Deși uneori sunt enervant de pretențioasă când vine vorba de mâncare mai ales când am de unde alege, niciodată nu mi-am făcut griji în privința ei când am călătorit. Tot am găsit o pizza, niște paste (da, în Italia m-am întors și cu ceva greutate după o experiență culinară deosebită), o supă de pui, orice fel de pește, carne la grătar, niște pateuri. Cu alte cuvinte, credeam că supraviețuiesc în orice situație!

E…am ajuns în America…și să vezi problemă! Orice încercam să mănânc nu avea niciun gust. Sau gustul era acoperit de sosurile folosite în exces, în care nu avem deloc încredere. Unul mirosea a plastic, altul a colorant alimentar prost sau pur și simplu nu-mi inspira că ar fi apetisant.

Nu-mi amintesc ce am mâncat prima dată când am ajuns, deci nu a fost chiar atât de rău. Cred că un sandviș cu cașcaval și mușchi. Iar seara, în Washington, am comandat aripioare barbeque, când am ieșit în oraș. Atunci am văzut că să iei masa la un restaurant este chiar foarte scump. Mai scump ca în Europa. Dacă îți e foame rău și destul de sete, ajungi lejer la o notă de 100 de dolari în doi.. Iar bacșișul e 20% din consumație. Dar să trecem peste acest aspect. Nu m-ar fi deranjat dacă mi-ar fi gâdilat papilele gustative până la extaz.

Când ospătărița ne-a adus comanda, am fost pe punctul să-i spun că a făcut o încurcătură și că în loc de aripioarele barbeque ne-a adus pulpe de pui…care erau de-a dreptul mari! Când m-am uitat cu mai multă atenție, erau aripioare întregi!!! Niște aripioare de struț probabil, altfel nu-mi explic! Carnea era învelită într-o crustă groasă, cam tare și prea prăjită atât de picantă, că nu le puteai mesteca. Ok, am dat crusta jos, iar puiul nu mai avea niciun gust. O chestie albă, fadă, de o consistență un pic ciudată.

Vorbind de consistență, am nimerit, fără voia mea, la Burger King. Nu mănânc burgeri, nu-mi place carnea aia, așa că mi-am luat nuggets. Am mușcat dintr-unul, era gelatină! Da, albicioasă și semi-transparentă, care avea gust de…nimic. Probabil d-aia primisem sosurile.

Am ajuns ca în Mall să-mi iau o porție de paste cu sos de roșii. Și atât! No, I really don’t want meatballs!

Cât pe ce să uit: m-am luat un pretzel din stradă! Era ca o pungă de sare!

Dar hai să vă povestesc și despre puțina mâncare mai bună…

Am tot încercat lucruri, la un moment dat îmi era atât de foame. Trăiam din cafele și brioșe, care, de altfel, au fost cele mai bune chestii pe care le-am mâncat acolo. De fapt erau geniale: muffins de ciocolată, cu fulgi de ciocolată și cu sos de ciocolată în interior. Daaaa, atunci eram în Raiul Dulciurilor!

Am mâncat și o pizza! Într-o seară am fost la unele dintre cele mai bune pizzerii din Brooklyn cu prietena mea. Da, în sfârșit stomacul meu primea ceva cald și chiar bun! Însă…a fost o pizza foarte sărată!

Dintre toate lucrurile noi pe care le-am încercat (ori au fost oribile, ori doar comestibile), ceva mi-a atras atenția într-un mod plăcut: Lav mi-a făcut cunoștință cu candy bacon. Adică bacon în crustă de zahăr brun, la cuptor. Mmmmm, bun! Rețeta o găsești aici și chiar te sfătuiesc să o încerci dacă nu ai făcut-o deja.

De alte dulciuri nu vă mai povestesc. După mine, e singurul lucru pe care americanii știu să-l facă. Și-l fac foarte bine. Reese’s ați încercat? 🙂

Atât.

Abia așteptam să aterizez în Europa să pap ceva bun. În aeroport mi-am luat o pizza. Mare!