turism romania

Farmecul Autentic din Ipotești
Ipotești, sat pitoresc aflat în inima Moldovei, ascunde o salbă de locuri ce invită la o călătorie în timp, în

Explorând comorile din Suceava: 3 locuri must-see
Suceava, renumită pentru moștenirea culturală și istorică, ascunde comori neprețuite. Dacă ești în căutarea unor experiențe deosebite și povești captivante,

Ce vizităm la Constanța: 5 locuri cu poveste
Și când mă satur de București, mă trezesc de dimineață, mă urc în mașină și fug unde văd cu ochii.

Un moment al copilăriei la Muzeul de Păpuși din Târgul Secuiesc
Peste o mie de păpuși în același loc! Ce poate fi mai frumos și ce-ți poate aminti mai bine de

Cetatea Neamțului, o privire spre trecutul Moldovei
Poate cea mai puternică cetate din Moldova, Cetatea Neamțului făcea parte din sistemul de fortificații ridicat la sfârșitul secolului al

Parcul Național Munții Rodnei, un spectacol al naturii
Al doilea parc din România, cu o suprafață de aproximativ 47.000 ha, uimește prin floră, faună și peisagistică. Odată ce

Prima ediție a Festivalului Hribilor de la Borșa
Cum vă povesteam și în episodul trecut, Borșa vrea să nu mai fie doar un punct pe hartă doar datorită

La stâna lui Nea Gavrilă de la Borșa
Deși pentru majoritatea turiștilor Borșa e doar un punct pe harta turului Maramureșului care se traduce prin Cascada Cailor, are

Un drum spectaculos refăcut: Pasul Prislop
Urcând până la 1.416 metri altitudine, Pasul Prislop este cea mai înaltă trecătoare din Carpații Orientali. Leagă Bucovina de Maramureș,

O vizită la Planetariul din Pitești
Primul planetariu digital din România și cel mai performant din Europa de Est te așteaptă la o lecție despre astronomie,

Bisericile fortificate din Transilvania – un tur de patrimoniu UNESCO
Mi-am dorit de mult timp să fac acest tur, cu bisericile fortificate din Transilvania din UNESCO, mai ales că ajunsesem

Oravița, locul premierelor de mândrie națională
Deși nu-ți auzi prietenii că se duc în city-break la Oravița, lasă-mă să-ți spun cât de interesant este acest orășel

Fost oraș industrial, azi cu potențial turistic: Reșița
Poate, dacă nu ai un ghid, un prieten de aici sau nu vii dispus să descoperi secretele acestui oraș, Reșița

Am fost pe prima cale ferată montană din România, în Banatul Montan!
Și a fost o experiență de neuitat, prin umbrișuri de vegetație, pe lângă ziduri săpate în stâncă ce aproape ating

Trei cetăți din Delta Dunării: Histria, Enisala și Halmyris
Teritoriul Deltei Dunării trece dincolo de brațe și canale și include, pe lângă natura fascinantă, și locuri istorice demne de

Dincolo de Delta Dunării: Satul Pescăresc Tradițional din Tulcea
Delta Dunării merită tot timpul și atenția ta! Iar după ce simți că nu mai poți sta pe barcă, vizitează
Corina Matei
„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”


