Săptămâna Haferland, cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săsești din Transilvania și de susținere a turismului și economiei locale, continuă în acest an, online, în perioada 31 iulie – 2 august 2020.
Panta ascendentă a îmbolnăvirilor cu Covid-19 a impus restricții la nivel național și a necesitat transmiterea unui mesaj de responsabilitate socială pentru comunitatea din zona Țara Ovăzului, pentru turiștii veniți din țară și de peste hotare și față de companiilor implicate în susținerea festivalului. Astfel, în 2020, festivalul se va desfășura online, o ocazie bună de a face și mai cunoscute localitățile Archita, Cloașterf, Homorod, Rupea, Saschiz, Criț, Bunești, Roadeș, Meșendorf și Viscri în mediul virtual, cu o vizibilitate extraordinară în ultima perioadă. Este o formulă inedită, menită să promoveze turismul din zonă și să perpetueze întregul an informații interesante, despre acest colț de țară, care se dovedește a fi locul ideal pentru a descoperi tradițiile sașilor, a bucătăriei cu arome de altădată tipic zonei și a turismului sănătos și sigur, într-un peisaj de vis.
Tematica festivalului online Săptămâna Haferland în 2020 este Tradiția continuă. Aceasta își propune să demonstreze că autenticul și valoarea tradițiilor săsești coexistă armonios cu inițiativele de revitalizare a zonei, știut fiind că în ultimii ani s-a creat un întreg ecosistem de mici antreprenori și localnici, care au dezvoltat oferta de cazare și activități din regiune, satisfăcând astfel cele mai exigente și diversificate gusturi în ceea ce privește variantele de cazare și petrecerea timpului turiștilor în vacanță.
Până în prezent, numărul turiștilor prezenți la festival însumează peste 25.000 de participanți pe parcursul celor 7 ediții organizate până acum; în 2020, cei care doresc să descopere acest colț minunat de țară și să afle povești cu adevărat speciale o vor putea face pe site-ul festivalului (www.haferland.ro), și pe rețelele de social media.
Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.