„Nu pot să ies cu voi, că se supără iubitul/a.”

„Știu că ieșim între fete/băieți, dar poate să vină și iubi? Nu pot să-l/o las acasă…”

„Știu c-am promis că ies cu voi (prietenii/prietenele), dar iubi mi-a făcut azi alte planuri!”

„Iubi nu vă place, nu mai pot ieși cu voi!”

„Să plec cu voi un weekend la mare (între fete/băieți)? Vă dați seama ce mi-ar face iubi dacă vin?”

Probabil ați auzit asta de multe ori. Da, și eu și mă oftic să văd cum prietenele/prietenii mele sunt controlate/controlați de iubi. Da, pun și la feminin, și la masculin pentru că situația e valabilă în ambele sensuri. Pe cuvânt că văd cu ochii mei! Și nu, nu e vorba despre o relație sănătoasă.

Se dă situația…

Toate poveștile încep la fel. El/ea îndrăgostit/ă lulea, povestiți, ieșiți, râdeți. Radiază de fericire. Apoi, pe măsură ce relația se încheagă, vezi că nu mai iese, nu mai răspunde la telefon, nici măcar la mesaje. Ei, e îndrăgostit/ă, îți zici, și ignori, lași de la tine, ierți. Dar ce îți scapă e că omul ăla de-ți e prieten/ă începe să fie controlat și să accepte o relație de dominare, de obsesie, de teamă, în niciun caz de iubire.

De ce? Motive sunt multe…dorința de a nu fi singur, obsesii, senzație de atașare.

Buun… Nu mai iese deloc, că se supără iubi. Pentru că iubi nu are încredere în el/ea, încât să aibă voie să iasă cu prietenii. Serios? Guys and girls…ce relație e asta bazată pe neîncredere?

Nu mai vorbește cu tine, că-i cu iubi. Apoi nu mai vorbește cu tine de rușine, că în subconștient realizează că nu e bine ce face. Și tu te saturi la un moment dat să-l/o tot cauți și să îl-o inviți în oraș. Prea multe ignorări și refuzuri, nu?

Și tu ce răspunzi?

Așa…să vedem și răspunsurile la replicile de mai sus, pe care nu le spunem, dar le gândim și ar trebui să le verbalizăm de fiecare dată. Cine știe, poate aprindem niște beculețe vreodată.

* Ghinionul tău! Like…real! (Dar iubi are voie să iasă în fiecare zi la bere/shopping, evident. Că…de, e iubi!)

* N-ai cu cine să-l/o lași? Dar ce, e câine? Dacă era un grup pestriț și dacă iubi putea să vină, cu siguranță era și el/ea invitat/ă! (Asta e una dintre cele mai penibile situații. Când nu știi unde-ți e locul – al tău și al celor din jurul tău. Te pui și tu într-o situație jenantă (proastă creștere), și pe prietenii/prietenele tăi/tale care vor să facă o ieșire doar între prieteni buni și vechi. Rușinică!)

* Ok, bine, alege în funcție de prioritățile tale, dar nu regreta după. Și da, e de porc să anunți că nu mai vii cu juma de oră înaintea orei stabilite că s-a sucit iubi. Poate-s rezervări la film, la restaurant… (Sau vine cu tot cu iubi, care dă ochii peste cap la orice chestie pe care o comentezi, o spui sau o respiri. După care începe o discuție interminabilă în care iubi îi face tot felul de observații intime și încep să-și spele rufele în public. Toți ce-ți dorești într-o ieșire de sâmbătă seară, nu?)

* Și ce-ți mai controlează în afară de toată viața ta? Nu vreau să-ți spun asta, dar chiar îmi doresc să nu fii în situația să-mi plângi vreodată la telefon, că vrei să repari relațiile de prietenie. Deși e evident.

* Când o să plângi după noi, o să fie prea târziu. Învață că „iubi’s” d-ăștia/d-astea vin și se duc, doar prietenii rămân dacă ai grijă de ei!

* Să-ți pui în casă un poster cu muntele/marea. Să te ducă iubi! (Iubi – cri-cri-cri)

Controlul, de la privire la extreme

Manipularea asta psihică distruge încet, dar sigur. Nu o să te asculte oricât ai încerca să-i deschizi ochii. Poate nici când o să-l/o îndepărteze de părinți. Și nici când când iubi – în 50% din cazuri frecător/oare de mentă – începe să-i comenteze despre job, program, venituri.

Nu mai râde, nu mai glumește, ca nu cumva să spună ceva ce iubi poate considera ne la locul lui…

Cazurile grave de aici încep, de aici degenerează și am scris cu greu despre ele, pentru că m-au dat peste cap acele povești de nici n-am mai putut să dorm noaptea după ce m-am întâlnit cu o doamnă aflată într-un adăpost pentru protecția victimelor violenței domestice. Îl găsiți aici: Când iubirea lasă răni.

Ce știu eu?

Am scris toată chestia asta pentru că nu știu cum să mai reacționez în fața multor prietene și prieteni (still?) care sunt în aceste situații. În același timp, mă bucur tare-tare să văd că unii dintre prietenii mei/prietenele mele au găsit oameni normali, au relații sănătoase bazate pe iubire și respect și aduc în grup (ăla pestriț) persoane cu simțul umorului, educate și care știu ce înseamnă prieteniile vechi și noi. Chiar dintr-un weekend am un exemplu drăguț: ea a venit cu fetele la plimbare, el s-a bucurat că se distrează Probabil a ieșit cu băieții la bere, am uitat să întreb. Ei, that’s a life goal! 🙂

Unii dintre voi o să spuneți poate „Ce vorbești tu, ce știi tu cum și ce e?” Ei bine… been there, done that. Dar noroc că pentru o perioadă scurtă de timp, mă consolez că eram mică și fraieră. Și totuși rațiunea a învins. Acum, da, sunt în extrema cealaltă și nu accept să mi se spună nici „dă-te mai încolo”, pentru că nici eu nu o spun. Și am devenit alergică la valurile alea de întrebări ce faci acum?/unde ești?/da’ de ce?/cu cine?/eu de ce nu știu?/etc. Și da, există și relația aia perfectă, liberă, frumoasă, cu lucruri în comun. Been there, done that, too. 🙂

Toți greșim, important e să ne trezim la timp. Și să nu mai acceptăm vreodată așa ceva. Pentru fericirea personală. Mai bine single și fericit/ă decât cu cineva și trist/ă, lonley și cu teamă și griji. Trust me 🙂

Ce spune psihologul

Ca să lămuresc și mai bine lucrurile, după ce mi-am dat cu părerea mai sus, am rugat-o pe Adela Szentes, psiholog la Asociația Anais să ne explice puțin despre acest tip de relație nocivă. Și mi-a spus povestit despre dependența ei de el, cu o pondere mult mai mare în relații.

„Relația de dependență emoțională din cuplu îl face pe cel slab să fie într-o atenție permanentă ca să nu-și supere cu ceva partenerul. Și de aceea rămâne mereu în casă. Vorbim aici de niște pattern-uri de personalitate bine înrădăcinate în strucura psiho-emoțională. Dezvoltarea acestor co-dependențe se fac din nevoia acută de a fi iubit, de a mulțumi la nesfârșit figurile autoritare, crezând că în felul acesta se va simți iubită și confirmată de partener.

Apoi, mai este și nevoia de a fi iubită și pentru asta persoana face orice îi stă în putință să își demonstreze iubirea, renunțând astfel la propria persoană, la valorile avute, la prieteni, la familie. Aici putem adăuga personalitatea partenerului pentru care ea face toate aceste sacrificii, el fiind mereu nesigur pe el, având tendințe spre posesivitate, din nevoia de a fi iubit, frica față de neprevăzut, labilitate emoțională accentuată, neîncrederea în propriile capacități interioare etc. Toate aceste componente îl determină pe partener să aibă aceste crize de gelozie și să-și convingă iubita că relația de cuplu poate funcționa doar după regulile lui nescrise.

În ambele cazuri, de ambele părți ale baricadei, partenerii sunt într-un impas emoțional și doar cu conștientizarea pattern-urilor disfuncționale și vindecarea rănilor emoționale (care își au baza în copilărie), pot ajunge la vindecarea relației și traumelor din trecut.”