Am crăpat ochii spre ziuă, pe la şase dimineaţa. O ceaţă deasă înconjura vila noastră din munţi. M-a cuprins o tristeţe, nu pentru mine, ci pentru Anthony, că nu avea cum să vadă locurile frumoase pe care eu le ştiam de ceva vreme, precum Transfăgărășan.

Pe la nouă şi jumătate, Geo mi-a spus: „Trezirea! E atât de senin şi frumos afară!” Mi-am revenit imediat şi m-am pregătit pentru frigul de sus. Înaltele creste ale Făgăraşilor se înălţau în faţa noastră. Pozele au fost făcute efectiv la fiecare minut. Urcam pe Transfăgărășan, iar Anthony era uimit de munţii atât de verzi pe care îi are România.

Când drumul a început să şerpuiască, sentimentul de uimire a fost la cote maxime. „Ce bine că sunt parapeţi, deci nu o să cădem în gol, nu?”, m-a interbat el. Ei bine, nu. Sus mai vedem!

La Bâlea, inima de pe Transfăgărășan, o aglomeraţie tipică lunilor de vară: cu chioşcuri ambulante la care se vindea orice, grătare care sfârâiau lângă cabane (deşi era 11:30 dimineaţa), trompete ce chemau lumea la tiroliană, maşini de nu mai aveai pe unde să treci sau unde să parchezi şi, bineînţeles, mulţi turişti care admirau priveliştea. Într-adevăr, lacul Bâlea la acele ore ale dimineţii îţi tăia răsuflarea. Atât de liniştit, încăt munţii şi cerul senin se reflectau ca într-o oglindă.

„The most impressive place I saw was the Transfagarasan route, mostly because I’m scared of heights so it was the most imposing!, a fost părerea lui Anthony.

Ne-a părut rău să plecăm de acolo, dar trebuia să mergem spre următoarele obiective: Lacul Vidraru şi Cetatea Poienari. Odată ajunşi la cetate, Anthony s-a munţumit cu pozele făcute de pe şosea: „Eu nu urc atâtea scări!” în ideea că va lua prea mult timp. Şi în fond, voia să ajungă la Curtea de Argeş. Aşa că am făcut popas La Cetate, să mâncăm bunătăţi tradiţionale.

Ajunşi la Curtea de Argeş, Anthony a rămas uimit de frumuseţea locului. Legenda i-am povestit-o pe scurt, după care a căutat locul unde se presupune că ar fi fost zidită Ana, soţia lui Manole.

Mi-a spus că niciodată nu a mai văzut un loc atât de frumos şi special. A făcut poze încontinuu, ca nu cumva să rateze vreun detaliu:

„The one place I found that I couldn’t stop taking pictures of though was Curtea de Arges and the main church. The gold leafing, the flowers, the haunting feel of it, the crowns, the tombs, the Byzantine art: it was truly magical and certainly one of my favorite experiences touring Romania.”

Curtea de Argeş a fost ultimul obiectiv din turul nostru. Sau poate ultimul a fost A1 Bucureşti-Piteşti: Uite, există o autostradă mai lungă decât cea de la Sebeş! 🙂 Oricum, m-am bucurat că pe Anthony nu l-a deranjat acest aspect. Ba mai mult, mi-a mărturisit că dacă am senzaţia că în Statele Unite toate drumurile sunt bune, mă înşel amarnic!