Picturile ei și sculpturile lui, într-o îmbinare Art Nouveau și Art Deco perfectă – așa se traduce acest muzeu unic în București, al soților Stork, de o valoare inestimabilă.
Într-o casă a cărei fațadă amintește de construcțiile satelor bavareze, ridicată în 1911, se găsește, încă din 1951, un muzeu ce cuprinde atelierele de artă ale soților Stork: Frederic Storck – un reputat sculptor și Cecilia Cuțescu-Storck – o pictoriță desăvârșită. Pe lângă atelierele și operele celor doi, le mai găsim și pe cele realizate de Carol Storck, fratele lui Frederic, dar și pe ale lui Karl, tatăl celor doi.
Universul Stork
Astfel, a fost creeat un univers al familiei Stork, dinastie care a schimbat fața Bucureștiului și a țării – știați că multe dintre elementele decorative pe lângă care trecem prea puțin atenți au fost realizate de ei? Printre exemple stau fresca „Istoria negoțului românesc” din aula Academiei de Studii Economice (Cecilia), „Apologia artelor românești” de pe plafonul actualului Muzeu Național de Artă al României (Cecilia, la comanda Reginei Maria), monumentul Anei Davila de la Institutul Pedagigic (Karl, primul monument din Bucurestiul dedicat unei femei), decorațiuni de la Palatul de Justiție (Carol), statuia lui Carol Davila de la Facultatea de Medicină (Carol), dar și numeroase pietre funerare din Cimitirul Bellu (Carol și Frederic), Sarcofagele din marmură pentru mormântul lui Radu cel Mare de la Mânăstirea Dealu (Frederic), statuia lui Mihai Eminescu din Galați (Frederic) și multe-multe altele. Frederic a sculptat busturi ale marilor personalități ce se regăsesc în muzeele din toată țara și din Europa.
Ver esta publicación en Instagram#muzeim #MuzeimPrinBucuresti #muzeedinBucuresti #bucharestmuseums #CoryinRomania #storkart
Una publicación compartida de Corina Matei (@corymatei) el
Cecilia a fost o pictoriță extrem de apreciată, recunoscută la Casa Regală și în toată Europa. Ba mai mult, călătorea foarte mult deoarece era convinsă că un artist trebuie să cunoască lumea. De aici, a creat o serie de schițe numite „Grafică de călătorie”, în care a surprins locurile pe care le-a vizitat. Acestea se găsesc într-o expoziție temporară (până pe 19 ianuarie), amplasată chiar în atelierul ei. Feministă prin gând și artă – putem observa femeile din picturile sale – dorea încă de atunci recunoașterea femeii ca egală a bărbatului.
Casa însăși, o bijuterie
Fațada sa are elemente ce au fost concepute chiar de Frederic. Iar interiorul este decorat cu picturi murale ale Ceciliei, dintre care cea mai impresionantă este „Dragostea pământească și Dragoste spirituală”. În acest decor sublim (nu uita să observi și tavanul casetat), au fost așezate lucrări de pictură, grafică, sculptură aparținând celor patru membri ai familiei Stork. Dintre acestea, uluitoare este statuia în marmură a Domniței Bălașa, în care Karl Stork a acordat o imensă atenție detaliilor vestimentare.
Apoi, impresionează și piesele de mobilier extrem de minuțios lucrate, dar și ușile din lemn din atelierul Ceciliei, marcate cu 1913.
Mai mult, sunt expuse o serie de desene ale pictorului și fotografului Carol Popp de Szathmari – acestea au ajuns în proprietatea familiei datorită surorii Ceciliei, care era căsătorită cu fiul lui Carol.
Cecilia a donat, împreună cu fiicele sale, colecția statului român pentru a fi muzeu. Astăzi, urmașii săi (nepoții) locuiesc în aripa din stânga a casei, în timp ce atelierele celor doi soți continuă să funcționeze ca instituție muzeală.
Ver esta publicación en Instagram#bucharestmuseums #bucharest #romania #visitromania #EBTinRomania #stork #storkart
Una publicación compartida de Educated by Travelling ? (@educatedbytravelling) el
- Unde? Strada Vasile Alecsandri 16
- Când? Miercuri – Duminică: 10:00 – 18:00
- Cât? 5 lei
- Detalii: muzeulbucurestiului.ro
*a MUZEÍ, noi muzeim vb. A merge la muzeu cu plăcere și cu dorință de cunoaștere. Din muzeu. Concept propriu dedicat seriei ©
Partajează asta:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)