V-am zis că Sri Lanka e o grădină zoologică naturală și deschisă, nu? Dar nu v-am spus că se laudă că e singurul colț al lumii în care poți vedea cel mai mare mamifer terestru (elefantul) și cel mai mare mamifer marin (balena albastră) în aceeași zi. Eh, eu am preferat să nu fug de la una la cealaltă, mai ales că cel mai bine e să faci aceste excursii la răsărit, când animalele se arată ieșind la micul dejun.
La elefanți în Parcul Național Udawalawa
Iar am avut decizii grele de luat: o dată pentru că a trebuit să mă documentez bine cât de eco-friendly e acest tur (acum îi dau un 7/10), apoi am avut de ales între Parcul Național Udawalawa, faimos pentru sutele de elefanți care trăiesc aici (aproximativ 250 de elefanți srilankezi, cea mai mare specie de elefanți din Asia) și Parcul Național Yala, cunoscut pentru cei câțiva leoparzi pentru care îți trebuie un noroc imens să-i vezi, nu le plac turiștii și se dau din calea traseelor – dar cine știe?
Vezi această postare pe Instagram
#buffalos in #udawalawa #SoloTraveling #SriLankanAdventure #SriLanka #EBTinSriLanka
Parcul are o suprafață de aproape 31.000 de hectare, iar safari se poate face într-un „colț”. Are o istorie antropică, pentru că lacul nu este natural. Însă, datorită climatului și umed, și uscat, animalele s-au concentrat de-a lungul timpului aici. Udawalawa fost declarată rezervație naturală în 1972 pentru a proteja fauna (unele dintre specii găsindu-se doar aici în Sri Lanka): elefanți, pisici sălbatice, căprioare sambar, mistreți, bivoli de apă, șacali aurii, macaci, languri, iepuri sunt locuitorii acestei arii, printre mii de păsări exotice (e un loc ideal pentru pasionații de birdwatching), dar și reptile dintre cele mai mari: crocodili, șerpi și iguane.
Vezi această postare pe Instagram
Maybe just a funny conversation #SoloTraveling #SriLankanAdventure #SriLanka #birds #udawalawa
Am ales Parcul Național Udawalawa pentru safari deoarece nu este atât de popular ca Yala și asta automat înseamnă mai puțini turiști, mai puține jeepuri. Ce îmi place (în afară de sutele de vietăți întâlnite) e că numai într-o anumită zonă se poate face safari și doar pe rutele marcate. Iar unde se creează puncte de observație (pentru că o familie de elefanți mănâncă lângă drum, de exemplu), șoferii opresc motoarele și așteaptă ca turiștii să admire animalele. Nu ai voie sub nicio formă să cobori din jeep. Ce nu-mi place e că nu sunt organizați (sau s-ar putea organiza mai bine și nu o fac din interese pur economice) și sunt multe jeepuri de 6 locuri ce au doar două persoane – ar putea reduce numărul lor la jumătate, deci și zgomotul din parc. Cum sunt câte două ture pe zi, animalele știu deja. Și dacă le vezi, e doar pentru că vor ele. ❤️
Și nu, nu le dă nimeni zahar în parc sau alte povești. Chestia asta se mai practică doar în câteva sate din sud estul insulei, de acolo de unde vedeți pe Instagram elefanții pozați pe șosea. ?
Vezi această postare pe Instagram
Vezi această postare pe Instagram
#safari in #udawalawa #SoloTraveling #SriLankanAdventure #SriLanka #EBTinSriLanka
Cele mai mari lipitori văzute de mine
Tot în această zonă, de fapt venind de la munte spre Udawalawa, am dat de lipitorile terestre (leeches) – că tot suntem la imensități vii – aici se găsesc câteva specii de leeches, unele foarte mari, dar nu chiar cele mai mari din lume. Adică se poarte și mai rău! Să facem cunoștință: există lipitori de apă (pe care deja le știm, am mai auzit de ele) și lipitori terestre care trăiesc în zonele umbroase și umede. Stau în boscheți, au corpul lipicios și abia așteaptă să te atingi de o frunză! Cum au un senzor de detectare al prânzului, stau grămadă în potecile turistice.
Pot suge de trei ori mai mult sânge decât capacitatea lor când sunt nemâncate (se umflă precum căpușele). Cam trei-patru eprubete de laborator (să zicem) mai ales dacă te prinde una de vreo 20 cm lungime. Apoi nu mai au nevoie de hrană chiar și un an. Dar partea nasoală e că trăiesc până la 10 ani și depun sute, mii de ouă. Nu se hrănesc doar cu sânge uman, ci vânează și vaci, maimuțe, bivoli… tot ce prind cu un petic de piele strălucind prin blană.
Deși mulți plătesc bani grei ca să facă un tratament pe bază de lipitori, eu nu mai știu cum să fug de ele pentru că mă sperie îngrozitor. Stau pe dosul frunzelor și când atingi un boschet sunt imediat pe tine, ajutate de mucusul lipicios ce le îmbracă corpul. Se atașează înfigând în piele cei trei „colți” (tentacule) din gura-ventuză – nu foarte adânc -, apoi secretă o substanță care subțiază sângele ca să se poată hrăni cât mai repede. Nu simți nimic în tot acest proces. Nu transmit boli. Știu, chestiile astea par imposibile la cât de mari sunt. Se hrănesc timp de 10-30 de minute, apoi se retrag singure. Când ai una și se întâmplă să o vezi, nu trebuie să tragi de ea să o dai jos de pe tine, că dacă rămâne ceva în piele, cu siguranță se va infecta. Localnicii folosesc sare – o irită și pleacă.
Pe a mea nu știu de unde am cules-o. Nu am văzut-o. Nici măcar nu am simțit-o. Nu știu dacă a fost în cameră culeasă de altcineva, pe terasa înconjurată de vegetație sau pe traseul din Dyialuma. M-am trezit doar cu tricoul și perna pline de sânge pentru că, din cauza acelei substanțe, sângele nu se coagulează în următoarele ore. Și tot curge, ca atunci când îți ciupești prea tare cuticulele la manichiură.
Evident, panică generală. Însă nu am mai găsit bestia. Sper doar că după ce a băut sângele meu veninos, a murit. Haha.
Și uite așa, am schimbat iar planul vacanței mele și nu mă mai duc în Singaraja Rain Forest, că acolo niciun turist nu a scăpat fără măcar 3 lipitori în ultimele zile (asta din sondajul făcut la cazare).
PS: cele mai mari lipitori din lume sunt în Amazon, ating 45 de centimetri lungime și 10 cm lățime!
Vezi această postare pe Instagram
Bitten by a #leech. #SoloTraveling #SriLankanAdventure #SriLanka #EBTinSriLanka
Balenele din largul Oceanului Indian
Am stat mult să mă gândesc dacă să merg să văd balenele în Mirissa, mai ales după experiența neplăcută din Zanzibar, unde zeci de bărci alergau după un delfin amărât. Am scotocit internetul ore în șir am citit recomandări și comentarii, descrieri de tururi și promisiuni de eco-friendly. Am cerut păreri celor ce fuseseră deja. După ceva conflicte interioare, am ales o agenție ce promite că e eco-friendly: Raja & the Whales Crew
Vezi această postare pe Instagram
#bluewhale #mirissa #SriLanka #SoloTraveling #SriLankanAdventure #EBTinSriLanka
Încă de la început, cei de la agenție mi-au trimis un mail lung cu toate detaliile, despre ce am voie și nu am voie să fac, despre cum organizează ei turul: mergem la marginea teritoriului balenelor și așteptăm. Dacă nu vedem balenele, primesc refund sau merg a doua zi gratis (excepție noua taxă guvernamentală pentru whale watchers, intrată în vigoare pe 1 februarie, de 18$).
Și uite-mă la 5:45 în fața cazării, de unde aveam tuk-tuk asigurat până în port. Nici nu ne-am urcat bine pe barcă, au venit cafelele și ceaiurile și a început o întreagă lecție despre balenele albastre, cele mai mari mamifere din lume. Despre cum sunt puse în pericol de turismul iresponsabil, de schimbările climatice, de rutele greșite ale vaselor cargo și de milioanele de tone de plastic aruncate în ocean. Apoi ghidul de pe vas ne-a arătat cu zeci de bărci mici (cele ieftine haha) se duc în cel mai apropiat punct în care pot apărea imensele creaturi. Apoi le hăituiesc.
,,Nouă nu ne place să privim balenele cu alte bărci, așa că avem mult de mers,” ne-a zis căpitanul. Și, pe o mare agitată cu valuri de mai bine de un metru, de nu știam cum să mă mai țin deși stăteam pe podea, am ajuns într-un loc ce părea mijlocul oceanului. Nu se mai vedea țărmul. Mă rog, noi și un alt vas ,,de la o agenție nouă” ce ne urmărea (bărcile mici nu pot merge până acolo). Căpitanul a oprit motorul, iar membrii crew-ului s-au așezat strategic. Ne-au spus să nu strigăm. Și, departe-departe, am zărit prima balenă ieșind la suprafață. Wooow! Apoi, căpitanul a pornit motorul, însă nu am mai plecat în viteză. Zgomotul a fost redus. Iar ne-am oprit și cu toți ne uitam în zare. Marea se liniștite. Deodată, la nici 300 de metri de noi, iese o balenă albastră. O imensitate cât Titanicul ce m-a speriat și m-a emoționat în același timp. Și cei din crew au rămas surprinși ,,nu oricine are o asemenea ocazie!”, au spus ei.
Balenele albastre ies la suprafață o dată la 10-30 de minute. Respiră de 4-5 ori la interval de 10-20 de secunde, timp în care putem vedea „gheizerul”, apoi se scufundă în adâncuri, arătându-și coada. Balenele nu obișnuiesc să sară ca delfinii. ,,În 10 ani de când plecăm zilnic pe mare în sezon, am văzut asta de două ori și doar pentru că ceva, probabil, nu era în regulă sau era deosebit, nu e un comportament normal,” ne-a spus ghidul.
După un mic dejun copios, un banc de pești zburători și câteva țestoase ce pluteau la suprafața oceanului, ne-am întors în port cu o experiență unică. La bord.
Nota? 10/10!
Vezi această postare pe Instagram
#bluewhale #lucky #mirissa #SriLanka #SoloTraveling #SriLankanAdventure #EBTinSriLanka
Concluzii după două treimi din călătorie:
,,Tu chiar ai plecat singură?“, mă întreabă o amică…,,și nu ți-e urât?”
Am plecat singură pentru că aveam nevoie de timp cu mine și atât. Dar ce e foarte mișto la chestia asta de solo travelling e că întâlnesc o groază de oameni mișto, deschiși la minte și plimbați prin toată lumea – hei, cine n-are nevoie de sfaturi despre Uganda?
Am ales să stau în mare parte în guest houses sau hosteluri (ori cameră single, ori cameră de fete). Am cunoscut la adunarea de pe terase, la beri, oameni din toată lumea pe care, probabil, nu o să-i mai văd vreodată. Însă sharingul de experiențe – mai ales când ne întâlnim făcând tururile invers – m-a făcut de câteva ori să-mi schimb planul aici. Plus că toată partea asta de socializare mi-a adăugat noi destinații pe listă, informații, conversațiile m-au făcut să râd în hohote, apoi ne-am mai sincronizat la un mic dejun, să continuăm poveștile. Aaah, și să nu uit: am deja trei oameni care mi-au promis că vor veni în România, după ce le-am povestit ce locuri frumoase avem! ?
Ce vreau să zic e că nicio clipă nu m-am simțit singură sau plictisită. Cam așa e cu solo travelling-ul meu. Totul pe timpul, pe mood-ul și pe cheful meu. ❤️
Vezi această postare pe Instagram
– va urma –
Citește și:
Sri Lanka: din Inima Insulei până la Capătul Lumii (partea I)
Sri Lanka: plaje, orașe și stațiuni. Din Mirissa în Negombo (partea a III-a)
#SoloTraveling #SriLankanAdventure #SriLanka
