Ilha Grande, paradisul plajelor Braziliei

0
Ilha Grande, paradisul plajelor Braziliei

Ilha Grande este o destinație de neuitat pentru oricine vrea să se apropie de natura tropicală în Brazilia, să se relaxeze în liniște și să se bucure de un sejur pe plaje fine, unde oceanul are culori de Marea Caraibilor.

Despre Ilha Grande

Ilha Grande este o insulă superbă, magnifică, de poveste situată în sud-estul Braziliei, undeva pe coasta dintre Rio de Janeiro și São Paulo. Să știi că nu e atât de mare precum sugerează numele (are 29 km lungime maximă și 12 km lățime maximă), dar se laudă cu peisaje spectaculoase – e o insulă vulcanică, cu plaje întinse, intime și spectaculoase, cu păduri tropicale luxuriante și apă liiiiiimpede, curată și, în multe locuri deloc agitată! Fix pe sufletul meu!

Insula este în mare parte nelocuită și este protejată de Parcul Național Ilha Grande, care protejează biodiversitatea bogată a regiunii – superbe orhideele din arborii aceia seculari, dar stai să faci cunoștință cu tot insectarul și să mergi la crocodili! Glumesc, e totuși supraviețuibil! Merită! 🙂 

Până nu demult, insula a fost destul de remote (nici acum nu e tocmai București-Brașov să ajungi aici, e mai complicat), ba mai mult, tocmai și de aceea a fost folosită pe post de închisoare – ai zice că nu sună rău. Dar povestim mai târziu.

Și cum am găsit fotografii de revistă din acest loc idilic, am zis că trebuie să mergem!

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

Cum ajungi în Ilha Grande

Noi am plecat din Rio și recunosc că ne-a luat ceva mai mult decât mă așteptam să găsim variantele de transport. Am găsit un autobuz care pleca dintr-o autogară îndepărtată față de hotelul nostru, apoi de unde ne lăsa până în port mai aveam de luat un Uber, după care trebuia să așteptăm ferry-ul spre Ilha Grande – că nu era disponibilă nicio plecare sincronizată cu ferry-ul. În paralel, cineva de acolo ne-a recomandat transferul privat: vine cu microbuzul și ne ia de la cazare, ne duce în cam 3 ore direct în portul în care distanța pe ocean față de insulă e cea mai mică (sunt mai multe porturi) și de acolo avem deja loc rezervat în barca privată, de viteză, care face 20 de minute până în Abraao, singurul port de pe Ilha Grande. Și asta pentru 160 de reali de persoană, foarte ușor mai mult decât toată fâțâiala cu transportul public (Uber + bus + uber + ferry) care ne-ar fi consumat o zi întreagă, de dimineața până seara. 

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

Daaaar, înainte să iei decizia de a veni aici…

Ce trebuie să știi:

  • Ilha Grande este legată de continent prin 3 rute/porturi: Mangaratiba (cel mai puțin folosit), Conceicao de Jacarei (cea mai scurtă distanță pe ocean) și Angra dos Reis (cel mai faimos, cu ferry public).
  • Ferry-ul public face doar 2 curse pe zi către Angra dos Reis, durează 2 ore (deși pe afișele din port scrie 1h20m, da, pierzi busul din Angra când pleci de pe insulă) și costă 21 de reali/ pers.
  • Sunt multe alte bărci private, de viteză, care conectează insula cât e lumină afară: de la 70 de reali/pers.
  • Electricitatea este firavă și puțină: o găsești în principal în Abraao și, când plouă sau e consumul mai mare, dispare. Pică des. Multe unități de cazare (dar nu toate!) au generator ca să nu fie inconfortabil pentru turiști.
  • Ai o serie de restaurante, mâncarea e bună și proaspătă. Ferry-ul de dimineață vine cu aprovizionarea pentru ele. Cafeaua continuă să fie nașpa și opărită, scuze.
  • Pe multe plaje ajungi doar cu barca privată sau pe jos. Mașinile sunt interzise aici (de fapt, pe insulă, există doar câteva mașini ale serviciilor publice: colectare gunoi, poliție, echipa medicală, salvamont)
  • Toți localnicii se dedică turismului: au magazine, bărci, restaurante și mici agenții de revending pentru excursii de o zi.
  • Am observat că excursiile de o zi (ai un întreg catalog) au prețurile standardizate, deci nu contează așa mult în din ce agenție le cumperi.
  • Înțeleg de la turiști că toate excursiile sunt drăguțe și vezi locuri superbe, însă unele pot fi obositoare (în special cele în care faci turul plajelor de la 9/10 la 17/18 fără să apuci să te relaxezi pe vreuna în adevăratul sens al cuvântului).
  • În 90% din locuri se poate plăti cu cardul, mai puțin pe plajele din afara portului – e complicat să faci asta într-un loc fără curent și fără semnal.
  • Toate lighioanele planetei sunt aici. Dă-te cu repelent la greu și folosește pantaloni lungi/cămașă cu mânecă lungă seara – mai ales pentru musculițe, alea nu au vreo treabă cu Autanul și alt repelent nu am încercat. 
  • Există un mini-dispensar care se ocupă, în general, cu scosul acelor aricilor de mare din călcâiele turiștilor amețiți și cu ciupiturile urâte de păianjeni; plus o farmacie aprovizionată cu strictul necesar pentru ce se poate întâmpla cuiva pe insulă. Ce vreau să zic: să ai trusa cu medicamente la tine.
  • Insula este foarte sigură și în sfârșit am stat liniștiți amândoi în apă, cu toate lucrurile lăsate pe plajă!

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

Cazarea în Ilha Grande

Vei găsi multe opțiuni de cazare de tip vile, guest houses, hostel type, inns pe insulă, majoritatea în Abraão. Nu există hoteluri clasice aici. Unitățile care sunt în afara orașului (impropriu spus, e un sat cu fix 4 alei principale), înțeleg că funcționează pe generator. Puține au tras fir de curent că e…scump. Tarifele de cazare sunt mult mai mari ca în orașe, evident. O cazare cât de cât, într-un inn fără pretenții, dar cu baie privată și notă de +8, pornește de la 350 reali/noapte.

Plajele, printre cele mai bune din Brazilia

Una dintre cele mai renumite atracții ale Ilha Grande sunt plajele sale absolut fabuloase. Prima pe care ajungi este Praia do Abraão – cea mai aglomerată și mai animată, cu terase, magazine și restaurante. În fapt, este o mică stațiune. Dar, fiind port și multă fâțâială, plaja și apa din golf nu sunt cele mai curate; partea bună e că vei realiza asta doar când vei ajunge pe alte plaje. Pentru că, față de Rio de Janeiro, e wow!

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

Apoi, vin acele plaje izolate și liniștite, precum Praia do Aventureiro, Praia do Pouso sau Praia de Palmas, locuri în care poți ajunge în diversele combinații de excursii de o zi (care nu includ doar plaje, ci și lagune, grote și locuri de snorkeling la corali) sau prin pădure, pe potecă. Toate sunt superbe, dar o să-ți povestesc, în mod special, despre două dintre ele, care au ceva și mai special:

Praia Preta

Se află la o scuuurtă plimbare de 15 minute pe o potecă fără cine știe ce diferență de nivel, de portul din Abraao. E singurul fel de a ajunge aici. Vei găsi o plajă generoasă dacă vii la reflux, cu nisip fin și decorată cu bolovani – mai-mai că, din anumite unghiuri, seamănă cu posterele din Seychelles! Ce face această plajă foarte specială sunt fâșiile de nisip negru. Cu fiecare val, oceanul redesenează modelul plajei. Nisipul negru – vulcanic și nisipul auriu – din scoici, au densități diferite, iar efectul vizual creat iar și iar este fermecător. 

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

Apa e caldă, iar intrarea la scăldat e lină. Nu sunt curenți puternici și, fiind pe partea orientată către continent, nici valurile nu devin un pericol, fiind foarte mici.

Nu sunt baruri pe plajă, așa că, de la ultimele case din Abraao, aprovizionează-te cu apă. Noi am găsit și o ofertă: la 6 beri luate, am primit gratuit o ladă-termos plină cu gheață ca să ne țină berea rece! După prânz, mai trece pe aici un argentinian cu empanadas foarte bune. Cash only, cum spuneam mai sus.

Praia de Lopes Mendes

Promovată la toate agențiile de excursii la „a doua cea mai bună plajă a Braziliei”, e un colț de eden cu nisip fin și alb, care-ți scârțâie sub tălpi ca zăpada proaspătă de la munte. Apa e de o culoare ce te vrăjește și, când intri în apă, tot mergi și tot mergi în larg, iar apa tot până la brâu îți rămâne. Valurile sunt măricele, însă nu te pun în pericol dacă nu treci dincolo de ele. De asemenea, trebuie să te uiți la steagurile de pe plajă. Cum este o plajă expusă, chiar dacă e în golf, sunt, în larg, zone de curenți pe care e bine să le eviți – dar, sincer, nimeni nu mergea până în larg, era prea distractiv în valuri provocatoare, cu apa până la brâu.

Dar hai să o luăm de la început. Aici nu ajungi chiar simplu de tot din Abraao. 

Prima variantă e să iei o excursie cu barca (sunt două tipuri, în funcție de tipul de barcă ales – una mai lentă, cealaltă rapidă la 70 reali/pers pentru 20 min/sens). Sunt mai multe plecări la ore fixe, între 9:00 și 12:00 (noi am plecat la 10:00 pentru că fix în dimineața aceea ne-am decis să ținem cont de recomandarea noilor noștri amici argentinieni primită în seara dinainte) și sunt mai multe întoarceri: 15:00, 16:00, 17:00, 17:30. De când iei excursia, îți alegi ora întoarcerii (recomand să fie ultima disponibilă) și vei avea o brățară pe mână (ca la All Inclusive) cu barca și ora de retur.

DAR: deși peste tot la promovare scrie „to Lopes Mendes”, nu vei ajunge chiar acolo, pentru că, apa fiind foarte mică, nu există loc de port pentru bărci. Barca te lasă pe Praia do Pouso (superbă și ea), locul de unde începe cel mai scurt traseu prin pădure spre Lopes Mendes. Evident, noi am aflat ACOLO. Stând de vorbă cu o braziliancă ce ne-a vorbit destul de rar ca să putem înțelege, cât de cât, ne-a recomandat să ne bucurăm întâi de Praia do Pouso, dimineață fiind reflux – că, după-amiază, la flux, plaja dispare și oceanul vine până în pădurea de palmieri. Ceea ce am și făcut, am stat o oră acolo.

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

Apoi, ca niște panseluțe care n-au dau un search pe net, am mers pe traseul prin pădure care trece un deal… în șlapi, că noi am plecat la plajă! ???? Cum plouase zile în șir, în loc de 20 de minute, am făcut muuult mai mult pentru că alunecam rău pe lut. E o drumeție ușor solicitantă pe partea de urcare. Prin junglă sunt tot felul de lighioane, multe ciupesc de plăcere. Dar bucură-te de fluturi, de micile maimuțe mico, de copacii cu alură de basm. Și fix când credeam că gleznele mele nu vor scăpa întregi, printre copaci, văd o lumină puternică și un albastru incredibil! Am ajuns într-un loc care semăna oarecum cu plajele din Zanzibar. Doar că decorată cu valuri mari și zgomotoase! Su-perb!

A doua variantă este prin pădure. Traseul T10 (pleacă chiar din Abraao) este moderat, provocator, trece prin pădurea tropicală, pe alte plaje mici și frumoase, bucăți cu pietriș ușor instabile, dar și prin zone ceva mai noroioase. Deși pare mai dificil pentru neinițiați, pentru că este destul de lung – aproape 9 km/sens – traseul este spectaculos și oferă atât partea de junglă, cât și bijuteriile Oceanului Atlantic.

Dacă optezi pentru acest traseu, pleacă din Abraao chiar la răsărit pentru că îți va lua undeva la 5 ore să ajungi pe Plaja Lopes Mendes – timp de mers + pauze de tras sufletul + poze. Și rezervă-ți o barcă la întoarcere! 

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

Nu uita:

Ține cont că e o plajă sălbatică. Nu ai facilități. Nu există restaurante, cocktail bars, vestiare, toalete, umbreluțe. Sunt doar câteva puncte în care poți cumpăra de băut din lada cu gheață. Nimeni nu face nici măcar cocktails. Unii mai aduc în lăzi și sandvișuri clasice (dar, cum era super cald și târziu când ni s-a făcut foame, nu am avut prea mare încredere), alții mai au și ceva snaks (chips, biscuiți, grisine) și te descurci dacă pici de pe Saturn, ca noi. Ideal e să vii cu pachețelul la tine, cu gustări care nu se strică la +30°C.

PS: Am căutat și care e cea mai bună plajă a Braziliei. Internetul, în general, spune că tot Praia de Lopes Mendes!

Jungla Ilha Grande, parc național

Ilha Grande are multe trasee de drumeții, de toate dificultățile. Poți urca în vârfurile foștilor vulcani ascuțiți pentru vederi spectaculoase, poți descoperi cascade uimitoare și răcoritoare, poți merge să te relaxezi pe mici plaje umbrite de palmieri și poți vizita lacul, unde vei vedea crocodilii. 

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

Te poți orienta pe AllTrails, unde sunt înregistrate 44 de trasee, cu siguranță găsești ceva pe gustul tău!

EVITĂ din plin să mergi noaptea prin junglă oriunde pe această insulă fără un ghid local, că fauna e cam… bogată.

PS: TOATE prețurile și orarele menționate sunt valabile în ianuarie-februarie 2024.

Citește și:

Top 10 plaje în Rio de Janeiro

LEAVE A REPLY