Am cucerit Cetatea Poienari!

0
Am cucerit Cetatea Poienari!

Efortul depus pentru cucerirea Cetatea Poienari îl văd echivalent cu cel de a urca 1480 de trepte până acolo. Și acum stau și mă gândesc…ce-o fi fost în mintea turcilor când au încercat să facă asta?

Ca o groază de alte obiective din România, și Cetatea de la Poienari era pe lista mea! Împreună cu restaurantul de jos, unde au o mâncare de te lingi pe degete și ajungi să-ți faci drum cât mai des pe acolo, doar-doar să mai „deguști” câte-un preparat românesc. Dar să revenim la subiect.

Urci și urci și….nu se mai termină scările!

Ei bine, încă de jos un panou te anunță câte trepte sunt…dar nu-ți prea imaginezi din prima cam cât înseamnă. Au comparat alții că e ca și cum ai urca până la etajul 60 al unui zgârie-nori. Și nu există lift!

Există două popasuri pe traseu, cu bănci de odihnă pe care le iei în brațe de la distanță, cu ochii. Lângă ele, plăcuțe care te informează cât mai ai. Ei…când o citești pe prima, că mai ai încă 900+ de trepte, îți vine să te întorci. Dar dacă ești cu grupul, cum am fost eu, vă încurajați reciproc.

Unde istoria se îmbină cu legenda

Pe drum, pentru încă un motiv de pauză, sunt amplasate mici file de istorie. Una dintre ele, și cea mai răspândită, povestește despre boierii care s-au aliat împotriva lui Vlad Țepeș. Din cauza lor, pentru că au sprijinit invadarea țării de către Iancu de Hunedoara, fratele și tatăl lui Vlad Țepeș au fost uciși. Domnitorul i-a prins și i-a silit să construiască Cetatea Poienari în doar 3 luni. Iar legenda spune că prima dată când Vlad Țepeș a urcat acolo a călcat pe spatele boierilor.

Cetatea Poienari era foarte bine poziționată în trecut, deoarece servea ca punct de observație deasupra trecerii. Se află pe un vârf de deal, mai înalt cu 400 de metri față de vale.

Reședință și refugiu

Cetatea a devenit a doua reședință a temutului domnitor, fiind construită ca post de fortăreață contra otomanilor, cu 5 turnuri, ziduri de până la 3 metri grosime și dependințe. Mai mult, o altă legendă povestește că Vlad Țepeș a scăpat când era urmărit de turci, refugiindu-se la Poienari, după ce a pus cailor potcoavele invers, ca să-și deruteze dușmanii.

_DSC6935

Astăzi, Cetatea Poienari este un monument istoric în toată regula (cod LMI AG-II-a-A-13507). A fost restaurată în trecut, iar acum pare să aibă nevoie de noi lucrări, deoarece cărămida laturilor aflate la umbră se macină de ceva vreme.

Merită să faci efortul de a urca până acolo pentru că peisajul de deasupra văii Argeșului îți taie răsuflarea! Intrarea la cetate costă 5 lei și se plătește sus.

Află mai multe: http://corinamatei.ro/travel/cucerit-cetatea-poienari/

Posted by Cory's Blog on 27 Decembrie 2016

Photo credits: Dinu Noroc, Corina Matei

LEAVE A REPLY