De îndată ce am intrat în Botiza, am căutat atentă, cu privirea, casele meșterilor cioplitori. Găsisem pe internet că aici ar fi câțiva faimoși, care fac din bucăți de lemn adevărate opere de artă. Cum am ajuns la horincă, vă povestesc mai târziu puțin.

Chiar pe drumul principal am găsit, nu departe de centrul comunei, un atelier. Era construită la poartă un fel de tarabă, unde stăteau expuse câteva dintre lucrările maestrului Vasile. Cum am strigat la poartă, a început și ploaia, așa că a fost un moment perfect ca să mă adăpostesc în mica expoziție.

Multă migală, și mai multă pasiune

Nea Vasile a început să povestească despre cele mai importante obiecte pe care le avea acolo. Majoritatea erau cu temă religioasă: icoane, scene biblice, crucifixe. Iar piesa de rezistență era o troiță pe care i-o comandaseră niște români din Italia. Avea să o trimită acolo pe 2.000 de lei. Puțin la câtă muncă încăpuse în ea, zic eu. Dar zice o face din pasiune, că trebuie să facă cineva și asta, că ar fi păcat să nu se bucure și alții de arta maramureșeană.

Eu sincer mă oprisem deoarece, dincolo de a cunoaște localnicii, voiam o poartă maramureșeană mică făcută de mâna meșteșugarilor locului, să o am suvenir pe bibliotecă. Din păcate, mai rămăseseră doar cele mari, așa că am căutat altceva. Imediat mi-a picat privirea pe o sticlă, ce avea sculptată în interior o cumpănă de lemn. Wow, câtă răbdare are acest om!

Sticle? O întreagă colecție!

„Am multe d-astea!” Și mă invită în spate, trecând pe lângă atelier și casă.

În dulapul din bucătăria de vară ținea 30-40 de sticle ce aveau montate în ele diverse sculpturi, care mai de care mai frumoasă! Scări, crucifixe, fântâni, cumpene, nu mai știam pe care să o aleg!

„Vreau și eu una, să o pun în bibliotecă!”

„Apăi nu-i de ținut așa!”, îmi spune repede meșterul popular. Peste ea se pune horincă și se lasă la prins gust și culoare.

Horincă la nivel de artă

„Noi aicia facem horinca numa’ de prună! Și să fie tare, că altfel îi apă!” Dar nu este suficient. Așa că horinca este înnobilată cu arome și culori de lemn. Pentru miniaturi, nea Vasile folosește numai patru tipuri de lemn: paltin, dud, prun şi plop. Fiecare îi dă o culoare de la gălbejiu până la maroniu închis. Ca aroma să fie și mai interesantă, nea Vasile combină tipurile de lemn, spre surprinderea oricărui vizitator.

Nevasta meșterului Vasile gătea de zor lângă noi, dar văzând că băutura nu e de domeniul meu, a lăsat mămăliga și s-a dus în spatele casei. De acolo a venit cu un bidon, producție proprie: „No, uite! Asta-i horincă adevărată! Numa’ gustă!” Ei… numai ce-am mirosit-o și m-am îmbătat! Așa că am cumpărat licoare magică direct de la sursă, ca să nu plec cu sticlele goale. Tata a fost foarte fericit! 🙂

Atmosferă maramureșeană în fotografii, în albumul de pe Facebook.

*aceste fotografii minunate NU sunt editate și sunt făcute cu o cameră Sony RX10M II. Review-ul pe care l-am făcut aparatului foto îl poți citi AICI.