Cascada Ouzoud și hoții din copaci

Cascada Ouzoud este cea mai înaltă și cea mai frumoasă cascadă din tot Marocul. Aflată într-un cadru natural de milioane, trebuie să recunosc că m-am simțit excelent aici. Evident, nu te aștepta să vezi Niagara, însă pregătește-te să experimentezi cele mai nebune senzații!

Am plecat pe la ora 9:00 din Marrakech și la 12:00 Tarzan, ghidul nostru de obiectiv, ne primea „la porțile raiului”. Un marocan extrem de amuzant a glumit cu noi tot drumul. Printre glume mai strecura și câte o informație de-a locului.

Bancuri berbere

Dintr-una într-alta, ne-a spus că știe un cuvânt în limba română, iar noi începem un concurs de ghicit. El ne-a oprit repede și a spus clar, tare și cu diacritica pronunțată la perfecție: „lucernă”! Tăcere. Unii din grup: „Ce e aia?” Dubios, nu? 🙂 Apoi ne-a informat că lucerna este „marijuana animalelor”, că după ce o mănâncă, ele vorbesc. Whaat? Și vine și povestea:

Vaca stătea pe pajiște și mânca liniștită lucerna. Vine un cocoș și începe să mănânce și el de pe pajiștea ei.
Vaca îi spune: Moooooooooooove!
Cocoșul îi răspunde: Fu-ck-ck-ck-ck-ck yoooooooouuuu!

Noi am râs copios! 😀 Vă mai spun unul la final.

Colț cu vegetație luxuriantă

Apoi am pornit pe o potecă printre măslini, argani, portocali și tot felul de copaci ciudați pe care nu-i mai văzusem. Iar Ouzoud este cuvântul berber pentru „măslini”, care se găsesc preponderent în această vale. Am văzut fosile de rădăcini de copaci pe un versant și am coborât spre cascadă pe stâncile roșiatice. Apa începuse deja să se audă de departe, dar încă nu o vedeam de pădurea deasă. Printre sălcii, pe la umbră, am ajuns într-un refugiu cu balcon spre cascadă, unde doi berberi preparau suc natural de portocale în fața noastră. Delicios și răcoritor! Cât s-a făcut coada la sucul de numai 10 dirhami, ghidul nostru a destins atmosfera. A pus mâna pe tarabane, l-a chemat și pe fi-su și… toată lumea la dans!

Am stat ceva vreme acolo, bucurându-ne de atmosfera creeată. Am făcut zeci de poze de la acel balcon, iar răbdarea a ajuns la final când am văzu bărcuțele ce intrau sub cascadă. Hai!

Barca pe valuri

Tarzan n-a avut de-ales și nu ne-a mai putut ține acolo. Ok, hai jos, la cascadă! Îndată am coborât și am rărit repede într-o barcă. „Nonono, not all of you!”, s-a panicat un nene de acolo. Și am observat că alea sunt doar niște bărci improvizate, cu scaune de restaurant pe ele. A, și cu mochetă, please!

Ne-am răsfirat repede, am trecut de pe o barcă pe alta și când am avut ok-urile, au trecut marocanii la vâslit fix spre cascadă. Bătea vântul nițel și noi eram fleașcă deja cu vreo 20 de metri înainte de căderea de apă ce vedea de la 110 de metri înălțime, dintr-un râu alimentat de 120 de izvoare – de aceea cascada nu seacă vara! Am ascuns repede aparatele foto și ne-am bucurat de apa caldă într-o zi la fel de călduroasă.

Vâslașul ne-a oprit în fața cascadei și ne-a pus să dăm pe rând la vâsle, pentru poze! Minunat, visul oricărui turist! După aceea, ne-a debarcat pe stânca pe lângă care venea vălul de apă. Cine vrea să se arunce îmbrăcat în apă? 🙂 Mulți, evident! Oricum deja ne storceam hainele.

Înainte să plecă, marocanul ne mai duce o dată în buza căderii de apă, doar-doar vom vedea curcubeul. Doar unul mititel, la baza bărcii, și-a făcut timid apariția.

Ne-a debarcat pe partea cealaltă a apei.

Ți se fură…și respirația!

Am urcat pe niște scări ca să ajungem la alt balcon, o terasă mare de această dată, cu mese și un restaurant turistic modest, cu trei preparate la alegere. La 10 euro meniul… Ne era deja destul de foame și am rămas acolo să ne uscăm și să bem ceva rece. Nu trece mult până ne aduce mâncarea, că lipiile de pe mesele de lângă balustradă dispar instant. Apoi dispar, rând pe rând, cartofii prăjiți… fără ca noi să ne atingem de ei. Două maimuțele pândeau momentul ideal ca să mai fure câte ceva.

Dar atât le-a trebuit, să le vedem noi, turiștii, că am luat cartofii și stăteam cu ei în mână ca să vină la noi. A venit repede și Tarzan, să ne învețe cum se face. Ne pune un cartof pe cap și – țop – și maimuța în capul nostru. Senzația este unică! Bucurie cu puțină teamă că le știam nebune și n-aș fi vrut să-mi scoată ochii sau să-mi fure telefonul cât făceam un selfie ca să imortalizez momentul. 🙂 Dar totul a decurs minunat. Sunt obișnuite cu turiștii și dacă nu le mângâi sau nu le ții, nu te bagă în seamă. Important e să le lași în pace, chiar dacă sunt în capul tău 🙂

Și mai multe maimuțe!

Am continuat să urcăm pe versantul celălalt și am dat de și mai multe maimuțe ce se agățau prin copacii ce mărgineau poteca noastră. Și la alt punct de belvedere, ne-au înconjurat efectiv, că de…aveam de mâncare. Parcă nu-ți mai vine să mai întinzi un colț de pâine spre…15-20 de maimuțe calice :)) Așa că nu am stat prea mult pe acolo, dar tot m-am ales cu o maimuță pe cap. Ca ultim trend în fashion!

Și bancul promis:

Cum bagi o cămilă în frigider în trei pași?
1. Deschizi frigiderul
2. Pui cămila
3. Închizi frigiderul.

Cum bagi un elefant în frigider în patru pași?
1. Deschizi frigiderul
2. Scoți cămila
3. Pui elefantul
4. Închizi frigiderul.

Leul dă un party în junglă și cheamă toate animalele. Ce animal nu vine?
– Elefantul, că e în frigider!

Ah..și dacă îți oferă cineva vreodată un „Berber 4×4”, fugi, chiar dacă prețul ți se pare bun. E o capcană! E măgarul :))

Vezi selecția de fotografii în albumul de pe Facebook!

– sfârșit-

Nu pierde nimic:

Corina Matei

„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”