vacanta in SUA

O vizită specială la Capitolul Statelor Unite
Capitolul Statelor Unite este una dintre cele mai reprezentative clădiri din Statele Unite ale Americii și a fost prima mea

Old Fort Niagara: 300 de ani de istorie
Nu ştiu când am traversat Bulgaria, că ghida ne şi anunţă să ne pregătim paşapoartele. Mă trezesc şi încep să-l caut..şi caut, şi caut până intru in panică.

Maid of the Mist: O Experiență Unică la Cascada Niagara
Cascada Niagara, situată la granița dintre Statele Unite ale Americii și Canada, este una dintre cele mai impresionante minuni naturale

New York, I will miss you!
Am ajuns la ultima parte a călătoriei în State. Ultimele două zile le-am dedicat în întregime New York -ului, pentru plimbări și

Vacanță în SUA: Poftă e, mâncare bună, nu găsesc!
Deși uneori sunt enervant de pretențioasă când vine vorba de mâncare mai ales când am de unde alege, niciodată nu mi-am făcut griji în privința ei când am călătorit.

New York, încântată de cunoștință!
New York nu este orașul care să-ți dea posibilitatea să-l cunoști în profunzime în câteva zile. Îți trebuie poate luni sau chiar ani să mergi pe toate străzile, să mănânci la toate restaurantele, să intri în toate muzeele, să bați toate aleile din Central Park, să bei câte o bere la toate barurile cool din Brooklyn sau chiar să cumperi câte ceva din toate magazinele de haine și accesorii…

Cascada Niagara trăită intens
Nici nu răsărise bine soarele, că eram în autocar, în turul „în adâncime” a zonei Niagara.

În drum spre Niagara: Când timpul ți-e mic, mic!
Anumite locuri le văd doar ca pe niște vise îndepărtate. Dar, dacă tot am ajuns în State, mi-a trăznit mie prin minte un „Why not?”

New York: Turist prin filmele de succes
First thing first, așa că primul loc în care m-am oprit în marele New York a fost cel în care s-au făcut filmele alea faimoase.

New York: Am poză cu Bond înainte de lansarea Spectre
Mitul ăla că „nimic nu e mai fascinant decât să te plimbi prin New York” e atât de real și de palpabil!

Washington D.C., o altfel de capitală
Nu știu cum îmi imaginasem eu Washington-ul. De fapt, nu cred că am stat prea mult să mă gândesc. Văzusem doar câteva poze de la Capitol Hill și cam atât. Dar când am ajuns acolo…

Corina Matei
„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”