Citisem câte ceva despre Slimnic, cetate țărănească, atunci când m-am documentat despre obiectivele din drumul nostru, cum fac de fiecare dată când construiesc un tur. Mi s-a părut interesantă și am trecut-o de îndată pe listă. Din poze, credeam că este părăsită…

Am plecat din Sibiu spre Mediaș, iar la Slimnic am ajuns în jumătate de oră. Era pe la 10 fără ceva dimineața. Un indicator mic arăta direcția, că trebuie să facem dreapta. Un drum strâmt, de pământ urcă până la poarta cetății. Acolo, un gard din fier. Am făcut 2-3 poze, dezamăgită că era închis. Apoi, m-am apropiat de poartă și, cu nu am văzut niciun lacăt, am împins mai tare și s-a deschis. Am urcat pe potecă prin zidul din stânga al cetății fortificate…sau ce a mai rămas din el.

E cineva aici?

Am ajuns la poarta din lemn prin acre se făcea accesul în cetate. Am intrat timid și am avut o mare surpriză: cetatea este locuită! Da, erau două femei ce aveau grijă de un prunc în camerele de la intrare, din stânga. Este în același timp obiectiv turistic, drept pentru care am plătit biletul de 3 lei și am început să ne plimbăm…prin curtea oamenilor. M-am uitat lung la țarcurile cu găini și iepuri, dar am și admirat florile îngrijite și gazonul întreținut. Aaa… și am văzut și niște legume plantate undeva spre clopotniță!

Turnul-clopotniță

Pentru mine, cel mai interesant punct din orice cetate sau biserică este turnul. Tot timpul mă interesez dacă se poate urca, de acolo se văd cel mai bine împrejurimile. Am intrat în turn, iar jos scria mare să nu tragem clopotele – o altă mare tentație la vederea funiei cu nod. Așa că am urcat cu grijă pe scările abrupte și vechi, care scârțâiau amenințător. Cu puțin curaj, am ajuns până la clopote. De acolo, am văzut Slimnicul de la înălțime, un sat tipic săsesc transilvănean, cu case roșii înconjurate de pădurea întinsă .

Despre cetate

Fortificația Slimnicului a fost ridicată ca să supravegheze trecerea dintre Sibiu și Mediaș. A fost cocoțată pe cea mai înaltă colină din sat, ce se numește Burgbasch. Prima fortificație a fost ridicată din piatră, în secolul al XIII-lea, în timpul marii invazii tătare. A fost reconstruită din cărămidă în secolul al XV-lea, cu ziduri impresionante de 3,5 metri grosime.

Studiile arheologilor au scos la iveală faptul că aici s-a vrut a fi ridicată o biserică gotică trapezoidală – din cauza planului – dar care se pare că nu a fost terminată vreodată, deoarece localnicii trebuiau să repare zidurile de apărare după fiecare atac al inamicilor.

Cetatea are o istorie tumultuoasă. A fost cucerită de oștirea lui Ioan Zapolya și recucerită apoi de localnici, incendiată de mai multe ori în timpul rebeliunii curuților, s-a încercat restaurarea ei, oprită apoi din cauza epidemiei de ciumă. Abia în 1959 s-au făcut lucrări de reparație la ziduri, clopotniță și la turnul de apărare din nord-vest. Din structura inițială a zidurilor, astăzi se mai păstrează zidurile exterioare și zidul nordic. Vei vedea cu ușurință părțile lipsă.

Cetatea Slimnic în fotografii

Deși nu este pusă în valoare așa cum ar trebui, merită vizitată deoarece este un loc deosebit încărcat de istorie. Nu vreau să fiu rea, dar ar trebui să o vizitezi acum, deoarece pare că se prăbușește încet-încet.

Vezi fotografiile aici în albumul de pe Facebook.

*aceste fotografii minunate NU sunt editate și sunt făcute cu o cameră Sony RX10M II, care se adaptează cu ușurință oricărei situații. Review-ul pe care l-am făcut aparatului foto îl poți citi AICI.