Corina

Petra. Orașul roz, o minune a lumii moderne (IV)
Ne cazăm și ne schimbăm în cea mai mare viteză, în timp ce englezoaica ne spune de terasa hotelului, de micul dejun inclus, de ceaiul de bun venit…și de intrarea de la Petra, care ne va costa mai mult, socotind și amenda de mâine. Asta e, ne asumăm. În 5 minute suntem jos, taximetristul nostru personal întorsese deja mașina.

Alte 8 site-uri pe care călătorii le adoră
Nu mergem mult timp spre Kuşadasi, că şi oprim la Troia.

Taximestristul din Iordania ne-a negociat…în favoarea noastră! (III)
Cu doar jumătate de oră – potrivit programului nostu pe care Alina nici nu l-a deschis – ajungem la granița cu Iordania, la Eliat. Cu Marea Roșie în depărtare, nerăbdare de a vedea una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne, Petra, și cu niște agitație în vârful picioarelor pentru că nu rezervasem în prealabil transport și nu știam exact cum vor merge lucrurile, ajugem la primul ghișeu.

Atacul struțului, coarne ondulate și pseudo-zebre la Yotvata Natural Reserve (II)
O altă metodă prin care eu stabilesc opririle pe traseu e, ca după ce l-am stabilit, să-l urmăresc cu un zoom foarte mare pe Google Maps, să văd ce găsesc în cale, apoi să caut mai multe detalii despre obiectivul respectiv. Așa am găsit pe Route 90, în drumul nostru spre granița cu Iordania, Yotvata Hai-Bar Natural Reserve.

Israel de la nord la sud și de la vest la est cu mașina (I)
Ne trezim în creierii dimineții după o noapte nu tocmai odihnitoare… ba chiar nu am dormit deloc. Ne strângem repede lucrurile și, somnoroase, mergem la recepție să aflăm de unde putem face rost de un mic dejun. Nu avem timp de pierdut, că avem de parcurs aproape 500 de km cu ceva opriri interesante pe traseu.

Ho Chi Minh, prima mea poveste din National Geographic Traveler
Nimic nu este mai satisfăcător decât să-mi văd numele într-una dintre cele mai importante reviste de călătorie din lume. Adică

Cât de utilă e o cameră de bord – am testat Mio MiVue 638 Touch
Trebuie să recunosc că am devenit dependentă de mașină din cauza domiciliului. Conduc aproape zilnic de aproape nouă ani și am întâlnit cele mai diverse situații. Unele s-au terminat cu bine, altele m-au lăsat cu ochii în soare.

Valea Doftanei și drumurile patriei
Un cadou înseamă o nouă ieșire din București, așa că de 8 martie am ales un weekend prelungit pe Valea

Prin Muzeul de Artă Islamică din Doha… virtual!
V-am povestit cum a fost vizita mea în Doha, și că am fot mâhnită că nu am mai avut timp să văd Muzeul de Artă Islamică. L-am văzut pe afară și atât. Știți că pentru mine, o fană a muzeelor despre cultura locală și a tradiției islamice în mod deosebit, nu a fost nicidecum suficient.

Cele mai stupide întrebări și comentarii pe care i le poți adresa unui călător
Deja zâmbești, ai trecut prin asta deja, nu? Și de la nervii ăia mulți cauzați de fiecare întrebare deplasată, acum

Maid of the Mist: O Experiență Unică la Cascada Niagara
Cascada Niagara, situată la granița dintre Statele Unite ale Americii și Canada, este una dintre cele mai impresionante minuni naturale

Destinații romantice de văzut în doi
Valentine’s Day se apropie cu pași repezi. E adevărat, multe cupluri aleg sau nu să o sărbătorească și își manifestă iubirea în moduri diferite. Dar orice fel de cuplu ați fi, un citybreak într-o destinație romantică va aduce un plus în relația voastră, poate chiar cu amintiri de neuitat o viață.

Falcon Souq: un loc de văzut, de trăit și de savurat în Doha
Doha, capitala vibrantă a Qatarului, este o destinație surprinzător de primitoare și șarmantă. În timpul unei escale de 9 ore,

Koh Rong, o bucată de paradis în viața ta
Nu sunt multe de spus, dar sunt atât de multe de văzut și simțit! Koh Rong este genul de insulă

20 de lucruri de făcut în Bangkok
Bangkok, una dintre capitalele cu cei mai mulți turiști din lume, este un oraș foarte aglomerat și haotic. Chiar și

Pleci în Republica Moldova? Hai să-ți spun care-i treaba cu alcoolul!
Cu toții știm ce băuturi bune și ieftine au moldovenii de peste Prut. Și de rezistența lor la alcoolul minune,

Corina Matei
„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”