Muzeim prin București: Colecția de artă „Ligia și Pompiliu Macovei”

0
Muzeim prin București: Colecția de artă „Ligia și Pompiliu Macovei”

Colecția de artă „Ligia și Pompiliu Macovei” atrage și uimește atât prin colecția de lucrări semnate de mari pictori români, cât și prin obiectele de artă decorativă adunate din întreaga lume și reprezentative pentru diverse perioade istorice.

Doi colecționari

Pompiliu Macovei (1911-2009) a crescut în funcție gradual, de la profesor la ambasador. Deși a trăit trei regimuri în viața sa, a reușit să-și păstreze integritatea și profesionalismul. În comunism, a fost arhitect-șef al Capitalei, președinte al Uniunii Arhitecților Români, consilier la Paris, șef al misiunii diplomatice la Roma, ministru adjunct al Ministerului Afacerilor Externe, Președinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, devenind și primul ambasador român UNESCO la Paris.

Ligia Macovei (1916-1998) a urmat cursurile de artă decorativă de la Universitatea de Belle-Arte din București, unde îndrumătoare i-a fost Cecilia Cuțescu-Storck. În 1939, s-a căsătorit cu Pompiliu Macovei, apoi a intrat în lumea artiștilor privilegiați care, în perioada regimului comunist, a putut picta și călători după bunul plac – prin prisma funcției soțului său. Călătorind, și-a dezvoltat stilul personal. De-a lungul vieții, a contribuit în cărțile scriitorilor: a realizat grafică pentru Tudor Arghezi și Mihai Eminescu, desene pentru care a fost premiată de Uniunea Artiștilor Plastici și de Academia Română.

 

Ver esta publicación en Instagram

 

#ligiasipompiliumacovei #muzeim #MuzeimPrinBucuresti #muzeedinBucuresti #bucharestmuseums #CoryinRomania

Una publicación compartida de Educated by Travelling 🌍 (@educatedbytravelling) el

O casă în chirie

Casa în care se găsește astăzi colecția a fost construit înaintea Primului Război Mondial în stil eclectic, așa cum era moda începutului de secol XX. Fiind o zonă de negustori, imobilul a servit ca magazin de pălării, apoi ca atelier. În ’50 casa a fost naționalizată, imediat devenind locuința de serviciu a arhitectului-șef al Capitalei, Pompiliu Macovei. Casa a fost împărțită – și s-a păstrat – între atelierul ei și biroul lui.

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Colecție de sticlă și pictură. #muzeim #MuzeimPrinBucuresti #muzeedinBucuresti #bucharestmuseums #CoryinRomania

Una publicación compartida de Corina Matei (@corymatei) el

Colecția

Cel mai probabil datorită funcțiilor ocupate, cei doi soți au reușit să adune o colecție de obiecte cu adevărat valoroase în acele vremuri tulburi de după anii ’60. Neavând moștenitori, cei doi soți au investit într-o viață frumoasă și în marea lor pasiune – arta – pe care o simțim puternic la fiecare pas prin muzeu, păstrându-se intactă toată colecția.

Cu banii de nuntă, cei doi au cumpărat primul obiect de valoare din casa lor: un tablou semnat de Theodor Pallady. Apoi au urmat altele: Lucian Grigorescu, Al. Ciucurencu, Dimitrie Ghiață, Gheorghe Petrașcu, Ioan Andreescu, J. Al. Steriadi, Iosef Iser, Nicolae Tonitza, Ion Țuculescu, Marcel Iancu sau M.H. Maxy fiind printre numele întâlnite.

Mai mult decât atât, cei doi au adus din peregrinările lor mobilă, sticlă, ceramică, bijuterii, argintărie și textile, dar și o serie de volume (aproximativ 11.000) – unele rare – ce pot fi admirate în superba bibliotecă a lui Pompiliu Macovei. Tot din colecție fac parte și o serie de desene semnate de Ligia Macovei.

Remarcați vasul ce a aparținut dinastiei Shang (1711-1066 î.e.n.), este neprețuit; dar și dulapul de sacristie în stil romanic (secolul al XIII-lea), masa spaniolă din mahon masiv (secolul al XVII-lea), colțarul transilvănean (1826), oglinda de Bohemia (1740), credenza florentină (secolele XVI-XVII) și vitrinele cu ceramică islamică, chinezească, africană și mexicană!

Colecția a intrat în patrimoniul statului fiind donată de cei doi soți în 1992, iar casa a fost deschisă publicului ca muzeu în 2002.

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Biblioteca lui Pompiliu Macovei #muzeim #MuzeimPrinBucuresti #muzeedinBucuresti #bucharestmuseums #CoryinRomania

Una publicación compartida de Corina Matei (@corymatei) el

 

  • Unde? Str. 11 lunie, nr. 36-38
  • Când? Miercuri – Duminică, 10.00 – 18.00
  • Cât? 10 lei
  • Detalii: muzeulbucurestiului.ro

*a MUZEÍ, noi muzeim vb. A merge la muzeu cu plăcere și cu dorință de cunoaștere. Din muzeu. Concept propriu dedicat seriei ©

Comments

comments

LEAVE A REPLY