De ani de zile am ales că-mi îndrept penița și camera foto către descoperirea lumii. Asta am ales eu în viață: să pun și să fac totul pentru a vedea cât mai mult, apoi pentru a le arăta altora locuri, lumi, culturi, culori, istorii de care nu dai în fiecare zi pe marginea drumului spre birou sau în timp ce faci curat prin casă. Nu-mi asum că fac educație cuiva, însă întotdeauna mi-a făcut plăcere să-i inspir pe alții, așa cum eu mă las încântată de nenumărate conturi sau hashtag-uri pe care le urmăresc. Multe excursii au plecat de la o simplă poză văzută într-un story sau în feed sau din scurte descrieri care începeau cu „cea/cel mai…”. Și nu mi-a părut rău vreo clipă! Pentru că internetul, folosit corect, deschide mintea și perspectivele către lume. Te educă de fiecare dată când îi permiți.

Azi, după ce am intrat într-un burnout teribil în care jonglat ca la circ cu un job full time (și peste) cu o suită de proiecte și colaborări, am, în sfârșit, – cum îmi place mie să le numesc – trei luni sabatice. Știu, nu este cea mai bună perioadă în viață pentru asta (organizarea unei călătorii în siguranță e mult mai anevoioasă și costisitoare), însă așa a picat. Cu siguranță, dacă nu era pandemia, nu ajungeam în acel punct în care să-mi spun „gata, merit să mă reîncarc așa cum îmi doresc și să recuperez luni de «necălătorit»!”.

Din 13 august, călătoresc și atât. Trec pe acasă doar trei-patru zile să îmi refac bagajul cu alte haine și să-mi mai pun ordine în treburi, doar cât să nu las totul în voia haosului. Între timp, îmi fac vreme să documentez vizual periplele mele în special prin story-urile de pe Instagram. De ce? E simplu. Pentru că vreau să dau mai departe lucrurile bune. Sau, în fine, cele pe care le văd eu ca fiind bune.

Și totuși… nu doar o dată am primit mesaje, mai în glumă, mai în serios, cu „alții muncesc, fată, ce ne tot faci în ciudă?”, „te invidiez”, „îți dau block!”, „dar ce sponsor ai de te plimbi atât?”, „dar n-ai și tu o viață de te plimbi atât?” sau „calm down ca stie toata lumea ca Romania nu merita vizitata”. Dar chiar am ignorat și mesaje extrem de răutăcioase, în care diverși își vărsau propriile probleme în chatul meu, cum că tot caut să mă laud în timp ce alții au probleme reale: cineva mi-a reproșat mie că are trei copii, că școala nu e gratis, că are rate la bancă și că nu poate călători. Cum spuneam mai sus, fiecare pas în viață e O ALEGERE proprie și personală. (Și încă sunt de părere că dacă vrei, poți.) Altele, precum „dacă ai fost în țara Z și n-ai fost în orașul Ț, ai fost absolut degeaba” – norocul meu e că mă plimb pentru mine și pentru sufletul meu, nu după regulile și părerile fiecăruia. Despre mesajele cu ce ar trebui să fac, de tipul „ar trebui să te așezi la casa ta și să termini cu umblatul fără noimă”, nici nu vă mai povestesc. Nu răspund aproape niciodată la ele, că nu simt nevoia să mă justific oamenilor pe care nici măcar nu-i cunosc față în față, dar primul gând care îmi vine mereu în minte e „de ce? ca să ajung așa?”. Iar… alegeri, alegeri.

De partea cealaltă, sunt cei care văd ceea ce vreau să transmit de fiecare dată: INSPIRAȚIA și curajul de a călători, de a descoperi noi tărâmuri. Îmi scriu că „nu știam de locul ăsta, încă un motiv să ajung și eu în oraș!”, „vai, ce poze frumoase!”, „îți ador călătoriile, mi-ai umplut lista de to do”, „serios, Varșovia e atât de frumoasă? Ia să mă duc și eu!”, „nu mi-am imaginat vreo clipă că Croația arată așa, mersi că mi-ai deschis ochii”, „ba, cat curaj ai, cred ca ma incearca si pe mine”, ba chiar mesaje mega emoționante, cum e cel de aici. Da, pentru voi stau cu drag și plăcere să urc poze, informații și multe momente pe care le puteți trăi de fiecare dată când vă doriți.

Ceea ce vezi într-o poză de tipul acesta devine doar ceea ce vrei tu să vezi. Poți vedea o oglindă a frustrărilor tale, o insultă, o palmă, un „eu pot-tu nu”, niște nervi că „iar am plecat”. Sau poți vedea ceea ce vrea poza aia să fie în realitate: o pată de culoare, o lecție scurtă despre lume, un strop de curaj, o emoție pozitivă transmisă dintr-un colț îndepărtat, un zâmbet sincer sau un plan de călătorie doar al tău ce pleacă chiar de acolo. Sunt nimeni să spun cuiva cum să-și trăiască viața, dar pot pune o întrebare: nu-i mai simplu și frumos să iei lucrurile așa cum sunt decât să le pui forțat o interpretare negativă? 🙂

Călătorii frumoase, alegeri bune la fiecare pas și un parcurs ușor către un drum nou, mult râvnit!

PS: documentările mele vizuale din ultimele călătorii atât din țară, cât și din străinătate sunt pe @corymatei la highlights și sper să folosească pentru recreere, documentare și, mai ales, inspirație!