Home » Blog de calatorie » San Juan, plaja cu cel mai fin nisip din Alicante
San Juan, plaja cu cel mai fin nisip din Alicante

Dacă petreci câteva zile în Alicante și vrei să mergi la plajă, îți recomand locul perfect: Playa de San Juan. Nu este departe de oraș, mai precis nu mai mult de 30 de minute de condus, și are cel mai fin nisip pe care l-am văzut vreodată.
Când am ajuns în Alicante, în oraș, plaja era aglomerată cu oameni de toate vârstele și nivelurile de educație, cu mulți copii care țipau și vânzători ambulanți care încercau să ne vândă diverse lucruri. Așa că ne-am îndreptat spre nord pentru a găsi un colț liniștit de plajă. Tot ce îmi doream era să aud vântul și sunetul valurilor.
Relaxare absolută
Nu auzisem despre Plaja San Juan, dar verișorul meu știa de ea, așa a venit cu ideea să mergem acolo. Când am ajuns și am pășit pe nisip, nu mi-a venit să cred: un nisip bejuliu și atât de fin sub tălipile mele! Și, în sfârșit, am simțit mirosul mării și al sării (în Alicante mirosea a gogoși).
Am avut senzația că am tot nisipul din lume pentru a-mi întinde prosopul. Erau puțini oameni pe plajă. Niciun bar, restaurant sau alte facilități pe plajă – trebuie să mergi pe strada din față pentru toate acestea. În anumite puncte, erau șezlonguri și umbrele de închiriat.
7 kilometri de Paradis
Plaja San Juan se întinde pe șapte kilometri, între El Campello și Cabo de las Huertas. Oriunde te duci, te simți ca în Rai! Când am descoperit această plajă, am revenit în următoarele trei zile care s-au transformat în toată vacanța mea. Briza era perfectă, nisipul incredibil de curat, valurile moderate și marea era caldă și arăta ca și cum ar fi fost pictată în nuanțe de albastru.
M-am bucurat de scufundările în mare, care era foarte calmă. Aceasta este fericirea pură pentru cei care nu știu să înoate! Oups!
Un strop de aventură
Pe Plaja San Juan vei găsi zone pentru diverse sporturi, cum ar fi terenuri de volei pe plajă și porți mini de fotbal. Și bineînțeles, poți practica sporturi nautice cum ar fi windsurfing sau schi nautic.
Vă las cu o selecție de fotografii aici.
Articol scris pentru Educated by Travelling
Partajează asta:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă) LinkedIn
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
- Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă) Reddit
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă) Email

Corina Matei
„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”
Alege o vacanță în stilul tău!
Ai găsit inspirația pentru următoarea ta călătorie, dar nu ai timp să cauți cele mai bune opțiuni? Nicio problemă! Îți pot oferi consultanță personalizată ca să-ți planifici mai ușor vacanța perfectă sau pot fi chiar agentul tău de turism de încredere prin Fanbase Travel.
Indiferent dacă ai nevoie doar de o mână de ajutor sau vrei să lași totul pe mâna unui expert, sunt aici să fac călătoria ta mai relaxantă încă din etapa de planificare!
Din aceeași categorie
Călătoria nu se oprește aici! Uite câteva sugestii de articole din aceeași categorie, care îți vor stârni interesul.