De o săptămână mă tot gândesc de unde să încep și cum să vă prezint Sri Lanka, această insulă fascinantă pe care eu am numit-o încă prin prima zi „o grădină zoologică deschisă”. Temple istorice impresionante, peisaje ce m-au lăsat fără respirație, o cultură atât de diferită de ceea ce întâlnisem până atunci în alte călătorii, plaje line și valuri de surf, elefanți și balene, gekos și păsări nemaivăzute de privirile mele.
M-am tot gândit cum să-mi împart povestea asta deosebită de solo travelling. Temple la temple, trasee montane la trasee montane, plaje la plaje? Dar nu, nu e bine. Am ținut drumul turistic și m-am abătut de la el cu fiecare oportunitate. A fost un zig-zag în funcție de dorințele mele de moment, de chef, de ce anume am descoperit. Am plecat cu un plan. Dar am stat mai mult în anumite locuri pentru că nu m-a lăsat inima să merg mai departe și mai puțin în altele care nu am simțit că-mi transmit ceva special în acel moment. Și cred că așa așa ar trebui și să vi-l prezint și să adun aici toate poveștile la cald pe care le-am împărtășit haotic pe Instagram și Facebook pe care să le completez cu tot ce nu am apucat să spun. Și am început așa…
Azi, 14 februarie. Doing what I love. Departe. Două veri pe an. Puțini înțeleg de ce fac asta. Puțini sunt entuziasmați de posibilitățile infinite de a crește pe plan personal astfel. Nu, nu-i ușor să ieșiți din zona de confort. E mai ușor să-i condamnați pe alții care o fac, știu. Dar să vă mărturisesc un secret: îndată ce ai făcut-o o dată, e floare la ureche mai apoi, ba chiar dă dependență. Să nu-ți facă nimeni un plan, să nu trebuiască să stai undeva când vrei să pleci sau să poți rămâne să inspiri locuri și magii atunci când sufletul o cere. Când poți ajunge într-o intersecție și ai libertatea deplină să decizi direcția din propriul tău impuls fără să îți spună nimeni ,,hai într-acolo, eu vreau acolo, hai să stăm, hai să mergem”. Pentru mine, asta e hrană pentru suflet. Am mai fost plecată singură, însă niciodată atât de mult timp. Și, pentru că reușesc să plec spre această destinație cu o întârziere de câteva luni, entuziasmul e și mai mare! Îndrăzniți și voi, se poate! Și e de nedescris tot ceea ce se simte!
Vezi această postare pe Instagram
Cum am aterizat, am plecat glonț către Anuradhapura, prima mea oprire…
Anuradhapura
Primul Regat al Sinhalei
Ruinele din Anuradhapura au fost pentru mine locul ideal în care să-mi încep călătoria pentru că aici aveam să găsesc de toate: ceva din istoria poporului, arhitectura celor mai vechi stupe din cărămidă, ruine ale templelor budiste. Orașul sacru este destul de mare și am ales să mă mișc de la un sit la altul cu mașina, dar cred că ar fi fost mult mai frumos cu bicicleta. Aici am învățat din nou să mă descalț și să mă bucur de libertatea asta ca în copilărie. Să simt iarba, nisipul, marmura sau cărămida roasă de timp, fierbinte în soare și rece la adăpost. Dar să revin la Anuradhapura (sit UNESCO) și la lucrurile importante: orașul a fost ridicat de călugării budiști și de poporul sinhalez în jurul „copacului iluminării”, mai exact în jurul unui smochin a lui Buddha ce a fost adus din India în secolul 3 î.e.n.
S-a dezvoltat cu rapiditate și a devenit primul regat din istoria insulei, dar și capitala politică și religioasă. Orașul a rămas în istorie precum cel care a înflorit 1300 de ani și a decăzut brusc în 993 e.n., fiind părăsit în urma invaziei celei pe care astăzi o cunoaștem ca India de Sud. Atunci, poporul și-a mutat capitala în Polonnaruwa – astăzi un alt sit UNESCO de o valoare impresionantă. Însă, cum în călătoriile celor cu zile de concediu numărate timpul este un mare dușman, nu am putut lua la pas și acest oraș sacru. Alegeri, alegeri. 🙂
Orașul Maimuțelor
Dincolo de formele impresionante ale ruinelor, porțile sunt „păzite” de langurs, o specie de maimuțe – de fapt, cea mai veche specie din lume. De aceea și situl este cunoscut ca „orașul maimuțelor”. Nu sunt foarte prietenoase, așa că păstrează o distanță de bun-simț și nu le invada spațiul personal. Și nu uita să NU le arăți dinții, chiar dacă îți vine să rânjești de entuziasm, așa, ca mie. Una s-a sâsâit imediat la mine ca un șarpe. Pentru ele, să arăți dinții e semn de agresivitate. Așa că stai cu gura închisă! :))
Vezi această postare pe Instagram
Guardians of the temple. #srilanka #srilankanadventure #anuradhapura #temple #unesco
Templul a fost acoperit de junglă sute de ani și acesta este motivul pentru care s-a conservat atât de bine!
Notă:
Sinhala, Thambaparni, Taprobane, Eelam, Lanka, Lakdiva, și multe altele – toate au fost nume folosite pentru a denimi insula de diverse popoare de-a lungul istoriei. Ceylon a fost numele dat insulei de către conducerea britanică (traducerea lui Celiao, numele dat de coloniștii portughezi). Ceylon și-a câștigat independența față de Marea Britanie în 1948, apoi și-a schimbat numele în Sri Lanka (= cea care strălucește, în tamil) în 1972, când a devenit republică.
Dambulla
Cele mai impresionante temple, la extreme
Unul e vechi, ascuns într-o peșteră, altul e ca nou (deși așezarea e de sute de ani), imens, aurit și îți crapă dinții când te uiți la el. Ce au în comun? La ambele am rămas cu gura căscată! Din motive diferite, evident.
Templul Regal din Peșteră
Este cel mai mare și mai bine conservat templu într-un complex de peșteri. Datează din secolul I î.e.n. și este, din punctul meu de vedere, un adevărat muzeu despre arta și sculptura veche. Marile atracții – statuile vechi (153 la număr) și picturile fără vârstă desfășurate pe 2100 de metri pătrați reprezentându-l pe Buddha de 1500 de ori – se găsesc în cinci dintre cele 80 de peșteri din zonă. Templul încă funcționează ca loc de venerație și am observat destui oameni urcând scările alea multe incomode și abrupte ca să vină cu flori la Buddha. În fața peșterilor sunt construite doar fațade din cărămidă, având rol de porți de intrare.
Complexul a fost locuit cu mult înainte de înființarea templului. Descoperirile arheologice arată că oamenii au trăit aici acum 3000 de ani, deci înainte de apariția budismului.
Vezi această postare pe Instagram
#SoloTraveling #SriLankanAdventure #SriLanka #dambulla #cavetemple #unesco
Templul de Aur
Am plecat din peșteri cu zâmbetul pe buze. Am coborât pe partea cealaltă a dealului, adică spre Templul de Aur de la bază. M-am întâlnit cu o familie de maimuțe, am aflat de unde venea parfumul acela amețitor de plăcut – de la florile de Araliya – și am admirat un peisaj verde de vis, după o ploaie torențială de cinci minute. Coborând încă vreo zece trepte, m-a lovit: Statuia lui Buddha de vreo 30 de metri înălțime lucea în razele timide ale soarelui. Nu doar Buddha e aurit, ci și stupa din fața templului mult prea colorat în care se intră prin gura unui dragon. Au! Am fugit.
Vezi această postare pe Instagram
#SriLanka #SoloTraveling #SriLankanAdventure #dambulla #goldentemple #buddha
Lecții de gătit? De ce nu!
M-am cazat la Araliya Cooking Resort din Dambulla ca să îmbin utilul (nu mai dormisem deja de aproape 48 de ore), cu plăcutul și entuziasmul pentru descoperirea a tot ceea ce ar fi putut fi nou pentru mine.
Prima zi, prima lecție de gătit: cum se gătește tradițional. Am măcinat cocos din care am scos laptele, am tocat „banana fruit” (fructul în pârgă înainte să capete forma pe care o știm), am descoperit noi fructe, legume și condimente pe care nici nu știu să le traduc. Am cam făcut treabă cot ca cot cu localnicii și alți doi turiști. Dar am mâncat și cel mai bun curry fish din lume!
Deși puțini vorbesc despre mâncarea din Sri Lanka, este delicioasă – și vă spune o persoană extrem de pretențioasă la preparate și care nu se atinge de o sumedenie de chestii… Chiar dacă primele trei zile am mâncat plângând, chiar și nasul începea să-mi curgă de la atât chilli, apoi, în restaurantele europene când nu mai condimentau mâncarea, ceream singură pastă de chilli pentru că mi se părea că mâncarea nu mai are gustul ăla bun. Când am ajuns acasă, mi-am cumpărat un tub mare cu chilli măcinat, dar nu-i tot aia.
Sigiriya
Istorie bogată sau peisaje fascinante?
Sigiriya, Stânca Leului
Alegerea a fost simplă! Dar să o luăm pe rând. Sigiriya este o fortăreață antică aflată pe vârful unei stânci de 200 de metri înălțime, în patrimoniul UNESCO. Datează din secolul I e.n., iar istoria sa sună ca un basm. Regele Dhatusena avea doi urmași: Mogallana și Kassapa – el, copil din flori. Când regele l-a desemnat pe Mogallana moștenitor al tronului, Kassapa, orbit de furie, a căutat răzbunare: și-a zidit tatăl într-o peșteră, iar pe fratele său l-a alungat în India. Apoi, de frica răzbunării lui Mogallana, Kassapa și-a făcut, în doar șapte ani, o fortăreață inaccesibilă cu grădini și castel pe platoul unei stânci înalte. Când Mogallana s-a întors să-și revendice tronul, Kassapa l-a înfruntat, dar a pierdut bătălia și s-a sinucis.
Stânca a fost transformată de călugării budiști în templu și părăsită în 1155. Acoperită de o junglă deasă, a fost redescoperită de coloniștii britanici în secolul al XIX-lea. Astăzi, este un exemplu de plan urbanistic antic. Intrarea costă 30$ și, nu de multe ori, turiștii stau în soare sau ploaie zeci de minute pe scările în zig-zag ca să poată ajunge pe platou (uneori e atât de plin, că unii trebuie să coboare ca alții să urce):
Vezi această postare pe Instagram
#SriLanka #SoloTraveling #SriLankanAdventure #sigiriyarock #sigiriya
Pidurangala, vederi de neuitat
Trecând prin templul vechi Pidurangala (intrare 3$), am urcat pe stânca ciudată aflată chiar vizavi de Sigiriya. Sus, doar vreo 10 turiști și o clasă de elevi de gimnaziu, care tocmai plecau. Drumul a fost alunecos doar în ultimii 30 de metri, când a trebuit să-mi pun în practică skillurile de maimuță (haha, nu-i atât de greu), apoi priveliștea a fost unică: verde cât vedeam cu ochii, norii pufoși alergau pe cerul de cristal, iar faimoasa Sigiriya se vedea în toată splendoarea ei. Vremea, destul de capricioasă, a aruncat cu stropi mari și calzi în vreo trei serii, însă noroc cu adăpostul făcut de „bila” imensă de pe platoul stâncii. E de la natură și ea! 🙂
Vezi această postare pe Instagram
#SriLanka #SoloTraveling #SriLankanAdventure #sigiriyarock #sigiriya #unesco
Kandy
Ultima capitală a regatului antic. Cea mai sacră relicvă.
Dacă ne uităm în istorie, Kandy este ultimul regat sinhalez. Apoi, a urmat ocupația britanică, ce a distrus mare parte din toate bogățiile zonei (au defrișat păduri ca să planteze ceai și au împușcat tot ce-au prins pentru distracția personală – înjumătățind aproape populația de elefanți de pe insulă). Astăzi, Kandy e un oraș aglomerat, zgomotos și prăfuit, care m-a transpus undeva prin anii ’90. Vânzători ambulanți care te strigă pe stradă, maidanezii ce speră la un colț de pâine, bodegile pline, cozile la magazinele de alcool sunt primele trăsături pe care le-am observat de cum am ajuns aici.
Vezi această postare pe Instagram
A piece of #Kandy #SoloTraveling #SriLankanAdventure #SriLanka #EBTinSriLanka
Templul-Relicvă Dintelui Sacru
De îndată ce am intrat pe poarta templului (UNESCO, again), delimitat de un gard înalt, parcă am schimbat orașul, aerul și atmosfera: aleea lungă și curată, gazonul tuns la linie, corpurile de clădiri bine întreținute și piscinele decorative m-au făcut să mă simt bine. În corpul de clădire cu acoperiș aurit (e un complex cu 14 clădiri) se află unul dintre cele mai sfinte vestigii ale poporului – un dinte a lui Buddha – pe care, de fapt, nici nu îl poți vedea, fiind ținut într-o raclă de aur ascunsă în stupă. Racla cu dintele e scoasă numai la evenimentele foarte importante ale religiei budiste. Da, recunosc, am fost dezamăgită că nu am putut vedea totuși faimosul dinte, dar am înțeles că niciun om e rând nu-l vede de fapt.
Vezi această postare pe Instagram
#SriLanka #SoloTraveling #SriLankanAdventure #kandy #templeoftooth
Deși plin de flori intens colorate, bețișoare parfumate, cu o arhitectură interesantă, cu picturi murale valoroase, templul nu m-a impresionat. Mai ales că altarul principal era flancat de patru colți de fildeș – și nu, nu-mi place ideea asta, chiar dacă e conectată cu marele Elefant Raja, care are aici și un templu dedicat: Templul Sfânt al Elefantului Rajaa, căruia nu ai voie să-i întorci spatele. Capturat din junglă și domesticit (dar atât de bine că atitudinea lui era ireproșabilă), el era însărcinat cu purtarea raclei în timpul procesiunilor. A făcut asta timp de 37 de ani, iar președintele l-a declarat comoară națională. Când a murit din cauza bolii, guvernul a decretat o zi de doliu națională. Iar astăzi este tratat ca un sfânt de către budiști.
După ce am făcut un tur de forță prin complex, am ajuns la Muzeul Internațional al Budismului, unde am și zăbovit. Este ceea ce mi-a plăcut cel mai mult aici. Împărțit pe secțiuni reprezentând țările, am văzut cum fiecare și l-a reprezentat pe Buddha după propriile-i trăsături. Statuete cu stadiile lui Buddha (stadiul al treilea, șocant, nu prea îl vedem prin temple), desene cu secțiuni de stupe (am aflat că în stupele sunt umplute cu cărămidă, există numai un intrând unde se pune statuia), fotografii cu ruinele templelor din Asia (m-au făcut să-mi pun pe listă și alte locuri) au fost printre preferatele mele!
Belvedere ideală
După o zi plină, cu picioarele umflate și cu zâmbetul pe buze, nu cred că exista loc mai frumos să fi văzut apusul. Mai ales când în depărtare fremătau norii luminați din când în când de fulgere ce se împărțeau în zeci de brațe!
Vezi această postare pe Instagram
Peradeniya
Bogăția naturii Asiei și vulpile care zboară
La nici șase kilometri de Kandy e Grădina Botanică Regală, poate cel mai frumos parc în care am fost vreodată. Merită să menționez că a fost creată pe la 1300, distrusă de britanici, apoi refăcută și redeschisă oficial la 1821. Astăzi are peste 4000 de specii de plante din toată zona Asiei și nu numai, o bogată colecție de orhidee, alei cu palmieri ce arată ca-n vederi, mii și mii de flori nemaivăzute intens colorate.
Vezi această postare pe Instagram
#SriLanka #SoloTraveling #SriLankanAdventure #peradeniya #royalbotanicgardens
E foarte mare și recunoscută la nivel mondial și cu siguranță merită jumătate de zi din timpul oricărui călător! Dacă te uiți pe pliante, instituția o să se laude cu un arbore plantat de Regele George al V-lea al Marii Britanii și Regina Mary, în 1901 – aflat în Grădina Celebrităților, unde ar exista și un copac plantat de un politician român comunist – nu l-am căutat. Am avut altă treabă pentru că m-au lăsat fără cuvinte „corbii” ăia mari și gălăgioși din lunca râului. Uitându-mă mai bine, aripile lor erau foarte ciudate. Lilieci? Atât de mari??? Câțiva pași mai departe, când până și maimuțelor le-a fost teamă să mă mai acompanieze, am găsit panoul informativ: Flying Fox – cea mai mare specie de liliac din lume!
Provincia Centrală
Ce a lăsat Mama Natură pe Pământ
Cascada Ramboda
Într-un cadru natural feeric, cu forme montane unice, cu văi și înălțimi acoperite de vegetație deasă, am ajuns pe un platou de unde peisajul m-a cucerit din primul moment. Lacuri, mici oglinzi ce se vedeau la zeci de kilometri depărtare, plantații de ceai aliniate parcă cu rigla și o cascadă-văl alb ce împodobea muntele. Am coborât până la ea. Poteca a trecut chiar printr-un hotel cu trei terase, toate spre peisajul mirific – locul ideal să savurez prânzul!
Vezi această postare pe Instagram
Băi… SRI LANKA E SUPERBĂ! #srilankanadventure #SoloTraveling #SriLanka
Plantațiile și fabricile de ceai
Ceaiul de la ora 5 (da, de aici au luat coloniștii britanicii licoarea magică pe care au transformat-o în tradiție) l-am servit la Damro Tea Plantations, una dintre cele mai faimoase plantații din drumul meu care primesc turiști. În general, un tur al fabricii este gratis. Ba mai mult, te lasă să te plimbi în voie pe plantații – eu nu am făcut-o chiar „în voie”, terenul este atât de abrupt, încât m-am gândit mai bine și nu am părăsit prea mult aleea cu scări, betonată. Chiar nu înțeleg cum femeile pot sta pe acel teren foarte înclinat, mai ales că e alunecos, e o zonă în care plouă aproape zilnic chiar și în sezonul uscat. Echilibristică la nivel înalt și jos pălăria!
Ghida ne-a amețit. Chiar am simțit nevoia acută unui caiet să iau notițe ca în studenție. A turuit cu o viteză amețitoare cantități de ceai, tipuri, produse, numărul de frunze – nu am reținut nimic în afară de „producem două tone de ceai pe zi” și „totul e natural” – asta mai mult am constatat singură. După care a urmat momentul mult așteptat: am gustat ceea ce e catalogat a fi cel mai bun ceai al lumii. Fără îndoială, aroma este deosebită! Dar și prăjitura de ciocolată care a venit odată cu el, haha! 😀
Vârful Piduruthalagala
Lucrurile nu ies întotdeauna așa cum mi-aș dori. Cu un permis special și fără multă bătaie de cap (da, prin cineva care cunoaște pe altcineva care știe pe cineva de la armată), m-am dus pe cel mai înalt vârf din Sri Lanka (2524m), un loc militarizat în care fotografiile cu clădirile și releele armatei sunt interzise (un soldat înarmat m-a păzit în acest sens). Numai că norii au fost împotriva mea cea mai mare parte din timp, deși nu e sezonul ploios, e doar „polul” ploilor pe insulă. Pentru un moment, atmosfera a fost clară… better something than nothing. Ah, și frigul!
Nuwara Eliya
Bucățica de Anglie ce se traduce ca „orașul luminilor”, Nuwara Eliya e un orășel pitoresc de munte. E rece (temperatura mai scade – rar, ce-i drept – sub 10 grade), ploios, dar are un farmec aparte. Zumzăie continuu și păstrează nu doar istoricul britanic, și o atmosferă conexă. Orașul a fost înființat în 1846 de Samuel Baker, naturalist și inginer englez. Climatul și posibilitățile de petrecere a timpului liber (vânat, polo, golf) au adunat aici coloniștii britanici de vază. Astăzi se observă arhitectura în stil britanic nu doar în casele rămase din acea perioadă, ci și în obiectivele importante: Oficiul Poștal, Hotelul St Andrew, Grand Hotel, Hill Club și chiar în Queens’s Cottage – reședința de vacanță a președintelui Sri Lankăi.
Vezi această postare pe Instagram
Caption of life in #NuwaraEliya #srilankanadventure #SoloTraveling #SriLanka
Horton Plains: cum se formează norii la capătul lumii
Răsăritul
Parcul Național Horton Plains e o arie protejată aflată la 2100-2300 de metri altitudine pe un platou montan. Biodiversitatea e cuvântul cheie aici: specii endemice, mușchi, specii pe cale de dispariție și una dintre puținele păduri de nori rămase în această zonă. Nici fauna nu lasă de dorit: e un rai al păsărilor (unele se găsesc doar aici), al căprioarelor sambar, al reptilelor. Din cauza schimbărilor climatice, pădurile deosebite mor încet-încet, copacii uscându-se pur și simplu. Da, și aici vezi cum distrugem tot la nivel de omenire. 🙁
Revenind. Întotdeauna ce-i mai frumos cere efort. De data asta, trezitul la 4 pentru un răsărit de neuitat dintre văile montane. Locul este pe drumul spre Horton Plains (dinspre Nuwara Eliya), o deschidere fenomenală, ca o terasă.
Reguli stricte
Horton Plains National Park este unul dintre cele mai vizitate obiective naturale din Sri Lanka în special din două motive: patrimoniu UNESCO și pentru fenomenele naturale deosebite ce pot fi observate aici. Pentru că pur și simplu nu au mai putut face față turiștilor nesimțiți, la intrarea pe traseu e un filtru ce-ți confiscă tot ce poți arunca și nu e biodegradabil. Ai sandvișuri în folie alimentară? Nicio problemă, le vei pune în recipientele de hârtie furnizate de ei. Rețin țigările (din cauza filtrelor), pungi, ambalaje – pe care le vei ridica la întoarcerea din parc. Și pentru că traseul are mulți kilometri și nu-ți pot interzice sticla de apă, îi dau jos eticheta de plastic. Măsurile au fost luate după ce un exemplar de sambar, o căprioară ce trăiește aici – specie protejată, a murit prematur, iar la autopsie i-au găsit în stomac gunoaie de plastic aruncate pe jos de turiști.
Traseu-triunghi: Little World’s End – World’s End – Cascada Baker
Opt kilometri, trei minuni, o pereche de adidași rupți, peisaje de vis, culori și sunete – cam așa pot descrie acest traseu de vis. Oricât sugerează numele că ar fi „plain”, a fost mai mult „hike” pentru mine, certată fiind cu rezistența fizică. La bifurcație, puteam merge în orice direcție, urma să ajung în același punct. Cum voiam să văd peisajul înainte ca norii să acopere totul, am plecat spre Little World’s End, un punct înalt de belvedere de unde se vede mare parte din regiune.
De aici a urmat o potecă destul de solicitantă pentru că, în mai puțin de un kilometru trebuia să ajung la marele World’s End (1200m), punctul de „acoperiș al lumii”, de unde ,în zilele foarte senine, se poate vedea Oceanul Indian aflat la 81 km. Am văzut râul ce aprovizionează toată regiunea Udawalawa (susținând climatul ideal pentru elefanți), lacurile, plantațiile din zonă. Ce mai, breathless! Dacă vrei să vezi toate astea e important să fii aici înainte de ora 10. După, în funcție de cât de puternic e soarele, vor apărea aburii, norii și nu vei mai vedea nimic. În schimb, poți sta aici să observi acest fenomen unic, cu asumarea că vei coborî prin ceață/nori/ploaie! (Decizia mea a fost să cobor pe soare și să observ norii de pe drumul dinspre Ohiya, unde a început să și plouă.)
Vezi această postare pe Instagram
Do not wanna leave! ? #srilankanadventure #SoloTraveling #SriLanka
Pe traseul lung de întoarcere, am mai avut un obiectiv: Cascada Baker, de 20 de metri înălțime. Un loc bun de răcorire în stropii fini aduși de briza ce venea din pădure!
Despre pădurile cu nori
Cloud Forests sunt diferite de Rain Forests. La Horton Plains, sunt unele dintre cele mai vechi din lume. Copacii nu sunt foarte înalți (doar 3-4 metri înălțime) și sunt acoperiți de mușchi și licheni, iar vegetația e atât de abundentă, că nu te poți plimba oricum prin ele. World’s End e faimosul punct unde poți observa, destul de des, cum se formează norii. Cum solul și copacii rețin apa, când soarele bate în prima parte a zilei, se formează abur. În pădure, din cauza condensului, începe deja să plouă. Aburii se ridică destul de repede și, când ajung la o anumită altitudine, prind forma norilor. Și începe să plouă. În majoritatea zilelor, fenomenul e atât de intens, că în toată regiunea după-amiezile sunt ploioase și cețoase.
Ella și minunile dintre munți
Ella
Pentru mine, Ella e cel mai frumos orășel-stațiune de la munte. E plin de viață, muzica se aude de la restaurantele cu terase la înălțime, miroase bine, mâncarea e excelentă, am găsit câțiva artizani talentați. E o lume cu un nucleu propriu, ruptă de tot ceea ce am văzut până acum. Da, sunt mulți turiști, pentru că Ella este o bază excelentă pentru toate obiectivele/activitățile din jur: traseele către Adam’s Peak, Little Adam’s Peak și Ella Rock, faimosul tren din Ella spre Kandy, plantațiile de ceai,podul-landmark, peșterile și cascadele din munți. Unde mai pui că e un loc incredibil de ieftin comparat cu alte orașe de pe insulă!
Nine Arch Bridge
Cum să nu vin chiar aici? După ce m-a ratat un pui de lipitoare pe traseu (am văzut la timp ca să reacționez – nu prea frumos, bineînțeles), am ajuns într-un punct înalt de unde se vedea superb tot podul cu toate arcele sale. De aici am coborât pe o potecă ce era mai mult o râpă sculptată de torenți și am ajuns chiar pe linia ferată. Planul? Să aștept trenul ăla albastru (personalul lor) de la ora 15:00. Am avut timp de sute de poze, pentru că trenul a ajuns la 17:30. Și uite cum a picat de pe listă „minunata” cursă din Ella spre Kandy, care durează 7 ore în cel mai fericit caz. De cele mai multe ori, trenul este extrem de aglomerat, nu ai unde să stai jos. Pentru fiecare centimetru pătrat de spațiu turiștii „se bat” pentru priveliști cu localnicii care fac naveta – asta mi-au povestit mulți oameni pe care i-am întâlnit la diversele cazări și care aleseseră trenul. Da, poate că peisajele merită efortul. Dar nevii mei, nu. Așa că am rămas doar la priveliștile de pe șosea. 🙂
Little Adam’s Peak
Fratele mai mic al marelui Adam’s Peak (traseu pe care fizic nu rezistam să-l fac, sunt 7 km de scări), oferă și el minuni dacă știi cum să-l abordezi. Am plecat la 5:45 de la cazarea ce am avut grijă să fie în apropiere de baza traseului. Beznă, neiluminat. Am mers cu lanternele de la telefon cu multă lume de la hostel. Lumea alege acele unități de cazare doar după un criteriu: distanța față de vârf. Drumuri neasfaltate, poteci prăfuite, apoi scări din stâncă. Am amețit și de la efort, și de la altitudine. Însă, odată ce am ajuns acolo mi s-a deschis în fața ochilor un peisaj de vis: soarele răsărea, iar norii se lăsau în valea adâncă!
Vezi această postare pe Instagram
#sunrise on the most beautiful island of Asia #srilankanadventure #SoloTraveling #SriLanka
În loc să cobor în jumătate de oră, cum era „planul”, am stat aici până spre ora 10. Doar am stat.
Vezi această postare pe Instagram
Cascada Ravana
Pe drumul superb printre munți, de îmi vedea să mă opresc din 200 în 200 de metri, am ajuns la Ravana Falls. Aici, o mare de mașini de am parcat destul de departe. Este una dintre cele mai accesibile cascade – o vezi chiar din drum.
Vezi această postare pe Instagram
#SriLanka #SoloTraveling #SriLankanAdventure #EBTinSriLanka #ravanafalls
Cascada Diyaluma
Locul în care am dorit să ajung cu orice risc și care mi-a dat planul peste cap pentru că nu am mai vrut să plec de aici până la înserat.
E un loc în paradis, unde turiștii urcă, fără să stea să se gândească prea mult, pe un traseu extrem de periculos fără echipament de escaladă. Mulți au murit, chiar dacă nimeni nu vorbește despre ei. Mai există o potecă din satul din josul culmii, traseu pe care îl faci în jumătate de zi, doar să ajungi, printr-o pădure plină de lipitori.
Noroc că am șofer (altfel nu aș fi avut cum să ajung în timp util nici până la baza ei) care a stat de vorbă cu un localnic ce nu știa bine engleză. Localnicul a spus ceva despre altă potecă ce trece prin sat și urcă pe cealaltă parte a muntelui. Nu numai că așa am aflat informații, dar l-a și tocmit, a negociat la 1000 de rupii: un drum cu tuk-tuk-ul până la jumătatea traseului (până acolo permite drumul) , apoi să mă însoțească până sus, să nu mă rătăcesc. Sus, din ghid a devenit fotograf.
Vezi această postare pe Instagram
Templul Buduruwagala
Am ajuns cu doar 20 de minute de închidere, așa că nu mai erau alți oameni. M-am bucurat în voie de o imensitate sculptată în stâncă, dar mai ales de sunetele pădurii dimprejur: păuni și papagali, gekos, maimuțe și mii de păsări mici pe care nu le-am recunoscut. Ajunsesem în mijlocul acelei grădini zoologice deschise de care vorbeam la început.
Cele șapte statui-Buddha au fost sculptate în secolul X e.n. Cea mai înaltă are 16 metri, păstrează urmele mantiei ce a fost odată – una de un portocaliu intens – și reprezintă cea mai înaltă reprezentare de pe insulă a lui Buddha în această poziție.
E un loc destul de ascuns și nu e în general pe lista turiștilor. Norocul meu! 🙂
Concluzii după prima treime din călătorie:
Sri Lanka întrece orice așteptări. E atât de verde, de caldă, de zâmbitoare, că nu îi poți rezista. In plus, de când am venit, mă simt ca într-o grădină zoologică: zeci de păsări nemaivăzute, maimuțe de toate felurile, căprioare cât vacile, fluturi imenși și vulpi care zboară sunt doar câteva vietățile întâlnite. Ca să nu mai vorbesc de peisajele uluitoare ce continuă să mă lase fără cuvinte.
Dar… Ce nu se spune despre Sri Lanka și e bine să știi înainte să vii, ca sa nu ai vreo dezamăgire, ar fi păcat:
– distanțele care pe Google par decente, cu trenul sau cu autobuzul durează de trei ori mai mult, deci timpul devine dușmanul absolut. Sau îți iei mașină cu șofer pe partea de munte.
– oricum există locuri inaccesibile cu transportul public, ca Horton Plains.
– la templele budiste trebuie să-ți acoperi genunchii și umerii și să te descalți chiar de la poarta locașului, inclusiv la cele din patrimoniul UNESCO. Mie îmi place să merg desculță pe marmură sau pe pământ, dar mulți se plâng că nu mai pot scoate pigmentul roșu de pe tălpi.
– rar găsești mâncare nepicantă. Însă după 4 zile am găsit și acum mi s-a părut că nu are gust. Așa că am cerut pastă de chilli.
– nu la toate cazările găsești apă caldă, în general e doar călâie. Dar la 30+ de grade, chiar nu e deranjant.
– țânțari. Nu le pot spune „roiuri”. Mai degrabă sunt „stoluri”, atât sunt de mari. Chiar și așa, nu am nicio pișcătură până acum. Doar cu repelent natural luat de acolo!
– turismul a explodat brusc, localnicii nu fac față la servicii, așa că nițică înțelegere e necesară când comanda vine în 50 de minute.
– umezeala e extrem de mare, iar când se ridică aburul din pădure, e o saună naturală. I am ok with that, alții clar nu.
– știți viermii ăia mari și negri? Un fel de lipitori. Ei, cred că am căpătat o nouă fobie.
– deși e high season, seara mai plouă. Nu vreau să știu cum e în rainy season.
– vrei o bere? Află că alcoolul nu se vinde în supermarket, ci doar în locuri special dedicate, ce funcționează între anumite ore. Sau găsești la suprapreț în localurile turistice (de la 130 de rupii în magazin, la 400 în restaurante)
– faimoșii corali din vestul insulei nu au supraviețuit tsunamiului din 2004. Așa că nu mergeți cu planuri mari de scuba.
– mă ustură nasul. Mă cojesc pe nas.
– va urma –
Citește și:
Sri Lanka: elefanții și balenele, cele mai mari mamifere ale lumii (partea a II-a)
Sri Lanka: plaje, orașe și stațiuni. Din Mirissa în Negombo (partea a III-a)
#SoloTraveling #SriLankanAdventure #SriLanka
