum le-am găsi, sunt capabile să ne spună și astăzi o poveste aparte, despre latura frumoasă a epocii medievale: cu simboluri, cavaleri și comunități închegate, despre inventivitate, creație, religie, rădăcini și artă.
De ce Kia Stonic
Kia m-a cucerit încă de la lansarea modelului xCeed de la Berlin, unde am fost invitată să o testez în toate variantele de motorizare. Curbele caroseriei ce îi dau o alură sport, dar în același timp seriozitatea cu care se prezintă, confortul interior, bordul intuitiv m-au făcut să rămân cu gândul nu doar la mașină în sine, ci și la brand. Cum plănuiesc să-mi schimb mașina anul următor, însă nu știu exact ceea ce îmi doresc, am decis să îmi programez câte un test-drive la fiecare dintre mașinile din short-list-ul meu. Kia Rio și Kia Stonic, printre ele. (Dacă vă întrebați de ce nu e și xCeed, o mașină impresionantă pentru clasa ei, aflați că e mult prea mare pentru ceea ce am eu nevoie acum.)
Așa că, într-o zi de luni, am făcut o vizită showroom-ului Kia Romauto. Doar că, atunci când am intrat, am văzut-o, era acolo: Kia Stonic, adică varianta înălțată a lui Rio. Nu m-a mai interesat nimic în jur și m-am îndreptat direct către ea. Am deschis ușa și m-am urcat. Eram exact unde trebuia să fiu. „Hai să văd cum merge!”, mi-am spus și am plecat la un test drive de vreo zece minute prin Băneasa, care doar mi-a trezit curiozitatea și mai tare.
La drum!
Joi seară, am plecat din București pe aglomeratul DN1 către Hărman, după un mic training despre ce poate Stonic-ul să facă. Urma să-i testez deja una dintre cele mai importante funcții la drum lung, pe frig și ploaie: dezaburirea, care funcționează în trei planuri: lunetă, parbriz și oglinzile retrovizoare. Timp de trei ore, sistemul automat a trecut testul cu brio. La fel de bine au funcționat și ștergătoarele, tot în modul auto, acționând prompt (aici e cu inimioară) în funcție de debitul apei venit ori din cer, ori de pe carosabil, aruncat de alte mașini.
Trecând la confortul personal, încălzirea din scaune și din volan m-au făcut să mă simt ca lângă un șemineu în cel mai cozy living dintr-o cabană de la munte – mă ajuta și peisajul! Iar, pe serpentinele de la Posada, am avut o surpriză: vrând să dau faza lungă într-un moment de beznă totală, am descoperit modul auto al farurilor, despre care nu știam nimic și nici nu mai avusesem ocazia să profit de el: atunci când mașina nu vede alte faruri sau alte stopuri, intră pe faza lungă; cum le întrevede, instant trece pe faza scurtă, astfel încât să nu incomodeze alți participanți la trafic.
Când am ajuns la cazare, am parcat special cu spatele ca să mă joc cu asistența la parcare (așa e când n-ai acasă): cameră cu ghidaje ajutătoare în funcție de poziția volanului și senzori de parcare. Pac-pac și uite cum am parcat eu un miniSUV deși conduc de-o viață o mini-mașină de oraș!
Îmi place, abia aștept să o provoc pe toate drumurile
Transilvaniei, de la o cetate fortificată la alta!
Hărman
De dimineață, după ce ne-am băut cafeaua, am plecat spre Biserica Fortificată din Hărman, cu un ocol pe la bunătățile de la Mons Mellis, pentru un mic dejun to go tradițional. La fortificație, dincolo de cei doi motani leneși, ne-a întâmpinat îngrijitorul monumentului, care ne-a povestit despre câteva aspecte istorice importante.
Istoricii cred că biserica din Hărman a fost preluată de cistercienii din Cârța (în secolul al XIII-lea) când încă era în construcție: așa se explică planul de bazilică romanică îmbinat cu elemente cisterciene. Dar are și multe alte elemente ce vin din alte perioade, odată cu reconstrucțiile la care a fost supusă după incendii și atacuri barbare. Portalul principal, de exemplu, e făcut în stil gotic târziu.
Fortificația, ridicată în jurul bisericii în secolul al XV-lea, însemna un triplu cordon concentric de apărare: un zid scund pentru protejarea incintei, un șanț cu apă (ce nu se mai păstrează) și zidul interior, înalt de 12 metri, cu șapte turnuri de apărare. Prin interior există (vizitabil și acum) drumul de strajă ce comunică cu toate turnurile.
Camerele de refugiu au fost transformate într-un muzeu care recreează stilul de viață săsesc, de peste un secol vechime. Găsim îmbrăcăminte, o sală de clasă, un dormitor și o încăpere a instrumentelor muzicale. Ceea ce atrage atenția în interiorul bisericii este orga frumos decorată în cadrul de lemn pictat, încă funcțională!
Turnul-clopotniță are 56 de metri și este cel mai înalt din Țara Bârsei! Am făcut febră musculară, că ne-am și grăbit să urcăm, să nu ne prindă sus gongul de sfert de ceas al clopotelor imense.
Vezi această postare pe Instagram
Back from the tower before 00. #Transylvania #visitromania #CoryinRomania #roadtrip
O postare distribuită de Corina Matei (@corymatei) pe
Prejmer
O bucurie să revin la fortificația mea preferată din suita celor UNESCO din Transilvania, și asta datorită zidului interior. În nici zece minute eram deja acolo, la cel considerat cel mai vechi monument istoric din Brașov. Biserica a fost ridicată la 1200 de cavalerii teutoni și a rămas cea mai bine păstrată și mai puternică fortăreață medievală din toată Europa de Est.
În secolul al XV-lea, localnicii sași au ridicat, la comanda lui Sigismund de Luxemburg, zidurile cetății pentru apărarea de invazii, Prejmer fiind în linia întâi în fața atacurilor turce după ce aceștia treceau Pasul Buzău. Zidurile de apărare de o rezistență remarcabilă au formă circulară și adăpostesc, pe patru nivele, camerele în care s-au refugiat sătenii de 50 de ori, pentru că de atâtea ori cetatea a fost atacată de turci – și cucerită doar o singură dată, când dușmanul s-a dat prieten. Numerele de pe ușile camerelor corespundeau cu numărul caselor din sat, așa că fiecare familie știa unde trebuie să stea. Zidul se mai numește și „stupar” și e cea mai mare construcție de acest tip din țară.
Astăzi, câteva camere sunt deschise vizitării, iar unele dintre ele adăpostesc expoziții de obiecte folosite în epoca medievală: războaie de țesut, piepteni de lână, mobilă pictată, dar și o școală ce păstrează aerul acelor vremuri.
Sus, la etajele superioare, se află drumul de strajă, acoperit de zidurile cu guri de apărare. Ne-am urcat acolo și am găsit faimoasa „orgă a morții”, un dispozitiv unic în Europa, o scândură cu cinci canale care se învârtea și era ca o mitralieră!
Sânpetru
De la Prejmer la Sânpetru am făcut pe pasagerul: același scaun confortabil cu încălire, mult spațiu la picioare, o perspectivă confortabilă de la înălțime. Doar ce intrăm și ieșim de pe centura Brașovului, că și ajungem în Sânpetru! Ei bine, găsim lacătul pe ușă, dar și un afiș cu programul și numărul de telefon. Eram între orele de vizitare, așa că am sunat. La numărul de telefon nu a răspuns nimeni, iar din curtea alăturată, o doamnă ne-a pus că „e deschisă, dar să sunăm la numărul de pe poartă”. Ei bine…
Fortificația din Sânpetru făcea parte din aceeași linie de apărare cu cele de la Hărman și Prejmer. Biserica pe care o vedem astăzi a fost ridicată în 1794 pe locul bisericii vechi, prăbușite. Așa că aici, fortificația este azi mai veche decât locașul. Apărarea consta în trei rânduri de ziduri, din care cel exterior și cel din mijloc se păstrează parțial.
Zidul interior poate fi admirat în totalitate, cu cele cinci turnuri și bastioane. Tot aici, erau încăperile pentru proviziile sătenilor, școala și primăria.
Orga din biserică datează din 1826, a fost restaurată în 2010 și este din nou funcțională.
Rupea
Puțină viteză în condiții de siguranță, în afara localităților, nu strică niciodată, nu? Adică nici măcar nu am simțit suta, iar când m-am uitat în bord, wow!, 105km/h când eu credeam că am maximum 70! Imediat am lăsat-o în limita legală de 90km/h (n-o să vă vină să credeți, dar sunt foarte cuminte în trafic). Eh, așa e cu o mașină atât bine antifonată, cât și silențioasă, cu motor bun (1.0 T-GDi în trei cilindri și cutie automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte – da, da, benzină!).
Din depărtare, am văzut cum se înaltă din nou cetatea Rupea. Tot timpul o văd de pe drum, o admir, niciodată nu am timp să o vizitez. Că tot se oprise burnița am decis, pe loc să urcăm până la ea măcar pentru câteva minute, deși nu era în plan, iar timpul ne presa – din cauza zilei foarte scurte.
Rupea este una dintre cele mai vechi așezări de pe teritoriul țării noastre, arheologii descoperind urme de locuire încă din neolitic. Însă prima atestare documentară o avem din 1324 când sașii răsculați împotriva regelui s-au refugiat în cetatea deja existentă. Fiind situată strategic, pe drumul ce făcea legătura între cele trei provincii istorice, cetatea s-a dezvoltat și ca un centru de negoț, în care se formaseră 12 bresle meșteșugărești.
Cetate țărănească ridicată în trei etape de locuire (de la cetatea dacică până în secolul al XVIII-lea), a fost fortificată cu patru zone de apărare cu turnuri ce serveau nu doar pentru atac, ci și pentru uzul local: Turnul Slăninei, Turnul Scribilor sau Turnul Slujitorilor. Zeci de locuințe existau în cetate, iar sătenii stăteau acolo permanent, nu doar în caz de asediu.
Abandonată în anul 1790 din cauza unei furtuni care a distrus locuințele, cetatea a rămas părăsită până în perioada interbelică, moment în care a devenit un important centru cultural al sașilor. Cetatea a fost restaurată între 2009-2013 și, la încheierea lucrărilor a fost pusă în circuitul turistic. În 1623 a fost făcută fântâna cetății, adâncă de 59 de metri – are apă și astăzi!
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de Educated by Travelling ? (@educatedbytravelling) pe
Meșendorf
No… hai agale la drum, cu limitarea de viteză on! Asta doar până-n Criț, că de-acolo drumul de sat mi-a oferit puțin – doar puțin – din off-road-ul pe care-l căutam. Am lăsat mașina în fața școlii și am urcat pe jos panta spre cetate. Lacăt. Ne-am uitat de jur împrejur și, dintr-o curte, ne strigă un localnic. Îi spunem că da, vrem să vizităm cetatea. „No, așteptați acolo!” Și în câteva minute a venit o doamnă cu cheile. „Intrați!” Ce noroc pe noi, mi-am spus!
Biserica a fost făcută de sași în secolul al XIV-lea, apoi fortificată în 1495. Doar că astăzi, ansamblul nu se mai păstrează în forma sa originală în totalitate. La începutul secolului al XIX-lea, au fost demolate bolțile bisericii și catul de apărare, fiind în pericol de prăbușire. În 1888, o parte dintre ziduri și un turn au fost demolate pentru a avea spațiu și material pentru construirea școlii care se află chiar lângă biserică – azi o clădire părăsită. În 1958, încă un turn de apărare și o parte din zid sunt puse la pământ, înainte să se prăbușească singure. Turnul-clopotniță se păstrează în forma sa medievală și are trei clopote, cel mai vechi din 1515.
Biserica are o valoare semnificativă dată de panourile tribunei, cu pictură naivă de la 1765, făcute de către Georg Rosenauer.
Din 2004, Fundația „Mihai Eminescu” s-a implicat în restaurarea monumentului, astfel încât astăzi să fie un locaș primitor, cochet, care să-ți rămână în minte după ce-l vizitezi.
– povestea continuă –
Prin Transilvania și cetățile ei săsești cu Kia Stonic (partea a II-a)
Partajează asta:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)

Corina Matei
„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”
Alege o vacanță în stilul tău!
Ai găsit inspirația pentru următoarea ta călătorie, dar nu ai timp să cauți cele mai bune opțiuni? Nicio problemă! Îți pot oferi consultanță personalizată ca să-ți planifici mai ușor vacanța perfectă sau pot fi chiar agentul tău de turism de încredere prin Fanbase Travel.
Indiferent dacă ai nevoie doar de o mână de ajutor sau vrei să lași totul pe mâna unui expert, sunt aici să fac călătoria ta mai relaxantă încă din etapa de planificare!
Din aceeași categorie
Călătoria nu se oprește aici! Uite câteva sugestii de articole din aceeași categorie, care îți vor stârni interesul.