Am revenit la Balcic cu mare drag, de această dată cu grupul de prieteni și coloana de mașini. Aveam chef de o escapadă de weekend și ni s-a părut o idee foarte bună să mergem să vizităm Castelul Reginei, Grădina Botanică și, pentru că tot era mai cald decât la noi pe litoral, să facem și o baie în mare, prima pe anul acesta!

Am mai scris despre Balcic aici, așa că, de data asta, o să vă povestesc acum mai mult despre drum. Cum am fost cu mașinile noastre, trei la număr, a trebuit să ne documentăm despre mai multe lucruri: drumuri, viniete, limite de viteză…

Vama Ruse

Am ales varianta care ni s-a părut cea mai rapidă: să ieșim prin Ruse, să mergem pe E70 spre Razgrad, apoi pe autostradă până în Varna, după care să o luăm în sus spre Balcic. Din București am ajuns imediat la vama Giurgiu. La graniță, am trecut în jumătate de oră – 40 de minute, deoarece Podul Prieteniei era în construcție și se circula pe un singur sens. Am trecut vama, apoi ne-am oprit să luăm viniete.

Cum ne-am oprit la primul punct de viniete și exchange de după graniță, ne-am derutat toți și am ratat centura orașului. Am crezut că dacă îl traversăm, ne-am prins că nu, dar nu ne-am ami întors din drum, am zis că nu va fi așa de rău. Orașul mi s-a părut groaznic de aglomerat, prăfuit, se circulă haotic…adică mi s-a părut un fel de Colentina în vremurile ei proaste.

Pe autostradă spre Varna

90% din E70 și 80% din autostradă (sunt devieri pentru lucrări de asfaltare, nu de peticire) arată impecabil. Autostrada a fost aglomerată, probabil pentru că era și sâmbătă. Cu ce am avut eu personal o problemă a fost cu radarul de la intrarea în Varna. Să explic. Aglomerat, aglomerat…dar se mergea în coloană cu 110-130km/h. Apoi, dintr-o dată, un indicator maaare cu Varna, plus un cerc rotund cu marginea roșie în care era marcat 50-ul. Sus, pe o bară, camere! Da, mersi!

Din Varna până în Balcic am mers lin, într-o limită de 40, pe un asfalt negru și frumos. 🙂

Întoarcere prin Dobrich

Am schimbat ruta la întoarcere, că doar era un roadtrip. Am plecat spre Dobrich, ca să trecem cu bacul la Silistra, o experiență pe care nu o mai avusesem înainte. Din Balcic până în Dobrich, drumul a fost acceptabil. Din Dobrich până în Silistra, asfaltul este impecabil, iar o bună parte din el benzile alternează pentru o depășire mai ușoară, ceea ce mi s-a părut foarte mișto. Cum oamenii ăștia pot?

Cu bacul la Silistra

Ajunși la vamă, am stat destul de mult deoarece problema a fost cu verificarea uneia dintre mașinile noastre, pentru că era închiriată și au tot verificat contractul ce-i permitea lui frati-miu să iasă cu ea din țară. Ceilalți am trecut numaidecât, fără probleme. După trecerea punctului de frontieră, câțiva oameni te întâmpină să-ți vândă tichetul pentru traversarea Dunării. Tarifele actualizate sunt aici. Am urcat mașinile pe bac și în 10 minute a și plecat de la mal. Trecerea a durat cam 20-25 de minute. De acolo am plecat spre Călărași. A trebuit să intrăm în oraș, deoarece am descoperit un mic șurub în roată și aveam nevoie de o vulcanizare (era doar ceva superficial, nu am dat roata jos). Ei bine, dacă nu aveți treabă pe acolo, ocoliți orașul! E plin de gropi și asfaltul arată ca după război!

Spre Autostrada Soarelui, drumul este iar foarte bun. La întoarcere am făcut cinci ore pe traseu, excluzând opririle și ținând cont că nu am depășit limita de viteză… și că a fost duminică, zi în care toată lumea s-a întors de la mare! 🙂