Sunt o fană declarată a road trip-urilor în Balcani și mereu îmi fac timp pentru ele, măcar o dată pe an. Iar acum a venit natural rândul Albaniei, pe care am îmbinat-o cu o revenire în Macedonia. Așa a ieșit o vacanță cu mașina perfectă, despre care o să vă povestesc în două articole separate. În acesta, despre Macedonia!
Cum mi-am gândit vacanța
Albania este o țară destul mare și de lungă, iar distanțele se parcurg mai încet pentru că nu au prea mulți kilometri de autostradă, iar drumurile, deși bune, cu asfalt decent și fără gropi, sunt drumuri de munte cu serpentine, diferențe de nivel și toată suita de elemente ce nu-și dau voie să accelerezi peste 60km/h. Deci, încă de la început, era clar că nu pot crea un traseu în care să vedem toată Albania în doar 9 zile, cu tot cu drumul din și către România.
Astfel, fiind deja și foarte târziu (octombrie, vreme imprevizibilă), am zis așa: fac într-un mijloc de vară Muntenegru + nordul Albaniei (cu drumurile alea de pe dangerousroads.org din Alpii Albanezi), iar acum îmbin Macedonia de Nord cu centrul și sud-vestul Albaniei. Zis și făcut! Hai la drum!
Macedonia, ce dor mi-a fost!
Decizia de mă întoarce în Macedonia a avut două coordonate: 1 – voiam să-i arăt prietenei mele cât de perfect antagonic e Skopje și 2 – abia așteptam să explorez această mică țară dincolo de capitală (apropo: Skopje și Belgrad, sunt capitalele balcanice care îmi dau mereu un vibe bun), pentru că, ultima oară când am fost acolo, ploaia torențială mi-a stricat toate planurile de canioane, plimbări cu barca sau trasee pe stânci.
Vezi această postare pe Instagram
Missed ya, #Skopje! . . . #CoryinMacedonia #skopje #visitskopje
O postare distribuită de Cory Matei (@corymatei) pe
Skopje (ziua 1)
Astfel, pe o vreme superbă, m-am întors în Skopje, unde am stat în cea mai contradictorie cazare din viața mea (Dali Apartments – o clădire unică ce îmbină armonios în designul de interior stilurile Dali, Gaudi și Egiptul Antic – dar, atenție – păcat că nu e bine întreținută și trece de la funcțional la muzeu în care nu trebuie să atingi nimic că se strică). M-am bucurat mult să revăd orașul colorat de autobuzele roșii cu etaj, să mănânc pide și să beau cafea turcească în Old Bazaar, să admir marmura orașului nou și cărămida orașului vechi, presărat cu minarete – de la cetatea de pe deal (Kale), să negociez un suvenir cu un vânzător ce știe câteva cuvinte în română, să rămân din nou impresionată de pictura Catedralei Sf Ohrid, să vizitezi Moscheea Mustafa Pașa și să trec de cât mai multe ori superbele poduri peste Râul Vardar (Podul de Piatră, Podul Ochiului și Podul Artelor). Frumusețea centrului parcă ne-a șters din memorie traficul infernal dat de lucrările mărețe ce se desfășoară haotic pe principalele artere de acces în oraș.
Sfat: Stai în Skopje măcar două nopți și nu neglija vreo clipă vechiul bazar, dincolo de orașul alb al statuilor.
Despre Skopje, am mai scris aici:
Matka (ziua 2)
A urmat Canionul Matka, una dintre cele mai faimoase atracții turistice naturale din Macedonia. Parcarea plină de turiști locali ne-a confirmat asta încă de când am ajuns.
Sfat: Verifică vremea înainte de a veni aici. Apoi, organizează-te în așa fel încât să ajungi la Matka în prima parte a zilei, vei evita astfel aglomerația și vei găsi caiace și hidrobiciclete. Bărcile fac curse regulate (4 euro/persoană).
O apă verde ca smaraldul străjuită de stânci aride și înalte, o potecă scobită în stâncă, o mănăstire de secol XIV ce apare în drum, un restaurant cu preparate delicioase și o vedere de milioane, bărci, caiace, sute de peștișori ce se lasă văzuți la luciul apei, un aer curat de munte, capre ce îți fac inima să înghețe, vaci ce blochează mașina de aprovizionare pe singurul drum lat de doi metri – e locul perfect în care să stai o întreagă zi doar ca să te relaxezi!
Vezi această postare pe Instagram
Matka. . . . #CoryinMacedonia #roadtrip #Macedonia #Matka
O postare distribuită de Cory Matei (@corymatei) pe
Ohrid (ziua 2 și 3)
Îndată ce am plecat de la Matka, am ieșit în Autostrada Maria Tereza (blink-blink) care se plătește destul de des cu sume modice (de la intrarea în Macedonia via Skopje până la Ohrid taxele însumează doar 20 de lei). Dar autostrada nu duce până la Ohrid, ci este în construcție. Și nu pe tronsoane. Toată! Cu zeci de echipe de muncitori în teren chiar și duminica, ce ridică piloni de zeci de metri și sapă munții ca drumul să fie aproape drept, chiar dacă trece prin munți – ce va scurta timpul parcurs din capitală până în Ohrid la jumătate!
Sfat: Pregătește-te pentru un drum mai solicitant: ai 100 de kilometri de serpentine în timp ce urci și cobori de vreo trei ori.
Ohrid este atât 1. denumirea lacului de la granița cu Albania, 2. numele orașului-stațiune macedonean, loc care a devenit o Elveție a Balcanilor, cât și 3. numele sitului UNESCO de importanță atât naturală, cât și culturală. Cu un alt aer, cu altfel de oameni, cu altfel de mâncăruri, simți că parcă ai ieșit din Macedonia aceea balcanică și ai ajuns la poalele Alpilor adevărați, unde poți admira pe acorduri de jazz un lac de un infinit albastru, savurând un vin alb de cea mai bună calitate. Străzile pavate, clădirile restaurate, forfota din centru, atelierele meșteșugarilor, zâmbetele oamenilor te fac să nu mai vrei să pleci de aici. Nici eu n-am vrut și, cu siguranță, revin!
Sfat: Împarte-ți explorarea orașului în două, ca să nu fie obositor pentru picioare: partea veche, de după deal, apoi partea animată cu strada pietonală și faleza lacului.
Dincolo de centrul animat (strada pietonală ce pică perpendicular pe faleza de peste patru kilometri (și luminată noaptea) a lacului, mai este și cealaltă parte de deal, partea veche, cu cele mai importante locuri istorice:
- Amfiteatrul din Ohrid – singurul teatru grecesc din țară, construit în anul 200 î.e.n;
- Biserica Sf. Clement și Pantelimon – este una dintre cele mai sacre biserici ale țării. Se crede că în acest loc studenții traduceau biblia – asta o face, deși reconstruită, cea mai veche universitate discontinuă din Europa. Este înconjurată de situl ce continuă să fie scos la suprafață – cu coloane, mozaicuri, pietre funerare;
Vezi această postare pe InstagramSpectacular light. . . . #CoryinMacedonia #ohrid #visitohrid #roadtrip
O postare distribuită de Cory Matei (@corymatei) pe
- Biserica Sfântul Ioan Teologul din Kaneo – o biserică de secol 13 aflată chiar pe malul lacului. Cum tu vii pe o potecă prin pădure de sus, lacul și complexul locașului de influență armenească se deschid într-o priveliște ce-ți taie respirația.
- Fortăreața Samoil – este una dintre cele mai mari fortărețe din Macedonia și se ridică la peste 100 de metri deasupra lacului. Din păcate, am găsit-o închisă (program scurt, de iarnă), dar vă las cu o poveste frumoasă pe site-ul oficial.
Sveti Naum (ziua 3)
Pentru că tot timpul e bine să asculți de localnici, ne-am modificat traseul încă din a treia zi de vacanță (și nu va fi prima oară). Într-o discuție cu gazda noastră de la pensiunea superbă din Ohrid, ne-a spus că mai bine ieșim spe Albania prin sudul lacului, și nu prin nord cum voiam noi: „E cu 40 de kilometri mai lung acest traseu, însă veți vedea plajele, resorturile de patru și cinci stele de pe malul lacului, Muzeul Bay of Bones și, cel mai important, Complexul Mănăstirii Sfântul Naum, o adevărată oază pe malul lacului.” Cât ne-am gândit noi, că ne-a convins!
Într-adevăr, am oprit din cinci în cinci kilometri pe plajele lacului: unele cu nisip, altele cu pietriș, altele unde apa părea mai albastră, altele înconjurate de stuf. Am văzut și resorturile care mi-au schimbat părerea despre turismul de lux din Macedonia – da, se face! Apoi, din păcate, era luni și Bay of Bones, un muzeu unic despre care abia așteptam să aflăm mai multe direct în teren, era închis. Nici n-am stat prea mult ce-i drept, au venit niște oameni literalmente disperați când au văzut turiști, încercau să ne vândă mătănii și mir. Ne-am urcat în mașină și am plecat repede, că deja ne hărțuiau și voiau să pună mâna pe noi și nu înțelegeau că efectiv nici nu vrem, nici nu avem bani cash. Ne-a părut tare rău de ei, dar nici atitudinea asta nu va da roade vreodată.
Apoi, în final, am ajuns la Complexul Mănăstirii Sfântul Naum care, dincolo de o mănăstire, e un loc cu grădină imensă cu păuni, plajă, loc de camping în rulote vechi (cred că erau de prin 80-90 maxim), cu magazine de suvenire, cu izvoare termale ce fac un râu extrem de limpede ce se varsă cu viteză în lac, cu poduri de lemn, cu restaurant cu ponton pe râu, cu hotel rustic, cu port pe lac – ce mai, un resort în adevăratul sens al cuvântului, mai mult decât complex mănăstiresc. Un colț de rai!
Vezi această postare pe Instagram
Oasis. . . . #CoryinMacedonia #roadtrip #Macedonia #naum
O postare distribuită de Cory Matei (@corymatei) pe
Ah, da, printre toate, am găsit și locașul ridicat chiar de Sf Naum în secolul al X-lea (el însuși este înmormântat aici).
De aici, ne-am continuat drumul tot pe malul lacului Ohrid, dar trecând vama albaneză…
Ce trebuie să mai știi:
- intrările la obiectivele turistice au fost, în medie, 100-200 denari (MKD), adică 8-16 lei. Muzeele noi din centrul capitalei mai ajung la 30 lei.
- o masă în oraș, în medie, costa 30 de lei cu tot cu un ceai/suc.
- o bere era în jur de 10 lei. La fel și o pizza.
- litrul de benzină era 5-5,3 lei. motorina, 4-4,3 lei.
- apropo de trafic:
– se conduce destul de haotic și cu tupeu, mai ales că mașinile locale sunt vechi…foarte vechi. De multe ori, Macedonia mi s-a părut un fel de Cuba, un muzeu în aer liber și trebuie să recunosc că am admirat muuulte mașini istorice!
– multe segmente, mai ales în capitală, sunt extrem de aglomerate din cauza lucrărilor – străzile sunt decopertate cu totul și refăcute!
– în spre Ohrid, traficul mai este deviat pentru că se lucrează la autostradă și există porțiuni de intersecție.
– spre Skopje, venind dinspre Sofia (Bulgaria) sunt semafoare pentru că se reasfaltează o bună bucată din drum.
– poliție există, e foarte activă și are niște bețe-semafoare foarte moderne, dar nu vrei să vezi unul în fața ta… deci nu depăși limitele de viteză 🙂Vezi această postare pe Instagram#macedonia , un muzeu uimitor… și-n trafic! . . . #CoryinMacedonia #roadtrip
O postare distribuită de Cory Matei (@corymatei) pe
Vacanța mea într-o suită de fotografii o găsești în Story.
Vrei să pleci cu mașina în Macedonia? Uite aici lista lucrurilor pe care trebuie să le știi la vamă:
Partajează asta:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)