Washington D.C., o altfel de capitală (episodul 1)
Nu știu cum îmi imaginasem eu Washington-ul. De fapt, nu cred că am stat prea mult să mă gândesc. Văzusem doar câteva poze de la Capitol Hill și cam atât. Dar când am ajuns acolo…
Nu știu cum îmi imaginasem eu Washington-ul. De fapt, nu cred că am stat prea mult să mă gândesc. Văzusem doar câteva poze de la Capitol Hill și cam atât. Dar când am ajuns acolo…
Cred că ar trebui ca pe lista aia lungă de fobii să fie adăugată încă una: aoleu-dacă-o-să-depășesc-limita-de-kilograme-când-o-să-pun-valiza-pe-cântar-în-aeroport.
Lisabona nu e doar o capitală, e o adevărată bijuterie pe coasta Oceanului Atlantic. Am ajuns din întâmplare și atunci mi-am dat seama că aveam sute de motive să o vizitez.
Să spun sincer, Marocul nu s-a aflat pe lista mea de locuri must-see. Nu știu de ce. Până într-o zi în care, locuind în Madrid, am găsit o ofertă de nerefuzat: 30 de euro până la marginea Africii. Dus-întors! Așa că „de ce nu?”, mi-am spus.
Celor cărora Chisinăul le sună obscur sau nesemnificativ, se înșeală amarnic! Poate și eu am avut oarecare rețineri…ce aveam să fac acolo de vineri până duminică? Dar acum, că m-am întors de acolo…îmi dau seama că în două zile pline nu am reușit să văd tot ce mi-am propus!
Ziua de vineri a început cu multă agitație și cu ultimele pregătiri pentru marele eveniment de la Castelul Bran. La ora 10 am plecat de la vilă, la 11 trebuia să înceapă!
Întotdeauna mi-au plăcut taberele. Prima dată am fost într-o tabără de matematică, în clasa a șaptea. Uram matematica, nu mă pricepeam, nu înțelegeam. De la primul curs voiam acasă, iar în ziua plecării plângeam de mama focului alături de colegi că nu voiam să plecăm, am fi acceptat ore în plus în program numai ca să mai stăm o zi-două. Ei bine, zilele acestea mi-am retrăit copilăria. Numai că ei își adoră materia!
Imaginează-ți un loc în care ordinea Marii Britanii, soarele Spaniei și farmecul Marocului se întâlnesc. Acesta e Gibraltar!
Niciodată nu e târziu să pleci in calatorie pe urmele domnitelor si cavalerilor de altădată…
Pentru că nicio călătorie nu poate rămâne fără şi mai multe impresii, l-am întrebat pe Anthony cu ce gust a rămas după săptămâna petrecută în România…
Ei bine, venise şi ziua plecării din România. Dar nu puteam pleca aşa, pur şi simplu. Trebuia să profităm că zborul nostru se amânase cu câteva ore, până la ora 20:00. Cu rucsacul în spate am plecat să explorăm tot ce mai puteam din Capitală, în trei ore…
Cea mai aşteptată zi de vizită a Capitalei sosise: încă de la ora nouă eram la metrou Izvor şi făceam poze cu Palatul din parc. Totul cu nerăbdare, pentru că plana o întrebare în mintea lui Anthony: „Dar oare ce e înăuntru…?”
Am crăpat ochii spre ziuă, pe la şase dimineaţa. O ceaţă deasă înconjura vila noastră din munţi. M-a cuprins o tristeţe, nu pentru mine, ci pentru Anthony, că nu avea cum să vadă locurile frumoase pe care eu le ştiam de ceva vreme.
Trezitul de dimineaţă nu a fost dificil, trebuia să vedem cetatea în stil Vauban, unică, surprinzătoare, fiind, în acelaşi timp, cea mai mare şi mai bine conservată cetate de acest tip din Europa: Alba Carolina.
În ziua de joi, prima noastră direcţie a fost clară: telefericul de pe Tâmpa! Dar pe la bastioane şi ziduri, sa mai vedem şi altă parte a vechii cetăţi a Braşovului.
Ceasul a sunat dis de dimineaţă, dar asta nu ne-a împiedicat ca în jumătate de oră să fim deja în maşină, gata pentru mult-aşteptatul tur prin Transilvania!