Cele mai convenabile escale sunt cele lungi, de o zi, în special dacă te oprești într-un oraș în care nu ai mai fost. 

Așa am făcut eu când mi-am planificat călătoria în State. Am căutat zile în șir (și fata de la agenție m-a ajutat) să găsesc zborul cu escala cât mai lungă în Paris. Nu ajunsesem până acum în acest oraș, îmi doream să-l văd…dar parcă nu aș fi plecat într-un city-break acolo. Așa că se ivise oportunitatea perfectă!

Aveam șapte ore și jumătate de când ateriza avionul până la decolarea către București. Aveam de ales: ori mă duc să stau la vreo coadă (să urc în Turnul Eiffel, pe Arcul de Triumf sau la Montparnasse – de la Louvre mi-am luat gândul instant), ori mă puteam plimba cât mă țineau picioarele (și timpul) ca să văd cât mai multe obiective și să gust din atmosfera Parisului.

Evident, am ales cea de-a doua variantă. Restul vor aștepta o vacanță mai lungă!

Primii pași spre Paris

Imediat ce am aterizat, am zbughit-o direct la casele de bilete să văd cum ajung în centru. Nu am folosit automatele pentru că aveam nevoie de câteva indicații, nu mai fusesem în acel oraș vreodată. Acolo, ca la noi…o acritură care parcă nu voia să încaseze 20 de euro pe un bilet dus-întors aeroport-centru. Abia mi-a dat o hartă.(*) De fapt, mai mult eu am luat-o din teancul ăla imens. Când am întrebat în engleză de unde iau trenul, pentru că pe tabelă erau afișate doar trenurile care duceau către alte orașe, dar s-a făcut că nu mă mai aude și l-a chemat pe următorul la ghișeu, deși eu nu plecasem de acolo – cu o franceză clară și răstită, cum nu o mai făcuse cât am stat eu să aștept… Și nu era nici coadă foarte mare, cam 6 persoane la 4 ghișee.

Am nimerit trenul după ce am întrebat vreo 4 persoane și în engleză, și în spaniolă (franceză înțeleg, dar mi-e prea greu să o vorbesc) dacă ajunge la Notre Dame – nu mă mai bazez doar pe indicatoare, tot timpul e bine să verific :). Până acolo am făcut cam 40-45 de minute.
Am urcat, am făcut acei câțiva pași spre piațeta din fața catedralei. Luam primul contact cu Parisul: femei în fuste largi și colorate înjurau de mama focului în limba română trei polițiști (cred). Polițiștii, pe biciclete, le repetau încontinuu, pe un ton normal, că nu au voie să deranjeze turiștii.

Concluzie? Primul lucru pe care l-am făcut în capitala Franței a fost să învăț niște înjurături noi. În română!!

La pas 9km

Nu mai eram sigură dacă mai vreau să-mi fac turul sau voiam să mă întorc la aeroport pentru că aveam cam multe lucruri după mine…în special camera și pozele de pe ea. Dar am zis un „hai, fie!” și mi-am văzut de drum. Norocul meu e că nu m-am mai întâlnit cu asemenea personaje până în apropierea Turnului Eiffel.

Traseul meu a avut vreo nouă kilometri și am avut suficient timp pentru toate: am mers lejer, m-am oprit să fac fotografii, mi-am luat timp să admir orice colțișor îl vedeam interesant. De la Notre Dame am traversat Pont Notre Dame , am trecut pe lângă Prefectură, Theatre de la Ville, Tour Saint-Jaques și Theatre du Chalet. Apoi am ieșit pe malul Senei și am admirat imensa clădire ca o fortăreață de pe partea opusă, fostul Palat Regal.

M-am oprit la Pont Neuf unde am intuit niște cadre bune. Următoarea oprire a fost la Pont des Arts. Îmi pare rău că nu l-am prins pe vremea milioanelor de lacăte, însă m-am bucurat că totuși am găsit câteva: pe malul apei, la intrarea pe pod, sunt câteva panouri unde s-au adunat rapid sute de lacăte.

De aici, am intrat în curtea Palatului Louvre. E atât de mare! E cât o piață! Printre coloanele uneia dintre porți am văzut faimoasa piramidă de sticlă, aflata într-o altfel de curte interioară. Clădirea Louvre-ului este impresionant de…imensă! De fapt, fr.wikipedia zice așa: „S’étendant sur une surface bâtie de plus de 135 000 m2, le palais du Louvre est le plus grand palais européen et le second plus grand bâtiment du continent après le palais du Parlement roumain.” (Acoperind o suprafață construită de peste 135 000 mp, Palatul Louvre este cel mai mare palat european și al doilea cel mai mare edificiu de le continent după Parlamentul României.) Ei bine, am lămurit primul lucru. Să-l lămurim și pe al doilea: arată mult mai bine decât Casa Poporului! Chiar am rămas cu gura căscată, n-aș mai fi plecat de acolo măcar vreo două ore. Doar să stau să privesc detaliile minuțioase din arhitectura aia amestecată și în același timp minunată.

Dar nu aveam timp pentru asta. Am continuat drumul pe lângă Arc de Triomphe du Carrousel și prin Jardin des Tuileries, care avea niște culori minunate. Nu se auzea traficul, aerul era atât de curat și mirosea a frunze jilave. Pură relaxare!

O arhitectură deosebită

Ieșind din parc am ajuns în Place de la Concorde, am văzut de la distanță Palais Bourbon, apoi am fost pe podul Alexandre III de unde am admirat palatul și Eglise Saint-Louis des Invalides, am văzut statuia lui Churchill și am trecut printre Grand Palais și Petit Palais, alte capodopere arhitecturale. Am ieșit pe Champs-Elysees, căruia îi șade atât de bine pavat cu piatră cubică. Dă un aer boem orașului! M-am oprit la intersecția cu Avenue Montagne, de unde am făcut câteva fotografii Arcului De Triumf – după ce am traversat de vreo trei ori aceeași stradă (nu-mi plac mașinile în poză, așa că ele erau oprite la semafor, iar eu puteam face poze din mijlocul drumului :)). Am coborât pe Av Montagne spre Sena printre magazinele de lux și boutique-urile chic aflate de-o parte și de alta a străzii. Am văzut Ambasada Canadei și Theatre des Champs-Elysees. Am ajuns la Flamme de la Liberte (lanțul ce înconjoară monumentul e plin de lacăte!), am trecut prin fața Musee d’Art Moderne de la Ville de Paris și Palatului Tokyo – aflate în aceeași clădire mare și albă care nu știu cum se numește și am văzut din stradă Jardins du Trocadero și Palais de Chaillot. M-am uitat la ceas, nu am vrut să risc să intru, mai aveam Turnul Eiffel de admirat și fotografiat și nu voiam să petrec acolo doar 20 de minute.

Așa că am traversat Pont d’Iena și am ajuns la unul dintre cele mai importante simboluri ale Europei. Mi-am luat timpul meu să mă ciupesc. Da, eram acolo! În sfârșit eram sub turn! Apropo, am văzut și o coadă de cel puțin cinci ore pentru urcarea în vârf!

De aici am plecat spre trenuri la Champ de Mars. Trebuia să schimb pe undeva ca să iau trenul spre aeroport. Am ajuns în stația respectivă și…PANICĂ! Trenurile nu circulau, pentru că cineva se aruncase în fața trenului două stații mai încolo.

Dar am avut noroc, am ajuns la aeroport, am trecut ca prin brânză de controlul de securitate și m-am urcat în avion spre casă.

Cu toate că au fost și experiențe mai puțin plăcute cu oamenii din Franța (mai am și alte amintiri), voi reveni cu siguranță în frumosul Paris, pentru că mi-a plăcut așa de mult aerul emanat de străzi, alei pavate, clădiri și designul parcurilor. O serie de fotografii am urcat în albumul de pe Facebook.

(*) – nimeni nu a știut vreo clipă că sunt româncă. Am folosit sfatul unei persoane persoane în vârstă, care stă acolo de mult timp: „sub nicio formă, nu vorbi în română în Paris. Nu că ai păți ceva, dar eviți o groază de situații neplăcute!”