Home » Blog de calatorie » City break la Craiova: trei locuri pe care trebuie să vizitezi în oraș
City break la Craiova: trei locuri pe care trebuie să vizitezi în oraș

Un city break în Craiova îți oferă oportunitatea de a descoperi câteva atracții culturale, istorice și artistice.
Muzeul de Artă din Palatul Jean Mihail
Muzeul De Arta Craiova este adăpostit într-un palat în stil baroc târziu, monument deosebit de arhitectură, construit între 1898 și 1907, după planurile faimosului arhitect francez Paul Gottereau și inspirat de castelele de pe Valea Loarei. Clădirea a fost ridicată din dorința lui Constantin Mihail, unul dintre cei mai bogați români ai vremii – acest lucru s-a reflectat în fiecare detaliu al palatului: de la proiectare, detalii minuțioase și materialele folosite la construcție. Palatul cu 29 de încăperi, cea mai spectaculoasă fiind Sala Oglinzilor, a fost inaugurat de Nicolae și Jean, fiii lui Constantin Mihail, care nu a apucat să-l vadă terminat.
Jean Mihail a fost cel care s-a ocupat de clădire și de primirea musafirilor, precum Regele Ferdinand și Principesa Maria. La moartea lui, statul român a primit prin testament averea sa impresionantă, moment în care palatul i-a preluat numele.
Edificiul are și o valoare istorică deosebită, aici având loc evenimente marcante: i-a găzduit pe regele Carol I, pe Ignacy Muscicki (președintele Poloniei) și pe Iosip Broz Tito (celebrul revoluționar comunist), printre alții. Tot în acest palat au avut loc negocierile în urma cărora România a cedat Bulgariei Cadrilaterul în 1940 și s-au luat diverse decizii care au schimbat cursul vremurilor.
Palatul a fost deschis pentru prima oară publicului între 24 și 31 octombrie 1943, când au fost expuse câteva dintre operele lui Constantin Brâncuși. A devenit oficial Muzeu de Artă în 1954, odată cu mutarea aici unei părți din Pinacoteca Alexandru și Aristia Aman și decizia primăriei de achiziționare a unor opere valoroase. Astăzi, în patrimoniul muzeului se află peste 8000 de lucrări de artă.
Muzeul de Artă prezintă publicului colecții de pictură universală (școală olandeză, flamandă, franceză, italiană) și românească (secolele XVI – XX, lucrări de Theodor Aman, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Theodor Pallady și mulți alții), șapte sculpturi de Constantin Brâncuși, colecții de icoane și grafică românească.
Centrul Istoric din Craiova
Centrul Vechi reprezintă inima istorică și culturală a orașului Craiova. Aici găsești atmosferă plăcută, clădiri impresionante și o serie de atracții turistice. Îți recomand să il iei la pas ca să descoperi fiecare colț și detaliu:
Arhitectura: Centrul Vechi al Craiovei este presărat cu clădiri vechi și monumente arhitecturale de o mare importanță. Case, biserici, palate și alte construcții tradiționale își păstrează frumusețea și caracterul autentic. Arhitectura variază de la stilul neoclasic și baroc la influențe orientale și tradiționale.
Piața Mihai Viteazu: Reprezintă centrul activității și găzduiește Casa Băniei, unul dintre cele mai cunoscute monumente arhitecturale ale orașului (construită în secolul al XVII-lea, adăpostește Muzeul de Istorie al Olteniei). Piața este un loc popular pentru întâlniri, evenimente culturale și activități de divertisment.
Biserica Sfântul Dumitru: Această biserică ortodoxă impresionantă are o arhitectură frumoasă și fresce deosebite. Este o destinație importantă pentru cei interesați de arhitectura religioasă și arta ortodoxă.
Piețe și târguri locale: Centrul Vechi al Craiovei este animat de piețe și târguri locale, unde poți găsi produse tradiționale, obiecte de artizanat, alimente proaspete și multe altele. Este un loc minunat pentru a experimenta autenticitatea culturii locale.
Restaurante, cafenele și magazine: Ai o varietate de opțiuni pentru mese copioase. Poți explora restaurantele tradiționale sau poți alege să iei o pauză într-o cafenea cochetă pentru a te bucura de atmosfera orașului.
Evenimente culturale: Aici sunt organizate deseori evenimente culturale, concerte, festivaluri și expoziții artistice.
Parcul Nicolae Romanescu
Considerat la vremea sa cel mai mare parc natural urban din Estul Europei, cu o suprafață de aproape 95 ha, a fost amenajat între 1901 și 1903. Totul s-a făcut la inițiativa primarului din acele vremuri, Nicolae P. Romanescu, care a cumpărat de la familia Bibescu, în 1898, moșia (ajunsă o grădină în paragină).
Arhitect a fost francezul Édouard Redont, care a amenajat și Parcul Carol I din București mai târziu. El a obținut medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris pentru planurile în stil romantic ale parcului din Craiova pentru că erau, la acea vreme, foarte îndrăznețe și inovatoare. Așa că le-a respectat întocmai: a aclimatizat sute de specii de arbori din toată lumea, a modificat forma lacului, a înălțat dealuri, apoi a proiectat un pod suspendat de toată frumusețea și a desenat alei care însumează mai bine de 35 de km. Nu a pierdut din vedere niciun amănunt. Parcul Nicolae Romanescu a fost inaugurat în prezența Regelui Carol I, principelui Ferdinand și premierului Dimitrie Sturza.
De-a lungul timpului, a fost îmbogățit cu portalul intrării principale și un bust al lui Nicolae Romanescu.
Parcul în sine cuprinde obiectivele:
• Castelul Fermecat – o construcție desprinsă din basme, așezată pe un deal din parc.
• Podul Suspendat – construit între dealuri în 1901, este pe cât de vechi, pe atât de frumos.
• Grădina Zoologică – e una dintre cele mai vechi din țară (deschisă publicului în 1906)
• Hipodromul – ce a fost folosit pentru diverse activități cu cai până în anul 2000.
• Fântâna – e minunată în combinația soare+vânt, creând un curcubeu de toată frumusețea!
• Glorieta – domul belvedere
• Amfiteatrul pentru spectacole
• Palatul Bibescu, ascuns de aleile circulate.
Partajează asta:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă) LinkedIn
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
- Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă) Reddit
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă) Email

Corina Matei
„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”
Alege o vacanță în stilul tău!
Ai găsit inspirația pentru următoarea ta călătorie, dar nu ai timp să cauți cele mai bune opțiuni? Nicio problemă! Îți pot oferi consultanță personalizată ca să-ți planifici mai ușor vacanța perfectă sau pot fi chiar agentul tău de turism de încredere prin Fanbase Travel.
Indiferent dacă ai nevoie doar de o mână de ajutor sau vrei să lași totul pe mâna unui expert, sunt aici să fac călătoria ta mai relaxantă încă din etapa de planificare!
Din aceeași categorie
Călătoria nu se oprește aici! Uite câteva sugestii de articole din aceeași categorie, care îți vor stârni interesul.