Bine ai venit în Hà Nội (Hanoi), capitala fascinantului Vietnam! Aici vei descoperi o altă lume, pe care nu te vei sătura să o explorezi și inevitabil o vei adora. De la farmecul localnicilor, istoria încărcată, muzeele bine conturate, templele vechi și impunătoare până la bucătăria delicioasă, fructele proaspete și prețurile hainelor, totul se va transforma în câte o experiență de neuitat!
Hà Nội e nici cel mai mare și nici cel mai aglomerat oraș al Vietnamului, chiar dacă, după câștigarea războiului de către Vietnamul de Nord împotriva Vietnamului de Sud a devenit capitală comună, în 1976. Astăzi este un oraș cochet în care se remarcă influențele franceze și chineze, care se împletesc frumos cu tradiția locală.
Primul impas
Dincolo de faptul că nu vei știi ce să comanzi de mâncare sau ce obiecte de artizanat să cumperi mai întâi, în primul rând te vei bloca…la trecerea de pietoni. Pentru mine, care nu am mai avut contact cu lumea asiatică înainte, a fost un adevărat șoc să văd că nimeni nu oprește la trecere, care e pur și simplu inutilă. Că e vorba de șoferi de mașini sau scutere – cele mai numeroase mijloace de transport aici – toți te vor claxona și ocoli. Da, pregătește-te să ajungi în mijlocul drumului și să-ți calculezi cu grijă fiecare pas, să anticipezi dacă scuterul care vine cu viteză te va ocoli prin față sau prin spate. Dar după ce te obișnuiești psihic cu asta, nici nu o să te mai asiguri!
Oraș de luat la pas
Încă de când am ajuns în Hanoi, parcă am primit o invitație la plimbare în Centrul Vechi. Străzile pline de vânzători cu pălării tradiționale, muzica ce se auzea din localuri, dezordinea de pe tarabe, ceaiurile cu miros îmbietor și condimentele colorate greu de identificat, razele soarelui ce ajungeau pe trotuar printre frunzele arborilor ce-și împleteau rădăcinile aeriene cu trunchiul îmi păreau irezistibile. Am ales repede mâncare de stradă (creveți cu legume și orez, la vreo 3 dolari cu tot cu băutură), după care am petrecut ore în șir pe străzile vechiului oraș. Ce ai de făcut aici?
Du-te la Watter Puppet Show, o tradiție vietnameză ce datează din secolul XI. Nu trebuie să știi limba, scenetele sunt legate de viața cotidiană a țăranilor localnici și sunt extrem de sugestive. Rezervă-ți dimineața bilet pentru seara, ca să prinzi loc în primele rânduri. Intrarea e doar 4 dolari.
Vizitează Templul Muntelui de Jad Ngọc Sơn, aflat în nordul lacului Hoàn Kiếm. Templul a fost dedicat filosofilor confucieni și taoiști.
Fă o plimbare de seară pe malul lacului Hoàn Kiếm. Vei întâlni localnici care fac yoga, alții care vor încerca să te impresioneze cu diferite jocuri și alții care își expun obiectele de artă lucrate manual.
Nu te feri de mâncarea de stradă. Totul este proaspăt! Mai mult, alege să stai pe un scăunel pe trotuar și savurează și o bere locală în timp ce studiezi agitația ordonată a orașului.
Marile muzee
Nu te poți duce într-un oraș nou fără să încerci să-i afli tainele. Puțină istorie, tradiție și cultură vor face întotdeauna diferența experienței trăite!
Muzeul Ho Chi Minh este cel mai reprezentativ muzeu al capitalei. Într-o țară comunistă, cultul personalității încă se practică, iar Ho Chi Mihn a fost liderul revoluționar, care a pus bazele practic Republicii Democrate Vietnameze (Vietnamul de Nord) în 1945. De atunci, a fost președintele țării până la moartea sa, în 1969.
Muzeul Femeii Vietnameze m-a uimit să-l găsesc pe hartă. Deși este deschis încă din 1995, nu este deloc promovat. Mii de obiecte, fotografii și mărturii sunt expuse pentru a scoate în evidență rolul femeii de-a lungul istoriei. Există trei secțiuni: femeia în istorie, femeia în familie, femeia în modă.
Templul lui Confucius sau Templul Literaturii, cum îl știu turiștii, este cel mai frumos loc de acest gen din oraș. Templul a fost ridicat în 1070, reconstruit în secolele 13-14 și reprezintă prima universitate națională. Și astăzi încă se mai țin aici ceremoniile de absolvire.
Închisoarea Hỏa Lò a devenit un memorial al deținuților politic din timpul coloniștilor francezi și, mai târziu, al prizonierilor americani în timpul războiului. În mare parte a fost demolată în 1990, însă partea de la intrare a rămas și a fost transformată într-un muzeu cutremurător, cu manechine, obiecte, date și mărturii din acele vremuri crunte.
Muzeul Istoriei Militare a Vietnamului este un loc special pentru pasionații acestui domeniu. Tancuri, mitraliere, puști, grenade, dar și avioane de luptă sunt expuse într-unul dintre cele șapte muzee naționale din țară.
Nu rata nici:
- Muzeul de Etnologie prezintă cele peste 50 de grupuri etnice recunoscute în Vietnam
- Muzeul Artelor Frumoase expune arta vietnameză în diferite perioade ale istoriei
- Muzeul Hanoiului îți dezvăluie orașul în peste 1000 de ani de existență, prin peste 50.000 de artefacte.
- One Pillar Pagoda
- Tran Quoc Pagoda
- Ha Pagoda (Templul Iubirii)
Curiozități:
- În Dong Xuan (piața locală), am intrat în încăperea marcată cu WC și am găsit, la femei, vreo opt vase de toaletă aliniate. Dacă ești mai pudică, vei găsi și două cabine separate, unde trebuie să stai la coadă dacă mai sunt și alte turiste. Iar vietnamezii denumesc WC-ul happy rooms, pentru că se simt mai fericiți când ies de acolo.
- în 2010, la aniversarea celor 1000 de ani de la înființarea orașului, vietnamezii au construit Drumul Ceramic cu care au intrat în Cartea Recordurilor: cel mai lung mozaic mural din lume, cu o lungime de 4 km, pe maul Râului Roșu.
- nu o să găsești sare, ci doar sos de soia. Iar dacă ceri „cake”, o să primești orez și carne de porc. Vrei ceva dulce? Fructe proaspete!
- dacă vei comanda supă cu noodels și carne (Phở), învață de la ei cum se mănâncă: cu lingura iei zeama, iar cu bețișoarele pui tăiețeii în lingură.
- uită-te bine la clădirile tradiționale, cele strâmte și înalte. În funcție de numărul de etaje, vei știi câte generații din aceeași familie locuiesc acolo.
Aroma cafelei asiatice: Cà phê trứng
Cafeaua cu ou este o rețetă tradițională ce aparține Hanoiului. Inițial sceptică, m-a topit la prima degustare: spuma dulce și pufoasă contrastează puternic cu cafeaua locală tare și amară.
Bate bine 4 gălbenușuri cu 150 ml lapte condensat și puțină vanilie. Pune patru pahare într-un bol cu apă fiartă (ca să țină cafeaua fierbinte, dacă nu ai cană cu candelă). Toarnă cafeaua preparată în 4 pahare (ei folosesc Robusta), dar mai păstrează puțină, pentru topping. Pune cu lingura, deasupra cafelei, spuma de gălbenuș cu lapte condensat. Apoi, pune două lingurițe de cafea deasupra ca să colorezi frumos spuma. Acum bucură-te de cea mai bună cafea!
Nu-și fie teamă să interacționezi cu localnicii sau să accepți ofertele lor. Lasă-te plimbată pe scuter sau pe bicicleta cu locuri în față pentru ceva adrenalină. Cumpără fructe de care nu ai auzit sau gogoși cu carne. Și nu uita să negociezi orice! Vietnam e o țară încă ieftină!
Hà Nội într-o selecție de fotografii, aici.
*material scris pentru Revista Ioana, numărul de februarie 2017
Partajează asta:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)