Aud ceasul ca prin vis. 5:15. Vai, ce-aș mai dormi vreo două ore. Ah, dar azi mergem în Israel la Marea Moartă și o să plutiiim. Gata, sus din pat!

Alina: „Treziți-mă la și 45!” Oho, asta da viteză, nu contest, în timp ce eu și Mădă ne tot ciocnim la chiuvetă, că bolobocul încă nu funcționează la ora asta. Strângem repede bagajele și coborâm la micul dejun, unde mâncăm repede-repete câte un sandviș și halva, care nu e chiar cea mai bună alegere de dimineață.

La revedere, Petra!

Ies în prag la 6 fix, Ali nu e. Când să scot telefonul să-i dau un apel, numai că aud „scâââârț” în giratoriul din vale. Fac un pas în drum să văd mai bine. El era. „Good morning! Sorry, sorry!”, puțin timorat. Râd și arunc bagajele în spate. Ne urcăm în mașină și pornim la drum. Moțăim puțin pe ritmurile arăbești ce se aud din boxe până oprim la o benzinărie după cafea, energizante și ceva prăjiturele ciudate și biscuiți semi-expirați, pe care dăm o avere (17 dinari = 100 lei, nu mai căuta). Reușim să ne trezim și ne întindem iar la vorbă cu șoferul nostru. De data asta, am primit cursuri de arabă, pe care le-am înregistrat, ca nu cumva să omitem ceva. Avem un curs de formule uzuale și un curs de numărat până la 10 pe care le poți asculta din curiozitate. Enjoy 🙂

De câte ghișee e nevoie ca să treci granița?

Ali ne lasă în fața graniței (deși nu avea voie să oprească acolo) la ora 8:10. Perfect! Suntem in time. Hai să ne luăm mașina și să plecăm spre Masada și Marea Moartă! De data asta găsim încă trei turiști în vamă. Wow, ce aglomerație! 😀 Suntem cu pașaportul în mână și deja știm că așa trebuie să-l ținem până ne vedem în mașină. Experiența de ieri și-a spus cuvântul.

Trecem de poarta principală, mergem la primul ghișeu, la al doilea, la al treilea. Abia aici ne cere foaia ștampilată și ne eliberează o fițuică. Ne trimite la ghișeul anterior. Aici trebuie să plătim 40 de dinari. „Ah, nu e 50? Ce bine!”, ne bucurăm noi repede. Plătim acolo și ne trimite la alt ghișeu, unde ni se mai cer 30 de dinari. Nici nu termină de pronunțat nenea ăla „thirty dina…”, că Mădă îl ia la niște palme verbale și îl ucide mental în 2 secunde de 10 ori în 7 feluri diferite: „Whaaat? 30? We already payed 40!” și o văd cum se abține la un „Are you fukin’ crazy, I kill you now!”. Eh, era vorba de câte 10 dinari de persoană, dar…greșeala lui de exprimare în fața a trei tipe care își cam pierd răbdarea.

Știți vorba aia cu „nu zice hop până nu sari gardul!”? cam așa și la noi. Dar, ca toată lumea să aibă de muncă în vamă, amenda se încasează pe bucățele, că de. Apoi, cu chitanțele de amendă plătite, mergem iar la ghișeul 3 ca să ne elibereze permisele de ședere. A durat efectiv o mie de ani până ne-a semnat foile. Nu înțelegeți greșit, noi stăm și așteptăm să se miște un nene cu scanatul, printatul și ștampilatul unei amărâte de foi. Ok, ne mai irită nițel, da?

De câți nervi e nevoie ca să treci granița?

Scăpăm din vama iordaniană. E ora 9. Yeey, răsuflăm ușurate fără să ne treacă prin cap ce ne așteaptă! La vama israeliană ne așteaptă o soldată la poartă care ne verifică pașapoartele și ne ghidează să intrăm la control. O întreb unde e toaleta și îmi spune că nu am voie să mă duc până nu trec de controlul de securitate. Whaaaat? Nu m-am uitat de dimineață în oglindă, dar sunt sigură că nu arăt a teroristă.

Intrăm, o altă femeie ne zice să ne punem bagajele pe bandă. Ne verifică îndelung pașapoartele mie și Mădălinei. Când se uită la al Alinei, o cheamă și pe soldata de afară. Vorbesc între ele, apoi o iau pe Alina la întrebări în legătură cu numele de familie. Spune că e numele după soț. O întreabă cum o chema înainte și unde e soțul. „Sunt divorțată!”, zice Alina, uitându-se lung la noi și la ele. Nu înțelege nimeni ce se întâmplă.

Apoi multe întrebări cu „unde stai, ce meserie ai, unde ți-ai cunoscut fostul soț”. Aveam fețe de WTF, unele dintre întrebări erau mult prea personale și nu aveau nicio legătură cu securitatea. Parcă tocmai ce comisesem o crimă și polițistele erau fericite că ne-au prins…numai noi nu ne prindeam. Am petrecut ceva timp acolo până s-au săturat să tot pună întrebări, că Alina le-a răspuns la toate. Și nu acesta este locul pentru interviurile de la graniță, apropo!

Ieșim și mergem afară la ghișeu, unde trebuie să ni se elibereze permisele de intrare în țară. Mergem toate la ghișeu, iar tipa în uniformă ne spune să stăm pe rând. O mișcare total neinspirată, o lăsăm pe Alina la ghișeu. Alina, bulversată și care nici nu se trezise bine.

Eu nu știu nimic

„Unde ați fost?, De ce?, Doar voi trei?, De ce doar voi trei? De unde vă cunoașteți?, Ce ați văzut?, Aveți prieteni în Iordania?, Sigur nu cunoașteți pe nimeni?, Cine ți-a făcut bagajele?, În ce domeniu lucrezi?, La ce companie? Poți să scrii numele companiei pe foaie? etc”. Alina se descurcă până într-un punct.

„Și, unde mergeți acum?”, întreabă vameșa*.

Alina se întoarce spre noi: „Unde mergem?”

„Masada!”, zic eu.

„No, just you must answer”, spune tare vameșa.

„Masada!”, răspunde Alina.

„And where are you staying tonight?”, vameșa.

„Unde stăm?”, Alina se întoarce iar în spate.

”Jerusalim”, eu.

„Just you, girl!”, ridică tonul și mai mult vameșa.

”Jerusalim!”, răspunde Alina încântată.

„When are you leaving the country?”, mai încearcă vameșa, nervoasă.

„Când plecăm?”, Alina repede în spate.

„Luni”, deja îmi face plăcere dialogul ăsta.

„Just you, you answer, you alone!, disperată femeia de la ghișeu.

„On Monday”, răspunde Alina cu toată seninătatea și inocența posibilă.

Văzând că nu o poate scoate la capăt cu ea, îi cere rezervările și biletul de avion. Evident, astea sunt la mine. Nici asta nu-i convine și o mai ține pe Alina la ghișeu vreo juma de oră. Numai fluturași nu a pus-o să deseneze și cred că a ratat mărimea pantofului. În rest, nimic.  Eu deja îmi pierd răbdarea și asta se vede imediat pe fața mea și se aude cum bat din picior.

Ah, de ce n-ai zis de la început?…

Urmez eu. Se mai deschide un ghișeu lângă, unde se duce Mădă. Iar cu prima serie de întrebări, ba bine că a ajuns repede la partea cu unde lucrez. „În presă!” Un Ups vizibil, pe fața ei. „Can I see your badge?”, se ține pe poziție. „Sure!”, îl scot și i-l înmânez mândră. Mă întreabă despre ce scriu și unde public. Îi zic în mare ce fac ca travel journalist și travel blogger. Un zâmbet larg apare pe fața ei până atunci rece și de neclintit. Mă întreabă și despre ce o să scriu de aici și îi zic, lejer, că despre toată experiența trăită (muhahaha).

Se interesează și ce mai vizităm, în timp ce pune foile cu rezervări în ordine ca să mi le dea înapoi și printează permisul. În același timp, la ghișeul de lângă, Mădă e întrebată în ce domeniu lucrează. Spune ”Drugs!” 😀 Acum chiar mă aștept să nu mai plecăm din vamă niciodată! Dar interviul ei e întrerupt de vameșa din fața mea, care îi spune ceva colegului din fața Mădălinei. Încă niște schimburi de replici și doar că aud cuvintele magice: „Nave a nice trip!”, pentru amândouă. Și în sfârșit mă duc și eu la toaletă înainte să mor intoxicată!

Oh my God, nu puteam să fac asta de la început și să scutim o oră?? Și uite cum vrei să faci BUM! De nervi, de program dat peste cap, de timp pe care aș fi vrut să-l petrec în altă parte. E aproape 10 și jumătate când ne urcăm în mașina noastră. Nu plecăm cu scârț, că suntem pe pietre și nisip, dar lasă Mădă lejer un nor de praf în spate.

-va urma-

Ai pierdut ceva? Nicio problemă, toate episoadele din aventura în Israel și Iordania sunt aici:

• ISRAEL DE LA NORD LA SUD ȘI DE LA VEST LA EST (EP 1)
• ATACUL STRUȚULUI, COARNE ONDULATE ȘI PSEUDO-ZEBRE LA YOTVATA NATURAL RESERVE (EP 2)
• TAXIMESTRISTUL DIN IORDANIA NE-A NEGOCIAT…ÎN FAVOAREA NOASTRĂ! (EP 3)
• PETRA. ORAȘUL ROZ, O MINUNE A LUMII MODERNE (EP 4)
• CINĂ LA FOC CU IORDANIENII, LA ADĂPOSTUL MUNȚILOR STÂNCOȘI (EP 5)
• Și, mai ales, în National Geographic!

*Potrivit DEX, nu există forma de feminin a cuvântului vameș, însă am preferat să o folosesc de dragul textului ca cea mai scurtă formulare. Una e să țipe la tine un vameș, și alta o vameșă. 🙂