Barcelona este raiul pentru turiştii veniţi din toate colţurile lumii. Oferta ei este atât de variată şi spectaculoasă, încât, odată ce ai ajuns aici, îţi vei dori să revii şi să revii şi să revii…
Oraşul l-a crescut pe marele arhitect Antoni Gaudí. Apoi, invers, el a făcut mare Barcelona. Doar aici el are 11 opere, una mai presus decât cealaltă şi perla coroanei: Catedrala Sagrada Familia.
1. Casa Vicens* a reprezentat primul proiect de importanţă al artistului şi a fost făcută între 1882 şi 1888, în stil Gaudían orientalist. Prinipala caracteristică a edificiului este culoarea: folosirea abundentă a ceramicii îi dă un aer ciudat, dar care aminteşte de construcţiile arabe.
2. Casa Batlló* a luat naştere dintr-un edificiu mai vechi, pe care Gaudí l-a modificat integral. Pentru faţadă a folosit piatră de Montjuïc, pe care a modelat-o în forme dintre cele mai variate şi pe care le-a decorat cu motive vegetale.
3. Palatul Güell*. Contele Eusebi Güell, un industriaş foarte bogat, l-a susţinut pe Gaudí în proiectele sale. Pentru el, Gaudí a creat acest palat, care se încadrează în curentul orientalist al artistului. A fost ridicat între 1886 şi 1890.
4. Parcul Güell* este un parc public impresionant, ce se întinde pe 17 hectare. Reprezintă un complex care cuprinde mai multe construcţii din etapa naturalistă a lui Gaudí. Construirea lui a început din ordinul lui Eusebi Güell, în 1900, şi a durat 14 ani. Monumentul, în complexitatea lui, reflectă plenitudinea artistică a geniului: intrarea monumentală, cele două clădiri în cel mai pur stil gaudian, salamandra ce a devenit simbolul oraşului, grădinile, sala celor o sută de coloane, piaţa imensă (de formă ovală, de 3.000 de metri pătraţi, cu o impresionantă balustradă-bancă ondulată ca un şarpe), viaductele, el Calvario (de unde se vede panorama oraşului) şi Casa-muzeu Gaudí, toate demonstrează măreţia artistică şi uimesc privitorul prin culorile şi formele lor neobişnuite. Tehnica de mozaic folosită de arhitect se numeşte trencadis: cioburi sparte de faianţă, sticlă sau ceramică, pe care le lipeşte apoi pe suprafeţele ondulate, care nu permit folosirea plăcilor întregi.
5. Pavilioanele Güell – o serie de construcţii ridicate între anii 1884 şi 1887, în cartierul Pedralbes. Monumente istorico-artisitice de interes naţional, pavilioanele au servit ca sediu Centrului de Documentare „Catedra Regală Gaudí” până în 2008.
6. Casa Milà* (1906-1912), o casă de locuinţe ce aparţine perioadei naturaliste, are trei faţade care se îmbină prin onduleuri. Cele 33 de balcoane au balustrade cu forme abstracte, dar cu detalii punctuale precum stea, porumbel, flori, mască, scutul catalan etc. Holurile interioare au fost decorate cu picturi murale cu teme florale şi mitologice.
7. Colegiul Religios Teresiano (1887-1889) este un edificiu realizat din cărămidă. Gaudí a respectat dorinţa fundatorului colegiului de a reda o atmosferă sobră, care să sugereze şi sărăcia (de aceea a folosit cărămida). În interior există un hol faimos pentru succesiunea arcurilor, cu rol atât decorativ, cât şi funcţional, de susţinere a acoperişului. Gaudí a lăsat aici două curiozităţi: o coloană de un metru înălţime, între celelalte de susţinere, fără decoraţiuni, despre care a spus că-l reprezintă pe Dumnezeu şi o scară întreruptă, de 14 trepte, care nu duce nicăieri.
8. Casa Calvet, ridicată în 1898-1900, i-a adus lui Gaudí Premiul Întâi în prima ediţie a Concursului Anual al Clădirilor Artistice din Barcelona.
9. Torre Bellesguard („belvedere” în catalană) sau Casa Figueras a fost construită între 1900 şi 1909. Acolo era un castel al Regelui de Aragon, Martin I, care a fost părăsit şi distrus în mare parte. Gaudí a profitat de puţinele elemente care mai rămăseseră pentru a construi noua clădire, care păstrează o alură de castel.
10. Poarta Miralles a fost făcută în 1901. Se păstrează poarta şi o parte din gard, decorate în stilul trencadis, în alb.
11. Sagrada Familia* (Temple Expiatori de la Sagrada Família, numele oficial în catalană) este principalul obiectiv din Spania pentru milioane de turişti din lumea întreagă. Reprezintă capodopera lui Gaudí şi maximul exponent al arhitecturii moderniste catalane.
Catedrala imensă se construieşte încă din 19 martie 1882, după proiectul lui Gaudí la care a lucrat mai bine de 40 de ani. Încă de la început, numai privind proiectul, era cert că lucrările vor dura câteva sute de ani.
Cel mai mare obstacol l-a reprezentat Războiul Civil Spaniol, timp în care grupuri anticlericale au incendiat cripta (1936), distrugând astfel proiectele, machetele şi modelele lui Gaudí, cripta fiind atunci atelierul arhitectului. Nu a mai rămas nimic din planuri. Aşa că, în 1944, când s-au reînceput lucrările, a trebuit să se stabilească, în primul rând, cum trebuia să fie construit edificiul astfel încât să redea cât mai fidel ideile originale.
Are trei faţade: Faţada Naşterii, cu porticurile Binefacerii, Speranţei, Credinţei; faţada Patimilor, cu scenele biblice relevante, Faţada Gloriei, care va fi cea mai mare şi mai impresionantă.
Cele 18 turnuri reprezintă, în ordinea înălţimii, pe cei 12 apostoli, patru evanghelişti, Fecioara Maria şi Iisus Hristos, cel mai înalt, de 170 de metri.
Gaudí a gândit interiorul templului ca pe o pădure: coloane arborescente, înclinate, care se divid în ramuri. Toate foarte bine studiate, astfel încât să poată susţine greutatea construcţiei fără contraforţi exteriori.
Sagrada Familia are o suprafaţă totală construită de 4.500 m2 şi o capacitate de 14.000 de persoane. Însă nu este terminată şi nu este finanţată din bani publici, ci doar din donaţii private şi din biletele vândute la intrare.
(*) Monumente în patrimoniul UNESCO
