First thing first, așa că primul loc în care m-am oprit în marele New York a fost cel în care s-au făcut filmele alea faimoase. Ei bine, nu că m-aș da în vânt după cum l-a lăsat Pixels – când Pacman a păpat jumătate de oraș – sau Cloudy with a Chance of Meatballs – când chifla aia imensă a căzut și a distrus toată piața…
Times Square e nebunia turiștilor, spaima newyorkezilor și pasiunea regizorilor din toată lumea. Aici găsești totul: de la proteste, discursuri, spectacole și revelioane, la expoziții de tot felul, personaje din animații, oameni care mănâncă la mesele din piață, turiști de toate națiile, dar și cele mai puternice claxoane. Panourile de lumini te zăpăcesc, toate magazinele și restaurantele ies atât de tare în evidență încât nu mai știi unde să intri, clădirile te amețesc când privești spre cer, iar semafoarele nu-și au rostul. În capăt vezi și NYPD scris din luminițe, la intrare polițiștii fac poze cu turiștii și tu nu mai înțelegi nimic. Te împiedici de vânzători ambulanți, de statui ale libertății urcate pe cutii de lemn, de agenți de turism care încearcă să te convingă să iei de la ei un bilet la vreun muzeu sau o excursie în apropiere de NY.
Supra-aglomerația este la ea acasă, nu ai unde să fugi și nici nu vrei în primă instanță, pentru că e fabuloasă! Trebuie doar să știi să te bucuri de momentul năucitor cât de mult poți, pentru că la un moment – destul de repede – dat vei simți nevoia să te retragi și să respiri!
Atunci am înțeles reclama aia din metrou la o firmă de food delivery: „Avoid cooking like you avoid Times Square!”
Zi sau noapte, vară sau iarnă, piața aia nu e pustie! Am ajuns acolo pentru prima dată într-o joi seară de octombrie. Pe la ora 8 și jumătate. Am ieșit de la metrou și am mers pe o stradă aproape pustie spre Times Square. Am ieșit pe Broadway. Dintr-o dată era așa de multă lume și gălăgie, încât m-am blocat. Încercam să ocolesc zona cu lucrări (da, și la ei se schimbă conducte) și nu aveam cum să intru în șirul de oameni care mergeau în direcția în care voiam și eu să merg, pentru că trebuia să traversez prin șirul celor care se duceau în cealaltă parte. Iar când se opreau câțiva pentru o poză, era chiar amuzant, pentru că nu aveau cum să o facă în înghesuiala aia. Mai târziu s-a eliberat. Și am reușit să fac și eu niște fotografii „în liniște”.
Apoi am observat că sub panourile luminoase erau teatrele din clădirile istorice. Ele găzduiesc de la spectacolele clasice la cele mai moderne și populare producții. Trailere și logouri rulează non-stop. Unde să te uiți mai întâi?
M-am întors și ziua. Parcă nu mai era chiar atât de multă lume. Sau poate mă obișnuisem eu. Senzația nu este aceeași, luminile nu mai ies în evidență. Dar am văzut și alte aspecte pe care seara, în nebunia aia, le ratasem.
Pentru curioși, am găsit lista asta minunată!
