Home » Blog de calatorie » Weekend la Ponoarele: podul natural unic și lacul care dispare
Weekend la Ponoarele: podul natural unic și lacul care dispare

La Ponoarele am fost special pentru Podul lui Dumnezeu, ca să văd și eu minunea rămasă unică în lume. Însă, acolo, am mai descoperit ceva…
Podul lui Dumnezeu
Văzut ca o minune a naturii, Podul lui Dumnezeu este ruina Peșterii Podului, al cărei tavan s-a prăbușit. Arcada rămasă a devenit singurul pasaj natural deschis traficului rutier din lume – fiind traversat de DJ 670 Baia de Aramă – Drobeta Turnu-Severin! Mai mult, dacă includem și la podurile naturale nefuncționale și ne uităm la dimensiuni – 30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime – constatăm că este cel mai mare pod natural din țară și al doilea ca mărime din Europa!
Despre pod circulă trei legende. Prima și cea mai cunoscută spune că aici locuia Dracul care făcea numai rele. Oamenii s-au rugat atât de mult să scape de el, că Dumnezeu a lovit cu palma tavanul peșterii ca să-l prindă acolo. Dar Dracul a reușit să scape și s-a cocoțat pe o stâncă din zonă, ce azi îi poartă numele: Stânca Dracului. A doua legendă ține și mai mult de partea religioasă: Dumnezeu a construit acest pod pentru ca Sfântul Nicodim să treacă prin Tismana ca să construiască acolo o mănăstire. El fusese alungat din sat, iar Dumnezeu l-a ajutat să scape de furia sătenilor care-l credeau vinovat de furt. Iar ultima legendă spune că a fost construit de Hercule, din întâmplare, într-o mare bătălie cu Hidra!
Câmpul de Lapiezuri și Lacul Zăton
Câmpul de Lapiezuri e un versant la care ajungi după o urcare provocatoare de vreo 500 de metri de la drumul principal. Poteca începe de la Podul lui Dumnezeu. Odată ce ai ajuns în vârful colinei, trebuie să cobori ca să admiri pajiștea abruptă plină de bolovani de calcar sculptați uluitor de apă. Pur și simplu vezi pe unde trec torenții când plouă! Canalele din pietre au o adâncime de la câțiva centimetri până la 4-5 metri. Câmpul de Lapiezuri este catalogat ca fiind cel mai spectaculos fenomen carstic din România!
De pe dealul împodobit cu operele de artă ale naturii, mai vezi ceva (da, în funcție de noroc): Lacul Zăton sau… Lacul Fantomă. Acesta este unul dintre puținele lacuri temporare din România. Adică în anumite perioade este plin și poate atinge o adâncime de 20 de metri și o lungime de 2.5 km (la topirea zăpezilor, în timpul perioadelor ploioase) sau gol (în verile secetoase pur și simplu nu mai există, în locul lui rămânând un mic canion). Lacul Zăton e cel mai mare lac carstic din România!
La Ponoarele am ajuns trecând pe AICI.
*În fotografia din deschidere este peisajul ce se deschide dinspre vârful dealului urcând spre Câmpul de Lapiezuri.
#100locuriRomania
Partajează asta:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă) LinkedIn
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
- Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă) Reddit
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă) Email

Corina Matei
„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”
Alege o vacanță în stilul tău!
Ai găsit inspirația pentru următoarea ta călătorie, dar nu ai timp să cauți cele mai bune opțiuni? Nicio problemă! Îți pot oferi consultanță personalizată ca să-ți planifici mai ușor vacanța perfectă sau pot fi chiar agentul tău de turism de încredere prin Fanbase Travel.
Indiferent dacă ai nevoie doar de o mână de ajutor sau vrei să lași totul pe mâna unui expert, sunt aici să fac călătoria ta mai relaxantă încă din etapa de planificare!
Din aceeași categorie
Călătoria nu se oprește aici! Uite câteva sugestii de articole din aceeași categorie, care îți vor stârni interesul.