Muzeim prin București: Muzeul Recordurilor Românești

0
Muzeim prin București: Muzeul Recordurilor Românești

Un loc care îl lasă fără cuvinte și pe cel mai aspru critic, Museum of Romanian Records este înființat de cel mai mare colecționar din România, Ion Chirescu.

Muzeul expune colecții omologate în Guinness World Records ca fiind cele mai mari din lume – și încă se măresc pe zi ce trece. Prin fiecare dintre ele poți cunoaște istoria umanității și vei înțelege altfel evoluția ei.

Muzeul se laudă cu:

Colecția de tirbușoane – are peste peste 30 000 de piese. Primele sunt de la începutul secolului al XVIII-lea, atunci când și dopul a început să fie introdus complet în sticlă. Piesele sunt din materiale prețioase sau decorate de artiști și numai cei înstăriți aveau acces la ele. Pe vremuri, ele nu se foloseau doar la deschisul sticlelor de vin, ci și a sticluțelor cu parfum, cu cerneală sau cu substanțe medicamentoase.
Colecția de fiare de călcat – depășește 35 000 de piese și pornește cu instrumente antice din piatră folosite pentru blănuri. Cultul fiarelor de călcat a atins apogeul în secolul XX, dovadă stau bijuteriile cu fiare de călcat!
Colecția de trivete (suportul pe care se pune fierul de călcat încins) are peste 15 000 de piese ce sunt adevărate opere de artă, unele foarte prețioase.
Colecția filatelică expune 99% dintre timbrele și ștampilele care s-au emis în România. Este cea mai mare colecție din lume de acest gen – adică ai de văzut peste 50.000 de timbre aranjate în 800 de rame.
Colecția de aparate de fotografiat vechi numără 5 000 de exemplare și dă ocazia pasionaților să exploreze trecuturile fotografiei.
Alte 25 de mici colecții care prezintă obiecte-opere de artă sau valoroase prin vechime: telefoane, balanțe, râșnițe de cafea, mașini de cusut, mașini de calcul, mașini de scris, instrumente muzicale, telegrafe, ceainice și altele.

Vizitarea muzeului este posibilă de luni până duminică (10:00-15:30) doar în baza programării cu cel puțin 24 de ore înainte. Se recomandă vizita în grupuri de 5-20 de persoane interesate de istorie și colecții, iar taxa se aplică pe grup.

 

 

  • Unde? Strada Parfumului 25-27
  • Când? Luni-vineri 10-16:00, neapărat cu rezervare
  • Cât? Tariful se verifică la rezervare. Se aplică în funcție de numărul colecțiilor pe care doriți să le vizitați. Tariful se aplică pe grup.
  • Site: www.museumofromanianrecords.com

*a MUZEÍ, noi muzeim vb. A merge la muzeu cu plăcere și cu dorință de cunoaștere. Din muzeu. Concept propriu dedicat seriei ©

Comments

comments

LEAVE A REPLY