Într-o discuţie de o oră şi jumătate, Nea’ Lulu, pensionar de 72 de ani, îşi reaminteşte cum a crescut la ţară, muncind la câmp şi prin câte a trecut când a plecat din satul natal pentru a se realiza pe plan profesional. El povesteşte fragmente din viaţă, vremuri pline de obiceiuri moştenite din moşi-strămoşi, întămplări ce-i aduc zâmbetul pe buze, dar şi altele care-l întristează.
Ei bine, aceste probleme m-au lovit după ce o maşină ce ieşa de pe o stradă laterală a intrat, fără să se asigure şi fără să dea prioritate, în mine….
După douăzeci de ani de la încheierea regimului comunist şi de când s-a pensionat, doamna Constantina Dumitrache îşi aduce aminte, cu bune şi cu rele, cum şi-a făcut meseria în acea vreme…
De ceva timp mă deranjază şi pe mine ceva…Mă refer la cei care nu au răbdare să stea la un amărât de semafor. Am norocul să întâlnesc cel puţin de două-trei ori pe săptămână câte un specimen de genul…
De îndată ce treci pragul casei familiei Ailenei, realizezi că te afli într-un loc aparte, în care eleganţa, inovaţia şi modernitatea – toate îmbinate cu bunul gust – te inspiră şi te uimesc. Imediat poţi observa că aici proprietarii se simt într-adevăr bine şi sunt mândri de noua lor casă, se simt “ca într-un hotel de cinci stele, cu deosebirea că nu te supraveghează nimeni, ai posibilitatea să petreci timpul liber în cel mai plăcut mod cu putinţă.”
În acest interviu, Gheorghe Matei povesteşte cum a început Revoluţia din 1989. Deşi a fost prezent la evenimentele din acea perioadă, pe parcursul timpului au apărut multe întrebări la care nu a putut găsi un răspuns nici măcar în ziua de azi…
Sună ceasul…Îl închid, adormim toţi la loc… Nu ştiu cum, dar la un moment dat mă trezesc brusc: şapte fără cinci. La şapte fix trebuie să fim jos, să urcăm bagajele în autocar şi să predăm cartelele!!!
Ghida ne aşteaptă în hol. Programul: mergem la Moscheea Albastră, ca să avem mâine mai mult timp să stam în Marele Bazar. Nu suntem mulţi cei care mai avem forţe să ieşim la plimbare pe înserat după un asemenea drum obositor.
Imediat după micul dejun, unde am optat pentru bucăţele de caşcaval date printr-un fel de sos de condimente – o specialitate turcească foarte gustoasă – autobuzul ne aşteaptă în faţa hotelului pentru un tur opţional al Kuşadasiului. Bineînţeles avem ghid turc….
Ajungem la hotel Arora **** şi aşteptăm să ne cazăm într-un hol destul de mare. Înainte să ni se dea cheile (pardon, cartelele), suntem avertizaţi că nu avem voie să aducem nici un fel de băutură în hotel, nici măcar apă. Totul se comandă la bar. Apoi suntem lăsaţi să ne luptăm cu bagajele şi să ne înghesuim într-un lift care reacţionează extrem de greu la comenzi.
Foarte aglomerat, Çanakkale (pronunţat /Ceanakale/) freamătă din zi până în noapte. Maşini, oameni, trăsuri, motorete sau tarabe “plimbătoare” – toate se grăbesc pe străzile înguste. Nu există reguli de circulatie, nu există treceri de pietoni, aşa că fiecare “traversează pe riscul lui”, cum spune ghida.
Nu ştiu când am traversat Bulgaria, că ghida ne şi anunţă să ne pregătim paşapoartele. Mă trezesc şi încep să-l caut..şi caut, şi caut până intru in panică.
