100 de ani transpuși în #100locuriRomania! Așa mi-am propus să călătoresc, la început de 2018, și să vă prezint obiective de tot felul din întreaga noastră țară: atât locurile ascunse pe care le (re)descopăr, cât și obiective consacrate, care stau semețe în fața timpului.
Astăzi, proiectul #100locuriRomania a ajuns în National Geographic!
„Turiștii numără țări. Călătorii numără locuri și experiențe. Niciodată nu am putut spune că am văzut o țară, mai ales când am văzut doar câteva obiective turistice din ea, și acelea arhicunoscute. N-am văzut încă nici România, însă mi-am propus să o (re)descopăr prin toate crăpăturile ei, cât de mici și uitate, prin care intră lumina și cunoașterea.
Era o dimineață rece de martie când am ajuns foarte devreme la birou, după ce lipsisem câteva zile. Am deschis întâi Facebook-ul, iar notificările m-au dus pe grupurile de călătorii, unde m-am inspirat și m-am pierdut în același timp pe meleaguri din diverse țări din jurul lumii. Pe e-mail-ul de muncă aveam o sumedenie de comunicate și știri despre anul Centenarului, ori cu proiecte fade și naționaliste ale autorităților în urma cărora nu rămâne nimic, ori cu inițiative faine care vor să marcheze ingenios și util acest an. Iar despre călătorii, nimic nu fusese anunțat până în acea clipă.
Făcusem deja câteva plimbări prin țară, iar despre una dintre ele, prin județul Buzău, scrisesem pe blog și reacțiile au fost atât de entuziaste că m-au uimit și m-au pus pe gânduri. Nu am crezut vreo clipă că atât de mulți știau de existența Babelor de la Ulmet sau că mai sunt și alți vulcani noroioși mai activi, pe un deal de la Pâclele Mici. Atunci am avut ideea!
#100locuriRomania este umbrela sub care, în acest an, (re)aduc în atenția călătorilor locuri ce stau încă pitite de ochii noștri din cauza slabei promovări (precum Satul Pescăresc Tradițional din Tulcea, Câmpul de Lapiezuri din Mehedinți, Arboretumul Simeria sau Cheile Tișiței), dar și obiective deja știute despre care pur și simplu am uitat de ce sunt atât de valoroase (Cetatea Prejmer, Palatul Culturii din Mureș sau Grădina Botanică din Cluj). Multe dintre obiectivele de pe listă le-am descoperit direct pe teren (ați auzit de Farmacia Knoblauch din Oravița?), pentru altele, ca Satul Măgura, am plecat special la drum. Au mai fost obiective pe care le-am avut în minte să le includ în proiect, însă am ajuns să le tai de pe listă când le-am văzut — nu îmi pot trimite cititorul să facă atât drum pentru ceva faimos, dar care nu arată chiar atât de bine încă, din păcate. Știu că orice călător are standardele sale și nu mi-aș dori să se întoarcă dezamăgit, deși fiecare loc are unicitatea sa dată de om sau de natură, prin forme, culori sau atmosfera creată în jur. Toate au un suflet creat în timp care e capabil să-ți transmită o stare.
Și așa, anul meu a devenit cel al weekendurilor prelungite prin țară. Nici când sunt acasă nu stau departe de acest proiect: aleg cu grijă fotografiile pe care le includ, în general, într-un colaj. Puține locuri au doar un cadru și asta din două motive: recunosc că mi-e greu să aleg doar o poză, iar privitorul are nevoie de mai multe unghiuri ca să se lase convins să meargă până în cine știe ce colț al țării pentru acel obiectiv. Apoi, urmează descrierea obiectivului, în care îmi propun să includ, pe scurt, cât mai multe informații descoperite cu ajutorul ghizilor locali, panourilor informative, centrelor de informare turistică zonale. Bine, uneori, în internet și cărțile vechi rămân singurele surse de cunoaștere a istoriilor.
Asta mi s-a întâmplat când am ajuns la Câmpia din Lunca, un obiectiv geologic ciudat: stratul de loess a fost modelat de apă și vânt, iar acum avem acolo canioane, dând o unicitate șocantă zonei din punct de vedere peisagistic. Podețul peste Sâi din comuna se termină în mijlocul apei, iar un localnic m-a ghidat către podul „pe unde trec tractoarele și căruțele spre câmp.” După ce am trecut prin groapa de moloz de la marginea satului, am urcat pe un drumeag de pământ unde vântul a avut grijă să-mi schimbe culoarea hainelor. Nu știam cum să ajung la canioane, așa că „am adunat” toți ciulinii de pe câmp ca să dau de drumul corect, un drum făcut printre parcele. A fost o experiență atipică, într-un loc deosebit. Dar ca nimeni să nu fie nevoit să facă acest lucru, mai ales dacă nu are spirit de aventură, Câmpia din Lunca e însoțită de o hartă și de coordonatele traseului corect.
Și, ca în orice proiect pe sufletul celui ce-l crește, am trecut prin toate extremele situațiilor. Când am postat pe pagina de Facebook Cory’s Blog primele șapte locuri, nu știam dacă o să pot termina proiectul până la final de an. Apăruse presiunea asupra fiecărei plecări de weekend, dar fără să renunț la calitatea lor. Apoi, după ce m-am întors de la Cluj în august (locurile 51-54), a intervenit o altă problemă: mai aveam prea puține poziții disponibile și prea multe deplasări planificate cu și mai multe locuri de vizitat. Am început să fiu din ce în ce mai selectivă. Iar de la 80 încolo, am fost suficient de drastică încât să mă doară că atâtea rămân pe dinafară. Dar nu vor rămâne necunoscute, pentru că mai sunt atâtea de văzut.
Pe 1 decembrie, simbolic, voi publica locul cu numărul 100. Apoi, proiectul de redescoperire a României, #100locuriRomania, va continua sub o altă umbrelă, #nLocuriRomania.”
Hai să redescoperim împreună cele mai frumoase locuri ale țării prin #100locuriRomania!
