Maroc e o minune colorată pe care trebuie să știi să o descoperi sub manta prăfuită. Și ideal e să începi în Chefchaouen.
Să spun sincer, Maroc nu s-a aflat pe lista mea de locuri must-see. Nu știu de ce. Până într-o zi în care, locuind în Madrid, am găsit o ofertă de nerefuzat: 30 de euro până la marginea Africii. Dus-întors! Așa că „de ce nu?”, mi-am spus. Am rezervat biletul și am luat cazarea de pe net la un hostel din centrul vechi al Tangierului. În rest, nu mi-am aranjat nimic…
Prima întâlnire, primul șoc
Am aterizat pe un aeroport modern. Haosul de combinații a început imediat ce am pășit afară: taxiuri vechi, praf, palmieri, limbi diverse pe ton ridicat în negocieri cu turiștii. Nimerisem într-o Indie mai puțin aglomerată. Prima senzație a fost că am călătorit în timp într-un colț al României de la începutul anilor 90. După ce am luat un taxi destul de scump, am ajuns în Medina (Centrul Istoric) cu o hartă cumpărată din aeroport. Nu ne-a zis nimeni însă că oricât de bună ar fi harta, tot aveam să ne rătăcim prin labirintul de străduțe, proiectate în așa manieră încât să fie umbră pe tot parcursul zilei.
Cum am scos harta din buzunar, trei bărbați au venit la noi și s-au oferit, în vreo cinci limbi, să ne fie ghizi până la hostel pentru câțiva bănuți. Și nu ne-au mai lăsat în pace. S-au ținut scai de noi, dar în liniște, deși noi intram pe toate străduțele înfundate, ne întorceam și iar o luam de la capăt. În final am nimerit singuri…cu un șir indian de marocani în spatele nostru. Da, aveam o zi lungă!
Am vorbit cu recepționerul și ne-a spus ce și unde să vizităm. Ne-a și avertizat că șomajul e undeva la 70%, iar cei care „au de muncă” au, de fapt, o tarabă în fața casei. Așa că să nu ne mirăm de insistența lor de a face absolut orice pentru noi. Cum am ieșit din hostel, prima direcție a fost spre mare: o plajă întinsă, cu nisip alb și fin. Acolo m-am plimbat și cu cămila pentru prima dată în viața mea!
Frumuseți ascunse
Încet, încet, am început să cunosc orașul și locuitorii săi. M-am mai relaxat, m-am bucurat de culorile mătăsurilor, de bijuteriile lucrate fin, de mirosurile de condimente. Am fugit de zonele cu gunoaie, de străzile pe care mirosea a toaletă și am ocolit pisicile moarte din șanțurile de la marginea orașului.
Dar am văzut și locuri verzi, curate, am mâncat cele mai bune și ieftine prăjituri din viața mea (vreo 2-3 euro/kg), m-am delectat cu rechin cu cartofi prăjiți la doar 5 euro și mi-a părut rău că nu am putut intra într-o moschee. Știam că femeile nu au voie, dar speram să fie ceva pentru turiști, ca în Istanbul.
Următoarea zi, am decis să mai vedem un loc, faimosul oraș albastru, Chefchaouen. Așa că, încă de la ora 8 eram în autogară – un loc ca la sat, cu birt și mâncare îndoielnică. Cu oameni de toate felurile. Însă femeile atrăgeau atenția: de la cele cu niqab până la cele cu hijab sau cu capul descoperit și urcate pe tocuri cui.
Drum cu peripeții
Am luat autobuzul din Tanger spre Chefchaouen prin Tetouan. Eram destul de entuziasmată de această excursie de o zi în orașul pe care îl cunoșteam din cărțile de călătorie pe care le-am citit când eram mai mică. La scurt timp după ce ne-am urcat în autobuz, am plecat din stație și, după o oră de mers, am început să simt oboseala și mi-am închis ochiipentru o clipă. Dar șoferul autobuzului a frânat brusc și m-am trezit dintr-odată. M-am trezit la o scenă în care polițiștii se certau cu șoferul. Aveau duba parcată pe marginea drumului. Nu puteam înțelege: un scandal ca-la-ușa-cortului în arabă.
Toți cei din autobuz erau calmi, așa că am presupus că era ceva normal pentru ei să vadă și să audă asta. O secundă mai târziu, polițiștii au urcat în mașină cu patru bărbați încătușați. Dumnezeule! Nu-mi venea să cred! Șoferul a fost obligat de poliție să transporte acei bărbați la Tetouan pentru că dubița lor era stricată! Un gând mi-a trecut prin minte: să cobor imediat din autobuz! Apoi am realizat că eram în mijlocul câmpului. Era vorba despre câțiva migranți ilegali, cum a spus în engleză un nene ce stătea așezat în spate – ce aveau cătușele puse, trebuiau duși în Tetouan. Am stat liniștită, respirând încet și calm până când călătoria s-a terminat. Și s-a terminat bine.
Ajunsesem în Chefchaouen!
Parcă s-a schimbat țara. Și aerul. Și oamenii. Aici era liniște, iar toată Mediana îmbrăcată în albastru ne transmitea o stare de relaxare. Contrastul bijuteriilor, hainelor și condimentelor era atât de frumos. Oamenii nu mai vorbeau zece limbi, știau doar arabă și câteva cuvinte în franceză. Ne arătau pe degete cât costă câte ceva. Femeilor li se vedeau doar ochii prin văl și se fereau de noi, străinii.
Am cutreierat străduțe, ne-am jucat cu pisicile maidaneze, am mâncat cea mai bună pâine din lume și am ajuns în partea cealaltă a orașului, la cascadă, la baza muntelui. Pe râu era amenajată o spălătorie publică, din piatră, unde femeile spălau hainele și le puneau la uscat. Pădurea de pe marginea drumului care urca spre munte era formată din cactuși, unii cât mine de înalți. Totul era așa de frumos și natural, încât nici nu am scos harta din rucsac până când nu a trebuit să ne întoarcem. Apoi m-am rătăcit ore întregi pe străzile albastre ale Medinei, care par a face parte dintr-un labirint. Nu uita să vizitezi Piața și Muzeul Kasbah. Este o oprire plăcută și vei avea o priveliște incredibilă.
Chefchaouen are propria sa personalitate. Aici am simțit acel tip de serenitate pe care cu greu îl poți găsi.
Regrete transformate în planuri
Mi-a părut atât de rău că nu am stat mai mult. Acolo mi s-a conturat dorința de a vedea mai mult din Maroc. Acum, am pe listă orașul Fez, cu străzile pe care s-a filmat Clona; vreau să admir vegetația luxuriantă din Marrakesh, vreau să mă plimb pe plaja din Casablanca și vreau să petrec o zi întreagă în bazarul din Rabat.
Acest material l-am scris pentru Revista Ioana
Partajează asta:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)