Violența domestică? Totul începe cu o ceartă banală. Apoi te controlează, te urmărește şi e anormal de gelos. Îţi interzice să faci lucrurile care îţi plac. Apoi te înjură. Te acuză pentru frustrările lui. Urmează o palmă. Apoi o bătaie ce lasă semne. Îl ierţi, dar nimic nu se schimbă. Ești fericită?

>Violența domestică nu trebuie tratată cu indiferență. Ea nu înseamnă doar abuz fizic, ci şi emoțional. Violența în cuplu nu ține cont de clasa socială, de nivelul de educație, de vârstă, de etnie, mediul rural sau urban. Pur şi simplu se întâmplă, iar femeile trebuie să știe că din orice situație de abuz există o cale de ieșire.

La orice vârstă

Ana și Marius s-au cunoscut întâmplător. Ea avea 24 de ani și el 25. La început a fost frumos. „Lucrurile au început să se strice din momentul în care m-am mutat la el. Ne doream foarte mult să petrecem cât mai mult timp împreună, așa că mutarea mea a venit într-un mod natural,” mi-a povestit Ana. Marius era genul de bărbat căruia îi plăcea să dețină controlul oricărei situații, inclusiv asupra Anei – o fire independentă, puternică și sigură pe ea. „Începuse să fie gelos din motive irelevante, până și pe o privire aruncată de un străin pe stradă.”

Deși Ana își dădea seama că nu era bună atitudinea lui, nu a luat măsuri, crezând că gelozia era o dovadă de iubire. „Am locuit aproape un an împreună, timp în care m-am simțit foarte singură. Dacă luam decizii singură făcea în așa fel încât să îmi pară rău de alegerea făcută.” Lucrurile au mers din rău în mai rău, pentru că Marius și-a pierdut jobul, iar Ana a trebuit să-l susțină financiar. „Eram blocată în relația aceea, dar nu aveam curajul să fac nimic. Obișnuința își spunea cuvântul, la fel și comoditatea.”

Marius și-a găsit serviciu, iar într-o zi de vineri a plecat cu noii colegi la mare, fără să spună prea multe și nu a mai răspuns la telefon. „Eram hotărâtă să rup această relație nocivă. Așa că am ajuns acasă să-mi fac bagajul și să încheiem. În momentul în care m-a văzut că împachetez a început să apeleze la violența verbală. Eu îmi strângeam, el îmi arunca hainele prin toată casa. Când i-am spus că nu mai există cale de întoarcere, m-a lovit. Nu se mai întâmplase asta. M-a tras de par până în bucătărie, m-a dat cu capul de pereți, repetându-mi obsesiv că și-a pierdut timpul de pomană cu mine. Totul cu părinții lui de față, care nu au intervenit.” Ana e uimită și acum că nu a putut reacționa. A plecat de acolo cu ajutorul unei prietene, pe care a reușit să o sune la timp.

Marius nu a acceptat despărțirea. A urmărit-o pe Ana, care stătea la prieteni ca el să nu o găsească. A venit după ea la serviciu, i-a trimis mesaje „cu lucruri pe care nu credeam că le voi auzi vreodată de la el”. Apoi a amenințat-o de mai multe ori că se va sinucide. Dar nu i-a păsat, nu i-a mai răspuns, iar el a cedat. „Am crezut că voi fi devastată, dar tot ce am simțit a fost ușurare. Nici dor, nici regrete, nici frustrări. Doar ușurare.”

Cristina Horia, director executiv al programului Casa Blu

Să depășim stereotipurile!

Femeile acestea sunt supraviețuitoare, sunt de admirat. Nu trebuie să lăsăm loc prejudecăților, ci trebuie să încercăm să înțelegem normalitatea lor prin prisma normalității noastre. Din păcate, uneori nu realizează dimensiunea reală a pericolului în care se află.

Când vorbim de violența domestică, trebuie să știm că abuzul fizic nu este prezent în toate cazurile. În 70% din cazuri avem de-a face cu abuz sexual, care include limbajul cu conotație sexuală.

Ca abuzul să înceteze, femeia trebuie să admită că are o problemă și să fie dispusă să iasă din zona de confort: să-și schimbe serviciul, să taie relațiile cu rudele, să mute copilul la altă școală, să intre într-un adăpost, să schimbe orașul (valabil pentru localitățile mici) și să facă demersuri în instanță.

Tolerarea violenței duce la perpetuarea ei!

Indiferent de categoria socială

La cei 36 ani ai săi, Doina a trecut prin prea multe rele. S-a născut cu un picior mai scurt, a crescut în căminul de copii, s-a îmbolnăvit la 11 ani şi a stat ani de zile prin spitale ca să-şi facă tratamentul cu citostatice. Și nu a putut să-şi continue studiile. La 17 ani a fost operată la coloană, pentru că paralizase de la brâu în jos. În plus, a fost exclusă din cauza etniei rome.

Pe la 22 de ani, când era în spital la tratament, un băiat care venea în vizită la vărul său a invitat-o la un suc. A refuzat de multe ori, dar apoi a cedat şi au început o relație. El s-a mutat la ea, iar după trei luni lucrurile au început încet să se strice. Între treburile casei şi internările în spital, Doina mai suporta şi câte o palmă. „Eu am fost fraieră că tot l-am iertat încă de atunci, credeam că o să se schimbe, dar a fost mai rău. Venea în genunchi să-şi ceară iertare. Și eu cedam.” Ani de zile relația a decurs aşa: bătaie, despărțire, apoi împăcare. Și de fiecare dată era mai rău: voia bani şi mâncare peste posibilitățile Doinei, pentru că el nu muncea. Loviturile erau crunte, el fiind boxer, iar comportamentul concubinului depășise orice limite. „Începuse să-mi aducă femei în casă când eu eram la muncă. La 3 dimineața mă trezea din somn ca să mă bată, aveam numai cucuie în cap.” Doina nu a mai suportat şi s-a dus la poliție „Au râs de mine, că aşa suntem noi țiganii, şi nu au vrut să mă ajute. Am dormit pe trepte la acolo şi tot nu m-au luat în seamă. „Ajunsesem atât de deprimată încât mă gândeam să mă arunc în faţa primei mașini care trecea pe drum. Mă înjura, mă făcea în toate felurile, mă amenința. Şi nu puteam să mă duc în casa MEA. Îmi spunea că dacă nu-i dau bani mă desfigurează şi mă bagă înapoi în căruciorul cu rotile.”

Într-o zi a sunat la 112, a venit poliția iar bărbatul s-a liniștit. Situația nu avea sa fie mai bună. „Amanta s-a mutat la noi, eu eram intrusa, doar să mă dea afară. În acea clipă am fost la primărie, m-a trimis la Autoritatea Tutelară, am făcut plângere către poliție şi de acolo mi s-a recomandat asociația ANAIS. De la asociație m-au trimis la INML, am intrat în proces şi l-a citat în lipsă, că mi-era teamă pentru viaţa mea. Am obținut ordin de protecție pe 6 luni şi a venit poliția să-l evacueze. De când am intrat în ANAIS, totul s-a schimbat şi poliția s-a purtat altfel cu mine.”

Oamenii legii s-au interesat de Doina şi inițial o vizitau de 4 ori pe săptămână, apoi vizitele s-au rărit pentru că situația era bună şi el o lăsase în pace de teama poliției.

„Acum sunt bine, mai odihnită şi mai liniștită. El nu a mai dat niciun semn de viaţă. Mă bucur că am procedat aşa, că nu putea să se bage nimeni, eu eram cea care trebuia să pună piciorul în prag! Și dacă eu am învins, oricine o poate face!”

Oana Băluță, activistă feministă și conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București

Există soluții

E foarte important ca o femeie să nu rămână în situația de violența și să știe că are pârghii de care să se agațe, iar la ONG-uri găsește sprijinul necesar.

Primul pas ca cineva să obțină ordinul de protecție este să se informeze și să-și adune dovezi: certificat de la INML, plângere la poliție și poate completa deja ordinul de protecție pentru a justifica de ce există un pericol. Mesajele de amenințare și declarațiile martorilor sunt probe la dosar. Ordinul de protecție are valoare, dar legislația e precară, iar instituțiile statului nu au norme clare de gestionare a procedurii. De când ordinul ajunge în secție, poliția nu știe cum să verifice interacțiunea agresorului cu victima.

Cazurile de violența au crescut din cauza situației economice instabile. Acest comportament ține de educație, mai exact de cultura patriarhală, dar și de slăbiciunile instituțiilor cu atribuții în domeniu. Soluția pe termen lung e în școală, unde ar trebui să se studieze drepturile omului, ale femeilor, cultura civică. Pe termen scurt și mediu, e nevoie de intervenția poliției, de judecători care să judece cu dreptate și altele.

Abuzul este o infracțiune!

Chiar și când există un copil

„L-am văzut, m-am îndrăgostit și peste două luni de la prima întâlnire ne-am căsătorit. Eu aveam 19 ani, el 23. Mama nu a fost de acord, voia să-mi termin studiile mai întâi.”, aşa își începe povestea Nina. Peste nouă luni s-a născut și un băiețel. Aveau o situație materială bună, s-au mutat la casa lor și nu le lipsea nimic.

Primele probleme în relație au apărut când soțul, Ion, s-a angajat la sora lui pentru un al doilea salariu. De atunci nu s-a mai interesat de familie până când nu a mai adus nici bani în casă. Așa că Nina și-a dus copilul la soacră și s-a angajat ca să poată plăti facturile. „Nu mai aveam încredere în el, îmi spuneau vecinii că venea cu femei când eu eram pe tură de noapte. Dar nu puteam să cred, mai degrabă credeam că voiau să ne destrame familia!” Ion începuse să consume și alcool uneori, nu era aproape de copil pe motiv că nu avea timp, chiar lipsea și nopțile de acasă. Situația financiară devenise atât de precară, că Nina nu mai avea nici ce pune pe masă.

După o reuniune de familie, lucrurile s-au îndreptat între soți, dar certurile nu au lipsit. S-a născut și cel de-al doilea băiețel și păreau o familie perfectă.

Într-o vară, băiețelul cel mare, care deja avea 11 ani, a vrut să plece de acasă, la bunica, unde crescuse. Cu inima îndoită, mama l-a lăsat. Ajuns acolo, băiatul s-a dus cu verii lui la baie și a dispărut în râul adânc. Durerea părinților a fost nemărginită.

În câteva luni, Nina a rămas din nou însărcinată. A decis să treacă peste pierderea dramatică și să păstreze copilul, care după ce s-a născut, i-a alinat durerea și i-a reumplut inima. Însă Ion nu și-a mai putut reveni, iar supărarea și-o manifesta cu pumnii în Nina în fiecare noapte, când venea beat acasă. „Venea, mă înjura, mă scuipa și mă lovea. Ajunsesem să mă ascund după mobilă, speram că dacă nu mă vede nu se mai enervează.”

Nina l-a suportat mulți ani, ca să nu destrame familia, chiar dacă viața ei era un coșmar. A  în programul CasaBlu pentru psihoterapie gratuită, la insistențele șefei sale. „Aveam momente când începeam să tremur de spaimă numai când îl auzeam vorbind și nu mă puteam controla, nu știam exact ce mi se întâmplă.” Ion s-a împrumutat la bănci să-și facă afacere cu rudele, care imediat a dat faliment. Iar nu au mai putut plăti facturile, au rămas fără apă și fără gaze. Ion a venit foarte beat într-o seară și a început să urle la Nina, cu un vocabular foarte murdar, pentru că nu cărase apă. A lovit-o cu capul de perete cu cel mic de față. Nina a rămas inconștientă câteva ore, iar Ion, speriat, i-a turnat o sticlă de bere în cap, l-a luat pe cel mic și au plecat. Noroc că băiatul cel mare a ajuns de îndată acasă și și-a îngrijit mama.

Atunci, Nina a decis să pună punct relației. Cu ajutorul consilierilor de la CasaBlu, a plecat de acasă în adăpost. „Am strâns tot, mi-am luat copiii și am plecat când el nu era acasă, că altfel nu aș fi putut.” A intentat divorț, iar sentința a fost de partea ei. Acum, la cei 43 de ani pe care îi are, spune că ”îmi pare rău că nu am făcut asta mai demult. Acum și copiii sunt mai liniștiți. Și eu la fel. Nimeni nu ar trebui să se întoarcă, el nu o să se schimbe.”

Adela Szentes, psihoterapeut asociația ANAIS

Copiii sunt traumatizați

Victimele violenței domestice „moștenesc” anumite modele distructive, care le determină să reia relația, chiar dacă nu se simt bine în cadrul ei. Acceptă la început o ceartă, apoi o înjurătură, o palmă, până ajung la bătăi crunte, pe care le acceptă în continuare. Imaginea de sine scade, femeile se învinovățesc și se simt neputincioase – o stare pe care le-o induce agresorul, care are abilitatea de a manipula relația astfel încât victima să îl perceapă ca pe un salvator.

Asupra copiilor, abuzurile pot fi factori decizionali pentru viitorii adulți, chiar dacă sunt pasive. Ei pot dezvolta tulburări de personalitate (stimă de sine scăzută, depresie, abuz de droguri sau alcool), ce se pot vindeca cu ajutorul psihoterapiei. Trauma emoțională prin care trece un copil martor al abuzurilor este la fel de mare ca și șocul divorțului.

La fiecare 30 de secunde, o femeie din România devine victima violenței domestice!

Formele pe care le are violențea domestică

Trebuie să depășim stereotipurile legate de educație precară și sărăcie. Majoritatea au studii superioare, iar acolo abuzul se rafinează. Violența îmbracă diverse forme: economică, socială, sexuală, fizică, psihologică-emoțională, verbală și religioasă. – Cristian Horia

Semnele abuzului: cum recunoști violența domestică

(din revista Blu, februarie 2015)

• Te lovește sau te tratează în mod jignitor
• Te învinovățește pentru problemele sale și indispoziția sa.
• Când se enervează, ți-e frică, te simți amenințată de el.
• Îți limitează vizitele la părinți sau la alte rude.
• Îți controleză sistematic programul.
• Îți cere parolele conturilor tale de mail sau social media.
• Este gelos pe prieteni, rude, colegi sau alte cunoștințe.
• Te forțează să întreții acte sexuale când nu vrei.
• Insistă să păstreze el banii, inclusiv pe ai tăi.
• Consumă alcool sau alte substanțe.
• Ai impresia că relația cu el îți este impusă.
• Amenință că se va sinucide dacă-l părăsești.
• Te-a amenințat cu moartea.
• Te învinovățește pentru propriile acțiuni agresive

Societatea permite violența

„Există o complicitate între sistem și agresor, nu se protejează victima și se tolerează violența domestică, ceea ce duce la perpetuarea ei. Trebuie să o taxăm, nu să adoptăm atitudinea struțului, că nu ne interesează și nu e problema noastră. Este!” – Cristian Horia

Banii, un motiv

„Situația creditelor este îngrijorătoare, femeile pleacă și rămân cu creditele pe numele lor, fiind într-un risc continuu de sărăcie. Trebuie să fie cu băgare de seamă când își fac un credit și să se întrebe cum s-ar descurca singure cu el.” – Cristian Horia

Violența are un ciclu

Violența în familie are forma unui cerc vicios distructiv, în trei pași: acumularea tensiunilor, situația de abuz și „luna de miere” – faza în care agresorul își cere iertare și regretă cele întâmplate, iar victima recapătă speranța.

Ordinul de protecție

• se emite de către instanța de judecată, la cererea victimei
• se emite în regim de urgență pe maximum 6 luni
• este executoriu, iar poliția îl pune în aplicare
• dacă pericolul persistă, victima poate cere un nou ordin
• dacă agresorul încalcă ordinul, victima trebuie să apeleze 112 și să specifice că are un ordin
• încălcarea ordinului se pedepsește cu închisoare

Cadrul legislativ

Cadrul legislativ național în domeniul furnizării de servicii sociale primare şi speciale destinate prevenirii şi combaterii violenței în familie este compus dintr-o serie de documente, dintre care:

• Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenței în familie, republicată;
• Legea nr. 211 din 27/05/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordinul nr. 385/304/1018 din 2004 privind aprobarea Instrucțiunilor de organizare şi funcționare a unităților pentru prevenirea şi combaterea violenței în familie.
• Ordinul nr. 383 din 2005 pentru aprobarea standardelor generale de calitate privind serviciile sociale şi a modalității de evaluare a îndeplinirii acestora de către furnizori;
• Ordinul nr. 384 din 2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violență în familie;
• OG 68/2003 privind servicii sociale actualizată 2004
• Hotărârea Guvernului nr. 1007/2010 privind aprobarea programelor de interes național în domeniul protecției familiei şi a drepturilor copilului pentru perioada 2010 – 2012;
• HG nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale;
• Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale;
• Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenția în echipă multidisciplinară şi în rețea în situațiile de violență asupra copilului şi de violență în familie;

 

Acest material a apărut în Revista Femeia, numărul de noiembrie 2015, pentru a trage un semnal de alamă despre violența domestică.

Numele și anumite date au fost schimbate în scopul protejării identității victimelor.

Sursa foto: SzaboJanos, Pixabay