Cu doar jumătate de oră întârziere – potrivit programului nostru – ajungem la granița cu Iordania, în zona Eliat. Cu Marea Roșie în depărtare, nerăbdare de a vedea una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne, Petra, și cu niște agitație în vârful picioarelor pentru că nu rezervasem în prealabil transport și nu știam exact cum vor merge lucrurile, ajungem la primul ghișeu.

„Noi trecem granița?” ne întreabă Alina. Râdem nițel, glumim și mergem mai departe, că știam că are totuși pașaportul la ea, chiar dacă nu-l găsește din prima încercare. Permisul l-a lăsat acasă, că a omis chiar și că vom închiria o mașină. Totul surprinzător, nimic plictisitor! Alina e pentru noi acea sursă de umor involuntar, care reușește să ne facă să râdem copios chiar și în cele mai stresante, tensionate sau serioase momente ale vacanței noastre nebune. Că da, au existat câteva, pe care vi le voi dezvălui pe rând în aceste episoade.

Ghișeuri în zig-zag

La primul ghișeu, pe teritoriul israelian, am plătit Passenger Fee în valoare de 30 de dolari. Ne lasă să plătim în orice monedă. Cumpărăm și niște dinari iordanieni la un curs destul de prost, să avem de taxi. Că nu mai avem de unde.

Prezentăm pașaportul și trecem imediat de poartă, pe teritoriul neutru, spre granița cu Iordania. Bate vântul destul de puternic, însă este suficient de cald încât să nu ne deranjeze. Ne oprim la primul ghișeu, unde suntem invitate să ne punem toate bagajele în scanner. Vameșul ne spune să-i prezentăm pașapoartele. Ne spune că suntem frumoase, iar noi, din cauza tuturor stereotipurilor auzite în România, reacționăm ca niște sălbatice, punem mâna pe valize și dăm să plecăm de acolo. Omul nu înțelege nimic. „Ciudatele astea!” -în mintea lui, mai mult ca sigur. Ne urează ședere plăcută și plecăm spre următorul ghișeu.

Prezentăm iar pașapoartele și acordăm un interviu – vai, ce vedete suntem! Scopul călătoriei, bla bla. Mergem la alt ghișeu, unde completăm o foaie cu datele noastre și o semnăm că luăm la cunoștință că vom fi amendate cu 70 JOD dacă părăsim țara înainte de a petrece 3 nopți consecutive aici. În caz că venim cu ștampilă de la un obiectiv, amenda scade la 50 JOD. Asta nu e răpire? În fine. Începem să ne enervăm deja, se face târziu.

Alt ghișeu, unde ne dă câte un cod de bare. Apoi altul, unde ni se eliberează un permis de ședere și ni se ștampilează pașaportul. Stăm mult până ne scanează documentele și ne gândim cât de ușor sunt create o groază de posturi degeaba. Un sistem aparent comunist, fiecare trebuie să facă ceva. Gata! Pare că am terminat, așa că ne punem toate actele, foile și permisele în genți. Plecăm deja destul de sătule de stat aiurea (deși eram singurele din vamă!) și dăm să ieșim pe poarta graniței. Îndată, un alt vameș se pune în fața noastră: „Stop! Passports!!!” Aoleu, not again, e a mia oară! Le prezentăm iar, primim iar complimente, iar ne fofilăm și iar sperăm ca de data asta chiar să scăpăm de acolo. Și o tăiem drept spre stația de taxiuri.

Hei, taxi!

Cum ieșim din vamă, taxiuri verzi stau la rând așteptând clienții. Știu bine că nu ai voie să ieși cu mașina din țara mașinilor închiriate, așa că profită la maximum de acest lucru.

„Where do you wanna go to?”, ne întreabă cel ce părea să fie administratorul taximetriștilor autorizați.

„Wadi Musa, Saba’a!”, îi spun.

„Nice, you’ll like it there!”, zâmbește el încurajator.

Ok, ok, asta știm, dar hai să negociem. Ne cere 60 de dinari ca să ne ducă până la hotel. „Too much!” îi zic hotărâtă. Dar sub 56 de dinari (80$) nu am putut să scad cursa oricât am zâmbit eu acolo. Ceea ce mi se părea cam mult după ce mă documentasem și știam niște prețuri de pe Lonley Planet, unde cineva a fost până la Petra, taximetristul l-a așteptat și la-a dus înapoi în Aqaba cu 150 de dolari totul (da, Ioardania e o țară scumpă).

Negociere arăbească de turiști

Nu avem de-ales, acceptăm, ne urcăm în mașină și plecăm. Eu, mult prea vorbăreață din fire, încerc să leg niște discuții cu el, însă engleza lui e foarte slabă astfel încât să-mi poată răspunde. Intrăm pe autostradă în Aqaba, iar peisajul se schimbă complet față de Israel. Palmieri, munții arizi în față și țin să menționez calitatea infrastructurii și aici: autostrăzi ca-n palmă, luminate și bine semnalizate.

Ieșim din oraș și mergem vreo 15 minute, apoi șoferul trage pe dreapta. Ne uimește puțin, neștiind ce se întâmplă de oprim în mijlocul câmpului. „He’s my friend!”, ne spune taximetristul, iese din mașină și se duce să vorbească cu alt taximetrist ce a oprit fix în spatele nostru (cu mașină galbenă, deci neautorizată pentru graniță, ci doar pentru restul teritoriului).

Stăm liniștite și ne facem scenarii în glumă. „Gata, până aici ne-a fost!”, „Sunăm la urgențe sau mai așteptăm să-i dea 10 cămile pe noi?”, „Unde crezi că o să fim diseară?” și alte glumițe de care ne-am ținut ironic toată vacanța.

„Hello, girls, how are you? Hope you’re enjoying Jordan!”, ne spune celălalt taximetrist în timp ce-și pune coatele pe geamul meu (din față), cu un accent foarte bun.

„Haha, gonna make us enjoy it more?”, curioasă eu.

„Here’s the deal”, continuă el. Ne spune că e prietenul lui de la graniță și că putem negocia ca să ne preia el până la Petra. Și ne face o ofertă de 50 de dinari pe cursă. Strâmbăm din nas tacticos deși deja ne vedem în mașina din spate. Și zic că noi ne grăbim, că vrem la Petra… „Ok, ok, I’ll drive fast and I’ll wait for you to do the check-in and I’ll drive you to Petra then. Everything 50 dinars!”

Perfect! În mai puțin de 2 minute eram deja cu toate bagajele mutate, salutându-l pe taximetristul de la graniță căruia noul nostru taximetrist i-a dat cei 50 de dinari pe cursă. Afaceri, na…

Pe drum, noul nostru șofer, pe nume Ali, ne povestește de nevastă, de copii, de regele țării, de iordanieni, de Petra. Întrebăm o sumediene de lucruri și el e dispus să ne răspundă.

„How many wives do you have?”

„Only one and that’s enough!”, râde el. Și apoi ne spune cum Coranul limitează căsătoriile la maximum patru neveste, cum trebuie să le oferi case tuturor și dacă îi dai ceva uneia, trebuie să-i dai și celeilalte. Apoi ne spune că ei s-au modernizat și preferă o singură nevastă și că mai există doar cazuri izolate în care bărbații au două neveste, doar dacă prima nu îi poate face copii. Și așa ne povestește de vărul său, care și-a luat a doua nevastă, că în doi ani prima nu a putut să-i facă moștenitori. Și, imediat după a doua căsătorie, ambele au rămas însărcinate. Acum are 5 copii și e sărac lipit, râdea șoferul nostru.

Printre altele, ne negociem și drumul de întors, că știm că nu avem cum să găsim mâine la ora șase taxi care să ne ducă în Aqaba. Încă 50 de dinari. Deal! Și ieșim și mai bine decât ceilalți în comentariile de pe internet, doar cu 140 de dolari dus-întors + fâțâială de la hotel la Petra și invers și trezit în creierii dimineții.

Unde mâncăm?

Nu mai mâncasem de ceva vreme și stomacurile noastre încep să ne amintească. Nu stau pe gânduri și îl întreb pe Ali: ”Do you know a nice and traditional place to eat?”

”Yeah, sure, in Wadi Musa there are some!”, spune.

Minunat. Mai stă nițel pe gânduri și ne spune că are un prieten care gătește tradițional un fel de mâncare numit Mandi și, dacă vrem, ne poate aranja o cină în munți, în Little Petra, cu un fel de foc de tabără și cu cer înstelat.

Mă uit în spate la Alina și Mădă. Mădă se uită cu ochii mari la noi, Alina e prea calmă și presupun că nu a auzit toată discuția. ”How much?”, întreb. ”Păi 60 de dolari cu tot cu transport, ofertă specială pentru voi trei”, spune el entuziasmat. Mă îndrept iar spre fete:  ”Deci?”/”Păi…cam nu-știu-cum…dar interesant…dar…”

”E departe?” – încerc să aflu de parcă ar conta.

”Cam 20-25 de km în munți”, calculează Ali.

”Ok, e bine, ne duci, ne aduci și stai cu noi acolo! Deal!”, îl asigur eu.

”Na’am! Shalla!”

No bun…

Ajungem la hotelul din Wadi Musa, fix în buricul târgului. Luăm repede bagajele. Proprietara, o englezoaică blondă, zâmbitoare și blândă ne urează bun venit într-una dintre cele mai interesante și frumoase țări ale Orientului Mijlociu.

-va urma-

Vezi aici pozele de pe traseu!

*** Dacă stai măcar trei zile, îți recomand Jordan Pass, un pachet turistic pe care-l poți cumpăra online, menit să-ți facă viața mai ușoară. Adică ai intrările pentru o groază de obiective turistice (ca Petra, Wadi Rum, Cetatea Amman, Pella, Muzeul din Aqaba și muuulte altele) pentru un maximum de 80 de dinari.