Home » Blog de calatorie » Bosnia și Herzegovina – marele tur și cele mai inedite obiective (II)

29 decembrie 2021

Bosnia și Herzegovina – marele tur și cele mai inedite obiective (II)

„Marele Tur” – așa am denumit această călătorie încă de la prima documentare firavă în MyMaps, când abia mă apucasem să pun primele șase obiective must-see pe harta Bosniei. Mostar, Sarajevo, Parcul Natural Una, Jajce, Peștera Vjetrenica și Râul Tara au fost punctele care au conturat un circuit de țară de aproape două săptămâni. Apoi, siturile UNESCO pur și simplu ne-au împânzit harta cu piuneze virtuale! La final, am descoperit că Bosnia este una dintre cele mai promițătoare destinații europene pentru turism.

– CONTINUARE –

Ai ratat prima parte? Nicio problemă, e la un touch distanță:

Sarajevo

„Everything you find in Istanbul, we have it too!”, ne-a spus gazda încă din pragul apartamentului pe care îl închiriasem. Adică… bun venit în „Micul Istanbul”! Înainte să-ți povestesc despre ce ai de făcut și de văzut aici, vreau să conturez puțin istoria acestui loc, care este strâns legată de un nume pe care îl vei auzi la fiecare pas: Gazi Husrev-Beg.

Întorcându-ne la începutul secolului al XV-lea, aici era o mică așezare – hai să-i spunem „sat”. Noroc cu cucerirea otomană, care l-a trimis pe generalul Isa-Beg Ishaković, de origine nobilă bosniacă ce a fost recrutat de turci pentru calitățile sale – bine, asta după ce a fost ținut prizonier și chinuit nițel, dar nu mai intrăm în detalii. El a stabilit aici în secolul al XV-lea, primul han cu magazine pentru comercianții ce veneau din Istanbul – datorită lui, zona s-a aglomerat, a devenit cunoscută și a fost pusă pe harta locurilor importante. De aceea, el e considerat oficial de istorici fondatorul Baščaršija (adică centrul vechi al orașului Sarajevo) – adică fondatorul capitalei așa cum o vedem astăzi.

Aproape un secol mai târziu, în Sarajevo a fost trimis Gazi Husrev-Beg, de origine bosniaco-otomană, pe post de guvernator – asta după ce „și-a făcut școala” alături de stră-străbunicul său, marele Mehmed al II-lea Cuceritorul. Când Gazi Husrev-Beg a ajuns pe teritoriul de astăzi al orașului Sarajevo, el a făcut lucrurile exact cum a învățat acasă, în Imperiul Otoman: a ridicat o moschee, iar, pe lângă ea, a construit Maktab (școală elementară), Kuršumlija Medresa (școală cu cicluri primare și secundare), Bezistan (piață boltită, cunoscută atunci ca piața de mătăsuri) și Hammam (baie publică) – în termeni otomani, el și-a construit un waqf, adică o structură funcțională în interesul progresului și binelui public, comun. Pe lângă construcțiile ridicate și sistemelor educaționale aduse în școlile de aici, Gazi Husrev-Beg s-a făcut remarcat în istorie pentru contribuția pe care a avut-o la îmbunătățirea dezvoltării urbei Saraievo, precum și pentru cuceririle sale de succes, printre care și lansarea unei noi expansiuni otomane în Croația. Ceea ce mai e de menționat aici, este că waqf-ul său a funcționat perfect până în secolul XX, când orașul s-a modernizat puternic.

Nu știu cât vei plănui tu să stai aici, însă eu îți propun un plan de două zile cu obiective ce cred că trebuie să vizitezi musai în Sarajevo:

Baščaršija, a cărei poartă de intrare este piața mare, cu fântâna publică Sebilj. De aici, drumurile se destramă ca un mic labirint transformat și astăzi în bazar turcesc.
Toate clădirile fostului waqf a lui Gazi Husrev-Beg: cele mai importante sunt moscheea cu fântână, unde este și guvernatorul înhumat, bezistan-ul (azi este muzeu istoric ce acoperă perioada din preistorie și până la Imperiul Austro-Ungar, o mică parte funcționează ca în trecut, cu magazine de tip bazar) și Muzeul lui Gazi Husrev-Beg, amenajat în Kuršumlija Medresa.
Muzeul Crimelor împotriva Umanității și al Genocidului – este un muzeu nu al obiectelor expuse, ci a poveștilor oamenilor. Nu, nu ieși întreg de acolo, însă este o bucată atât de importantă a istoriei recente, că trebuie să o cunoaștem. Cu toții. Dacă mai poți, treci și pe la Muzeul Copilăriei pe timp de Război.
Cimitirul Vechi Evreiesc (aflat și pe Lista Tentativă a UNESCO) – datează de la începutul secolului al XVI-lea, iar pe pietrele funerare simple, încă se pot vedea epitafele.
Podul Latin – un loc emblematic în istoria neagră, aici a început Primul Război Mondial. Vizavi, vei găsi și Muzeul Sarajevo 1878-1918.
Muzeul Berii din Sarajevo – un loc apreciat de turiști, mai ales că turul include și o degustare.
Telefericul către Muntele Trebević – în 20 de minute, ajungi într-un parc natural, cu aer curat și cu priveliști relaxante. Ia-ți și o pătură de picnic cu tine! Dacă faci o plimbare prin împrejurimi, vei găsi și rămășițele instalațiilor de la Jocurile Olimpice din 1984.

Ver esta publicación en Instagram
Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)
Catedrala Inima lui Iisus – iese în evidență nu doar pentru că este printre cele mai mari catedrale din oraș, ci pentru că este extrem de frumoasă: bine proporțională, într-o piațetă în care soarele o luminează mare parte a zilei. Ia o pauză aici, la una dintre mesele teraselor din piață.
Extra: Bunkerul lui Tito – se află la o oră de Sarajevo (se organizează tururi direct din oraș, care durează o zi). Dacă vrei să vezi cum ar fi arătat James Bond pe la 1970, pune-l pe lista ta! Construit ca parte a sistemului de apărare din Războiul Rece și menit să susțină o explozie nucleară directă de 20 de kilotone, era atât de secret, că muncitorii au fost aduși aici legați la ochi. Construcția sa a durat 26 de ani (din 1953 până în 1979). Era supranumit „Comandamentul Războiului Atomic”. Din fericire, Tito nu a apucat să-l folosească, el murind în 1980.

Sarajevo păstrează multe clădiri istorice, cu arhitecturi impresionante. Să-ți timp. Plimbă-te pe jos și fii mereu cu ochii pe sus: decorațiuni deosebite, urme de gloanțe, culori tari – toate îți vor spune, prin energia lor, câte o mică poveste.

Lacul Jablaničko

Cât de albastră poate fi o nuanță de albastru? Cu siguranță, mult mai albastră decât orice fel de albastru ai mai văzut vreodată! Cam atât de uimite și fascinate am fost și noi, încât am mai adăugat o oprire generoasă pe traseu: chiar la Bagrem Glamping, un loc feeric, ascuns sub un deal abrupt, cu o mică plajă de pietre cât ouăle de prepeliță, cu un bar mic ca de o plajă pustie și câteva bărci pentru și mai multă bucurie sufletească… de care am profitat și noi. Lacul Jablaničko umple o vale de munți acoperiți de pături groase de arbori, ce se unduiesc în orizont. Ici-colo câte o casă, câte o barcă. Liniște.

Parcul Natural Blidinje

Aflat în centrul țării, dar și în inima Alpilor Dinarici, Parcul Natural Blidinje se suprapune unui platou la puțin peste 1000 de metri altitudine ce se desfășoară între trei vârfuri de aproximativ 2000 de metri altitudine: Čvrsnica, Čabulja și Vran. Parcul are nu doar importanță floristică și peisagistică, ci și culturală, istorică și arheologică.

Parcul acesta a „apărut” pe harta noastră din două direcții:

Primul punct a fost Necropola (stećci) Dugo Polije, sit UNESCO. Cu 150 de pietre funerare datate între secolele XII și XIV este, totodată, una dintre cele mai mari necropole de acest tip. Majoritatea sunt plăci și sicrie, iar unele dintre stećci – mai exact 32 – sunt cioplite: rozete, plante, animale și chiar oameni. Aceste stećci sunt bine conservate având în vedere vechimea lor.

Al doilea punct a fost Hajdučka vrata, un loc aproape mitic, care mi s-a părut grozav și motivant chiar și pentru mine, care nu mă dau în vânt după trasee montane. L-am găsit întâmplător pe Instagram, în timp ce făceam o documentare paralelă folosind hashtaguri: așa am dat de fotografii cu un arc de piatră în vârf de munte, parcă un portal către o lume de basm. Traseul pe care l-am ales este parte din Via Dinnarica, bine marcat de când intri pe el. Doar că până la traseul prin pădure, nu găsești prea multe indicații venind din Risovac, mai ales că noi voiam să sărim vreo patru kilometri pe sens de mers din traseul original. Dar am avut noroc să fim vecini de apartament închiriat cu unul dintre ghizii de la Salvamont, care ne-a întins un cearceaf de hartă și ne-a pus pointer inclusiv pe Google Maps unde trebuie să ajungem, adică la aceste coordonate. De la el am aflat că acolo există și o mică parcare (atenție, e drum forestier destul de vălurit, condu încet dacă ai o mașină mică), iar poteca se lasă la dreapta – e semnalizată cu punct roșu. După patru ore de urcat pe un traseu – zic eu – mediu, am ajuns deasupra lumii pe care o știm!

Mostar

Poate cel mai important obiectiv pentru turiștii care vizitează Bosnia și Herzegovina, Mostar își merită renumele în toate ghidurile și listele de „best places” pe bună dreptate! Mostar, așezat strategic, a fost dezvoltat de otomani încă de când l-au cucerit, în 1463. Însuși Împăratul Suleyman Magnificul a dat ordin să fie făcut un pod de piatră peste râul Nerevta, pod proiectat de Mimar Hayruddin (unul dintre studenții faimosului arhitect Mimar Sinan, care a dat contur multor clădiri-simbol ale Istanbulului). Podul a fost mai mult decât o construcție revoluționară de la acea vreme (un singur arc înalt de 29 de metri), a devenit un simbol al păcii civice, un liant între est și vest care a ajutat orașul să înflorească – de aceea Mostar s-a diferențiat întotdeauna de restul teritoriului, păstrându-și o oarecare autonomie față de imperiu, iar oamenii de aici au trăit în armonie și toleranță deși urbea era puternic caracterizată de diversitatea etnică și religioasă. Mostar a reușit să se dezvolte indiferent de conducerea pe care a avut-o: otomani, venețieni, austro-ungari sau socialiști, în 1986 fiind recunoscut la nivel mondial pentru perfecta sa conservare arhitecturală. Doar că a urmat războiul, când tancurile croate au pus la pământ multe clădiri istorice ale orașului, inclusiv podul care scăpase neatins în două războaie mondiale: după 427 de ani, podul a căzut sub bombardamentele tunurilor, pe 9 noiembrie 1993.

După încheierea războiului, o coaliție formată din UNESCO, Banca Mondială, Fundația Monumentelor Lumii și Aga Khan Trust for Culture a pus umărul pentru reconstruirea podului și a clădirilor istorice. Podul a fost refăcut cât mai aproape de forma inițială, cu aceleași materiale (unele blocuri din râu, altele aduse de la aceeași carieră de piatră) și aceleași tehnologii – blocurile au fost cioplite manual. Singura diferență între atunci și acum constă în numărul blocurilor de calcar folosite, astăzi fiind mai multe. La reconstrucție au participat, printre alții, armata ungară – care a recuperat blocurile din apă – și companii de inginerie turcești – care au ajutat ca tehnicile să fie cât mai apropiate de cele original.

Lucrările au durat din 2001 până în 2004, iar podul a intrat sub protecția UNESCO.

Oricând ai alege să vii aici, așteaptă-te ca Mostar să fie destul de aglomerat, mai ales că are dimensiuni modeste. Centrul istoric care o vibrație extraordinară, e colorat, aromat, animat, iar marmura îl face atât de luminos, că îți dă o stare de bine. Mergi pe străduțele înguste. Oprește-te la meșterii de cupru, cărora le vei auzi bătăile sacadate și subțiri de după paravanele micilor buticuri de artizanat. Mulți sunt încântați și dornici să vorbească mai mult de „cât costă” un obiect anume; dar puțini știu bine engleză, așa că fii înțelegător.

Apoi, fură timp la o terasă de pe malul apei. Dacă ai noroc, s-ar putea să vezi (și în afara bine-cunoscutei competiții din iulie) tineri localnici care sar în apa sloi din vârful podului – o tradiție reînviată.

Sfat: Du-te la Moscheea Koski Mehmed Pasha. Aici, eu am găsit singurul minaret din toate călătoriile mele în care am putut să urc!

Cascada Kravice

La doar 40 de kilometri de Mostar, vei găsi Cascada Kravice, o rezervație naturală care amintește vizual, la scară foarte mică, de croatul Plitvice. Cu 25 de metri înălțime, cascada de travertin se desfășoară pe o lățime de 100 de metri fiind, primăvara și în toamnele ploioase, un adevărat spectacol al naturii.

Iar vara devine un loc extrem de popular printre turiștii locali și străini, transformându-se într-un ștrand local cu grătare, muzică, gălăgie și bălăceală în lacul creat la baza căderii de apă. Nu chiar pe gustul meu, tho.

Situl arheologic Mogorjelo

În drum spre următoarele mici orașe medievale, ne-am oprit la Mogorjelo – despre care citisem că este cel mai mare și mai important sit arheologic roman din BiH. Urcat pe un deal, situl este al unei vile romane fortificate de secol IV, cu fermă ce aproviziona așezarea din apropiere. Încă se mai pot vedea fundațiile clădirilor, părți din mozaicuri, sculpturile în piatră. Situl este monument național.

Počitelj

Cu siguranță, Počitelj e unul dintre cele mai speciale așezări medievale pe care le-am vizitat vreodată. Un oraș de piatră de secol XIII, s-a dezvoltat în trei perioade: în timpul lui Matei Corvin (sec. XV), când orașul a căpătat o importanță strategică; apoi a obținut, prin noile construcții, o puternică amprentă otomană în timpul dominației imperiului (sec. XVI-XVII); în cele din urmă, a fost sub venețieni în secolul al XVIII-lea. Bineînțeles, în secolul XX, a fost avariat puternic în războiul bosniac, timp în care mare parte din populație a plecat de aici. Iar, în 1996, satul a fost pus pe lista celor mai amenințate 100 de situri de patrimoniu cultural din lume, fapt ce a pus pe roate un program de restaurare și reconstrucție. Momentan, este pe Lista Tentativă a UNESCO.

Dacă te uiți la Počitelj din stradă, vei observa îndată cum influențele musulmane și creștine se întrepătrund în arhitectura tipică locului: inclusiv acoperișurile sunt din piatră! Străzile în trepte ce te conduc la turnul de veghe din vârful dealului te proiectează imediat într-un oraș medieval. Vei mai găsi încă niște femei în vârstă care croșetează și își întind „marfa” pe gardurile din bolovani.„Vino, vino!”, strigau ele cu voce răgușită în bosniacă, fluturând ștergare tradiționale, poncho-uri colorate, pulovere de lână și mileuri albe, fin lucrate. În drum spre turnul ce-ți oferă priveliști minunate peste sat și peste râul dintre munți, vei trece pe lângă Casa Gavrankapetanović și pe la Moscheea Hajji Alija, în care îți recomand să intri.

Necropola Radimlja

Parte a necropolelor (stećci) din BiH incluse în Patrimoniul UNESCO, Radimlja e cea mai ușor accesibilă. Literalmente! Drumul principal, ce leagă orașul Stolac de Croația, de Muntenegru și de Albania, trece prin ea (bineee, când austro-ungarii au construit drumul, nu au avut vreo noțiune despre valoarea sitului, așa că au considerat ok să distrugă vreo 30 de pietre funerare medievale unice). Dacă Dugo Polije e cea mai mare, Radimlja este catalogată ca fiind cea mai valoroasă. Astăzi conține 135 de lespezi (stećci) de nouă tipuri, datate în sec. XIV-XV. Aproape jumătate dintre ele, mai exact 63, sunt decorate (basorelief/ gravură). Aici se remarcă ceva ce nu vei găsi la alte stećci: motivul pe care-l vei găsi pe cinci pietre este o figură masculină cu o mână ridicată arătând palma, iar cealaltă mână în șold. Vei vedea și alte sculpturi: scene de vânătoare, de dans, cu cavaleri sau simple obiecte, ca strugurii, armele, ancorele sau soarele. Iar cele mai deosebite sunt sarcofagele cu piedestal, dedicate celor din elita socială – pe care există și epitafuri.

Stolac

Faptul că atâtea așezări sunt pe Lista Tentativă a UNESCO spune multe despre bogăția de locuri pe care le poți admira în BiH. Și Stolac este printre ele, parte din salba orășelelor cu valuare culturală și istorică inestimabilă; ceea ce îl face unic sunt straturile culturale ce s-au îmbinat armonios cu dominația a patru imperii, sub trei regate și împărțit între cele trei mari religii. Toți au au zăbovit în acest mic centru compact, care astăzi este încă „păzit” de una dintre cele mai mari fortărețe din Bosnia și Herzegovina. Dacă vrei să faci puțină mișcare, urcă, printre casele vechi, apoi pe drumul de căruță, până în vârful dealului. Dincolo de zidurile în ruină, dar generoase, care au vechimi diferite (unele din vremea otomanilor, altele din timpul Austro-Ungariei), ne-am întâlnit întâi cu oi și capre – poate le plăcea priveliștea de sus, că iarbă proaspătă nu prea – și nu le-aș condamna: același peisaj pitoresc, cu râul verzui-turcoaz ce taie o vale de smarald.

Sfat: oprește-te la o masă delicioasă sau măcar la o limonadă rece la Old Mill, un restaurant construit în jurul unei mori de apă, deasupra unei cascade.

Blagaj

În Blagaj, am ajuns după-amiaza, pe un drum secundar, foarte îngust, ce traversa șerpuit dealuri tăcute. Scurtătura pe care am ales-o mi-a trezit o senzație de pustiu. Pășunile pârjolite de soare, casele dezgolite de tencuială și rămase fără viață și nimicul de la orizont în timp ce lăsam pădurile gălăgioase în spate îmi strângeau inima: oare mergem unde trebuie? Dar, îndată ce am ajuns în Blagaj, am găsit un mic giuvaier: am intrat într-un sat pe care localnicii și turiștii îl făceau să fie un furnicar colorat. Am lăsat mașina și am continuat la pas spre „capătul” sau „începutul” satului. Ținând strada principală, și relieful s-a schimbat brusc: în stânga și în dreapta se înălțau stânci sfidătoare față de orice era în vale – aici am intrat în Cheile Râului Buna. Mici vile de lemn și terase îmbietoare sunt țesute de-a lungul micului pârâu agitat, cu aceeași nuanță de opal. La capătul stâncilor, cele două mari minuni pentru care am veni aici: Blagaj Tekke și izvorul Bunei.

Blagaj Tekke sau Mănăstirea Devrișă este ridicată pe și în stâncă de ordinul devrișilor (o ramură a musulmanilor sufiți care renunță la bunurile materiale; sunt cunoscuți pentru dansurile lor în care se învârt hipnotic). Mănăstirea a fost ridicată în 1520, în timpul dominației otomane, pentru a fi un loc de retragere în natură și meditație. Deși jurământul devrișilor este să renunțe la orice bogăție materială, de cea naturală s-au bucurat din plin: clădirea este chiar deasupra izvorului Bunei, într-un loc atât de liniștit și înfloritor. Îndată ce intri, te poți bucura nu doar de un exemplu extraordinar de arhitectură otomană bine conservat, cu accente mediteraneene, ci și de peisajele mirifice cu râul ce se văd de la geamuri.

Tot menționez de izvorul Bunei, acum hai să-ți spun cât de special e… Încă de pe marginea canionului, vei observa că apa iese de sub o stâncă ce arată ca o miiiică peșteră – ei bine, acolo poți intra cu barca (o poți lua, cu ghid, de pe partea opusă a mănăstirii). De la ghid, afli că peștera aceea se afundă în adâncurile pământului și că nici cei mai experimentați scafandri ai lumii nu i-au deslușit secretele. Uniiși-au pierdut viața, rătăcindu-se prin cotloanele sale încurcate, alții au renunțat din cauza forței excepționale cu care Buna iese la suprafață – doar e vorba de unul dintre cele mai puternice izvoare din Europa, da? Cu 30 m3/s, acesta este un exemplu tipic de râu carstic subteran – și totuși, iese la suprafață cu o liniște înfiorătoare.

Blagaj, fostă kasaba otomană (formă de organizare între sat și oraș), cu mănăstirea, râul, casele de piatră ale centrului istoric și morile de apă, se află pe Lista Tentativă a UNESCO.

Peștera Vjetrenica

Ai dat pe Google „comori ascunse ale Balcanilor”? Mai pun eu una pe listă, Peștera Vjetrenica, cel mai mare complex de peșteri descoperit în BiH. Bine, nu doar dimensiunea desfășurării labirintului este importantă aici, ci sălile sale uimitoare și fauna cu totul remarcabilă.

Vjetrenica se traduce ca „vânt de peșteră” și îți dai seama că își merită numele din plin încă de când ești în fața ei, nu contează sezonul. De fapt, doar acolo te ia curentul pe sus. Îndată ce înaintezi nici o sută de metri, vântul dispare ca prin minune (bine, minunea e un puț pe sub care vei trece). Vjetrenica este o peșteră activă din punct de vedere hidrologic, cu patru cursuri de apă, cu lacuri subterane și cu zeci de râuri sezoniere. Aflată chiar sub Alpii Dinarici, peștera are dimensiuni doar bănuite: geologii au ajuns la concluzia că se întinde cel mai probabil până la Marea Adriatică, aflată la 20 de kilometri de intrarea principală. Aici s-a dezvoltat (probabil datorită umidității și vântului de la intrare), un habitat unic față de alte peșteri din Dinarici: există peste 200 de specii, multe dintre ele endemice și descoperite pentru prima oară aici – asta a contribuit și la înscrierea sa pe Lista Tentativă a UNESCO (UPDATE: din iulie 2024, peștera a intrat în Patrimoniul UNESCO). Una dintre aceste specii, și pe care vrem să o vedem cu toții, este olmul, o salamandră acvatică, singura descoperită vreodată în Europa ce poate trăi în peșteră. Acest animal ciudat și unic, cu caracteristici ca de pește (respirp, mănâncă, doarme sub apă), este cunoscut popular sub numele de „Čovječja ribica”, în traducere „peștele uman”, deoarece culoarea sa se aseamănă cu cea a pielii oamenilor. Dacă ai noroc să-l întâlnești, cum am avut și noi, nu îi face poză cu flash – îi vei face rău, nu este adaptat pentru asemenea puls de lumină!

Este important să mai știi că, în această peșteră, speologii au găsit opt animale fosilizate. Cel mai mare este ursul de peșteră și cel mai important este cel al leopardului european din epoca glaciară – de fapt, aici a fost descoperit singurul schelet complet al acestuia. Descoperirile din Peștera Vjetrenica pot fi văzute la Muzeul Național al Bosniei și Herțegovinei din Sarajevo.

Tururile ghidate încep la fiecare oră fixă și durează 40 de minute.

Trebinje

Recunosc că nu am avut timp să ne bucurăm prea mult de acest orășel cald. Însă merită să-l menționez. Biroul lor de turism se laudă că este orașul cu cel mai mare număr de monumente naționale din toată Bosnia și Herzegovina. Nu le-am numărat pe toate, dar cele mai importante sunt centrul vechi, podul Arslanagic (care îi face concurență la aspect celui din Mostar), moscheile otomane și cele două biserici vechi de pe dealurile orașului.

Parcul Național Sutjeska

Cel mai vechi parc național din BiH (stabilit în 1962) impresionează prin panoramele sale vibrante de stânci și păduri ce m-au făcut să tot trag pe dreapta în fiecare refugiu de pe drumul ce unduiește prin canionul râului cu același nume. Îți menționez despre acest parc pentru că este un loc în care merită să te oprești mai ales dacă ești un iubitor al munților. Ce trebuie să știi despre el?

Parcul are 17.500 de hectare, include patru râuri importante, nouă lacuri glaciare și patru vârfuri. Planul este ca parcul să se extindă cu peste 8.000 de hectare spre Râul Tara, moment în care ca deveni cel mai mare parc național din BiH.

Cel mai înalt vârf este Maglić, cu 2.386 de metri altitudine.
Rezervația naturală strictă „Perućica”, una dintre ultimele două păduri primitive rămase în Europa, este parte din acest parc (recunoscută și de UNESCO).
Bătălia de la Sutjeska din al Doilea Război Mondial a avut loc aici și vei găsi, pe drum, și imensul monument dedicat.
În parc, găsești cea mai înaltă cascadă din BiH: Skakavac, cu 75 de metri înălțime. Ea se află în Perućica.

Rafting pe Râul Tara

Pasionații de rafting știu deja despre ce minunăție vorbesc aici. Raftingul pe Tara se poate face și din BiH și este ideal mai ales pentru începători, pentru că nu treci prin canionul din Muntenegru (PS: acesta e cel mai lung și mai adânc canion din Europa, patrimoniu UNESCO). Ultimii 36 de kilometri ai Râului Tara sunt granița dintre Bosnia și Muntenegru, așa că nu trebuie să mai treci vreo vamă. Acum, dacă vrei să faci asta, uite ce trebuie să știi:

La punctul de frontieră Hum, Tara se unește cu Piva și devine Drina. Pe acest râu sunt tot felul de camping-uri și centre de rafting care se întind până în primul oraș, Foca. Noi am ales o firmă cu review-uri ok găsită pe internet, dar nu o pot recomanda din cauza unei părți a experienței.
Să-ți explic: orice centru de rafting ai alege implică două părți: urci cu jeep-ul (noi am urcat cam o oră pentru că am ales traseul lung, de o zi) pe un drum prin pădure, pe deasupra râului – să-l numesc frumos ca „forestier”, nici măcar nu apare pe Maps – șoferul nostru băut, făcea pe șmecherul și lua curbele cu frâna și a condus în așa fel încât oamenilor li s-a făcut rău (ca să înțelegi de ce nu pot recomanda firma aleasă). În partea a doua, odată ce ai ajuns la punctul de lansare, te urci în barcă și weeee, rafting! Aici am avut noroc de un ghid excelent.
Centrele de rafting îți asigură, inclus în tarif, tot echipamentul necesar.
Centrele de rafting au, în general, și cazare cu restaurant. Recomandarea mea e ca, dacă vrei să rămâi, să o faci în seara de după rafting.
Dacă alegi un centru de rafting mai sus de Brod, pregătește-te: drumul n-a mai fost asfaltat de multă vreme și îl pot vota lejer și de departe ca cel mai prost drum pe care l-am găsit în BiH. Dublează timpul pe care ți-l arată Maps.
Îți recomand să îmbini această experiență cu o noapte de cazare pe râu, în parcul natural; există multe bungalow-uri cochete în zonă.

Experiența de rafting pe Tara este unică. De multe ori, uitam să dăm din mâini și să vâslim pentru că rămânem cu gura căscată în fața munților care se metamorfozau continuu în timp ce noi alunecam pe apa de un bleu-strălucitor, ca de cristal, de număram pietrele la orice adâncime ar fi fost.

Višegrad

Ultima noastră oprire din BiH înainte să ne întoarcem spre casă a fost Višegradul bosniac, un mic oraș romantic așezat parcă cu atât de multă grijă pe Drina. Deși mulți îți vor spune că îl poți vedea în 30 de minute, îți recomand să-l iei la pas, te bucuri de el, să-l respiri și să-l cunoști dincolo de aparența sa… falsă. Adică întâi vreau să te trimit în Andrićgrad, „Orașul de Piatră”, așezat pe o fâșie îngustă de pământ de la confluența Drinei cu Rzav. Când vei ajunge la statuia din fața bisericii, vei afla că Andrićgrad este o zonă dedicată celebrului scriitor Ivo Andric, câștigător al premiului Nobel. Dar… orașul pare destul de vechi ca aparență și stiluri, nu? Surpriză! Deși Andrićgrad îmbină elemente bizantine, otomane și renascentiste, construcția sa a durat din 2011 până în 2014 și a fost, de fapt, un proiect al faimosului regizor Emir Kusturica – într-un fel, el a construit un oraș în alt oraș; vei vedea Institutul de limbi slave „Ivo Andric”, Academia de Arte Frumoase, Biserica Sfântul Lazăr, primăria, teatrul, dar și cinema, cafenele, baruri, magazine. În plus, există și câteva opțiuni pentru cazare.

Întorcându-ne în Višegradul locuit, ne întoarcem și în timp, la vechiul pod peste Drina, monument național și Patrimoniu UNESCO. Podul Mehmed Paša Sokolović a fost proiectat de marele arhitect al curții otomane, Mimar Sinan, la ordinul vizirului căruia podul îi poartă numele. Față de alte poduri, această construcție de secol XVI reprezintă cumva apogeul arhitecturii otomane și a ingineriei civile, fiind o capodoperă de 180 de metri, cu 11 arcade, de o eleganță incontestabilă.

Prima parte, aici:

Corina Matei

„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”