Atena de patrimoniu: planul unui city break perfect + recomandări

Planul perfect pentru city break Atena

Trei zile în Atena. Și atâtea de văzut și de învățat! Știu că nu este ușor să îți faci planul ideal, mai ales când vrei să vezi și aia, și cealaltă – că de-aia ai venit până aici; vrei și să te relaxezi la taverne, vrei și să te odihnești, și să stai la cafele – că de-aia ești în vacanță.

Am am făcut planul de acasă cât să îmi cumpăr în avans anumite intrări, am ajuns în teren, am adaptat. Am stat, m-am plimbat, apoi am adaptat din nou.  Și, dacă și ție îți plac city break-urile active și pline de descoperiri, uite cum cred eu că arată mataronul planul perfect:

Ziua 1

07:00 – 08:00 Mic dejun

Încep cu cea mai importantă recomandare pentru vacanța ta: Dacă ții la o cafea bună pe lângă micul dejun, îți recomand să cauți pe TripAdvisor locurile în care găsești cele mai bune cafele de specialitate în Atena. În multe locuri, deși par vizual ok, nu au baristas – oameni specializați în prepararea cafelei. După ce am gustat din cafea opărită, arsă, acră și cu bulbuci mari de lapte, am ajuns aici. Alte recomandări: aici și aici.

08:00 – 10:30 Acropola din Atena

Acropola ateniană, una dintre cele mai emblematice și istorice atracții din Atena, este un loc care te impresionează cu arhitectura, măreția, istoria și imensa bogăție culturală, simbol al democrației, filozofiei și culturii grecești. Istoria locului se întinde pe mii de ani. Această cetate înaltă a fost locuită încă din perioada neolitică și a servit drept loc de adăpost și fortificație pentru diferite civilizații care au locuit în Atena de-a lungul timpului. Astăzi, Acropola e inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO și este considerată una dintre cele mai importante așezări istorice din lume. Acropola este compusă din 20 de vestigii, iar cele mai impresionante sunt:

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

▲ Parthenonul, adică mai cunoscut monument de pe Acropole și cel mai important din Grecia. Este un templu antic dedicat Zeiței Atena Parthenos, zeița înțelepciunii și a războiului, ridicat atât de repede, încât a uimit întreaga lume antică: între anii 447 î.e.n. (când Imperiul Atenian era la apogeu) – 438 î.e.n. Parthenonul este o capodoperă a arhitecturii dorice, apogeu al artei grecești de la acea vreme și este celebru pentru frizele sale sculptate, coloanele monumentale, dar și pentru statuile impresionante (care acum sunt împărțite între Muzeul Acropole din Atena, Muzeul Louvre din Paris și British Museum din Londra).

▲ Erechtheionul a fost construit între anii 421 și 406 î.e.n. pe locul presupusei confruntări dintre zeii Poseidon și Atena pentru controlul orașului Atena. Templul se remarcă prin celebrele sculpturi ale Cariatidelor, statui feminine îmbrăcate tradițional care servesc drept coloane pentru templu; sunt un simbol al frumuseții și eleganței sculpturii grecești.

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

▲ Teatrul lui Dionysos este primul teatru antic construit în secolul al V-lea î.Hr., în onoarea zeului Dionysos – zeul vinului și al teatrului. Avea o capacitate de 17.000 de spectatori și reprezintă locul de debut al multor tragedii grecești celebre scrise de dramaturgi precum Eschil, Sofocle și Euripide. Teatrul era o bijuterie arhitecturală: a fost decorat cu statui și sculpturi în onoarea lui Dionysos și a altor zei. Unele dintre aceste opere de artă au fost descoperite în timpul săpăturilor arheologice și sunt acum expuse în Muzeul Acropole.

▲ Teatrul (Odeonul) lui Herodes Atticus este una dintre cele mai impresionante și bine conservate structuri antice de acest fel din lume. A fost construit în secolul al II-lea e.n. de către Herodes Atticus, un om bogat și influent din Atena, în onoarea soției sale, Regilla. A fost construit într-un stil roman și a servit ca loc de reprezentații muzicale și dramatice, inclusiv tragedii și comedii. Cu 5.000 de locuri, are o scenă mare, orchestra semicirculară și scaune sculptate din marmură. Teatrul se află pe versantul sudic al Acropolei, oferind o vedere spectaculoasă asupra orașului Atena și a împrejurimilor sale. Astăzi, multe dintre structurile originale au fost reparate și reconstruite, iar teatrul este folosit în continuare pentru concerte și spectacole. Locul acesta reprezintă continuitatea teatrului și a muzicii în Grecia antică și este un loc special pentru artiști și amatori de cultură. Acustica este încă excelentă.

  • Verifică evenimentele de la Teatrul Odeon care se desfășoară în timpul șederii tale în Atena. Să participi într-o seară la un spectacol aici este o experiență cu adevărat deosebită!

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

▲ Pandroseion este unul dintre cele mai vechi locuri de cult din Atena. Pentru scriitorii antici, Pausanias și Demosthenes, a fost la fel de importnant ca Parthenonul. Aici veneau atenienii să aducă ofrande și să se roage pentru protecție și binecuvântare. Pandroseion este numit după Pandrosos, una dintre fiicele primului rege al Atenei. Despre ea se spunea că era cea care avea grijă de secretele Atenei.  Astăzi, Pandroseion este o parte importantă a complexului antic. Deși multe din structurile originale au dispărut sau au fost afectate de trecerea timpului, locul reprezintă azi poarta de intrare către Acropole și uluiește prin coloanele sale.

▲ Templul Atenei Nike, cu dimensiuni modeste, dar de o importanță aparte pentru locuitori, a fost ridicat în secolul al V-lea î.e.n pentru a sărbători victoria grecilor asupra perșilor – mitologia spune că Zeițea Nike a adus protecție și succes atenienilor în război. Locașul decorat cu o friză ce reprezintă scene de luptă.

Informații și recomandări:

  • Este ideal să vii la ora deschiderii (08:00 în programul de vară / 09:00 în programul de iarnă) ca să eviți mulțimile nesfârșite, dar și soarele arzător, pentru că nu există umbră.
  • Ia în considerare să iei un ghid privat pentru o mai bună incursiune în istoria, cultura și ritualurile Atenei Antice.
  • Ia apă la tine.
  • Dă-te cu SPF și nu uita să ai o pălărie pe cap!
  • Alege încălțăminte comodă, rezistentă la praf și care nu alunecă pe marmura lucioasă. Evită tocurile sau sandalele de oraș.
  • Respectă regulile de conservare, nu atinge monumentele, nu lua pierte ca suvenire și nu arunca gunoi pe jos. Este un loc sacru pentru cultura greacă.
  • Biletele (20 eur/adult în 2023) se pot achiziționa online (avantajul e că ai acces imediat direct) sau de la fața locului (vei sta mult la coadă). Cum capacitatea este limitată, iar Acropole este veșnic aglomerat, recomad să îți iei biletul online: selectează ziua vizitei și ora la care vrei să intri în sit la Acropole. Ia-ți biletul de pe site-ul oficial la cel mai mic preț. Evită comisioanele pe care le plătești prin terți. Site-ul oficial pentru toate monumentele antice din Grecia este al Hellenic Heritage E-ticket! Eu mi-am luat biletul cu o trei săptămâni înainte de vizită ca să prind intervalul orar dorit.

COMBINED ticket. Dacă vrei să vezi mai multe situri arheologice din Atena, ia-ți COMBINED tricket. Intra pe Hellenic Heritage E-ticket, selectează Acropolis&Slopes, ziua și ora dorite. Apoi, apasă pe COMBINED și achiziționează direct, cu doar 30 euro/adult (preț valabil în 2023), biletul pentru 7 situri istorice ateniene: Acropola și împrejurimile, Agora Antică, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Liceul lui Aristotel, Olympieion, Agora Romană. Atenție, respectă ora aleasă pentru Acropole!  Biletul COMBINED nu include muzeele. Biletul este valabil 5 zile și poate fi folosit pentru o singură intrare la fiecare sit menționat.

10:30 – 11:30 Pauză de hidratare

Relaxează-te un cocktail, o cafea grecească sau o limonadă rece la una dintre terasele superbe de pe Strada Adrianoy, cu vedere direct spre Agora Antică.

11:30 – 13:30 Agora Antică

Agora Antică este o experiență autentică în sine, e locul în care se întâlnesc trecutul gloriei antice și viața modernă vibrantă a Atenei. În vremurile antice, Agora era centrul vieții ateniene. Aici se afla Piața Piețelor (Agora înseamnă „piață” în greacă), unde se vindeau produse alimentare și mărfuri. Dar Agora era și un loc unde oamenii se adunau pentru a dezbate politica și filozofia, unde se țineau procese și unde se organizau evenimente culturale și religioase. Plimbându-te printre ruine, îți poti imagina ușor viața cotidiană din antichitate. Există băi publice, unde localnicii veneau să se spele și să socializeze. Vei vedea locul unde veneau comercianții la negoț, apoi te vei relaxa prin zona ca un parc, printre monumentele istorice. Cele care ies în evidență sunt:

▲ Templul lui Hephaestus – impresionează pentru că este extraordinar de bine conservat, aproape intact. Ridicat în în secolul al V-lea, locașul a fost dedicat zeului focului și al meșteșugurilor. Are 12 coloanele dorice imese și frize sculptate care ilustrează scene din mitologia greacă, inclusiv mituri asociate cu Hephaestus, precum lupta gigantilor. Este recunoscut ca Patrimoniu Mondial UNESCO.

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

▲ Stoa lui Attalus a fost construită în secolul al II-lea î.e.n. și descoperită ca ruină în secolul al IX-lea; a fost reconstituită în perioada 1952-1956 de către Școala Americană de Studii Clasice din Atena și servește acum ca spațiu expozițional de arheologie. Muzeul Agora Antică găzduiește o colecție solidă de artefacte, inclusiv statui, ceramică, monede și obiecte personale, care conturează și mai mult vieța și cultura Atenei antice.

▲ Odeonul lui Agrippa a servit ca sală de spectacole și a avut o importanță semnificativă în viața culturală a Atenei antice. A fost construit între anii 15 și 20 î.e.n. de Marcus Vipsanius Agrippa, un general și om de stat roman. Avea dimensiuni impresionante pentru acele vremuri: putea găzdui aproximativ 1.000 de spectatori. Odeonul prezintă un stil arhitectural elenistic, cu elemente romane. Avea un acoperiș din lemn și o fațadă impresionantă cu coloane corintice. Intrarea în Odeon era marcată de patru coloane-statui, trei dintre ele putând fi admirate și astăzi.

Informații și recomandări:

  • Ia apă la tine.
  • Dă-te cu SPF și nu uita să ai o pălărie pe cap!
  • Respectă regulile de conservare și nu atinge monumentele. Este un loc sacru pentru cultura greacă.
  • Respectă țestoasele care mișună prin iarbă, sunt protejate.
  • Biletele (10 eur/adult în 2023) se pot achiziționa online de pe site-ul oficial sau de la fața locului (va fi aglomerat la casa de bilete doar dacă te sincronizezi cu vreun autocar).
  • Intrarea e inculsă în COMBINED tiket.

13:30 – 15:00 Pauza de prânz

Gustă din preparatele grecești la o tavernă cu priveliște spre trecut. Mie mi-a plăcut la Taverna Akropoli – au kebap, pește și bere locală la draft. Bineînțeles, ai o serie de alte variante în zona istorică.

15:00 – 16:00 Agora Romană

Agora Romană a fost fondată în epoca romană, după cucerirea Atenei de către generalul roman Sulla în anul 86 î.Hr. De-a lungul secolelor, a evoluat pentru a deveni un centru vital pentru comerț, discuții politice și activități comerciale. Aici, grecii și romanii, împreună cu alte grupuri etnice, se întâlneau pentru activități cotidiene: comerț, dezbateri, socializare. Aici se aflau și temple dedicate diferiților zei romani și greci, precum și băi publice, piețe și locuri de adunare. Dar cu trecerea timpului și schimbările politice, Agora Romană a suferit modificări semnificative. În perioada bizantină, mulți dintre zeii romani au fost înlocuiți cu sfinți creștini, iar locul a devenit un centru aproape exclusiv religios. Templele au fost convertite în biserici, iar viețile atenienilor au continuat să se desfășoare într-o formă diferită.

▲ Poarta Athena Arhegetis a servit drept intrare monumentală în Agora Romană. Situată în partea de vest a agorei, e o superbă operă de artă, are un relief detaliat care ilustrează momente din istoria Atenei.

▲ Turnul Vânturilor poate fi considerat prima stație meteo din lume. Construit în sec. I î.e.n. de Andronicus al Cyrrhus, un astronom și inginer, avea o arhitectură distinctivă și inovatoare. Cu ceasuri solare, clepsidră cu apă și, atenție… amenoscop pentru direcția vântului! Are opt fațade dedicate personajelor mitologice asociate cu cele opt direcții ale vântului. Acoperișul turnului avea o deschizătură centrală prin care era vizibil cerul și constelațiile, astfel încât se putea observa poziția Soarelui și a stelelor. Unul dintre aspectele notabile ale Turnului Vânturilor este clepsidra sa, care era alimentată cu apă prin intermediul unui sistem ingenios de conducte. Apa curgea într-un recipient și măsura timpul în funcție de nivelul său. Acest mecanism a permis oamenilor din antichitate să monitorizeze și să înregistreze timpul cu precizie.

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

▲ Propylonul Estic a fost construit în secolul I î.e.n., în timpul domniei împăratului Augustus (27 î.e.n. – 14 e.n.). Acesta a reprezentat unul dintre numeroasele proiecte de construcție și renovare inițiate de Augustus în Atena pentru a-și consolida influența și pentru a marca renașterea orașului sub dominația romană. Avea coloane corintice, frontoane decorate și reliefuri sculptate din care se mai păstrează o parte.

Tot în acest complex, vei observa ceva care nu se încadrează în timp: Moscheea Fethiye. Construită în secolul al XV-lea, în timpul dominației otomane asupra Atenei, moscheea a fost inițial un loc de cult islamic. Ulterior, a fost convertită în biserică catolică de către venețieni în 1687, dar această transformare a fost de scurtă durată. Din cauza distrugerilor suferite în timpul războiului, majoritatea structurii originale a fost demolată și înlocuită cu o nouă clădire în 1690. Moscheea a continuat să aibă diverse destinații de-a lungul timpului, fiind folosită ca biserică, școală, cazarmă militară și brutărie. În 1935, clădirea a fost restaurată pentru a elimina adăugirile recente și a fost utilizată pentru depozitarea de artefacte arheologice până când guvernul grec a ordonat restaurarea sa completă în 2010. Clădirea a fost restaurată și redeschisă publicului în 2017. Astăzi, Moscheea Fethiye reprezintă nu doar o parte importantă a istoriei Atenei, ci și un exemplu al transformărilor culturale și istorice prin care a trecut orașul de-a lungul secolelor.

Informații și recomandări:

  • Ia apă la tine.
  • Dă-te cu SPF și nu uita să ai o pălărie pe cap!
  • Poartă încălțăminte confortabilă, rezistentă la praf.
  • Respectă regulile de conservare și nu atinge monumentele. Este un loc sacru pentru cultura greacă.
  • Biletele (8 eur/adult în 2023) se pot achiziționa online de pe site-ul oficial sau de la fața locului (va fi aglomerat la casa de bilete doar dacă te sincronizezi cu vreun autocar).
  • Intrarea e inculsă în COMBINED tiket.

16:00 – 19:00 Siestă grecească

Profită de vremea toridă ca să te odihnești, poate chiar să ațipești. Fă un duș rece și pregătește-te pentru seară.

19:00 Cină tradițională în Centru

Du-te direct la Monastiraki. Plimbă-te pe străzi. Intră în magazinele de suvenire ale artizanilor locali. Bucură-te de atmosferă. Apoi, mergi la una dintre tavernele cu muzică grecească live și decide ce bunătăți locale mai încerci. Ia vin la carafă. Comandă halva, o prăjtură grecească diferită față de ceea ce-ți imaginezi. Recomandarea mea este să mergi la tavernele tradiționale din Piața Dimopratiriou.

Informații și recomandări:

  • E bine să verifici meniul înainte să te așezi. Prețurile, dar și preparate variază.
  • Ai grijă la hoții de buzunare.
  • Sunt foarte mulți cerșetori care te vor deranja de la masă. Vor bani, nu mâncare. Sunt foarte mulți vânzători ambulanți, unii insistenți. Așa că încearcă să eviți mereu primul rând de mese de la stradă pentru că sunt cele mai expuse.

Ziua 2

08:00 – 09:00 Mic Dejun

Poți lua micul dejun chiar pe străduțele din jurul intrării la muzeu. Recomandări aici, aici și aici.

09:00 – 12:00 New Acropolis Museum

New Acropolis Museum , deschis în 2009, este un muzeu de referință la nivel mondial: găzduiește o colecție impresionantă de artefacte, statui, basoreliefuri și obiecte de ceramică din Grecia Antică, punând un accent deosebit pe comorile descoperite pe Acropolă.

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

Muzeul este poziționat strategic, la poalele Acropolei, și a fost proiectat pentru a se conecta vizual și tematic cu Acropola. Una dintre cele mai evidente caracteristici este designul asemănător cu Parthenonul –  dimensiuni și proporții care reflectă Monumentul, inclusiv o fațadă principală cu coloane dorice. Iar colecțiile expuse urmează logica Acropolei:

– sub muzeu există săpături arheologice, iar pardoselile de sticlă îți permit să vezi trecutul (muzeul a fost ridicat pe ruinele Sanctuarului lui Asclepios, care au fost puse foarte bine în valoare;

– la parter, în timp ce urci panta ce amintește de cea pe care ai urat-o ieri spre Acropole, vei găsi obiectele descoperite în urma săpăturilor arheologice;

– la etajele 1 și 2, vei călca pe urmele istoriei Acropolei, din secolul al V-lea î.e.n. până la sfârșitul perioadei Antichității, în timp ce te minunezi de perfecțiunea sculpturilor de marmură expuse, de cât de vechi sunt unele exponate și de cât de ciudate sunt altele:

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

– la ultimul etaj, găsești Galeria Parthenonului, una dintre cele mai cunoscute atracții de aici: găzduiește fragmente ale frizei originale a Parthenonului, deci ai o imagine detaliată și aproape completă asupra evenimentelor mitologice și ceremoniilor religioase ale vechilor greci.

Sălile imense cu pereți de sticlă îți oferă priveliști deosebite spre Acropolă, consolidând legătura dintre aceste două locuri de importanță majoră în cultura greacă.

Informații și recomandări:

  • Biletele (20 eur/adult în 2023) se pot achiziționa online de pe siteul muzeului sau de la fața locului.  Ține cont că este un muzeu foarte aglomerat. Îți recomand să le iei online, ca să poți să-ți selectezi ziua și slotul orar, fără să ai surprize la fața locului că a atins capacitatea maximă de persoane. Este ideal să fii aici la ora deschiderii, 09:00; sau cât mai târziu, la ora 20:00, muzeul fiind deschis pe programul de vară pânp la ora 22:00. Eu mi-am cumpărat biletele cu două săptămâni înainte de vizitare.
  • Muzeul nu este inclus în COMBINED ticket, acela fiind dedicat doar siturilor arheologice.
  • Muzeul are garderobă și cafenea.
  • Ai grijă la traseul de vizitare al muzeului, este marcat pe panouri. La etajul 1, ține dreapta pentru ordinea cronologică!

12:00 – 13:30 Prânz

Îți recomand să rămâi în centru pentru prânz ca să ai toate obiectivele la scurtă distanță de mers pe jos.

13:30 – 14:30 Bibiolteca lui Hadrian

În inima orașului, vei întâlni o bijuterie arheologică: Biblioteca lui Hadrian. Acest monument impresionant arată legătuăa strânse dintre Atena și împăratul roman Hadrian, dar și dovada importanței acordate învățăturii și culturii în această perioadă istorică.

Un exemplu remarcabil al arhitecturii romane în Atena Antică, biblioteca a fost construită în timpul domniei împăratului roman Hadrian, care a vizitat Atena pentru a treia oară, în anii 131-132 e.n. și a oferit atunci fonduri pentru a construi un complex cultural. Clădirea ce a fost ridicată acolo era impunătoare, cu o fațadă lungă și coloane corintice magnifice. De-a lungul timpului, biblioteca a fost folosită pentru a găzdui manuscrise și texte importante, creând un centru de învățare și cultură pentru locuitorii Atenei. Hadrian’s Library nu a fost doar o bibliotecă, ci a devenit un complex cultural care includea și spații adiacente: grădini, peristyle (curți interioare), o piață publică și chiar băi romane. Dar acest complex era menit să promoveze educația și schimbul cultural. Era un loc unde oamenii puteau citi, învăța, dezbate și sărbători cultura.

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

Informații și recomandări:

  • Dă-te cu SPF și nu uita să ai o pălărie pe cap!
  • Poartă încălțăminte comodă și rezistentă la praf.
  • Respectă regulile de conservare.
  • Respectă țestoasele care mișună prin iarbă și pe situri, sunt protejate.
  • Biletele (6 eur/adult în 2023) se pot achiziționa online de pe site-ul oficial sau de la fața locului (în general, nu este aglomerat).
  • Intrarea e inculsă în COMBINED tiket.

14:30 -16:30 Siestă grecească

Știu că te visezi odihnindu-te la răcoare, pe salteaua confortabilă de la cazare… 🙂 Pregătește-te pentru o seară lungă!

16:30 – 19:00 Muzeul Național de Arheologie

Pe lângă monumente istorice superbe, Atena găzduiește și un adevărat tezaur al istoriei sale: Muzeul Național de Arheologie – unuol dintre cele mai imporante și mai mari muzee ale lumii dedicate Greciei Antice! Locul îți va oferi o perspectivă profundă în lumea străveche a Greciei, printr-o colecție impresionantă de artefacte și exponate (aproximativ 11.0000 de obiecte ce provin din Grecia, Egipt, Italia, Cipru și alte regiuni) care cuprind mii de ani de istorie și cultură greacă. Nu te mira când vei vedea obiecte datate cu anul 6000 î.e.n.

Muzeul impresionează cu varietatea și mărimea colecției sale. Are artefacte din epoci diferite, de la epoca bronzului și arhaică la perioadele clasică și elenistică, și până în perioada romană și bizantină. Printre cele mai notabile colecții se numără. Vei găsi o impresionantă colecție de sculpturi antice, inclusiv celebrele statui ale zeilor și eroilor greci. Vei admira artefacte ale civilizațiileor Minoică, Micenienă și Cicladică. Vei fi uluit în fața tezaurelor antice (bijuterii, monede și obiecte din aur și argint).  Vei afla mai multe despre faimoasa insulă Santorini, un punct arheologic extrem de inportant al Greciei.

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

Informații și recomandări:

  • Biletele (12 eur/adult în 2023) se pot achiziționa online de pe site-ul oficial sau de la fața locului (în general, nu este aglomerat la deschidere și seara).
  • Muzeul nu este inclus în COMBINED ticket, acela fiind dedicat doar siturilor arheologice.
  • Muzeul are garderobă și cafenea.

19:00 Cină și turul barurilor

Pentru cină, îți recomand un loc nu departe de Muzeul Național de Arheologie – chiar la metrou Victoria, am descoperit cel mai bun loc pentru a mânca diverse feluri de gyros și souvlaki – preferatul nostru a fost covered gyros, cu multă brânză, de pui sau de porc, pentru una sau două persoane. Absolut delicios!

De aici, ia mertoul direct spre centrul Atenei, unde ai o serie de rooftop bars (uite unul interesant aici), tocmai bune pentru a savura un cocktail cu view, apoi să abordezi priveliștile de la următorul. Dincolo de acestea, vei găsi băuturi de calitate și la streets bars (și aici am o recomandare faină aici și o altă sugestie aici).

Ziua 3

08:00 – 09:00 Mic dejun

Indiferent de unde preferi să iei micul dejun în această dimineață, trebuie să ajungi apoi la Metrou Syntagma. Sau să găsești un local chiar acolo pentru ceva bun. În această zonă, sunt adunate patru obiective. Pentru o economie serioasă de pași, efort și de transport, preferința mea a fost să le abordez în ordine, succesiv.

09:00 – 10:30 Grădinile Naționale ale Atenei

Îți propun să îți începi dimineața lejer într-o oază a naturii, departe de agitația urbană. Printre țestoase și printre sute de papagali verzi, mereu puși pe joacă. Printre palmieri și arboli seculari. Printre rațele și lebedele de pe lac. Printre alei întortocheate și poduri pitorești.

Grădinile Naționale ale Atenei au fost create în 1840, sub domnia regelui Otto al Greciei. Grădinile au fost deschise publicului în 1923 și au devenit un loc de relaxare și recreere pentru atenieni. Ocupă o suprafață de aproximativ 15,5 hectare și găzduiesc o varietate impresionantă de plante și arbori. Peisajul variază de la zone cu ierburi și flori la pajiști deschise și copaci bătrâni. Aici, vizitatorii pot admira o diversitate de specii de plante, multe dintre ele endemice sau rare. Grădinile au fost proiectate și pentru a servi și ca sursă de învățare, oferind informații despre plante și peisaje naturale. Statuile și monumentele prezente în grădini aduc un omagiu personalităților istorice și culturale ale Greciei.

Informații și recomandări:

  • Intrarea este liberă.
  • În timpul sezonului estival, sunt organizate concerte în aer liber, proiecții de filme și evenimente culturale.
  • Nu hrăni țestoasele și păsările cu pâine și pufuleți!

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Cory Matei (@corymatei)

10:30 – 11:30 Școala (Liceul) lui Artistotel

Puțini știu că Aristotel a fost nu doar unul dintre cei mai mari gânditori ai antichității, ci că a condus un loc cu adevărat special care a devenit un centru important de cunoaștere și învățare în Atena Antică. Aristotel a înființat propria sa școală (cunoscută și sub numele de „Peripatetic School”) în 335 î.e.n. și a predat aproximativ doisprezece ani – cea mai productivă perioadă a vieții sale. Acest loc a fost nu doar un centru de studii filozofice, ci și un loc în care s-au desfășurat lecții asupra unei game variate de subiecte. A fost un loc îcare promova cercetarea științifică și gândirea rațională. Aristotel și discipolii săi au influențat domenii precum filozofia, științele naturale, etica, politică și retorica. Aici s-au discutat și dezvoltat unele dintre cele mai importante concepte filozofice și științifice ale antichității. Unul dintre cei mai cunoscuți discipoli ai săi a fost Alexandru cel Mare, care a studiat aici timp de aproximativ trei ani.

Informații și recomandări:

  • Dă-te cu SPF și nu uita să ai o pălărie pe cap!
  • Poartă încălțăminte comodă și rezistentă la praf.
  • Respectă regulile de conservare.
  • Biletele (4 eur/adult în 2023) se pot achiziționa online de pe site-ul oficial sau de la fața locului (în general, nu este aglomerat).
  • Intrarea e inculsă în COMBINED tiket.

11:30 – 12:30 Stadionul Panathenaic

Stadionul Panathenaic din Atena este locul de nașterii al Jocurilor Olimpice Moderne. Aici, istoria și sportul se întâlnesc într-un mod grandios. Acesta este cel mai vechi stadion din lume construit exclusiv din marmură și a fost reconstruit în forma sa actuală în 1896 pentru a găzdui prima ediție a Jocurilor Olimpice Moderne din același an. Cu toate acestea, originea stadionului datează din secolul al IV-lea î.e.n., când a fost construit de către oratorul și generalul grec Lycurgus.

Stadionul Panathenaic are o arhitectură impresionantă, iar marmura albă îi dă un aspect atemporal. Construit într-un stil clasic elen, stadionul dispune de un ”U” al locurilor pentru public pe 50 de rânduri, care pot găzdui aproximativ 50.000 de spectatori. Are o pistă lungă de 204,07 metri, o dimensiune specificată de către Herodot în Antichitate.

Astăzi, Stadionul Panathenaic este deschis pentru public și oferă o experiență interesantă. Poți explora pistele, poți urca pe ultimul rând pentru o privire de ansamblu a construcției poți merge prin tunel – vei ajunge la camerele expoziționale ce-ți prespntă istoria sportului olimpic. Vei vedea toate posterele jocurilor olimpice, dar și torțele aferente.

Informații și recomandări:

  • Dă-te cu SPF și nu uita să ai o pălărie pe cap!
  • Biletele (10 eur/adult în 2023) se pot achiziționa online de pe site-ul stadionului sau de la fața locului (în general, nu este aglomerat).
  • Stadionul nu este inclus în COMBINED ticket, acela fiind dedicat doar siturilor arheologice.

12:30 – 13:30 Templul lui Zeus Olimpianul

Templul lui Zeus Olimpianul, cunoscut și sub numele de Olympieion adăpostește povestea unui zeu și a unei construcții care au impresionat lumea de atunci. Construcția templului a început în aproximativ 515 î.e.n. în cinstea lui Zeus Olimpianul, una dintre cele mai importante divinități ale panteonului grec. Deși mai mulți conducători și împărați au contribuit la construcția acestui templu masiv, abia Împăratul Hadrian l-a finalizat, în anul 132 e.n. Era unul dintre cele mai mari și mai impreionante temple din lumea antică: avea 104 coloane dorice gigantice care îl înconjurau, de 17 metri înălțime,  ceea ce le face unele dintre cele mai înalte coloane din lumea antică. Astăzi se mai păstrează doar 15 coloane.

Informații și recomandări:

  • Ține cont că templul este în restaurare, adică înconjurat de schele. Abia în decembrie 2023 va fi gata prima coloană.
  • Dă-te cu SPF și nu uita să ai o pălărie pe cap!
  • Poartă încălțăminte comodă și rezistentă la praf.
  • Respectă regulile de conservare.
  • Biletele (8 eur/adult în 2023) se pot achiziționa online de pe site-ul oficial sau de la fața locului (în general, nu este aglomerat).
  • Intrarea e inculsă în COMBINED tiket.

13:30 – 15:00 Prânz

Alege un prânz deosebit, la unul dintre restaurantele cu priveliște. The Athens Gate Roof Top Restaurant, Electra Roof Garden Restaurant, Point- A Bar And Restaurant, Sin Athina, Hytra și Thea Terrace Bar sunt doar câteva dintre opțiunile minunate pe care le ai la dispoziție.

15:00 – 17:00 Siestă grecească

Pauzp pentru odihna de după-amiază. 🙂 Ațipire plăcută!

17:00 – 19:00 Kerameikos sau Muntele Lycabettus

Ultimul obiectiv din city break-ul atenian, îl voi lăsa la alegere: cel mai mare cimitir antic din regiunea Attica SAU cel mai înalt punct de belvedere din Atena.

Kerameikos este cel mai mare și cel mai vechi cimitir al Atenei. Situat în partea de nord-vest a orașului, numele său derivă de la cuvântul grecesc „keramos,” care înseamnă lut sau ceramică – numele vine de la întreaga zonă, celebră în antichitate pentru atelierele de ceramică. Kerameikos ca necropolă, adăpostea pentru odihna de veci oameni de toate clasele sociale, de la simplii cetățeni până la eroii și marii oameni de stat. Mormintele erau adesea decorate cu sculpturi și monumente, oferind o priveliște impresionantă asupra vieții și morții în Atena Antică – plimbarea prin zona verde și liniștită oferă în sine o experiență aparte. Una dintre cele mai interesante structuri din Kerameikos este Poarta Dipylon, construită în secolul V î.e.n., cu rol semnificativ în ceremoniile funerare. Poarta Dipylon este decorată cu reliefuri care prezintă scene mitologice și funerare. Apoi, mai ai și Muzeul Kerameikos, care prezintă o varietate de exponate, inclusiv sculpturi funerare, vase, bijuterii și alte artefacte găsite în zonă.

Informații și recomandări:

  • Dă-te cu SPF și nu uita să ai o pălărie pe cap!
  • Poartă încălțăminte comodă și rezistentă la praf.
  • Respectă regulile de conservare.
  • Biletele (8 eur/adult în 2023) se pot achiziționa online de pe site-ul oficial sau de la fața locului (în general, nu este aglomerat).
  • Intrarea e inculsă în COMBINED tiket.

Muntele Lycabettus se ridică în mijlocul Atenei, este cel mai înalt vârf din oraș (277 de metri deasupra nivelului mării) și oferă o perspectivă uluitoare asupra orașului și a împrejurimilor sale. Numele său provine din cuvântul grecesc „Lykavittos,” care înseamnă locul lupilor, și legenda spune că era locul în care lupii se adunau târziu în noapte. Vârful era apreciat și în era navigatorilor, fiind un reper. Iar una dintre cele mai mari atracții ale colinei este priveliștea sa uimitoare. De pe vârf, ai o panoramă spectaculoasă asupra Atenei și a zonei metropolitane înconjurătoare. De-a lungul zilei, poți admira acoperișurile și străzile aglomerate ale Atenei, iar seara, orașul devine un spectacol de lumini care îți taie răsuflarea. Totodată, acesta este un loc preferat pentru cei care doresc să asiste la un apus romantic deasupra Atenei.

 

Ver esta publicación en Instagram

 

Una publicación compartida por Athens APP (@athens.app)

Informații și recomandări:

  • Poartă încălțăminte comodă și rezistentă la praf.
  • Pentru a ajunge pe vârful muntelui, poți alege să faci o scurtă plimbare pe jos sau să folosești funicularul care te duce direct în vârf.
  • Funicularul costă 7 eur/adult/cursă sau 10 eur/adult/dus-întors și circulă la 30 de minute și mai des când e aglomerat. Biletele de achiziționează de la ghișeu.

19:00 Ultima cină tradițional grecească

Nu uita să te delectezi cu pește și fructe de mare, grecii au niște mâncăruri delicioase și la acest capitol! Recomand Creveții Saganaki, cu roșii și feta, un deliciu!

Cum te miști prin Atena

ABONAMENT TURISTIC PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC. Îndată ce ajungi la aeroport și te duci la ghișeul de bilete de la metrou, nu cere călătoria spre centru (cea de 9/eur), ci cere abonamentul turistic. Costă doar 20 eur/persoană, include călătoria dus-întors cu metroul din aeroport în centrul orașului (asta înseamnă deja 18 eur) plus călătorii nelimitate de metrou și autobuz pe raza Atenei (plătită individual, călătoria este 1,5 eur). Pass-ul este valabil 72 de ore din momentul activării. 

  • Călătoria de la Aeroport până la Monastiraki, cu metroul, durează aproape o oră.
  • Metrourile vin destul de rar (13 – 25 mins) chiar și atunci când e aglomerat.
  • Autobuzele circulă bine, la intervale decente.
  • Toată zona de centru este accesibilă la pas, chiar dacă stațiile de metrou sunt dese.

Să ai o vacanță plină de experiențe de neuitat!

Corina Matei

„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *