Via Transilvanica are încă 285 km marcați în Mureș și Harghita

Via Transilvanica la Campu Cetatii

Cele mai noi tronsoane Via Transilvanica sunt deschise publicului. Este vorba de 285 de noi kilometri marcați pe tronsonul din județele Mureș și Harghita, în completarea celor 400 km deja amenajați pe Via Transilvanica.

Proiectul asociației Tășuleasa Social, inițiat în anul 2018, urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de peste 1000 km. Acesta pornește de la Putna, în Bucovina, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu-Severin. Scopul proiectului este de a pune în valoare bogățiile culturale, etnice, istorice și naturale ale României, cu reflectare atât în comunitățile locale, cât și cu ecou internațional. Fiind un traseu public, este destinat tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport, care vor putea să îl străbată la pas, cu bicicleta ori călare. Via Transilvanica trece prin zece județe, zone de mare importanță culturală, istorică și naturală, fiind în același timp un adevărat catalizator pentru culturile care coexistă de secole în țara noastră.

De astăzi, traseul are continuitate de la Putna, până la Daneș, imediat după Sighișoara. Un alt tronson amenajat este cel din Mehedinți, 98 km, începând de la Drobeta-Turnu Severin.

Drumeții pot afla informații detaliate despre traseu din Ghidul Drumețului, disponibil gratuit pe site-ul Via Transilvanica. Există și un grup de Facebook administrat de echipa Via Transilvanica care oferă informații proaspete despre traseu. De asemenea, găsiți gânduri, impresii, sfaturi, fotografii și materiale video chiar de la călători.

Evenimentul a inclus lansarea aplicației mobile Via Transilvanica. Aceasta este disponibilă pentru descărcare gratuită în AppStore și PlayStore. Aplicația reprezintă un produs vital pentru implementarea proiectului nostru, un instrument de orientare care facilitează întreaga experiență a călătorului pe Via Transilvanica.

Text: PR

Corina Matei

„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeași categorie

Călătoria nu se oprește aici! Uite câteva sugestii de articole din aceeași categorie, care îți vor stârni interesul.