În numărul 46 | 2020 din National Geographic Traveler, găsiți o bucățică din mine. Am scris despre Acasă. Cu A mare. Acel acasă, odată la străbunici, departe, izolat, în Transilvania.

Uneori, întoarcerea acasă se simte ciudat. E copleșitoare. E cu bucurie și nerăbdare. E cu amintiri, emoții rar trăite și dor. E cu șocul schimbărilor a tot ceea ce știai de odată. Și, uneori,  ce păcat că timpul nu stă în loc…

„Și urc un deal pe drumul ce odată era cu valuri de pământ bine bătătorit, pentru căruțe trase de vaci și boi. Îl văd prima oară asfaltat. Stânga-dreapta, iarbă înaltă cât văd cu ochii pe parcelele parcă împărțite de linii de arbori tineri; tractoare și mașinării mari și zgomotoase, ce au luat locul țăranilor vânjoși care mergeau diminețile la cosit și se mișcau sacadat sub soarele dogoritor cât era ziua de lungă; iar baloturi de fân, împachetate în rulouri, stau împrăștiate peste vale… au luat locul căpițelor crescute furcă cu furcă, ce odată decorau orizontul.

Spre sat, același peisaj pitoresc și extrem de familiar chiar și după mai bine de zece ani de absență: căsuțe mici, bătrâne și răsfirate, acoperite de țiglele cărămizii… multe parcă au încremenit în timp de sute de ani! Doar cele trei coșuri fumegânde, adierea cântată a vântului și rostul lăcustelor din iarbă dau viață priveliștii.”

National Geographic Traveler – Acasă în Transilvania