Roma, o vacanță pentru întreaga familie

0
Roma, o vacanță pentru întreaga familie

Vara e aici, copiii intră îndată în vacanță, iar tu sigur te gândești să alegi cea mai bună destinație pentru tine și familia ta. Am ales să-ți prezint eterna Romă, tocmai pentru că știm că ai nevoie și de relaxare, și de mâncare bună, și de puțin romantism, și de un loc prietenos cu copiii. Aici, ei nu numai că se vor simți minunat, dar vor învăța și trecutul despre care doar citesc în cărțile de istorie la școală.

Am stat trei zile în Roma. Trei zile pline, în care nicio clipă nu m-am oprit din explorat. Chiar și așa, la final, am simțit că nu am vizitat nici măcar un sfert din tot ceea ce oferă acest oraș uimitor. Roma e plină de surprize. Iar dacă m-aș apuca să înșir toate obiectivele, chiar și fără să le descriu prea mult, aș scrie un roman. Așa că o să-ți spun unde trebuie neapărat să te duci cu micuții tăi, după care îți voi dezvălui câteva secrete ascunse ale Romei, pe care nu toți turiștii le află.

O lecție în familie

La Colosseum – Unul dintre simbolurile Italiei și considerat una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne, Colosseumul este cel mai mare amfiteatru construit vreodată de romani. Prin proporțiile sale cu adevărat imense, chiar și adulții rămân cu ochii mari și muți de uimire de această realizare ce rezistă de 2100 de ani. Pentru ce atâta muncă? Pentru luptele de gladiatori! Asta era, pe vremuri, singura distracție a celor 50.000 de romani care veneau aici: puneau prizonierii de război să se lupte între ei sau cu animale sălbatice.

Cum plecați din Colosseum, treceți pe la Arcul lui Constantin în drum spre Forumul Roman, care era centrul vieții politice și administrației republicii Roma. Romanii au construit un ingenios sistem de canalizare, Cloaca Maxima, pentru a aduce apa din dealul Palatin, această zonă devenind nucleul urbei. Rând pe rând, veți descoperi locul unde se reunea senatul – Curia, platforma discursurilor politice – Rostra, cele trei coloane ce s-au mai păstrat din Templul lui Castor și Polux, ușa de bronz originală a Templului lui Romulus și multe altele. Recomand să luați un ghid privat.

Colina Palatină oferă priveliști superbe asupra Romei și ruinelor rămase. Plimbarea printre grădini și pietre ce au fost odată temple vă va oferi o altă perspectivă. Nu rata balconul de pe colină, de unde veți vedea Forumul Roman.

Nu departe de această zonă, în Forumul lui Traian, veți găsi și Columba lui Traian, care amintește de victoria în Dacia. Columna de 40 de metri înălțime prezintă bătăliile împăratului purtate cu danii pentru cucerirea teritoriului care astăzi este România.

Istoria artei la muzeu

Muzeul Vatican – Cu cei mici, încearcă să treci repede prin el. Oricât de mult te-ar uimi picturile și sculpturile faimoase și tavanele imense conturate cu aur, s-ar putea ca puștii să se plictisească la după 3-4 săli. Du-i întâi în sala Egiptului Antic, unde vor putea vedea chiar o mumie, apoi plimbați-vă lejer prin muzeul imens, până ce ajungeți la Capela Sixtină, o comoară a picturii. Acolo, povestește-le despre Michelangelo, unul dintre cei mai importanți artiști ai Renașterii Italiene, considerat un geniu. Arată-le pe plafonul care recreează facerea lumii în nouă picturi pe cea mai celebră: Crearea lui Adam. Traseul prin muzeu vă va conduce la celebra scară în spirală, ce oferă o iluzie optică de neuitat.

La toate aceste obiective, îți recomand să cumperi biletele în avans, de pe internet. Este adevărat, sunt cu 4€ mai scumpe, însă nu veți mai fi nevoiți să stați poate chiar și două ore la coadă, la intrare.

Locuri secrete

Cripta Cappuccinilor – La nici un kilometru de Fontana di Trevi, voi găsi un loc uluitor, care-ți va destăinui o mică parte a cultului unor călugări din secolele 16-19 prin muzeul, biserica și cripta lor. Considerată de unii macabră, de alții fascinantă, cripta are pereții decorați cu rămășițele oaselor foștilor călugări, într-o dantelărie ridicată la rang de artă. Dacă îți știi puștii foarte sperioși și cu imaginație prea bogată, nu-i duce la subsol.

Villa Medici și grădinile – Nu departe de un alt punct de reper al Romei, Scările Spaniole, se află Villa Medici, ridicată de Ferdinando I de’ Medici, mare duce al Toscanei, în 1544. A devenit prima Academie Franceză din Roma, iar astăzi este o bijuterie arhitecturală înconjurată de, poate, cele mai frumoase grădini din oraș din punct de vedere peisagistic. De aici, veți avea o priveliște aparte asupra Romei.

Palatul Înțelepciunii – Foarte aproape de Pantheon, alt reper al Romei, vei găsi un palat istoric, ce a funcționat ca universitate timp de secole. Vino aici sâmbăta, când puteți face un tur ghidat în care vă este prezentată istoria palatului, curtea interioară, camera de studiu cu documente antice și Biblioteca Alexandrină, care, în mod normal, este închisă vizitatorilor.

Gelateria Teatrului – cei mici vor fi cei mai bucuroși să guste cea mai bună înghețată din oraș!

La distracție

Vrei ca vacanța celor mici să fie unică?

  • Nu uita de o plimbare cu trăsura
  • Alege un tur ghidat pe segway
  • Lasă-i pe cei mici să se „bată” cu romanii de pe străzile Romei
  • Urcați pe cupola Bazilicii San Pietro

Tip:

Roma e plină de fântâni cu cea mai bună apă potabilă dintr-o capitală europeană. Nu-și cumpăra apă, doar să ai o sticlă mereu la tine!

Prețuri:

Muzeul Vatican: 20€ adult, 12€ copii și studenți. Gratuit pentru copiii sub 6 ani.

Colossum + Dealul Palatin + Forul Roman: 12€. Gratuit sub 18 ani.

[wpdevart_like_box profile_id=”103764953359409″ connections=”show” width=”300″ height=”200″ header=”small” cover_photo=”show” locale=”en_US”]

Roma în fotografii:

Roma, o vacanță pentru întreaga familie

Publicată de Cory's Blog pe 25 Mai 2018

*acest material a fost publicat în Revista Femeia., ediția iunie 2017

LEAVE A REPLY