Marocul e o minune colorată pe care trebuie să știi să o descoperi sub manta prăfuită.
Să spun sincer, Marocul nu s-a aflat pe lista mea de locuri must-see. Nu știu de ce. Până într-o zi în care, locuind în Madrid, am găsit o ofertă de nerefuzat: 30 de euro până la marginea Africii. Dus-întors! Așa că „de ce nu?”, mi-am spus. Am rezervat biletul și am luat cazarea de pe net la un hostel din centrul vechi al Tangierului. În rest, nu mi-am aranjat nimic…
Prima întâlnire, primul șoc
Am aterizat pe un aeroport modern. Haosul de combinații a început imediat ce am pășit afară: taxiuri vechi, praf, palmieri, limbi diverse pe ton ridicat în negocieri cu turiștii. Nimerisem într-o Indie mai puțin aglomerată. Prima senzație a fost că am călătorit în timp într-un colț al României de la începutul anilor 90. După ce am luat un taxi destul de scump, am ajuns în Medina (Centrul Istoric) cu o hartă cumpărată din aeroport. Nu ne-a zis nimeni însă că oricât de bună ar fi harta, tot aveam să ne rătăcim prin labirintul de străduțe, proiectate în așa manieră încât să fie umbră pe tot parcursul zilei.
Cum am scos harta din buzunar, trei bărbați au venit la noi și s-au oferit, în vreo cinci limbi, să ne fie ghizi până la hostel pentru câțiva bănuți. Și nu ne-au mai lăsat în pace. S-au ținut scai de noi, dar în liniște, deși noi intram pe toate străduțele înfundate, ne întorceam și iar o luam de la capăt. În final am nimerit singuri…cu un șir indian de marocani în spatele nostru. Da, aveam o zi lungă!
Am vorbit cu recepționerul și ne-a spus ce și unde să vizităm. Ne-a și avertizat că șomajul e undeva la 70%, iar cei care „au de muncă” au, de fapt, o tarabă în fața casei. Așa că să nu ne mirăm de insistența lor de a face absolut orice pentru noi. Cum am ieșit din hostel, prima direcție a fost spre mare: o plajă întinsă, cu nisip alb și fin. Acolo m-am plimbat și cu cămila pentru prima dată în viața mea!
Frumuseți ascunse
Încet, încet, am început să cunosc orașul și locuitorii săi. M-am mai relaxat, m-am bucurat de culorile mătăsurilor, de bijuteriile lucrate fin, de mirosurile de condimente. Am fugit de zonele cu gunoaie, de străzile pe care mirosea a toaletă și am ocolit pisicile moarte din șanțurile de la marginea orașului.
Dar am văzut și locuri verzi, curate, am mâncat cele mai bune și ieftine prăjituri din viața mea (vreo 2-3 euro/kg), m-am delectat cu rechin cu cartofi prăjiți la doar 5 euro și mi-a părut rău că nu am putut intra într-o moschee. Știam că femeile nu au voie, dar speram să fie ceva pentru turiști, ca în Istanbul.
Următoarea zi, am decis să mai vedem un loc, faimosul oraș albastru, Chefchaouen. Așa că, încă de la ora 8 eram în autogară – un loc ca la sat, cu birt și mâncare îndoielnică. Cu oameni de toate felurile. Însă femeile atrăgeau atenția: de la cele cu niqab până la cele cu hijab sau cu capul descoperit și urcate pe tocuri cui.
Drum cu peripeții
Ne-am urcat într-un autobuz vechi pe ruta Tetouan – Chaouen. La jumătate de oră după ce am plecat, autobuzul nostru a fost oprit de poliție. Șoferul deschide ușa și începe un scandal ca-la-ușa-cortului în arabă. Gălăgia s-a terminat cu urcarea unor deținuți – imigranți ilegali, cum ne-a spus un nene ce stătea așezat în spatele nostru – ce aveau cătușele puse, trebuiau duși în Tetouan și nu încăpeau toți în mașina poliției. Marocanii erau calmi, ca și când asta s-ar întâmpla pe fiecare cursă, dar noi nu știam cum să reacționăm. Mi-a trecut prin minte să cobor, apoi am realizat că eram în mijlocul câmpului. Am stat cuminte, iar călătoria s-a încheiat cu bine.
Ajunsesem în Chefchaouen!
Parcă s-a schimbat țara. Și aerul. Și oamenii. Aici era liniște, iar toată Mediana îmbrăcată în albastru ne transmitea o stare de relaxare. Contrastul bijuteriilor, hainelor și condimentelor era atât de frumos. Oamenii nu mai vorbeau zece limbi, știau doar arabă și câteva cuvinte în franceză. Ne arătau pe degete cât costă câte ceva. Femeilor li se vedeau doar ochii prin văl și se fereau de noi, străinii.
Am cutreierat străduțe, ne-am jucat cu pisicile maidaneze, am mâncat cea mai bună pâine din lume și am ajuns în partea cealaltă a orașului, la cascadă, la baza muntelui. Pe râu era amenajată o spălătorie publică, din piatră, unde femeile spălau hainele și le puneau la uscat. Pădurea de pe marginea drumului care urca spre munte era formată din cactuși, unii cât mine de înalți. Totul era așa de frumos și natural, încât nici nu am scos harta din rucsac până când nu a trebuit să ne întoarcem.
Regrete transformate în planuri
Mi-a părut atât de rău că nu am stat mai mult. Acolo mi s-a conturat dorința de a vedea mai mult din Maroc. Acum, am pe listă orașul Fez, cu străzile pe care s-a filmat Clona; vreau să admir vegetația luxuriantă din Marrakesh, vreau să mă plimb pe plaja din Casablanca și vreau să petrec o zi întreagă în bazarul din Rabat.
Cât te costă
Avionul spre Tangier e destul de scump, pentru că nu există zboruri directe: 400 euro, dar spre Marrachesh, prețul coboară până la 150 euro.
O noapte la hostel: de la 25 lei/persoană. Prețurile diferă în funcție de zonă, amenajare, dar și de numărul de paturi din cameră.
