Ce locuri să vezi și ce să eviți în Malta

2
Ce locuri să vezi și ce să eviți în Malta

Malta nu a fost niciodată o reală prioritate pe lista mea personală de destinații, dar mi-a sunat suficient de „exotică” încât să prefer să o descopăr într-un city break cu fetele. Evident, super-oferta de zbor a primat la alegerea destinației.

Cum toate suntem călătoare înfocate, dar cu gusturi diferite, am întors internetul pe dos pentru cât mai multe informații despre locurile importante de pe insulă. Aveam doar trei zile la dispoziție, știam că nu putem vedea absolut totul, așa că ne-am axat pe un circuit istorico-peisagistic. Am exclus din start croazierele de o zi (Comino/Gozo) pentru că mergeam acolo în mijloc de ianuarie, iar vremea, deși incomparabil mai caldă decât în București, știam că e capricioasă mai ales din cauza vântului insistent al Mediteranei. Ne-am împărțit timpul între zona Valletta-St Julian’s (ziua 1), partea de nord (ziua 2) și partea de sud (ziua 3). Hai să le luăm pe rând, în caz că aveți nevoie de un plan și de câteva cuvinte despre locurile respective – cu roșu am marcat tot ce, din punctul meu de vedere, merită din plin. Traseul e făcut, direct în teren, și aici

 

Prima zi: Valletta și împrejurimile

Am aterizat, ne-am suit în taxi, ne-a trântit bagajele la hotel (am stat în St Julian’s), după care am început să explorăm zona la pas, prin Silema spre Valletta.

St Julian’s

St Julian’s Bay – e un loc tare drăguț și m-am bucurat că am ajuns întâi aici. Pe o bancă, privind spre infinitul apei, cu miros de mare, cu soarele blând în ochi și cu o inspirație adâncă, am intrat în starea de… vacanță. Peisajul golfului este completat de catedrala catolică de factură neo-gotică.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Mare, soare și grade în plus.

O postare distribuită de 𝓒𝓸𝓻𝓲𝓷𝓪 𝓜𝓪𝓽𝓮𝓲 (@corymatei) pe

Grădinile Independenței – un parc pe malul mării, ideal pentru plimbare, alergat sau sport. Aici am găsit și un întreg adăpost stradal pentru pisici, unde lumea vine și le dă de mâncare. Mi-a plăcut tare că erau toate adunate într-un loc, că au pături și cuști cu blăniță.

Silema

Turnul St Julian – turnul de coastă datat în secolul 17 a fost transformat în restaurant. Priveliște frumoasă. De aici începe și Promenada Silema.

Băile romane – destul de greu de identificat dacă nu ai un punct pe hartă, sunt caracterizate prin relieful uluitor al coastei în care sunt săpate câteva piscine. Nu-ți face probleme că le vei rata, îți vor atrage atenția scările de inox. Iar vara probabil că sunt pline. 🙂

Tower Road este poate cea mai animată stradă din Silema – un mini-centru vechi plin de magazine, buticuri, cofetării. Și duce fix către terminalul de ferry-uri.

Ca să nu ocolim tot golful, ferry-ul a fost cea mai bună și rapidă soluție ca să ajungem în Valletta. Din ferry am avut priveliști frumoase, atât asupra capitalei, cât și asupra Insulei Manoel, cu fortăreața sa impenetrabilă. Aveam jumătate de zi de petrecut în Valletta și am vruts să vedem cât mai multe dintre obiectivele celei mai mici capitale a Europei, în timp ce urcam și coboram pe străzile înguste și ca un carusel.

Tip: Chiar dacă nu stai în zona Silema, găsește-ți timp să faci acest drum cu ferry-ul, pentru o altă priveliște a micii capitale.

Valletta

Cum este un oraș de doar 0.8 km2, nu ai nevoie de mai mult de jumătate de zi ca să-l vizitezi în întregime. Recomand o plimbare pe la toate obiectivele, ca să te familiarizezi cu orașul. Eu le voi marca pe cele care mi-au plăcut cel mai mult!

Hastings Gardens – E un parc modest construit pe zidurile cetății. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost priveliște spre Manoel. Pe partea cealaltă se vedeau numai construcții.

Fântâna Tritonilor – e amplasată în piața din care se intră în oraș. Trei tritoni (zeu din mitologia greacă) imenși țin un vas. Este considerat cel mai important obiectiv modernist al Maltei și a fost refăcut în 2017.

Poarta Orașului – este și locul în care ești anunțat că intri în patrimoniul UNESCO, imediat ce treci podul ce face legătura între zidurile de apărare ale orașului. Poarta este astăzi doar un pasaj, nemaiexistând arcadele ce erau odată, iar forma actuală a fost dată de autorități în 2011. Ce mi-a plăcut aici a fost așezarea, atmosfera întreținută de muzică jazz, murmurul ce făcea ecou printre fațade. Stai aici la o terasă, la un vin!

Situl Operei – coloane înalte stau dovadă a sitului ce a fost odată.

Co-Catedrala Sfântului Ioan – de afară nu ai spune că e cine știe ce în afară de mare, dar mi-a trezit curiozitatea fiind în UNESCO. Intrarea e 10€ cu ghid audio inclus și merită din plin! E unul dintre cele mai importante obiective din Malta pe bună dreptate. Interiorul uluiește de la primii pași înăuntru și contrastează cu exteriorul simplu și anost. Decorațiunile baroce, simboluri cavalerești și religioase, vrejuri, frunze, flori și coroane se îmbină pe pereții înalți ai navei. Picturile de pe tavan sunt semnate de Mattia Preti. Altarul prezintă scene din viața Sfântului Ioan și sunt extrem de bine redate, ca tehnică. În Oratoriu vei găsi una dintre capodoperele lui Caravaggio: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” – cel mai mare tablou al său și singurul pe care s-a semnat. Tot aici se mai află o operă a sa, „Saint Jerome scriind”, care este fabuloasă!

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Meet #Caravaggio #Malta

O postare distribuită de 𝓒𝓸𝓻𝓲𝓷𝓪 𝓜𝓪𝓽𝓮𝓲 (@corymatei) pe

Pe marginile navei există nu mai puțin de nouă capele bogat decorate, dintre care opt sunt dedicate limbilor (sau secțiunilor) ordinului maltez. Atenție: nu este aceeași catedrală cu cea din faimoasele cityscapes cu Valletta!

Tip: Dacă nu ai mult timp de petrecut în Valletta, pune această catedrală prima pe lista ta de vizitare!

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Impressive #Malta

O postare distribuită de 𝓒𝓸𝓻𝓲𝓷𝓪 𝓜𝓪𝓽𝓮𝓲 (@corymatei) pe

Piața Regina Victoria – este cea mai frumoasă piață din oraș, cu arhitectură interesantă și animată datorită teraselor. Tot aici este și Ceasul Solar.

Piața Sf Gheorghe – mult mai spațioasă, are ca obiective e flancată de Palatul Armurii și Monumentul 7 Iunie.

Muzeul Jucăriilor – l-am găsit din întâmplare și cred că este ideal pentru cei mici!

Fortul St Elmo – fortăreața de tip stea a fost transformat în Muzeul Național Militar, pe care nu am ales să-l vizitez – partea asta a istoriei nu-mi place și nu mă pasionează. Fortăreața avut rol definitoriu în bătălia cu Otomanii de la 1565, dar și în cel de-al doilea război mondial.

Piazzeta cu bisericile vechi – Ruine de fundații și coloane au fost transformate într-un mic amfiteatru de vară. La câțiva pași sunt două biserici vechi, Capela Victoriei și Sf Caterina a Italiei.

Castelul și Piața Castelului – Auberge de Castille, „Casa albă a Maltei”, este cea mai importantă operă a artelor frumoase din Malta. În stil baroc și situat în cel mai înalt punct al Vallettei, astăzi adăpostește biroul prim-ministrului maltez. Există tururi în interiorul clădirii de la 1573.

Grădinile de Sus Barrakka – Oferă o vedere panoramică superbă asupra portului și cartierelor vecine. Parcul a fost construit pe bastionul Sf Petru și Paul al zidurilor de apărare. M-au impresionat arcadele și felul în care se vede marea de acolo. Am petrecut mai mult timp decât preconizat în aceste grădini, mult mai frumoase decât primele!

Tip: Peisajul se vede minunat înainte de apus!

Catedrala Madonna – faimoasă pentru domul oval care apare pe toate vederile din Valletta. Deși impresionant în exterior, nu pot spune același lucru despre interior.

Catedrala Sf Paul – intrată în mintea vizitatorilor datorită turnului pătrat de lângă marele dom, e un monument de arhitectură de inspirație grecească. Nu am intrat, era închisă.

Street Food – am găsit, printre multe restaurante și baruri, un street food ascuns după umbrelele unei terase. Este într-o clădire cu geamuri de sticlă și poți trece ușor pe lângă ea, părând mai degrabă una de birouri. Înăuntru, e un mic paradis al mâncării – de la cele tradiționale, la preparate adaptate sau tipice vecinilor continentali. Opțiuni sunt cu zecile. Am mâncat aici, a fost excelentă mâncarea, delicioasă! Mi-am comandat paccheri în stil diavola. Adică o combinație de italian-spahish cu sos maltez.

 

Ziua doua: tur în nordul insulei

Pentru că gusturile nu se discută, iar preferințele pe bugetul și concediul fiecăreia nici atât, am propus – și am stabilit – ca fiecare să-și aleagă destinațiile din nordul insulei. După ce am făcut tot planul, în mod eronat (dar asta urma să aflăm toate la final) alegerea a urmat să o facem între sătucul turistic ce a fost creat ca platou de film, Popeye, și stațiunea Bugibba pentru două muzee foarte sus cotate: Colecția de Mașini și Acvariul. Și ne-am împărțit așa: eu și Sorina am plecat spre Bugibba. Eu am mers la mașini, ea la acvariu. Iar Silvia și Gabi s-au dus la Popeye Village.

Bugibba

Bugibba e un oraș-stațiune foarte ciudat. Nu are niciun stil, se construiește haotic, pare mort. Nu aș înțelege de ce cineva ar veni să stea aici o săptămână la resort. Are o străduță turistică – cu magazine de suvenire și cafenele și o piață deschisă către malul mării, flancată de palmieri. Aici mi s-a părut drăguț și am stat să luăm micul dejun. Fiind în extrasezon, prețurile au fost chiar ok pentru centru-centru. Apoi, fiecare a mers către ce și-a dorit până la ora 12, când aveam autobuzul spre Mdina.

Colecția de Mașini Clasice – pentru o intrare de 10€, am văzut mașini ce astăzi valorează pe piață aproape un milion de euro! Da, m-a impresionat foarte mult acest muzeu, mai ales pentru că îmi plac mașinile clasice bine întreținute. Nu mă pricep, sunt doar amatoare și declar cu mâna pe inimă că a fost unul dintre cele mai mișto chestii pe care le-am văzut în Malta. La experiența mea în muzeul foarte mare (3000 mp) a contribuit și că am nimerit fix când proprietarii instalau o nouă mașină pe care abia o scoseseră din atelierul de restaurare (aflat tot în muzeu). Astfel, am avut ocazia să schimb câteva vorbe cu ei și să-i felicit pentru tot ceea ce au realizat acolo de zeci de ani! Dincolo de mașinile din anii 1940 până azi, majoritatea funcționale (printre care și primul Ferrari ce a participat la curse, un Jaguar C Type de un milion de dolari, un Fiat 500F și o suită de Alfa Romeo), în muzeu sunt expuse afișe de concursuri, machete de mașini, motoare, jante, suspensii și alte obiecte ce țin de domeniu. Pentru a te teleporta cât mai repede în timp, alături de valoroasele exponate strălucitoare au fost așezate manechine în ținutele vremurilor, gramofoane, televizoare antice, și mașinării de jocuri din barurile americane ale anilor 80.

Am găsit chiar și un Trabant, expus diferit față de celelalte mașini, ce aveau o plăcuță cu numele mașinii, modelul, anul și câteva date tehnice. Pe un spider e redată povestea drumului Brno-Malta făcut cu trabantul – cu poze când s-a stricat și l-au tractat, cu alte ipostaze în care și-a făcut treaba minunat. Nu am reușit să număr mașinile, sunt câteva zeci. Două dintre ele sunt de vânzare, deoarece proprietarul a reușit să achiziționeze „surori” mai valoroase.

Tip: Dacă îți plac cât de cât mașinile, nu ai cum să stai aici sub o oră și jumătate.

Acvariul Național Maltez – chiar dacă nu am ajuns, mi-a povestit Sorina: reptile, broaște, insecte și mii de pești. Speciile de pești sunt împărțite în cinci zone, trei dintre ele locale: Coasta de Vest a Maltei, Golful Valletta, Oceane Tropicale, Timpurile Romane, Gozo&Comino. Dincolo de peștii colorați, meduzele fosforescente și broaștele ciudate, Sorinei i-a plăcut cel mai mult în Zona 3: „După ce am văzut toate acvariile din toate zonele, m-am întors în tunel!” Ei bine, în tunel sunt rechinii, pisicile de mare, pești-liliac și mulți-mulți corali. Viața sub ocean e amețitoare și fermecătoare, iar Sorina ne spune că acvariul e demn de pus pe lista locurilor de vizitat în Malta.

Tip: Intrarea este 14 euro, dar dacă te duci mai întâi la Muzeul de Mașini, îți dă un voucher de 3€. Acest voucher l-am găsit și la intrarea de la temple.

ATENȚIE: Dacă ajungi în Bugibba sâmbăta, vino aici în prima parte a zilei deoarece și Acvariul, și Muzeul Mașinilor se închid la prânz! La mașini, duminica e închis! Dacă ajungi în vârf de sezon, verifică orarele, s-ar putea ca programul din weekenduri să permită vizitarea cât e ziua de lungă. Sau așa ar fi normal.

Popeye Village

Popeye Village – fetele mele au fost foarte încântate de acest sătuc și de priveliștea pe care o oferă. Vizita costă 11€ și include bilet de cinema (documentar despre creatorului și istoricul nașterii personajului Popeye), popcorn și 2 fotografii printate. „Te simți ca un copil într-un sat pentru oameni mari, dar cu iz de nostalgie, mai ales pentru cei care sunt fani Popeye și au crescut cu el – ești transpus cu totul pe studioul de filmare al vestitului film. Totul este conservat perfect, de la căsuțele felurite, la recuzita specifică, iar actorii îi imita perfect pe faimoșii Popeye, Olive, Pluto și alții,” mi-a spus Gabi. Mai mult, poți participa la reprezentațiile artistice ale personajelor, te poți relaxa la terasă sau îți poți dovedi talentul la mini-golf sau la alte jocuri disponibile. Iar dacă ți-e dor de Crăciun, află că „exista un loc special în care Crăciunul nu piere niciodată – Christmas Land – unde vei găsi în centru casa lui Moș Crăciun, elfii lucrând la jucării și multi ursi polari,” mi-a dezvăluit Gabi.

Tip: Nu merge în Popeye Village cu zorile în cap. Încearcă să ajungi după ora 11, ca totul să fie cât mai animat.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Little big house. #popeyevillage #malta #sunnyday #january #travel

O postare distribuită de Silvia Ganea (@silviaganea) pe

Mdina

Cetatea Mdinafostă capitală a Maltei (din antichitate până în perioada medievală), este o cetate de o frumusețe aparte, ce aminteșe pe străduțele înguste de vechile orașe arabe, iar în piețele pătrățoase de orașele colonialiste ale Americii de Sud. Înființat de fenicieni, șlefuit de romani și mărit de bizantini, micșorat de arabi, Mdina este astăzi un loc de neratat în Malta. Plimbă-te la pas (sau cu trăsura pe care o poți închiria de la porțile cetății). Admiră priveliștea spre Mosta din cel mai înalt punct al cetății – mie mi-a plăcut enorm locul acela. Oprește-te la Muzeul de Istorie Naturală (5€), La Mdina Glass (e un magazin, ideal să admiri meșteșugul vechi al localnicilor), La Catedrala St Paul (5€). Vei de coperi multe palate, capele și străzi deosebite. Dacă ai vreme, dar mai ales dacă vii cu cei mici, încearcă Mdina Experience (6€), un film de 30 de minute care îți dezvăluie istoria orașului, în timp ce ești înconjurat de actori îmbrăcați precum cavalerii maltezi.

Tip: Rezervă-ți pentru Mdina jumătate de zi!

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Sssst! #mdina #malta #EBTinMalta

O postare distribuită de Educated by Travelling 🌍 (@educatedbytravelling) pe

Rabat

Alipit Mdinei stă orașul Rabat, adică nu ai nevoie de un mijloc de transport între cele două. Chiar dincolo de zidurile Medinei, există:

Domus Romana (6€) Un sit din perioada romană, este valoros datorită mozaicului din interior. Știți Edificiul Roman cu Mozaic de la Constanța? Doar că în Malta e mult mai mic. 🙂

 

Vezi această postare pe Instagram

 

#domusromana #mdina #malta

O postare distribuită de 𝓒𝓸𝓻𝓲𝓷𝓪 𝓜𝓪𝓽𝓮𝓲 (@corymatei) pe

Dacă ești pasionat de cultura romană, nu-l rata. Dacă nu, treci mai departe spre:

Complexul de Catacombe Sf Paul Unul dintre cele mai interesante obiective istorice pe care l-am văzut în ultimul timp. Catacombele au apărut când oamenii (perioada feniciano-punică) au dat alt sens trecerii în neființă și au decis că oamenii trebuie înmormântați altfel. Cum sub stratul firav de pământ al Maltei se află stâncă, tot complexul este săpat cu târnăcopul, manual, acum aproape 3000 de ani. Cu timpul, când obiceiurile de înmormântare s-au schimbat din nou, iar cutuma a spus că oamenii trebuie înmormântați individual (prin secolul 13), catacombele au devenit depozite ale localnicilor. Cu o temperatură perfectă de a conserva grânele și alte roade pământului, toate „cutiile” au devenit un fel de lăzi de depozitare. Odată cu războiul, catacombele au servit drept adăposturi anti-bombardament pentru populație. Astăzi, labirintule subterane sunt adevărate opere culturale, istorice și arheologice ale generațiilor trecute. WOW!

 

Vezi această postare pe Instagram

 

St Paul Catacombs, amazing world created under the city! #Malta #catacombs #EBTinMalta

O postare distribuită de Educated by Travelling 🌍 (@educatedbytravelling) pe

Complexul cuprinde catacombele St Paul și Saint Agatha pe o suprafață de 2000 mp. Sunt peste 30 de grote și 23 au fost amenajate vizitării. Prima este un labirint uluitor, celelalte sunt mici, dar pline de simboluri marcate la intrare. Caută-le bine, timpul le-a deteriorat. Catacombele erau dedicate religiilor (creștini, păgâni, evrei) sau împărțite între ele. Nu toate sunt vizitabile contant, unele sunt periodic închise vizitării din motive de siguranță sau pentru reamenajarea traseului.

Tip: Nu veni aici pe tocuri, altfel va trebui să te descalți pentru siguranța ta! 🙂

Pentru că am stat mult la catacombe, nu am mai avut timp să intrăm la Biserica Sf Paul (1783) și la celebra Grotă – locul în care se spune că a locuit Sf Paul timp de trei luni, cât a stat în Malta, în anul 60 î.e.n. 

Acoperișul Lumii

Top of the World – un loc necunoscut maltezilor, dar celebru printre turiști, Acoperișul Lumii este pe cel mai înalt vârf al insulei, pe care îl vei observa cu ușurință de pe terasa Medinei, de exemplu (la releu). Puțin mai jos, pe un drumeag, e semi-amenajată o promenadă cu bănci spre priveliște. Am ajuns aici la apus. De sus se văd câteva sate, câmpurile în pantă, versanții stâncoși și, cel mai important, marea!

Tip: Fă ca noi, vino aici la apus!

Ziua a treia: Sudul Maltei

Templele megalitice (neolitice) Ħaġar Qim și Mnajdra

Aceste temple reprezintă unele dintre cele mai vechi locuri religioase ale lumii. Datează de acum aproape 6000 de ani, iar cercetătorii arheologiei preistorice spun că este un loc unic pe Pământ.

Fără să neg sau să jignesc valorile istorice, arheologice și culturale ale locului, părerea mea este că acest loc este extrem de prost prezentat din punct de vedere turistic. Dezamăgitor chiar, mai ales că e în patrimoniul UNESCO și toată lumea cam d-aia vine aici. Cum nu sunt arheolog sau cercetător de civilizații neolitice, templele nu mi-au prezentat nimic captivant – mie, care totuși sunt o iubitoare de pietre, ruine, cetăți și poveștile lor. Ca turist care am plătit nu mai puțin de 10€ (la care se adaugă și drumul până în partea cealaltă de insulă, încă vreo 6€), am fost uimită să aflu la fața locului că nu au fost lăsate în „muzeul” de la intrare nici măcar două-trei copii ale artefactelor descoperite în timpul săpăturilor. Acolo am găsit doar un filmuleț. În schimb, dezamăgirea cea mai mare a venit când am citit că pietrele templului nu sunt originale, însă erau acoperite cu un cort alb total inestetic. Trimiterile sunt către Muzeul Național de Arheologie, unde se află „tot-ce-e-original”. Cea mai interesantă chestie pe care am găsit-o a fost poarta pe sub care intra soarele la echinocții, iar lumina se alinia cumva cu fostul templu – am văzut în poza prelucrată în Photoshop de pe plăcuța de lângă poartă.

Tip: Ești arheolog, cercetător sau iubești pietrele „ne-originale”? Dacă nu, evită. Sau du-te direct la Muzeul de Arheologie. Pot să bag mâna în foc că e de o mie de ori mai interesant, chiar dacă nu am mai apucat să ajung.

Tip 2: Malta mai are temple neolitice în UNESCO. Poate, celelalte, sunt mult mai bine prezentare turiștilor.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

#malta #maltatemples #notoriginalstones

O postare distribuită de 𝓒𝓸𝓻𝓲𝓷𝓪 𝓜𝓪𝓽𝓮𝓲 (@corymatei) pe

Grota Albastră

Dezamăgite, am pornit pe jos către Blue Grotto, pe care am găsit-o la 20 de minute de mers de temple. Aveam nevoie de un brunch bun, o cafea tare și ceva mare ca să ne ridicăm moralul și să scăpăm de oftica unor ore pierdute degeaba, în loc să alegem alt loc de pe insulă. După o delicioasă ftira cu ton și un latte, am coborât pe țărmul mării. Nici aici nu am avut prea mult noroc, deși era soare și vântul doar adia, bărcile nu ieșau din cauza curenților. Buuuun… am tras aer adânc în piept și ne-am așezat pe stâncile spălate de câte-un val răzleț. Ne-am bucurat de soare, de peisajul de care știam că ne va fi dor, ne-am calmat și ne-am înveselit.

Tip: Dacă bărcile funcționează sau nu într-o anumită zi, e la ghici. Deciziile se iau dimineața nu în funcție de vreme, ci în funcție de curenții mării, altfel riscă să se izbească de stânci.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

#moments #Malta

O postare distribuită de 𝓒𝓸𝓻𝓲𝓷𝓪 𝓜𝓪𝓽𝓮𝓲 (@corymatei) pe

Satul Pescăresc

Taxify-ul nostru ne-a lăsat chiar în fața catedralei micului sat din sudul insulei. Cum am coborât, mirosul de pește ne-a lovit îndată. Doi pași mai încolo se înșirau tarabele faimoasei piețe de pește, care, deși era aproape de final, era capabilă să recreeze a mia parte a Marelui Bazar din Istanbul. Turiști ce admirau, localnici care încercau să prindă cea mai bună ofertă, pescari care porționau pești mari, vânzători care strigau în toate cele patru zări ofertele din ce în ce mai mici, ca să nu rămână cu marfa nevândută.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Pre-yamyam! #malta #fishmarket

O postare distribuită de 𝓒𝓸𝓻𝓲𝓷𝓪 𝓜𝓪𝓽𝓮𝓲 (@corymatei) pe

Loc destul de cunoscut printre vizitatori, este spart din când în când de gheretele de suvenire la suprapreț aduse din China. După ce am văzut toate lighioanele marine, ne-am așezat în port să admirăm culorile orașului.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Moments in #Malta #EBTinMalta

O postare distribuită de Educated by Travelling 🌍 (@educatedbytravelling) pe

Apoi văzut un afiș: croazieră în port la 5€. Hai și noi!

Croazieră la St Peter’s Pool

Am vorbit cu fata care vindea excursia și ne-a îmbârligat că următoarea care pleacă e cea către St Peter’s pool, dar aia e 10€, că iese din port și vedem mai multe obiective, cu tot cu portul. Ok.. imediat mi-am dat seama că cea la 5€ nici măcar nu există. Ha. Bun, hai să mergem oricum. O barcă clasică, tradițională, colorată, a venit îndată în port și s-a umplut în dată de alți turiști care veniseră pentru croaziera la 5€. Ne-am plimbat prin port, am văzut vasul de exploatare de la ieșirea din port (hmmm… Titanic?) apoi am ieșit din golf pe coasta mării destul de agitate pentru gusturile mele. Am văzut turnul de apărare construit în stâncă, un sat ce părea uitat de lume și, după vreo 40 de minute de valuri, am văzut stâncile sculptate ciudat de natură și imediat am ajuns la St Peter’s Pool. Aici am avut parte de cea mai ciudată senzație din viața mea: când am intrat în golful azuriu, puteam să jur că începusem să… coborâm! Da, marea părea în pantă și simțeam cum barca aluneca pe luciul apei fără să fie acționată de motor! Cred că relieful e responsabil de toată această iluzie optică. Cum nuanța de albastru este deosebită, mulți turiști erau deja aici. Câțiva chiar făceau baie în apa mult prea rece, dar noi am refuzat categoric să părăsim barca pentru un salt. Iar când am părăsit piscina, ne-a bântuit altă senzație: urcam spre largul mării!

Tip: Planifică-ți timpul în așa fel încât să stai la prânz sau la cină în Satul Pescăresc!

Satul Rațelor

Aproape de înserat, încă suficient de devreme, voiam să plecăm din Marsaxlockk, dar nu direct spre cazare. Am tot căutat pe internet un loc interesant cu care să picăm toate de acord. Minute în șir am google-it și am dat zoom pe hartă. „Ce e Duck Village?”, a întrebat Gabi! Ah, și mi-am adus aminte că citisem despre el pe Atlas Obscura. Stabilit!

 

Vezi această postare pe Instagram

 

#malta and its hidden places #duckvillage #silema

O postare distribuită de 𝓒𝓸𝓻𝓲𝓷𝓪 𝓜𝓪𝓽𝓮𝓲 (@corymatei) pe

Satul Rațelor sin Il-Gzira a fost înființat de un voluntar maltez chiar pe malul apei, inițial pentru rațele ce-și făceau veacul prin zonă: cu spații de „cazare”, de masă și de distracție. Satul a devenit repede unul păsăresc: pe lângă rațe, gâște, găini, pescăruși, fazani și curcani au apărut ca localnici. Apoi au venit hamsterii, iepurii și pisicile, care stau pe acoperișuri. Nu e o grădină zoologică, singurul gard este între oameni și teritoriu. Spre mare, e liber. Păsările plutesc cât e ziua de lungă pe mare, apoi se retrag în căsuțele lor confortabile, unde se înțeleg de minune cu toate speciile locuiesc aici. Dacă vrei să ajuți asociația care se ocupă cu întreținerea locului și cu hrana animalelor, poți dona într-una dintre cutiile din gard.

Tip: În acest loc interesant, ia aminte că vei găsi nu doar personaje simpatice, ci și un miros puternic.

Tigne Bridge

Ne-am întors pe la Tigne Point din Silema, după apus. De aici am luat ultima vedere malteză.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Panorama over #Valletta #malta

O postare distribuită de 𝓒𝓸𝓻𝓲𝓷𝓪 𝓜𝓪𝓽𝓮𝓲 (@corymatei) pe

Ș-am fost gata de plecare înapoi spre București!

Concluzii:

Acum, dacă aș reface planul, aș da cu siguranță istoria marilor temple pe mega-turisticul Popeye. Dacă aveți în plan trei zile ca noi, vă recomand să faceți așa:

  • prima zi: Valletta și împrejurimi,
  • ziua a doua: Bugibba – Popeye – Top of the World,
  • ziua a treia: Mdina – Rabat – Marsaxlokk.

Despre transport pe insulă, cazare, mâncare, costuri și alte informații importante, vorbim în materialul următor! Dă-mi un like pe Facebook să fii la curent!

Până atunci, vă las aici turul complet făcut în teren pentru localizarea punctelor turistice și indicații de transport public:

 

Comments

comments

LEAVE A REPLY