Home » Blog de calatorie » When America Meets Romania: „This is the most impressive place I saw!” (V)
When America Meets Romania: „This is the most impressive place I saw!” (V)

Am crăpat ochii spre ziuă, pe la şase dimineaţa. O ceaţă deasă înconjura vila noastră din munţi. M-a cuprins o tristeţe, nu pentru mine, ci pentru Anthony, că nu avea cum să vadă locurile frumoase pe care eu le ştiam de ceva vreme, precum Transfăgărășan.
Pe la nouă şi jumătate, Geo mi-a spus: „Trezirea! E atât de senin şi frumos afară!” Mi-am revenit imediat şi m-am pregătit pentru frigul de sus. Înaltele creste ale Făgăraşilor se înălţau în faţa noastră. Pozele au fost făcute efectiv la fiecare minut. Urcam pe Transfăgărășan, iar Anthony era uimit de munţii atât de verzi pe care îi are România.
Când drumul a început să şerpuiască, sentimentul de uimire a fost la cote maxime. „Ce bine că sunt parapeţi, deci nu o să cădem în gol, nu?”, m-a interbat el. Ei bine, nu. Sus mai vedem!
La Bâlea, inima de pe Transfăgărășan, o aglomeraţie tipică lunilor de vară: cu chioşcuri ambulante la care se vindea orice, grătare care sfârâiau lângă cabane (deşi era 11:30 dimineaţa), trompete ce chemau lumea la tiroliană, maşini de nu mai aveai pe unde să treci sau unde să parchezi şi, bineînţeles, mulţi turişti care admirau priveliştea. Într-adevăr, lacul Bâlea la acele ore ale dimineţii îţi tăia răsuflarea. Atât de liniştit, încăt munţii şi cerul senin se reflectau ca într-o oglindă.
„The most impressive place I saw was the Transfagarasan route, mostly because I’m scared of heights so it was the most imposing!, a fost părerea lui Anthony.
Ne-a părut rău să plecăm de acolo, dar trebuia să mergem spre următoarele obiective: Lacul Vidraru şi Cetatea Poienari. Odată ajunşi la cetate, Anthony s-a munţumit cu pozele făcute de pe şosea: „Eu nu urc atâtea scări!” în ideea că va lua prea mult timp. Şi în fond, voia să ajungă la Curtea de Argeş. Aşa că am făcut popas La Cetate, să mâncăm bunătăţi tradiţionale.
Ajunşi la Curtea de Argeş, Anthony a rămas uimit de frumuseţea locului. Legenda i-am povestit-o pe scurt, după care a căutat locul unde se presupune că ar fi fost zidită Ana, soţia lui Manole.
Mi-a spus că niciodată nu a mai văzut un loc atât de frumos şi special. A făcut poze încontinuu, ca nu cumva să rateze vreun detaliu:
„The one place I found that I couldn’t stop taking pictures of though was Curtea de Arges and the main church. The gold leafing, the flowers, the haunting feel of it, the crowns, the tombs, the Byzantine art: it was truly magical and certainly one of my favorite experiences touring Romania.”
Curtea de Argeş a fost ultimul obiectiv din turul nostru. Sau poate ultimul a fost A1 Bucureşti-Piteşti: Uite, există o autostradă mai lungă decât cea de la Sebeş! 🙂 Oricum, m-am bucurat că pe Anthony nu l-a deranjat acest aspect. Ba mai mult, mi-a mărturisit că dacă am senzaţia că în Statele Unite toate drumurile sunt bune, mă înşel amarnic!
Partajează asta:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă) LinkedIn
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
- Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă) Reddit
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă) Email

Corina Matei
„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”
Alege o vacanță în stilul tău!
Ai găsit inspirația pentru următoarea ta călătorie, dar nu ai timp să cauți cele mai bune opțiuni? Nicio problemă! Îți pot oferi consultanță personalizată ca să-ți planifici mai ușor vacanța perfectă sau pot fi chiar agentul tău de turism de încredere prin Fanbase Travel.
Indiferent dacă ai nevoie doar de o mână de ajutor sau vrei să lași totul pe mâna unui expert, sunt aici să fac călătoria ta mai relaxantă încă din etapa de planificare!
Din aceeași categorie
Călătoria nu se oprește aici! Uite câteva sugestii de articole din aceeași categorie, care îți vor stârni interesul.