Marea Moartă, o experiență unică în lume (VIII)

Ne uităm lung din mașină și nu ne putem decide asupra locului perfect pentru o baie în Marea Moartă…până ce pun o frână sănătoasă: Gata, ăsta e!

Inima bate tare-tare când opresc în spatele altor două mașini închiriate, în locul în care apa se apropie de șosea. Ne dăm jos din mașină și începem să scotocim haotic prin bagaje după șlapi, prosop, costum de baie. Ne chinuim să ne schimbăm în mașină fără să atragem atenția celor din trafic și ne organizăm geanta de plajă…

Baie, dar unde?

Așa, și acum să vă povestesc despre posibilitățile de plutire la Marea Moartă: prima și cea mai preferată de turiști este plaja privată. Adică te duci la un resort, plătești o intrare – am înțeles că e de la 7 euro în sus, te înghesui cu alți turiști (în funcție de sezon/weekend) și cu posibili copii care abia așteaptă să te stropească în ochi în timp ce se joacă. Dar ai avantajul unui șezlong (dacă vrei să stai și la plajă) și unui duș unde să-ți dai jos sarea de pe tine înainte să pleci.

A doua variantă este să cauți un loc drăguț, cu o intrare lină în apă și să profiți de Marea Moartă și de senzația că e doar a ta. Cum te descurci după? O să-ți spun cum am făcut noi…

O plajă doar a noastră

Traversăm cu grijă drumul de mare viteză fără treceri de pietoni. În fața noastră, patru turiști plutesc chiar la malul apei. Ne uităm prin zonă și parcă nu găsim o coborâre spre apă mai puțin abruptă. Dar Mădă ne atrage atenția: „Uitați acolo, e o peninsulă!” Destul de departe, dar am mers până acolo, unde nu era nimeni.Când privim în larg, cu soarele în spatele nostru, apa lacului (da, e lac) e de un albastru tare ce bat spre turcoise. De fapt, fiecare piscină din sud, împărțită prin diguri, are o nuanță de albastru diferită, ceea ce oferă un peisaj extraordinar ce-ți taie respirația. Pe mine una m-a făcut să mă gândesc cât de norocoasă sunt că pot vedea asta chiar în fața ochilor mei.

Marea Moartă la picioarele noastre

Mergem printre bolovanii aduși de torenți dinspre munte de aproape ne sucim gleznele. Dar în sfert de oră călcăm pe cristalele de sare ce au rămas în urma apei ce a scăzut. Sub tălpile noastre, sarea se fărâmă într-un sunet puternic, ca și când am călca pe o plajă de scoici fine ce se sparg în sute de bucăți sub greutatea noastră.

Mă uit spre apă. Peisajul s-a schimbat complet de la lumină. Soarele e în fața noastră acum, iar razele ne dezvăluie fundul lacului plin de bulgări de sare. Culoarea apei extrem de limpede bate spre un verzui-gri, iar vântul ce adie ne ne face să simțim aerul sărat. Ca în salină.

Încerc să pășesc desculță pe plaja de sare, însă nu pot face decât trei-patru pași. „Au! Au, înțeapă! Aoleu!” și mi-am luat papucii în picioare. Cristalele sunt prea ascuțite pentru tălpile mele. Și ține cont că sunt puțin tocite față de cele din apă. Încă de la primul pas, papucul îmi alunecă de sub picior. Nu e deloc ușor să încerc să-i țin în picioare. Pe măsură ce înaintez și apa îmi ajunge la genunchi, îmi e din ce în ce mai greu să îmi mențin echilibrul. Parcă apa asta extrem de uleioasă de la atâta sare, mă împinge. Așa că mă decid să am încredere în toate pozele alea de pe net și mă las pe spate sperând că nu mă înec. Deși sunt la jumătate de metru de fundul apei, plutesc, Ireal, eu, care nu știu să fac nici măcar pluta, stăpânesc – într-un univers paralel – tehnicile înotului.

Prind curaj și încep să mă răsucesc în apă de pe-o parte pe cealaltă. Senzația este de nedescris! Fără să ating sarea, îmi scot șlapii din picioare și improvizez o carte pentru poza-clișeu. Vai, ce bine e! Aș sta aici o zi întreagă doar să plutesc!

Când sarea te omoară

Puțină bălăceală nu strică niciodată, numai că acum, din întâmplare, m-am tăiat rău la mână și capăt un semn de bună purtare. Cred că a usturat atât de tare, că nervii mei au amorțit. Și asta nu e tot. Încerc să ies din apă după mai bine de jumătate de oră de plutit. Mi-e atât de greu să mă sprijin în picioare și să înving din nou gravitația. E ca atunci când sari pe o plasă elastică, apoi încerci să sari pe beton. Evident că mă aleg cu încă o julitură, de data asta superficială și care ustură ca naiba, în genunchi.

Stau nițel la soare, apa se evaporă și îmi rămân pe piele cristale mari de sare. Dacă încerc să mă șterg de apă, mă usuc cu un fel de făină pe mine. Deci cea mai bună idee e să renunț la prosop. După ce mă usuc bine-bine, scutur kilele de sare de pe mine. Abia atunci observ ce piele fină mi-a făcut apa asta, care s-a uscat ca un ulei, în schimb, pe toate hainele noastre.

Noroc cu niște șervețele umede cu care ne-am putut „spăla” pe mâini până la prima benzinărie. Nu de alta, dar nu e tocmai minunat să conduci pe serpentine cu mâinile uleioase pe volanul de plastic lucios 🙂

O poveste și câteva date

Legendele spun că Marc Antoniu a cucerit teritoriul de la Marea Moartă pentru Cleopatra, care observase deja beneficiile pe care le avea apa aceea asupra pielii ei. Așa că și-a construit un fel de spa primitiv ca să vină aici la tratamente de frumusețe, când probabil i se apleca de atâtea băi cu lapte. Mai târziu specialiștii au stabilit că apa de aici conține cele mai multe minerale la un loc de pe toată planeta: cam 26. Despre câteva ei spun că nu se găsesc în ală mare sau în alt lac. Dincolo de efectele de înfrumusețare, apa și nămolul de aici (sub stratul de sare s-a făcut un nămol miraculos) tratează câteva boli de circulație, de piele, disfuncții metabolice, reumatism și întăresc sistemul imunitar. Dovedit!

* Din cauza salinității ridicate (33% – cea mai mare de pe glob) aici nu trăiește nici plantă și nicio vietate.
* Sarea se depune destul de repede pe orice e uitat aici. Am găsit o eșarfă, probabil uitată de vreo turistă, care se lipise atât de tare de sare, că nu am putut să o ridic de pe plajă.
* Are cea mai joasă altitudine din lume, -427 metri.
* E cel mai adânc lac hipersalin: 306 metri.
* Aici sunt peste 300 de zile însorite pe an.
* Ultravioletele au un nivel scăzut.
* Temperatura medie iarna este de 22 de grade.
* Apar are o densitate de 1,24 kg/l, adică este imposibil să te îneci!

-va urma-

Ai pierdut ceva? Nicio problemă, toate episoadele din aventura în Israel și Iordania sunt aici:

Corina Matei

„Cu toții călătorim într-un fel sau altul. La 100 de kilometri de casă sau la peste 10.000. Mai des sau mai rar. Cu siguranță, mereu diferit. De ce călătorim? De dragul de frumos și din curiozitatea de nou. Să simțim, să fugim, să trăim emoții. Să creștem și să ne bucurăm din adâncul sufletului de tot ce are lumea de oferit!”