Brașov și vacanțele de neuitat. Hai la o plimbare!

Vacanță la Brașov

Când a fost vorba de vacanță, Brașov a fost mereu în centrul atenției noastre, fiind ușor accesibil și într-o zonă ce oferă nenumărate posibilități de petrecere a timpului liber, cât și a străinilor, reprezentând „orașul de lângă Castelul lui Dracula”. Și indiferent care a fost scopul sau durata vizitei, nimeni nu a plecat dezamăgit de aici.

Centrul, o bijuterie medievală

De fiecare dată când revin în Brașov, vreau să mă plimb lejer prin Centrul Vechi. Îmi place strada Republicii pentru minunatele clădiri în stil germanic, în nuanțe domoale și cu decorațiuni inedite. Apoi, iau iar și iar la pas străduțele medievale, fără să uit de Strada Sforii și mințindu-mă întotdeauna că mă rătăcesc – îmi place să fac asta și îți recomand să încerci! Pauza plimbării va fi întotdeauna în Piața Sfatului, stând pe o bancă sau la o terasă ca să observ mai bine spiritul orașului. Și arhitectura. Mereu mă uit lung către Turnul Sfatului, în care nu am reușit până acum să intru să vizitez Muzeul Județean de Istorie, un reper cultural important în oraș.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Nights in #Brasov #visitRomania #roadtrip #CoryinRomania

O postare distribuită de Corina Matei (@corymatei) pe

Traversez și merg pe Strada După Ziduri – parte din fortificațiile Brașovului – de la Turnul Negru spre Bastionul Graft. Nu ratez niciodată urcarea către Turnul Alb, pentru o altă priveliște de la înălțime, pentru că Brașovul e frumos din toate unghiurile. Mă întorc și intru în oraș ca domnițele de altădată, pe Poarta Ecaterina, una dintre cele mai vechi porți ce și-a păstrat aspectul original până astăzi și are o arhitectură unică în lume.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Unique! Ecaterina’s gate is the only monument of Brașov that maintains its original look. #Romania #visitromania #Brasov #CoryinRomania

O postare distribuită de Educated by Travelling ? (@educatedbytravelling) pe

Biserica Neagră, sufletul orașului

Cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol, titlul primit în 1477, a rămas unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România. Încă mă impresionează, iar zidurile exterioare care încă păstrează o tentă neagră în urma incendiului în urma căruia și-a căpătat numele, mă înfioară. Nici nu te gândi să nu o vizitezi și pe interior, pentru că vei găsi aici cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa (în afară de Muzeul Topkapî din Istanbul). Culorile celor peste 110 covoare expuse îți vor fura privirile și vor încerca să te hipnotizeze. La mine a funcționat! Apoi mi-a atras atenția orga monumentală – cu 3993 tuburi şi 76 de registre, una dintre cele mai mari din Europa. Dacă ești curioasă să o auzi, ține minte că vara au loc trei concerte pe săptămână: marți, joi și sâmbătă!

 

Vezi această postare pe Instagram

 

The Black Church in #Brasov #Romania #visitromania #CoryinRomania

O postare distribuită de Educated by Travelling ? (@educatedbytravelling) pe

Tâmpa, străjerul Brașovului

Munții din jurul Brașovului îți dau posibilitatea să-ți petreci timpul în natură. De aici, pornesc mai multe trasee, dintre care unul este chiar în oraș, spre Tâmpa. Poți alege varianta mai rapidă, telecabina care te duce acolo în doar câteva minute sau poteca pentru puțină mișcare. Îți poți trage sufletul pe terasa restaurantului admirând poate cel mai arătos oraș din țară.

După aceea, ai de descoperit ruinele Cetății Brașovia, ridicată în timpul cavalerilor teutoni, pe la 1200. Tot pe munte vei da de Capela Sf Leonard, de Apeductul orașului și, în vârful muntelui vei găsi Crucifixul de pe Tâmpa, pusă acolo în secolul al XVII-lea.

Drumeții și priveliști

Dacă ești o iubitoare a muntelui, masivele Piatra Craiului și Piatra Mare îți oferă zeci de trasee – unele ușoare, altele solicitante, iar partea frumoasă este că majoritatea sunt drumeții de o zi. Îți recomand traseul de la Dâmbul Morii spre Cabana și Vârful Piatra Mare prin Cascada Șapte Scări. Sus, te vor aștepta câțiva măgăruși prietenoși ca să te felicite în stilul lor că ai ajuns până la ei.

 

Acest material a apărut în numărul de martie 2018 al Revistei Femeia

Corina Matei

„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeași categorie

Călătoria nu se oprește aici! Uite câteva sugestii de articole din aceeași categorie, care îți vor stârni interesul.