Ai un weekend liber și vrei să vizitezi un orășel? Cred că am găsit o variantă numai bună: Târgoviște!

Destinația a fost aleasă după anumite criterii, deoarece nici unul din gașcă nu voia neapărat să ajungă aici. Am tot propus… Timișoara – prea departe pentru un weekend, Cluj – mergem la vară, Brașov – am fost de n ori, Brăila – dar ce facem acolo, Constanța – prea frig totuși… Și uite așa am decis să mergem la Târgoviște – aproape de București, tocmai bine să ajungem pe la 12:00, să vizităm cetatea și turnul pe care niciunul dintre noi nu le mai vizitase, apoi să ne plimbăm la pas să vedem centrul. Și duminica, tot pe la 12:00 să plecăm spre casă.

Acasă la voievozii Țării Românești

Zis și făcut. Cum am ajuns în Târgoviște, am parcat mașinile, ne-am lăsat bagajele la vilă și imediat am plecat pe jos la Curtea Domnească (adică vizavi de vilă). Am plătit taxa de intrare (10 lei) plus taxa foto (15 lei) – așa cum se procedează numai în România, iar eu încă am o problemă cu asta .

Cetatea aceasta a fost menționată pentru prima dată în documente pe la 1427. Dar aceasta exista deja încă din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Curtea domnească a aparținut, pe rând, voievozilor Vlad Dracul, Vlad Țepeș, Petru Cercel, Matei Basarab. Fiecare, în timpul în care au domnit, a adus îmbunătățiri Curții, a extins și a fortificat domeniul. Apoi, curtea domnească a fost distrusă de către Gheorghe Ghica, moment în care capitala s-a mutat la București.

Când Constantin Brâncoveanu a venit la tron, cetatea de la Târgoviște a fost refăcută – palatul voievodal, bisericile, clădirile, dar și anexele. Aceasta este ultima reconstruire a Curții Voievodale și ceea ce putem noi vizita astăzi. Complexul a devenit ruină după deteriorări masive, incendii și cutremurul din 1803. Situl a fost afectat grav de dezvoltarea urbană, însă ceea ce s-a putut salva a fost dat circuitului turistic în 1961.

Momentan, am observat că ruinele sunt în mare parte bine întreținute, ceea ce m-a bucurat enorm. Deși foarte puțin promovată această zonă, am întâlnit și câțiva turiști străini, dintre care majoritatea spanioli. În rest, clasele primare în excursie umpleau cetatea de vizitatori.

Biserica Mare Domnească

Cred că este singurul obiectiv care nu este bine întreținut. Asta se vede cel mai bine pe dinăuntru. Sunt schele puse în altar, dar păreau abandonate de ceva timp. Picturile se cojesc, iar crăpăturile balconului sunt acoperite cu bandă adezivă de construcție.

Sus, în turnul Chindiei

Cea mai mare atracție a orașului este însăși emblema acestuia: Turnul Chindiei. Nerăbdarea tuturor – inclusiv a noastră – de a urca repede în vârf era inevitabilă.

Nu foarte înalt (27 de metri), a fost ridicat de Vlad Țepeș și a avut varii utilizări: pază, foișor de foc și locul adăpostirii tezaurului în caz de invazie. Ceea ce vedem noi astăzi nu este forma sa originală, ci este cea dată de domnitorul Gheorghe Bibescu. El a înălțat turnul cu aproximativ 5 metri față de construcția inițială.

Când am ajuns sus, am putut admira tot orășelul, dar și Munții Piatra Craiului, care încă mai erau acoperiți de zăpadă. E frumos sus acolo!

Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești

După ce ne-am plimbat printre ruine, am fost și la Muzeul Tiparului, organizat în Casa Dionisie Lupu – acesta se află tot în incinta Curții Domnești și este inclus în prețul biletului de intrare. Aici sunt prezentate primele forme și suporturi de scriere, ornamente tipografice, inele pentru sigilii, xilogravuri, legături de carte. Cea mai importantă piesă expusă este tiparnița din secolul al XVIII-lea! Aici putem vedea și copia tăblițelor de la Tărtăria.

Parcul Chindiei

Nu am ratat nici parcul, asta după ne ne-am pierdut nițel într-un oraș atât de mic. Ajunsesem pe un pod și ne-am dat seama că aveam să ieșim din oraș. Dar nici nu puteam coborî de acolo pe aleea de pe malul râului Ialomița. Așa că am ocolit puțin.

Parcul este curat, îngrijit și plin de viață (poate pentru că era sâmbătă). Acum îmi pare rău că nu am închiriat bărcuțe și nu am mâncat vată de zahăr. Dar am ratat înghețata! 🙂

Mi-a plăcut foarte mult aleea domnitorilor, apoi moara de pe lac, unde am făcut o groază de poze. Ei bine… nu doar aici, dar a fost cel mai frumos! 🙂

Muzeul Național al Poliției Române

La singurul muzeu al Poliției din România, am ajuns duminică dimineață. Muzeul inaugurat în anul 2000, prezintă o istorie a poliției române, cu uniforme, arme, echipamente, documente interesante și multe alte obiecte definitorii pentru istoria acestei profesii – inclusiv o motocicletă BMW ce a aparținut Poliției Române. Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA) a contribuit, donând acestui muzeu uniforme, diplome și insigne din toate colțurile lumii.

Sincer, cel mai mult mi-a plăcut în camera cu haine, unde am admirat uniforme din Rusia, Germania, SUA, Franța și muuulte alte țări. Ba chiar am pus mâna și pe o vestă antiglonț de la FBI pe care nu am putut să o ridic cu o singură mână – am aflat că are 6 kilograme și că este una „din alea ușoare”, după cum ne-a spus ghidul!

Turul muzeului s-a încheiat cu ceva mai picant: o vitrină despre cazul Râmaru, un ucigaș în serie. Aici am aflat povestea acestuia, dar și cu Poliția Română l-a prins!

Pros

• • Sincer, inițial mi-am cam făcut griji în privința mâncării, dar am fost încântată. Lângă cetate sunt două localuri cu mâncare bună și prețuri mici!
• • Recomand cu drag să petreceți un weekend aici. Mai mult nu prea aveți ce face.
• • Am vizitat Primăria fără ca nimeni să ne întrebe nimic.

Cons

• • Nu mi-au plăcut oamenii: vânzători în toane proaste de-ți venea să pleci fără să mai cumperi ceva (la suveniruri, la Mega Image, la bilete), ospătari plictisiți care se mișcă foarte încet (un sfert de oră să vină o bere este ENORM).
• • Mi-am găsit mașina zgâriată în parcarea vilei, dimineața. Frumos așa?

Vezi o serie de poze în albumul de pe Facebook.

Photo credits: Alexandra Vasilescu, Radu Bălășoiu, Corina Matei