Expoziția de Trenulețe din Sinaia, loc de poveste pentru cei mici și cei mari

0
Expoziția de Trenulețe din Sinaia, loc de poveste pentru cei mici și cei mari

Nu contează vârsta, ci sufletul – care se va bucura enorm odată ce vei ajunge la Expozitia de Trenulete Sinaia. Chiar în Gara din Sinaia, în ultima clădire în sensul spre spre Brașov, un muzeu miniatural te va uimi la fiecare privire: o machetă imensă care mimează un oraș de munte cu iz nemțesc.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Child again 😍 #visitromania #carpathians #travel #travelblogger #sinaia #trains

O postare distribuită de 𝓒𝓸𝓻𝓲𝓷𝓪 𝓜𝓪𝓽𝓮𝓲 (@corymatei) pe

Un domn cu păr lung și alb, mustață stufoasă și zâmbet larg ne-a întâmpinat călduros și cu bucurie că am venit în lumea lui magică. După ce ne-a atras atenția să acordăm atenție micilor detalii, ne-a arătat chiar el câteva secrete ale universului feroviar…

O machetă cum nu-i alta

Macheta are de toate: un sistem feroviar complex cu 150 de vagoane și 70 de locomotive (de la cele cu abur, la cele electrice plus faimosul Orient Express) pe 300 de metri de cale ferată. Mai observăm gara, depoul, tuneluri și podurile, autobuzele, mașinile, clădirile lucrate perfect până în cel mai mic detaliu, o cascadă și un debarcader. Apoi, după ce dăm ocol sistemului, vedem un teleferic care funcționează, oameni ce patinează pe gheață, un echipaj de pompieri care stinge un incendiu – iar acestea sunt doar câteva dintre scenele din viața cotidiană care pur și simplu dau viață machetei.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Kid again 😍 #visitromania #sinaia #train

O postare distribuită de 𝓒𝓸𝓻𝓲𝓷𝓪 𝓜𝓪𝓽𝓮𝓲 (@corymatei) pe

Pasiunea unui italian, la Sinaia

Expoziția a fost deschisă publicului încă din 2009, cu ajutorul fiicei lui Alberto Drera, un italian care a locuit la Sinaia și care a fost pasionat de miniaturi. La moartea sa, fiica lui a donat obiectele Gării din Sinaia, ca să-i împlinească visul de-o viață: să deschidă o expoziție. Astăzi, echipa ce se ocupă de muzeu are grijă să rearanjeze și să mai adauge sau să schimbe câte ceva pe machetă, pentru ca vizitatorii să vină an de an, pentru că sigur vor găsi ceva nou – asta ne-a spus-o chiar domnul care ne-a întâmpinat, încurajându-ne să ne întoarcem la vară. Și iar, și iar, și iar…

Spații de interes

Pe lângă machetă, mai există o colecție de machete auto, panouri cu istoricul gării din Sinaia, spațiu de joacă cu lego, o cafenea, iar afară găsești drezina (mașină ce merge pe calea ferată) blindată a Anei Pauker. Aceasta este una dintre puținele mașini de acest gen din Europa! E din 1948 și atingea o viteză de 115km/h la cei 120 cai putere ai săi. Fiind blindat cu plăci de plumb, cântărește aproape 5 tone. Parbrizul spart amintește de atentatul de la Roșiorii de Vede, cu autor necunoscut, asupra liderului comunist.

Și încă ceva ce am uitat să spun: trenurile de pe machetă circulă mult mai repede decât cele de pe șinele CFR-ului 

 

*

#100locuriRomania

Comments

comments

LEAVE A REPLY