Cam așa rezum eu un day-trip în Essaouira, un oraș port, acum și stațiune, de la malul Oceanului Atlantic. La doar 185 de kilometri de Marrakech, dar totuși atât de departe: am făcut aproape patru ore din cauza drumurilor și a limitărilor de viteză.
Un bazar al animalelor
De când ne-am apropiat de intrarea în oraș, marginea drumului a devenit un adevărat safari oriental: berberi cu mulți dromaderi îmbrăcați de sărbătoare, cu măgăruși, catâri și câțiva cai abia așteptau să părăsească drumul cu tine călare. Am găsit și pitoni prietenoși, dar și capre în copaci.
Caprele am observat că sunt cea mai mare uimire pentru turiștii care ajung aici. În copacii de argan, caprele stau pe crăci, ca niște bibelouri și rod cu încetinitorul frunze de argan. Păzite de câte-un berber, nu prea poți să faci câteva zeci de poze și să pleci de acolo fără să-i dai o monedă. Deh, practica marocană.
Forfota din port
Gata, ajung pe faleză, lângă port. Nici nu apuc bine să cobor din mașină, că simt cum vântul mă ia pe sus. Aici, vântul are un culoar propriu, așa că nu prea găsești zile în care să nu bată cu putere, din aprilie până în noiembrie. Prima țintă a fost turnul genovez, de unde se vede priveliștea de jur-împrejur: orașul vechi, Oceanul Atlantic și portul. Cu fiecare treaptă urcată, vântul rece dinspre ocean părea că bate și mai tare. Numai sutele de pescăruși nu sunt deranjați, planează cu ușurință în curentul puternic, mai mult pe deasupra bărcilor cu pește.
Portul zumbăie continuu, ori că-i zi, ori că-i noapte. Marocanii vin și pleacă cu bărcile, aduc peștele, îl sortează, îl pun în cutii, îl încarcă în camioane, descurcă năvoadele, le cos. Iar puțin mai încolo, fac noi bărci și le repară pe cele cu probleme – un meșteșug vechi ce-ți va atrage atenția când te plimbi pe acolo.
Piața de pește
Voiam să mâncăm aici pentru experiență. Piața de Pește din Essaouira este una dintre cele mai faimoase din Maroc, pentru că are un farmec aparte. Însă cum am fost în timpul Ramadanului, la 1 ziua era gol, doar o tarabă deschisă și am decis că nu ar fi ceva foarte interesant. Mă voi întoarce, deci.
O Medina cum nu-i alta
Din Piața de Pește ajung în Piața Moulay Hassan, imensa poartă de intrare în Kasbah. De aici, m-am pierdut pe străzile magice ale Essaouirei. Mi-a plăcut și atmosfera, pentru că aici comercianții nu sunt așa de insistenți ca în Marrakech. Orașul este cel mai mare producător de carpete și covoare din Maroc, iar acest lucru l-am observat și prin inundația de culori ce atârnă pe zidurile roșiatice. În plus, condimentele tipice, buticurile de suvenire, vitrinele pline de argintărie lucrată manual și galeriile de artă întregesc peisajul străduțelor orașului vechi.
La colțuri de stradă am găsit și câteva magazine de ceaiuri, care mi-au atras atenția cu aroma lor. Tot acolo, am văzut și câteva cooperative de argan, despre care v-am povestit în episodul trecut.
Colierul? Cât e colierul?
Din categoria experiențe: am mers cu prietena mea, Silvia, să-și caute colier de argint. Dintr-o vitrină în alta, l-a văzut. Era acolo, aștepta să fie…negociat. Cum a decurs? Haha:
„Cât e colierul?”
„De unde sunteți? Ce mai vreți să mai cumpărați? Mai am și alte produse…”
Și așa începe. Am stat acolo aproape o oră. Am aflat că vânzătorul fusese logodit cu o fată spaniolă, că e pe jumătate berber, că o parte dintre bijuterii sunt luate de la atelierul din Essaouira, cum se fac, că are prieteni români și a început să ne înșire diverse nume de parcă noi îi cunoșteam.
„Ok…dar cât e colierul?”
El: „Păi vă fac un preț special pentru colier și brățara asta.”
După alte cinci minute aflăm și scorul: „70 de euro!”
Eu: „Stai…doar colierul…”
Și iar dă-i și vorbește vrute și nevrute, despre vremea din București, itinerariul nostru și alte cele. Până la urmă, reușim: 40 de euro. Haleluiaaa!
Eu: „Scuuump, domn’le…dincolo…știi tu!”
El: „E lucrat manual cu argint de nu-știu-de-care bla bla bla…”
Silvia: „Too much!”
Eu: „Too much!”
Marocanul: „Cât dați?”
Silvia: „20!”
El își adună fața de pe tejghea. Jumate. Înțelegi? Fix jumate! 😀
Urmează iar o discuție interminabilă despre câtă muncă e depusă pentru a face acel colier și de a bate pietrele în argint manual.
Și de aici începem… Vă imaginați ce a urmat?
El: „35!”
Silvia: „20!”
El: „32!”
Silvia: „20!”
El: „30!”
….
Și tot așa până se blochează totul la 25. Și nu a mai vrut să lase de preț sub niciun chip. Că nu mai poate.
Eu: „Hai să plecăm, e târziu.”
Silvia: „Hai!”
Vânzătorul iese după noi: „Ok, ok, 20!”
Victorie!
Înainte de toate și-a sunat șeful să-l întrebe dacă e ok să-l dea așa ieftin. :)) I l-a dat!
Plaja la reflux
Pe cuvânt că asta e cea mai mare plajă pe care am văzut-o în viața mea! În afară de faptul că e lungă cât vezi cu ochii, e așa de lată, că am obosit să merg din drum până am atins apa! Noroc că nisipul e așa de fin, că m-am bucurat de fiecare pas. Nu am stat mult și deja trebuia să fac câte un pas înapoi. Oceanul urma să inunde plaja imensă. Venea fluxul.
Recomand: o plimbare călare la apus. Vei găsi berberii pe plajă, cu niște cai foarte bine îngrijiți. Nu uita să negociezi un preț corect!
„Cea frumos desenată”
Știi de unde vine numele orașului? Ehe…are o poveste. Dar să-ți spun întâi mai mult de atât…
Berberii au venit aici în anul 2800 î.Hr pentru că era un loc strategic pentru comerț – de aici plecau pe mare spre Insulele Capului Verde și spre Ecuator să aducă condimente și metale. În plus, terenul e cultivabil, iar așezarea e păzită cumva de dealurile dimprejur.
În secolul al XVIII-lea, sultanul Mohammed ben Abdellah a ales să-și facă aici baza navală, pentru că e cel mai apropiat punct de Marrakech. Om cult și cu gusturi fine, știa ce vrea să facă acolo: una dintre mândriile regatului. Așa că l-a angajat pe Thédore Cornut, un arhitect francez, ca să facă planul noului oraș. Alături de echipa sa de arhitecți și tehnicieni, Cornut a desenat atât de frumos Kasbah, că localnicii au schimbat și numele orașului din Mogdura în Essaouira – care în arabă se traduce „cea frumos desenată”. Orașul a devenit apoi cel mai mare port al Marocului, iar astăzi este o stațiune liniștită.
Unde sunt turiștii?
Nu mulți turiști adaugă în planul lor o vizită la Essaouira, majoritatea preferând Agadir și Casablanca, centrul economic al Marocului.
Însă, pasionații de windsurfing și kitesurfing vin din toată Europa aici. Datorită vântului puternic și soarelui strălucitor, condițiile sunt ideale pentru cei care practică aceste sporturi.
Deși încă nedescoperită de mulți turiști, Essaouira este în patrimoniul UNESCO pentru valoarea sa culturală, arhitecturală și estetică. Rămâne un secret ascund, de o frumusețe rară, ce reușește să păstreze tradițiile și cultura specifică încă din vremea berberilor antici.
Vezi o selecție de fotografii aici.
– va urma-
Nu pierde nimic:
