Preferatul meu de când eram o copilă, Muzeul Național de Geologie încă mă fascinează, deși nu și-a schimbat prea mult fața în ultimii ani și se vede, mai ales în sălile de la subsol și parter, că păstrează „praful” tipic socialist. Însă, odată ce urci scările și intri pe poarta monumentală a „Colecțiunilor”, un univers fascinant al mineralelor de nenumărate tipuri, forme și culori se deschide în fața ochilor tăi.
Scurt istoric
Clădirea impunătoare, decorată în stil neo-brâncovenesc, a fost ridicată la începutul secolului XX pentru a fi sediul Institutului de Geologie. Planul a fost realizat de faimosul arhitect Victor Ștefănescu, iar decretul de înființare a institutului – de Carol I (documentul este expus în hol). La deschidere, un început de muzeu cu roci și minerale a fost amenajat în sala „Colecțiuni” (muzeul fusese înființat oficial în 1892).
În 1964, Al. Semaka, custodele colecției, a propus să se înființeze aici un muzeu național și se implică în colaborarea cu alte instituții internaționale pentru completarea colecției existente, dar și organizarea ei în funcție de marile teme.
Institutul de Geologie a trecut prin numeroase schimbări (administrative) și obstacole (războaie și cutremure). Așa că abia în 1983 au început lucrările de refacere (după fotografiile epocii) consolidare, dar și de amenajare a clădirii ca muzeu pentru publicul larg. În 1990 a avut loc deschiderea oficială, moment în care muzeul a fost reînființat.
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de Educated by Travelling ? (@educatedbytravelling) pe
Colecția
Muzeul de Geologie este complet – adică evocă toate ramurile geologiei: de la formarea planetelor, a rocilor, mineralelor și zăcămintelor până la evoluția umană pe Pământ, fiind organizat „ca o carte”.
Patrimoniul muzeului are aproximativ 85.000 de eșantioane (fosile, roci, minerale, zăcăminte), majoritatea de pe teritoriul româniei. Dintre acestea, puțin peste 10% sunt expuse, celelalte fiind în depozit, accesibile doar cercetătorilor. Vizitatorii pot vedea:
- „Geologia României” – cu colecții petrografice ce corespund unităților geotectonice majore.
- Mineralele fluorescente – cele mai vechi roci sunt de acum 1.900.000.000 ani
- Sala de „Colecțiuni” – deschisă publicului din 1908, relevă faimoasele „flori de mină”, extrase din Banat, Maramureș, Apuseni.
- Sălile de mineralogie – cu exponate dintre cele mai fascinante prin forme și culori, culese din întreaga lume.
- Sala fostei Biblioteci – astăzi cu dinozauri și alte viețuitoare străvechi.
- Expozițiile de dinamică internă a Pământului, paleontologie, stratigrafie (cu istoria pământului pe vârste), geologie marină, tectonica României.
- Exponatele din Litotecă – „Biblioteca de piatră” – cu eșantioane de foraj reprezentative pentru România, aflate în peste 55.000. Litoteca poate fi văzută doar cu ocazii speciale.
O serie de nouă minerale, aici:
Educație
Pentru cei mici muzeul organizează constant ateliere tematice dinamice și interactive.
Târguri
Muzeul găzduiește, cu diverse ocazii, expoziția cu vânzare de cristale, bijuterii și pietre semiprețioase.
- Unde? Șoseaua Pavel D. Kiseleff, nr 2
- Când? Luni – Duminică: 10:00 – 18:00
- Cât? 10 lei
- Detalii: geology.ro
*a MUZEÍ, noi muzeim vb. A merge la muzeu cu plăcere și cu dorință de cunoaștere. Din muzeu. Concept propriu dedicat seriei ©
Partajează asta:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)