Ce vizităm la Constanța: 5 locuri cu poveste

0
Ce vizităm la Constanța: 5 locuri cu poveste

Și când mă satur de București, mă trezesc de dimineață, mă urc în mașină și fug unde văd cu ochii. Fără cazare, evident.

De data asta am ales Constanța, că n-am mai vizitat-o din 2014, când era o toamnă târzie de ți-era teamă să ieși afară. Cu coduri galbene, frig de-mi intrase în oase și un întuneric gri din cauza norilor groși. Așa că fața luminoasă a orașului m-a convins că e minunat și da, aș renunța la orice stațiune de pe malul mării pentru el!

Un tur al obiectivelor altfel

N-am fost la Constanța doar pentru mare și soare, ci și ca să-l vizitez din punct de vedere turistic. Și, așa cum fac de fiecare dată, am căutat locuri mai puțin cunoscute/vizitate și am evitat înghesuielite. Prima oprire, Microrezervația, aflată în nordul Constanței, spre Mamaia (unde e și Delfinariul)!

Microrezervația Naturală

În timp ce toată lumea se înghesuia la Delfinariu, am ales să vizitez din nou Microrezervația, unde prima oară mă alergaseră niște pelicani pe aleile de pe malul apei. Not cute, but funny as hell. Revenind după patru ani, am avut surpriza să văd cât de mult a evoluat, atât vizual, cât și din punct de vedere al condițiilor în care stau animalele.

Fiind departe de conceptul clasic de grădină zoologică, Microrezervația din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța adună pe 12 hectare specii rare și comune specifice Dobrogei (regăsite în Rezervația Biosferei Delta Dunării și Rezervația Negureni), plus câteva specii extra pentru deliciul publicului, precum zebra sau alpaca. Așa că, din 1985, Microrezervația a devenit un obiectiv turistic care reușește să ofere o viziune completă asupra acestui univers magic al faunei din această regiune a țării.

Într-o plimbare pe malul lacului, întâlnești în „apartamente” mari și curate (conform normelor europene) capre, mufloni, oi, vaci și cai, iar pe malul apei stau pelicani, lebede, rațe și gâște – care nu sunt închise, ci pur și simplu au atâta mâncare că nu zboară de acolo. Iepurii țopăie liberi pe alei, iar gâștele în căutare de adrenalină mai sar gardul de lemn nu foarte înalt pentru ele și aleargă pe câte cineva, spre amuzamentul tuturor. Găini de toate felurile, specii de fazani colorați, păuni, porumbei și bibilici au propriile lor case. Ratonii sunt sperioși și trebuie pândiți în liniște ca să-i vezi, iar pe alpaca nu trebuie să o deranjezi prea tare, că altfel te scuipă fără jenă pe deasupra gardului – vă spune o pățită.

Și, dacă vă gândiți să vă faceți vreo clipă griji pentru înaripatele sau blănoșii de aici, ar trebui să știți că toate speciile sunt adaptate la clima noastră, iar cele călătoare sau iubitoare de temperaturi crescute sunt adăpostite pe timp de iarnă în spații încălzite. Și încă ceva curios: pe malul apei, gâștele sălbatice și pelicanii nu sunt închiși, dar nici că pleacă de aici la câtă mâncare au. Așa că, pe gardul de lemn care mărginește aleea, vei găsi înșirate plăcuțe informative despre speciile ce-și fac veacul pe acolo. Ba mai mult, dacă ești norocos, mai vezi și câte-o egretă fără să alergi după ea toată Delta Dunării!

Pe lângă partea expozițională, Microrezervația este un spațiu educativ, cu programe de voluntariat pentru îngrijirea animalelor. În plus, este și un univers uluitor pentru copiii crescuți în marile orașe, care nu au rude la țară.

În total, Microrezervația deține 86 de specii și este încă în curs de modernizare pentru eliminarea betoanelor și a gardurilor metalice împrejmuitoare, ca totul să fie cât mai natural, spre un confort sporit pentru fiecare dintre gazdele de aici. Recent, a fost înființat și un Centru pentru salvare și adăpostire a animalelor găsite de oameni, care funcționează în sezonul rece.

PS: La intrarea în Microrezervație se găsește și Expoziția de Păsări Exotice, plină de papagali colorați. Unii știu să și vorbească, dar o fac atunci când au chef 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Hola! ? #microrezervatie #cunoasteanimalele #muflon #constanta #romania

O postare distribuită de ?????? ????? (@corymatei) pe

La Cazino

Nu puteam rata o plimbare pe această faleză minunată, vegheată de clădirea care nu refuză în niciun chip să-și păstreze strălucirea în ciuda nepăsării cu care este pedepsită de ani și ani de zile. Și am profitat și de evenimentul cinematografic „România întregită în Europa unită”, pentru care s-a deschis o sală a Cazinoului – marea mea bucurie, pentru că nu avusesem ocazia până acum să intru. Bijuteria în stil Art Nouveau impresionează prin fiecare detaliu – da, acum prăfuit – dar încă are puterea să te transpună cu 100 de ani în urmă, în timpurile de dinainte de Marea Unire.

Nu am mai intrat la Acvariu pentru că mai fusesem. În drum către Piața Ovidiu, am trecut și pe la Grupul Statuar „Pescarii” (1959), Farul Genovez (1860) și Statuia lui Mihai Eminescu (1930). Apoi m-am afundat pe străduțele centrului vechi, unde m-am întâlnit și cu Hotelul Palas, o altă minune a arhitecturii lăsată în paragină.

 

Edificiul roman cu mozaic

Descoperit în timpul unor lucrări din 1959, edificiul roman cu mozaic este un loc emblematic al orașului antic Tomis.

Cercetătorii spun că acest spațiu a fost ridicat în secolul III, în perioada romano-bizantină. Făcea legătura între port unde acostau vasele pline de mărfuri, și piața centrală a orașului – prin scări masive de marmură. La terasa de jos și la cea din mijloc existau 11 încăperi folosite pentru depozitarea mărfurilor, iar terasa superioară era o sală imensă, de o frumusețe deosebită. Probabil o sală boltită sprijinită de stâlpi, azi mai putem vedea doar peretele lung și o parte din peretele lateral, o tribună, și o parte din covorul de mozaic ce compune diferite motive: iederă, funie, cercuri, valul etrusc, porumbelul alb, petale etc.

Opera de artă făurită în timpul lui Constantin cel Mare (sec IV) ce dă și numele construcției avea, în antichitate, peste 2.000 m pătrați de mozaic. Astăzi se mai păstrează doar 850, fiind afectat de cutremure mari, presiunea pământului sub care a fost îngropat și diverse lucrări făcute de-a lungul timpului.

Astăzi, o structură comunistă (ridicată în 1970-1976) protejează rămășițele orașului antic. Poate că nu te atrage de-afară să intri. Însă, dincolo de geamurile vechi vei găsi superbul mozaic policrom făcut din pietricele naturale (albe, roșii, negre, verzie, galbene) și exponate ce au fost descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice: amorfe, placaje de marmură, capete de coloane și vase ceramice. Muzeul deține și colecții de mărfuri găsite în magaziile clădirii, momentan indisponibile publicului.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Edificiul roman cu mozaic, o comoară din orașul antic Tomis #visitromania #blacksea #constanta

O postare distribuită de ?????? ????? (@corymatei) pe

Sus, în Minaretul Moscheii Carol I

Am avut surpriza să văd că nici măcar constănțenii nu știu de partea turistică a Marii Moschei din orașul lor: în minaret se poate urca în schimbul unei taxe modice!

Marea Moschee din Constanța sau Moscheea Carol I, numită după regele care a construit-o în semn de recunoștință pentru comunitatea musulmană în 1910, e realizată în stil egipteano-bizantin la care s-au adăugat detalii arhitecturale românești.

Este principalul edificiu de cult musulman din România. Încă de la început a ieșit în evidență, deoarece este prima construcție din România cu elemente de beton armat. Ce mai atrage atenția? Bolta moscheii este pictată artistic cu albastru, ca să trimită către cer. Iar lăcașul deține unul dintre cele mai vechi covoare orientale din Europa, de 144 de metri pătrați și 500 kg.

Alipit stă Minaretul, locul din care preoții musulmani fac chemarea la rugăciune. Ridicat în stil maur, are 47 de metri și este deschis vizitării pentru orice turist. După ce urci cele 140 de trepte în spirală, în fața ta se deschide o priveliște 360 de grade a întregii Constanțe. Vezi cazinoul, Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Statuia lui Ovidiu, Portul Tomis și Plaja Modern. De fapt, este cel mai bun loc pentru a admira orașul!

Muzeul de Sculptură Ion Jalea

Ion Jalea (1887-1983) a fost sculptorul dobrogean extrem de talentat, care nu a renunțat la pasiunea sa nici după ce și-a pierdut o mână în Primul Război Mondial. Așa că a dat viață pietrelor doar cu mâna dreaptă, apoi le-a donat Statului Român.

Muzeul, aflat pe faleza înaltă de la Cazino, a fost deschis publicului în 2017 (după o lungă perioadă în care a fost închis), într-o clădire monument-istoric în stil neoromânesc ce a aparținut celui mai bogat om din Dobrogea anilor 1900, Constantin Parino – care era și prefectul Constanței.

Un muzeu unic în România, fiind dedicat exclusiv sculpturii, expune 108 lucrări de sculptură – unele de-a dreptul uluitoare -, desene, schițe și reliefuri. Operele au fost realizate în cele mai diverse materiale, de la ghips, marmură, bronz sau piatră și au tematici mitologice, religioase, alegorice sau de război. Nudurile au reprezentat o altă etapă în procesul de creație al artistului.

În fața muzeului este expusă sculptura care a încununat toată munca artistului, o capodoperă: Arcaș odihnindu-se.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Have a seat and let’s talk about art. #ionJalea #sculpture #museum #constanta #romania #visitromania #blacksea

O postare distribuită de Educated by Travelling ? (@educatedbytravelling) pe

O binemeritată pauză…la plajă!

Nope, nu puteam ajunge la Constanța fără să mă bucur de mare, soare și de plaja aia mare, neaglomerată – că turiștii se înghesuie prin stațiuni – și cu intrare extrem de lină în mare. Așa, ca pentru oameni care nu știu să înoate. Mi-a plăcut, recunosc!

 

Vezi această postare pe Instagram

 

32 august. #sea #sun #beach #fun

O postare distribuită de ?????? ????? (@corymatei) pe

Bonus! Plaja Corbu

Atunci când e sezon iar plaja se aglomerează (lucru care nu-mi place, recunosc), aleg Plaja Corbu.

E una dintre cele mai frumoase din România și e singura noastră bucățică de litoral ce apare într-un clasament străin al celor mai frumoase plaje din lume. La plaja Corbu nu se ajunge foarte ușor deși e la doar 35 de kilometri de Constanța. Rămâne și astăzi o plajă retrasă, izolată, neamenajată, sălbatică, unde nisipul fin și închis la culoare mângâiat de valuri se îmbină cu milionele de scoici de pe plajă ce sunt presărate până în smocurile de iarbă.

Are aproximativ 20 de kilometri lungime, este o oază de liniște și locul ideal de a scăpa de atmosfera tipică de pe plajele aglomerate. Aici poți avea o bucată imensă de plajă doar pentru tine, chiar și pentru o zi întreagă, mai ales dacă vii în timpul săptămânii!

Cum este poziționată la intersecția unor curenți puternici, este locul preferat de pasionații de windsurfing. Îi poți vedea uneori în larg, iar orizontul mai e colorat de parapante.

Fiind mai aproape de complexul lagunar Razim – Sinoe (ce face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării) decât de oraș, păsările sunt fi singurele care îți „tulbură” liniștea. Spre seară, poți observa un spectacol al stolurilor de pelicani, cufundari, pescăruși și rațe, care se întorc la cuiburile lor de pe lacuri.

La Plaja Corbu se ajunge cu mașina personală pe un drum betonat, strâmt, apoi urmează un drum de pământ de-a lungul plajei pe care nu vă recomand să mergeți dacă plouă/a plouat recent. În apropierea plajei, cocoțate pe faleză, există 3-4 terase unde puteți mânca.

 

 

 

LEAVE A REPLY