Valiza se face repede și inteligent

Cred că pe lista aia lungă de fobii trebuie să fie adăugată încă una: aoleu-dacă-o-să-depășesc-limita-de-kilograme-când-o-să-pun-valiza-pe-cântar-în-aeroport-ce-mă-fac-că-nu-mai-am-bani-și-e-deja-târziu.

Hai, că la dus oricine se descurcă. Dar la întoarcere o să fie o problemă serioasă. Nu ne place să ne întoarcă cineva din drum ca să plătim acele două kilograme în plus la bagajul de mână și nici să fim nevoiți să achiziționăm încă un bagaj de cală, care până la urmă nu e deloc ieftin. Timp și bani pierduți din neglijență. De aceea trebuie să ne facem valiza cu cap.

A trebuit să plec de nenumărate ori ca să ajung la performanța asta. Să renunț la lucrurile inutile. Să fiu capabilă să îmi fac un plan. Adică acum nu-mi mai iau biroul după mine că POATE o să mă așez să scriu ceva, la un moment dat. Da, exagerez, dar bagajul meu a ajuns să fie minuscul sau pe jumătate gol, pregătit să fie umplut la destinație. Termenul cheie: strictul-necesar!

Da, depinde de câteva chestii: unde plecăm, pentru cât timp și…scopul călătoriei. Eu plec de obicei să vizitez și să mă plimb cât mă țin picioarele.

Eu, de exemplu, am două liste de bagaje. Una pentru 1-3 zile și cealaltă de la patru zile în sus, când încep să am nevoie și de niște chestii în plus (încă o pereche de încălțări, înca un hanorac, un rucsac etc). Am întotdeauna un port-fard gata pregătit: periuță de dinți, pastă de dinți minusculă, bețișoare de urechi, discuri de vată, un deodorant-stick, un tub de 50ml gel de duș, un plic de șampon, pensetă, pilă de unghii – gata să îl arunc în troller. Ai grijă ca sticluțele să fie împachetate corespunzător dacă le vei avea în bagajul de mână în aeroport. Iar dacă te duci la hotel, o să ai șampon și gel de duș acolo!

Prea multe haine

Dar cea mai mare problemă e cu hainele. Ce îmi iau?…câte îmi iau? Păi, întâi, mă uit pe vreme înainte să plec, ca să știu cam ce îmi trebuie. Apoi, dacă plec trei zile, nu îmi iau zece tricouri, că „nu mă pot decide, văd eu acolo ce o să port”/ „nu știu ce o să am chef să port”. Again, STRICTUL-NECESAR: trei tricouri (+ cu unul plec pe mine) – și asta, da, e valabil dacă nu te duci la vreun maraton, urcat intensiv pe munte sau orice alte activități care implică solicitare fizică intensă și trebuie să te schimbi des. Ce zic eu e valabil pentru plimbări.

Acum contează încă ceva: scopul călătoriei. E și shoppingul pe listă? Bun, atunci încă UN tricou e suficient! Pentru că îți vei lua probabil încă 20 de acolo și nu trebuie să le ții intacte până te întorci în țară.

Apoi…un pulover poate fi purtat și două zile (dacă ştii că nu transpiri), o pereche de blugi merge și două zile. Un hanorac merge și patru…că doar nu te duci la Tomatina. Amintește-ți tot timpul că mergi să vezi un oraș, nu să faci parada modei!

La capitolul încălțăminte…din nou: scopul călătoriei contează. Eu mă duc numai să vizitez de obicei, deci plec cu niște adidași super-comozi și îmi pun în bagaj o pereche de teniși sau balerini (locul lor e în bagaj pentru ca ocupă mai puțin spațiu ca adidașii.) Dacă plec mai mult timp, poate chiar îmi iau încă o pereche de acolo. Și gata!

Nu-ți lua haine de gală, care se șifonează imediat doar pentru că POATE o să te duci într-un club/la vreun restaurant elegant. Află asta și stabilește clar! Apoi decide-te asupra ținutei care-nu-se-șifonează-pentru-că-nu-mă-car-cu-fierul-de-călcat-după-mine-că-nu-am-înnebunit-de-tot.

Ai grijă și la trusa de farduri. Pleci la bal? Da, ok, trebuie să o iei. Dar dacă mergi doar să te plimbi și nu ai niciun eveniment important, din nou îți zic: STRICTUL-NECESAR! Eu am o mini-trusă cu câteva chestii care mă salvează de orice situație: creion de ochi, mascara, 2-3 farduri individuale, 2 plicuri de fond de ten (da, din alea din reviste), pudră mică și un tubuleț minuscul de cremă de față. Suficient pentru plimbat-non-stop-pe-străzi.

Te duci la prieteni? Asigură-te că poți împrumuta o geacă groasă, un hanorac, o vestă pufoasă sau umbrela dacă e cazul. Nu-ți ocupa locul în bagaj cu ele de acasă!

Plus: evită să iei orice lucru mic și accesibil care se poate găsi într-un magazin (da, știu, acum te gândești la acetona de mai sus – dar aia e pusă într-o sticluță de 2ml – ha!). Asta dacă nu pleci în pustietate și chiar nu ai vreun chioșc amărât pe o rază de peste 20 de km!

 

Alte variante în Europa

Când am plecat în Madrid în noiembrie, m-am dus la shopping. Am stat 10 zile și am avut doar bagaj de mână. Planul meu? Am trimis totul prin curier, cu un euro pe kilogram. Am pus hainele într-o cutie, am completat un formular, am plătit vreo 23 de euro (rentabil având în vedere că mi-am luat haine la mai puțin de jumătate de preț față de România, că erau și reducerile de toamnă – exemple: rochie de la Pull&Bear cu 5 euro de la vreo 30, blugi Stradivarius cu 6 euro de la 20, bluze Bershka 3-7 euro de la nici-nu-mai-știu-cât șiiiii, marea achiziție, un hanorac cu blăniță din colecția nouă mega-pufos și călduros cu 20 de euro. Da, știu, nu merită să cumperi haine din România). Pachetul a ajuns acasa la două zile după mine.

Cumpărături neprogramate

Am pățit-o și pe asta, dar în alt context. Am plecat la Chișinău, de joi noapte până duminică dimineață. Mi-am luat în spate doar un ghiozdan, mărime normală. Am ajuns acolo și am găsit o groază de chestii de cumpărat. Dar mi-am permis pentru că nu mă întorceam cu avionul (și, dacă ar fi fost așa, aș fi pus pachet pe autocar probabil). Mi-am luat câteva hăinuțe, teneși, cizme de cauciuc colorate, două kile de bomboane, trei sticle de vin și altele. M-am întors cu două ghiozdane (da, mi-am luat și ghiozdan de acolo) și o sacoșă d-aia mare de rafie, de supermarket. Toate pline.

Sfaturi

Dacă ai bagaj de cală, alege al doilea bagaj să fie rucsacul, e mult mi comod. Eu îmi iau zboruri cu escale lungi, ca să pot ieşi să dau o tură de oraş şi nu vreau să mai plimb valiza după mine. Am mai făcut asta în Gibraltar şi e al naibii de incomod.

Dacă te duci prin Europa, interesează-te de serviciile de curierat: preț pe kg și dacă au sucursală unde te duci tu. Dacă astea sunt convenabile, nici nu trebuie să-ți iei bagaj la cală.

Dacă serviciile de curierat nu îți convin sau pleci în afara Europei (unde de cele mai multe ori e cam scump să trimiti), ai grijă să ai bagajul de cală aproape gol – sună imposibil, dar amintește-ți că ai și un bagaj de mână de 10 kg inclus în zbor, unde încap multe chestii. Trust me! America și Asia au haine atât de ieftine, că pur si simplu te îmbolnăvești dacă nu ți le cumperi!

Ce să nu lipsească din valiză

Eu am o listă de „must”, probabil o să te ajute:

  • Periuță de dinți
  • Medicamente (nu cutii, ci două pastile de paracetamol, o aspirină, două pastile pentru stomac)
  • Papuci de casă (nu știu cât de curat e pe jos acolo unde voi sta și nici nu vreau să îmi spună apoi vreo ciupercă de piele).
  • Suficiente șervețele dezinfectante (nu din alea de mâini de te ștergi înainte de masă – deși ș-astea trebuie să le ai cu tine – ci aici mă refer la cele cu atâtea chimicale încât să explodeze orice bacterie de pe colacul de toaletă)
  • Camera foto + card extra + încărător suplimentar
  • Ochelari de soare
  • Asigurare medicală! Daaa, trebuie să o ai, dacă faci și o amărâtă de indigestie, pastilele îți vor fi decontate!
  • Asigurare de bagaj pentru ca who knows?
  • Căști și baterie de telefon externă pentru drumuri lungi. Am găsit baterie de 20.000 mAh (da, citiți bine – 10 încărcări complete) cu 15$ pe AliExpress, livrarea a durat aproape trei săptămâni, free shipping!
  • Nu uita pașaportul/buletinul, biletul de avion și banii/cardul, că ai încurcat-o!
  • Nu strică niște alarme sistematice înainte de plecare ca să nu pierzi zborul.

Și că tot v-am vorbit despre asta, o să dispar un timp, cu valiza de cală 70% goală și sigur o să sar pe ea ca să se închidă când mă întorc. În cel mai bun caz! Internetul e minunat acolo, dar mie o să-mi lipsească cu desăvârșire (asta dacă nu au un wi-fi continuu și contant prin orașe și autostrăzi). Așa că nu vă supărați pe mine, mă voi întoarce curând cu muuulte de povestit!

Foto: Paige Cody/ Unsplash

Corina Matei

„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”

Alege o vacanță în stilul tău!

Ai găsit inspirația pentru următoarea ta călătorie, dar nu ai timp să cauți cele mai bune opțiuni? Nicio problemă! Îți pot oferi consultanță personalizată ca să-ți planifici mai ușor vacanța perfectă sau pot fi chiar agentul tău de turism de încredere prin Fanbase Travel.

Indiferent dacă ai nevoie doar de o mână de ajutor sau vrei să lași totul pe mâna unui expert, sunt aici să fac călătoria ta mai relaxantă încă din etapa de planificare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeași categorie

Călătoria nu se oprește aici! Uite câteva sugestii de articole din aceeași categorie, care îți vor stârni interesul.